 | as |
|
| Trist [ trist ] VEZI SINONIME PENTRU trist PE ESINONIME.COM definiția cuvântului trist în mai multe dicționareDefinițiile pentru trist din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TRIST: TRIST, -Ă, triști, -ste, adjectiv (În opoziție cu vesel) 1. (Despre oameni) Supărat, mîhnit, abătut. Aide, nu mai fi tristă, că nu-ți șade bine! REBREANU, R. II 121. De la o verb reflexiv:eme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. ISPIRESCU, L. 2. Vîntul șuieră prin hornuri răspîndind înfiorare... Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. • (În personificări) Se întreabă trist izvorul: Unde mi-i crăiasa oare? EMINESCU, O. I 122. Iarna tristă, iarna rece, Varsă lacrimi lungi șiroaie. ALECSANDRI, P. A. 189. ♦ (Despre ochii, zîmbetul, fața omului) Care exprimă tristețe. Gîrbov la patruzeci de ani, cu ochii triști, albaștri, duce de mulți ani viață fără bucurii. SADOVEANU, O. VII 364. Un zîmbet trist și sfînt Pe buzele-i lipite. EMINESCU, O. I 88. (Adverbial) Se apropie mai mult, își mîngîie bărbia rasă și ne privește cu ochii mari, care sticlesc trist pe fața-i năcăjită. SADOVEANU, O. VII 199. Și privește trist la casa șeihului Edebali. EMINESCU, O. I 144. ♦ (Despre glasul sau cîntecul omului, prin extensie despre alte sunete) Tînguitor, jalnic. Valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 331. Și blînde, triste glasuri din vuiet se desfac. EMINESCU, O. I 96. Aude triste șoapte Ș-un glas jalnic suspinînd. ALECSANDRI, P. I 13. • (Adverbial) El stă pe tron, și lîngă el, Ce trist crăiasa plînge! COȘBUC, P. I 70. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. Sînt pătrunși de negre și triste cugetări. MACEDONSKI, O. I 245. Copilăria mea a fost tristă, așa de tristă, că n-aș verb reflexiv:ea s-o mai trăiesc aievea. VLAHUȚĂ, O. A. 423. C-o bucurie tristă te țin acum în brațe. EMINESCU, O. IV 39. 2. figurat Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. Primea împăratul de la soția-sa următoarea tristă veste. CARAGIALE, O. III 92. Asta e o lungă și tristă istorie. NEGRUZZI, S. I 43. Nu te, maică, supăra, Tristă veste de-i afla. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 497. ♦ Care sugerează, evocă tristețea; deprimant, dezolant. Veni înserarea limpede, fără nici un nour, tristă pe cîmpii singuratice. SADOVEANU, O. I 517. Era o seară tristă cum sînt atîtea seri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 39. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, veștejită. ALECSANDRI, P. III 7. • (Substantivat, n., în construcție cu verbul «a fi») Afară e trist ca și-n casă, Plouă, plouă. MACEDONSKI, O. I 157. Forme diferite ale cuvantului trist: trist-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru TRIST: TRIST adjectiv 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, (popular) obidit, (învechit și regional) scîrbit, supărăcios, (învechit) dosădit, ponosit, pricăjit, (figurat) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare trist de vestea primită.) 2. întristat, mîhnit, posomorît, (figurat) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorît. (O față trist.) 3. melancolic, (învechit) melanholicos. (Privire trist.) 4. duios, îndurerat, întristat. (Se confesa cu glas trist.) 5. jalnic, plîngăreț, plîngător, scîncit, tînguitor, (rar) scîncitor. (Cînta cu glas trist.) 6. tînguios, tînguitor. (O doină trist.) 7. duios, dureros, jalnic. (O romanță trist.) 8. elegiac, melancolic. (Poezie cu caracter trist.) 9. dureros, jalnic, nenorocit, (învechit și regional) milos. (Întîmplare trist.) 10. dureros, întristător. (O situație trist.) 11. demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, mohorît, posomorît, (rar) dezolator, posac. (Un peisaj trist.) 12. melancolic, posomorît. (O noapte trist.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru trist: trist (-tă), adjectiv – Supărat, necăjit, deprimat; dureros. latina tristis, popular tristus (Densusianu, Hlr., 141; Pușcariu 1764; REW 8918), conform italiana tristo, portugheză triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; și în limba română circulația populară pare limitată. Apare din secolul XVI. – derivat tristețe (variantă tristeță), substantiv feminin (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după italiana tristezza, limba franceza tristesse; întrista, verb (a mîhni, a supăra), după limba franceza attrister; întristăciune, substantiv feminin (Bucovina, suferință, mîhnire); întristător, adjectiv (care mîhnește). – Din limba română provine dialectul săsesc trist. Forme diferite ale cuvantului trist: trist-tă Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru TRIST: TRÍST, -Ă, triști, -ste, adjectiv 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – latina tristis. Forme diferite ale cuvantului trist: trist-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru TRIST: TRIST, -Ă, triști, -ste, adjectiv 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – latina tristis. Forme diferite ale cuvantului trist: trist-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru trist: trist, -ă adjectiv (latina popular tristus, cl. trîstis; italiana tristo, pv. cat. trist, limba franceza triste. vezi întristat). Fără veselie, fără bucurie, întristat: tristu îmblu (Ps. P.), un om trist. Melancolic: caracter trist. Care insuflă întristare: zidurĭ triste. Jalnic, nenorocit, funest: a avea un sfîrșit trist. Întunecat, posomorît: o zi tristă. Penibil: a avut trista misiune de a-ĭ anunța moartea. adverb În mod trist. Forme diferite ale cuvantului trist: trist-ă Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TRIST: TRIST triststă (tristști, tristste) și adverbial 1) (despre persoane) Care este într-o stare sufletească apăsătoare; mâhnit; amărât. 2) (despre față, ochi, zâmbete etc.) Care vădește o asemenea stare de spirit. 3) (despre fenomene, sunete, culori etc.) Care evocă sau sugerează o asemenea stare de spirit. Veste triststă. /<lat. tristis Forme diferite ale cuvantului trist: triststă Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru trist: trist a. 1. turburat de durere internă, mâhnit: suflet trist; 2. melancolic: gânduri triste; 3. care însuflă întristare: ceremonie tristă; 4. nenorocit, funest: a avea un sfârșit trist; 5. penibil, plicticos: vieață tristă; 6. întunecat și ploios: verb reflexiv:eme tristă (= limba franceza triste). Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru trist: trist adjectiv masculin, plural triști, forme singular trístă, plural tríste Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru trist: trist adjectiv masculin, plural triști; forme trístă, plural tríste Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Trist: Trist ≠ bucuros, vesel, voios Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'TRIST' TRISOMÍEtrisonTRIȘÓRTRISPÉRMTRÍSTTristanTRISTANIAtristátTRÍȘTE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Trist Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului trist dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii E tare trist de vestea primită. O față trist. Privire trist. Se confesa cu glas trist. Cînta cu glas trist. O doină trist. O romanță trist. Poezie cu caracter trist. Întîmplare trist. O situație trist. Un peisaj trist. O noapte trist. TRIST triststă tristști, tristste și adverbial 1 despre persoane Care este într-o stare sufletească apăsătoare; mâhnit; amărât. Veste triststă. Se confesa cu glas trist. O doină trist. O romanță trist. O noapte trist. |
GRAMATICA cuvântului Trist? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului trist. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Trist poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE trist? Vezi cuvântul trist desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul trist?[ trist ] Se pare că cuvântul trist are o silabă |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Trist |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: în sintagma coordonate carteziene?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
