 | as |
|
| Spirit [ spi-rit ] VEZI SINONIME PENTRU spirit PE ESINONIME.COM definiția cuvântului white spirit în mai multe dicționareDefinițiile pentru white spirit din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT, (2, 3, 5, 10, 11) spirite, substantiv neutru 1. Minte, rațiune, intelect. Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului. SADOVEANU, E. 62. Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observație, experiență, calcul, a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. • Expresia: (A avea) prezență de spirit vezi prezență. 2. (Urmat de diverse determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punct de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. Fiind un spirit tiranic, ținea să facă după cum voia el. ANGHEL, PR. 82. Această dezvoltare intelectuală a dat naștere unor spirite alese, unor talente mari. GHEREA, ST. Hristos II 218. Lucrul nou, neuzitat, deșteaptă totdeauna răutatea spiritelor mici. ALECSANDRI, S. 38. • Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii ale cunoașterii. Pe atunci era verb reflexiv:emea (și nevoia) spiritelor universale: Alecsandri face politică, scoate reviste, culege literatura populară, e director de teatru, scrie în toate genurile literare, în versuri și în proză, se ocupă cu gramatica etc. IBRĂILEANU, spaniolă Hristos 156. 3. (La plural ) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. Spiritele erau ațîțate. SADOVEANU, O. I 419. În Moldova... apăsarea spiritelor fu mai blîndă. KOGĂLNICEANU, la IBRĂILEANU, spaniolă Hristos 17. 4. Inteligență, deșteptăciune, agerime intelectuală; istețime; capacitate de imaginație, fantezie. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit într-o discuție. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Nimeni, după dînsa, ca dînsa nu a avut frumusețe, spirit, talente. BOLINTINEANU, O. 271. • Expresia: (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, deștept, inteligent; (om) spiritual, cu humor, cu haz. N-am avut o prea bună părere despre așa-zișii oameni de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 148. Egumenul era un om cu spirit. BOLINTINEANU, O. 434. Era un tînăr de spirit, avînd toate calitățile și toate defectele juneții. NEGRUZZI, S. I 110. 5. Glumă, anecdotă; ironie. Vai ce tip afectat și cum ține să facă spirite cu orice preț. VLAHUȚĂ, la CADE. 6. Mod, fel de a gîndi, de a se manifesta, de a acționa; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. Greșeli care nu au nimic comun cu spiritul dialectic de critică. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6. Spiritul milităresc i-a pătruns atît de adînc în fire, încît dezertarea, din orice motiv, i se părea o crimă neiertată. REBREANU, P. S. 84. În orașele mari... spiritul public e veșnic pus în mișcare de o noutate emoționantă. VLAHUȚĂ, O. A. 245. Grecii și latinii... prefac [civilizația egipteană] după spiritul lor. RUSSO, O. 66. • Spirit de partid (sau partinic) = conștiința apartenenței politice la partidul clasei muncitoare, conformitate cu linia, cu teoria, cu ideologia partidului; disciplină de partid. Spirit de partid... înseamnă luarea unei atitudini clare, hotărîte, fără echivoc, de partea proletariatului, de partea cauzei sale. LUPTA DE CLASĂ, 1949, nr. 4, 53. Spiritul de partid în arta realismului socialist ne ajută să alegem și să redăm acel material luat din viață care duce la dezvăluirea tipicului. vezi limba română mai 1953, 200. Spirit de clasă = conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. Spirit de grup (sau de castă, de cerc, de gașcă etc.) = tendință de a acționa pe ascuns, în grup restrîns, în afara intereselor colectivității (și împotriva lor), pentru realizarea unor interese strict personale sau de grup. • Locuţiune adverbiala În spiritul... = în concordanță cu..., conform cu... Nu numai masa membrilor de partid, dar întreaga clasă muncitoare trebuie educată în spiritul luptei de clasă. REZ. HOT. I 23. În spiritul verb reflexiv:emii = în conformitate cu modul de a gîndi, cu concepția unei colectivități sociale într-un moment istoric dativ În spirit critic și autocritic = ținînd seama de critică și de autocritică. 7. Caracter particular, specific, trăsătură caracteristică a ceva. Spiritul unei limbi. ♦ Conținutul, sensul real a ceva. Spiritul legilor. ▭ A te adăpa din izvorul artei populare înseamnă a-ți însuși spiritul însuși al creației populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 2/4. 8. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gîndi, de a se manifesta al cuiva. Spiritul de omenie și de dreptate. SADOVEANU, E. 24. Scarlat dă dovadă de spirit întreprinzător. C. PETRESCU, Î. II 67. Spiritul lui de observație... îl făcu să înțeleagă cît e de greu să răzbați și să ajungi a însemna ceva între ai tăi cînd ești atît de sărac. VLAHUȚĂ, O. A. 101. A fi un bun ministru... se cere... S-ai spiritul de cîrmă: prin mare socotire Să-ntîmpini orice rele, orice nemulțumire. BOLINTINEANU, O. 135. 9. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase; adesea urmat de determinarea «absolut») Element considerat ca factor de bază al universului (opus materiei), identificat cu divinitatea. [După Platon] în afară de lumea noastră există o lume ideală, transcendentă, lumea esențelor pure și ideale ale lucrurilor. Omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. Din această lume ideală a spiritului pur, omul cade pe pămînt. GHEREA, ST. Hristos II 19. 