 | as |
|
| Urla [ ur-la ] VEZI SINONIME PENTRU urla PE ESINONIME.COM definiția cuvântului urla în mai multe dicționareDefinițiile pentru urla din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a urla (forma la infinitiv) A urla conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru URLA: URLÁ1, úrlu, verb I. intranzitiv 1. (Despre animale, mai ales despre lupi și cîini) A scoate strigăte sau urlete prelungi. Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. • (Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară) Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa, a se văita în gura mare; a plînge foarte tare; a cînta foarte tare (și urît). Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. • tranzitiv Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. 3. (Despre diferite surse de zgomot, în special despre elemente ale naturii) A produce zgomote foarte puternice; a vîjîi, a vui. I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. Cînd veni și verb reflexiv:emea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. • (figurat, despre locul unde se produc zgomotele) Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. • Expresia: (Rar) A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vîjîi (cuiva) capul sau urechile. A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. vezi I 118. A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru URLA: URLA verb 1. (Transilvania) a băuna. (Cîinii, lupii urla.) 2. a striga, a țipa, a zbiera, (învechit și regional) a toi, (învechit) a chema. (urla cît il ținea gura.) 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (regional) a țivli, (Transilvania) a puhăi, (Transilvania și Maramures) a țipoti, (familial figurat) a se sparge. (urla de durere.) 4. a răcni, a striga, a țipa, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai urla, că te aud!) 5. a răcni, a se răsti, a striga, a țipa, a zbiera, (popular) a se oțărî, a se stropși, (învechit și regional) a se răpști, (regional) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilvania) a se aspri, (Transilvania și Banat) a se născocorî, (prin Olt. și Muntenia) a se răboli, (învechit) a se marecuvînta, (familial) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce urla așa la mine?) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru urla: urlá (-lu, -át), verb – 1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. latina ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), conform italiana urlare, limba franceza hurler, cat. udolar, portugheză urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un latina *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, vezi aici. derivat urlător, adjectiv (care urlă; curent de apă); urlătoare, substantiv feminin (cascadă); urlet, substantiv neutru (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, substantiv feminin (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un latina *ululator (REW 9040) nu este necesară. Forme diferite ale cuvantului urla: urla-lu urla-át Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru URLA: URLÁ, úrlu, verb I. intranzitiv 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ intranzitiv și tranzitiv prin analogie (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦ figurat (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la persoană 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. – latina ululare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru URLA: URLÁ, úrlu, verb I. intranzitiv 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ intranzitiv și tranzitiv prin analogie (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ figurat (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la persoană 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – latina ululare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru URLA: URLÁ2, úrlu, verb I. intranzitiv (Regional) 1. A coborî un teren foarte înclinat. Urlă din munte la vale. 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. popular 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărîma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru URLA: URLA verb 1. Urlă, Voicul (AO IX 454); Urlu s. 2. Urlea fam. (Isp II1, IV1); – Busuioc munt. (BCI VIII 39); – Stan (Drag 142); Url/ești, -easca. 3. + -an: Urlan act.; -i t. 4. Cu sufix slava -inskiĭ: Urlinschi, N. (17 A I 63). 5. Din substantiv urlet: Urleta substantiv Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru urlă: úrlă forme, plural e (cp. cu burluĭ. vezi urloĭ). Transilvania sud. Tub gros care se întrebuințează la hornurĭ. plural Banat Branchiĭ. vezi dudă 2. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru urla: urlá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu úrlu, persoana a doua singular: tu úrli, persoana a treia singular: el / ea și plural úrlă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru urla: urlá (a urla) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu úrlu, persoana a doua singular: tu úrli, 3 úrlă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de arhaisme și regionalisme dă următoarea definitie pentru urlă: úrlă, úrle, substantiv feminin (regional) tub gros la hornuri. Definiție sursă: Dicționar de arhaisme și regionalisme |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru URLĂ: ÚRLĂ substantiv verbal branhie. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru urlă: urlă substantiv verbal BRANHIE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru URLA: URLÁ verb vezi tuna. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru urla: urla verb vezi TUNA. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'URLA' URÎȚÍREURÎȚÍTURÎTÓRurjúmăURLÁUrlandașURLÁTURLÁȚIURLĂTOÁRE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL urla Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului urla dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Cîinii, lupii urla. Urla cît il ținea gura. Urla de durere. Ia nu mai urla, că te aud! 5. Ce urla așa la mine?. Câinii, lupii urla. Urla de durere. Urlá a urla verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu úrlu, persoana a doua singular: tu úrli, 3 úrlă. |
GRAMATICA cuvântului urla? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului urla. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul urla poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE urla? Vezi cuvântul urla desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul urla?[ ur-la ] Se pare că cuvântul urla are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL urla Inţelegi mai uşor cuvântul urla dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Rar A-i urla cuiva capul sau urechile = a-i vîjîi cuiva capul sau urechile A-i urla cuiva ceva prin cap = a-i trece cuiva ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL urla |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A avea sau a fi în pasă bună sau proastă?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul urla se conjugă: ei ele úrlă