10. (În concepțiile mistico-religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, arătare, fantomă. Nu pot să-mi închipui că a venit un spirit, o fantomă, a intrat noaptea în casa de fier a laboratorului. BARANGA, I. 207. 11. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT, spirite, substantiv neutru I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; prin extensie minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. • Expresia: (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umoristic ♦ (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. • Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La plural ) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. • locuțiune prepoziție În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din latina spiritus, italiana spirito. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT, spirite, substantiv neutru I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; prin extensie minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. • Expresia: (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umoristic ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. • Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La plural ) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. • locuțiune prepoziție În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din latina spiritus, italiana spirito. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT spirite n. 1) Factor ideal al existenței, principiu imaterial interpretat ca fiind produs superior al activității creierului omenesc; conștiință; gândire; duh. 2) Rezultat al activității creierului omenesc; minte; rațiune; intelect. 3) Capacitate intelectuală; aptitudine de imaginare; istețime a minții; deșteptăciune; talent; inteligență. * spirit inventiv ingeniozitate. (Om) cu (sau de) spirit a) (om) cu mintea ageră; b) (om) spiritual, cu umoristic 4) Factură psihică și morală; fire; caracter; natură. spirit progresist. spirit critic. • spirit universal (sau enciclopedic) persoană care posedă cunoștințe multiple în diverse domenii. Prezență de spirit însușire de a se orienta imediat într-o situație neașteptată. În spiritul verb reflexiv:emii așa cum dictează actualitatea. spiritul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În spiritul legii respectând legea. 5) Persoană considerată sub raportul activității sale intelectuale. spirite mari. 6) Modalitate de gândire sau de comportare care constituie esența unei persoane. 7) Opinie publică; părere a colectivității. 8) Factor imaterial, identificat cu divinitatea și opus materiei; duh. 9) rel. Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; stafie; vedenie; nălucă; fantomă. 10) (în superstiții) Suflet al unui mort; duh; strigoi; stafie. 11) la plural Vorbă de duh; banc; anecdotă. * A face spirite a spune glume; a glumi. /<lat. spiritus, limba franceza esprit, germana Spiritus Forme diferite ale cuvantului spirit: spirite Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPIRIT s. 1. (FILOZ.) conștiință, cuget, gîndire, suflet, (livresc) for interior, (învechit) cunoștință, știință, (grecism învechit) sinidisis. (Noțiunea de spirit.) 2. duh, suflet. (spirit și materie.) 3. suflet, (Transilvania și Bucovina) bleasc. (I-a ieșit spirit.) 4. (termen bisericesc) duh. (Sfîntul spirit.) 5. gîndire, intelect, judecată, minte, rațiune. (Operă a spirit.) 6. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, (popular) duh, (Banat, Transilvania și Olt.) pamet, (învechit) înțelegere, (familial) doxă, (figurat) cap, creier. (Are un spirit de nivel mediu.) 7. suflet. (spirit poporului român.) 8. specific. (spirit limbii noastre.) 9. (la plural ) opinie publică. (spirit erau agitate.) 10. duh, haz, umor, (figurat) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. anecdotă, glumă, (regional) polojenie, (familial) banc. (Am spus un spirit reușit.) 12. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (învechit și popular) nălucitură, năzăritură, (popular) iazmă, moroi, (regional) arătanie, necurățenie, pater, (Banat) năhoadă, (Moldova și Bucovina) vidmă, (învechit) vedere, zare. (Credința în spirite.) 13. (lingvistică) spirit lin = (învechit) psili. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru spirit: *spirít n. plural e (latina spiritus, despre spirare, a sufla, ca limba română suflet despre a sufla. vezi spirt, spiriduș). Substanță incorporată (duh): Dumnezeŭ, îngeriĭ și sufletu îs spirite. Suflet (ca principiŭ cugetător): spiritu și corpu. Totalitatea facultăților intelectuale: opere de spirit. Vioĭciune de imaginațiune: a avea spirit, om de spirit. Glumă inteligentă (saŭ și proastă!): neputînd răspunde nimic, făcea spirite. Concepțiune, judecată: spirit just. Gînd, tendență, pornire, caracter: spiritu secuiuluĭ, spiritu poporuluĭ. Caracter particular, tendență, dispozițiune: spirit avocățesc, de șicană, de contrazicere. Atitudine, pricepere: spirit comercial. Adevăratu înțeles (gînd): spiritu legilor. Aparițiune, vedenie (geniŭ, duh, strigoĭ, stahie ș. a.): țăraniĭ cred în spirite. gramatică greacă Spirit aspru, un semn pus înaintea saŭ deasupra uneĭ vocele inițiale ca să arăte un sunet spirant dispărut (și cînd îs doĭ R alăturea se pune spirit aspru pe al doilea); spirit lin, alt semn care se pune pe o vocală inițială cînd nu e nicĭ un sunet dispărut. Prezență de spirit. vezi prezență. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT substantiv neutru I. 1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. • persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc. 2. inteligență; imaginație. 3. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. ♦ în spiritul = potrivit cu... 5. glumă, anecdotă; vorbă de duh. ♦ a face spirite = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă. (< latina spiritus, italiana spirito) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru spirit: spirit n. 1. substanță incorporală: lumea spiritelor; 2. sufletul, ca principiu cugetător: spiritul și corpul; 3. totalitatea facultăților intelectuale: operă de spirit; 4. vioiciune de imaginațiune: om de spirit; 5. concepțiune, judecată: spirit just; 6. opiniune, dispozițiune dominantă: spiritul secolului, spirit național; 7. tendență particulară: spirit de șicană; 8. inteligență, aptitudine: are spiritul afacerilor; 9. adevăratul sens: spiritul legilor; 10. aparițiune, vedenie: nimeni nu se mai teme de spirite; 11. mic semn de aspirațiune, în limba greacă: spirit lin, aspru. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT substantiv neutru I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. 2. Inteligență; imaginație. 3. (În superstiții) Ființă imaterială, supranaturală. 4. Mod, fel de manifestare, de gândire. 5. Glumă, anecdotă. ♦ Vorbă de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță din punctul de vedere al aspirației sunetul căruia i se adaugă. [< latina spiritus, conform italiana spirito, limba franceza esprit]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru SPIRIT: SPÍRIT substantiv verbal aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respirație, sens, spirt, suflare. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru spirit: spirit substantiv verbal AER. ALCOOL. CHIP. ETANOL. FEL. GEN. MANIERĂ. MOD. RĂSUFLARE. RESPIRAȚIE. SENS. SPIRT. SUFLARE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru spirit: spírit substantiv neutru, (persoane, duhuri, glume, semne grafice) plural spírite Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru spirit: spírit substantiv neutru, (persoane, duhuri, glume, semne grafice) plural spírite Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'WHITE SPIRIT' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL spirit Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului spirit dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii SPÍRIT spirite n. * spirit inventiv ingeniozitate. Om cu sau de spirit a om cu mintea ageră; b om spiritual, cu umoristic 4 Factură psihică și morală; fire; caracter; natură. Spirit progresist. Spirit critic. • spirit universal sau enciclopedic persoană care posedă cunoștințe multiple în diverse domenii. Prezență de spirit însușire de a se orienta imediat într-o situație neașteptată. În spiritul verb reflexiv:emii așa cum dictează actualitatea. Spiritul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În spiritul legii respectând legea. Spirite mari. * A face spirite a spune glume; a glumi. Noțiunea de spirit. Spirit și materie. I-a ieșit spirit. Sfîntul spirit. Operă a spirit. Are un spirit de nivel mediu. Spirit poporului român. Spirit limbii noastre. Spirit erau agitate. Glumă plină de spirit. Am spus un spirit reușit. Credința în spirite. |
GRAMATICA cuvântului spirit? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului spirit. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul spirit poate fi: substantiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE spirit? Vezi cuvântul spirit desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul spirit?[ spi-rit ] Se pare că cuvântul spirit are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL spirit Inţelegi mai uşor cuvântul spirit dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Spirit universal sau enciclopedic = persoană care posedă cunoștințe și se manifestă în foarte multe domenii ale cunoașterii Om de sau cu spirit = om cu minte ageră, deștept, inteligent; om spiritual, cu humor, cu haz Spirit de partid sau partinic = conștiința apartenenței politice la partidul clasei muncitoare, conformitate cu linia, cu teoria, cu ideologia partidului; disciplină de partid Spirit de clasă = conștiința apartenenței la o anumită clasă socială = tendință de a acționa pe ascuns, în grup restrîns, în afara intereselor colectivității și împotriva lor, pentru realizarea unor interese strict personale sau de grup = în concordanță cu În spiritul verb reflexiv:emii = în conformitate cu modul de a gîndi, cu concepția unei colectivități sociale într-un moment istoric dativ În spirit critic și autocritic = ținînd seama de critică și de autocritică Om de sau cu spirit = om cu minte ageră, inteligent; om spiritual, cu umoristic ♦ În filozofia idealistă și în concepțiile religioase Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul 1 Spirit universal sau enciclopedic = persoană care posedă cunoștințe și se manifestă în foarte multe domenii = în concordanță cu Om de sau cu spirit = om cu minte ageră, inteligent; om spiritual, cu umoristic ♦ În filosofia idealistă și în concepțiile religioase Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul 1 Spirit universal sau enciclopedic = persoană care posedă cunoștințe și se manifestă în foarte multe domenii = în concordanță cu Lingvistică spirit lin = învechit psili ♦ în white spiritul = potrivit cu ♦ a face white spirite = a glumi ♦ A face spirite = a glumi Lingvistică spirit lin = învechit psili |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL spirit |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adjectiv de bază?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul spirit are forma: spírite
