 | as |
|
| Tipic [ ti-pic ] VEZI SINONIME PENTRU tipic PE ESINONIME.COM definiția cuvântului tipic în mai multe dicționareDefinițiile pentru tipic din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TIPIC: TIPÍC2, tipicuri, substantiv neutru 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. Toate erau după tipicul primăverilor de la noi, numai întîrziate. SADOVEANU, M. C. 120. După anume tipic și pentru anume închipuieli. C. PETRESCU, A. R. 24. Totul era corect, protocolar și făcut după tipicul marilor doliuri. ANGHEL, PR. 66. 2. Carte cuprinzînd ansamblul regulilor după care se săvîrșesc slujbele religioase; normă, regulă pentru serviciul divin. Slujba, după tipicul cel mare, se petrecu în liniște. SADOVEANU, O. VII 167. Slujea în biserică fără pripă și toate le spunea și le făcea după tipic. GALACTION, O. I 207. Știe tipicul pe de rost, zilele de harți și post. ARGHEZI, vezi 181. Un diac citi tipicul. EMINESCU, L. P. 142. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC3, -Ă, tipici, -e, adjectiv Care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. În primul rînd este tipic ceea ce exprimă în modul cel mai deplin și mai expresiv esența forței sociale respective. vezi limba română mai 1953, 191. Rudin este reprezentantul tipic al păturii intelectuale ruse. SADOVEANU, E. 237. Un caz tipic de deformare profesională. C. PETRESCU, C. vezi 267. Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC1 substantiv neutru Caracterul a ceea ce este tipic, specific, caracteristic. În proza lui Vlahuță tipicul strivește individualul. VIANU, A. P. 190. ♦ Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care în artă exprimă esența realității. Problema tipicului ocupă un loc central în estetica marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/4. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru tipic: tipíc (-ce), substantiv neutru – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regulă, normă, formă stabilită. – Mr. tipicó. limba neogreacă τυπιϰόν, conform limba slavă (veche) tipikŭ (Tiktin; conform Vasmer, greacă, 142). – derivat tipicar, adjectiv (formalist, maniac); tipicărie, substantiv feminin (manie); tipicale, substantiv feminin (ore liturgice așezate între șase și nouă), din greacă τυπιϰά; tipicui, verb (a prescrie, a prevedea). Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-ce Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru TIPIC: TIPIC s. 1. obicei, regulă, rînduială, uz, uzanță, (învechit) șart. (Care e tipic în aceste împrejurări?) 2. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rînduială, (rar) rit, (învechit) politică. (Conform tipic de la curte...) 3. (termen bisericesc) canon, ritual, (învechit) trebnic. (După tipic ortodox.) 4. canon, lege, normă, regulă. (Un tipic al artei clasice.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adjectiv Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din limba franceza typique, latina typicus. Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, adjectiv Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din limba franceza typique, latina typicus. Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC, -Ă I. adjectiv care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. substantiv neutru 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. (< limba franceza typique, latina typicus) Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-Ă Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC, -Ă Care are, care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific. // substantiv neutru Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității. [conform limba franceza typique, italiana tipico, latina typicus]. Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-Ă Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru tipic: tipíc n., plural urĭ (mgr. și vgr. typikón, despre typikós, tipic; vechea slavă tipikŭ). Ritual, cartea care cuprinde rînduĭala serviciuluĭ bisericesc: Tipicu luĭ Anton Pan (1851). figurat Iron. Rutină, pareatcă: acest funcționar se ține de tipic, după tipic. vezi clișeŭ. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru TIPIC: TIPÍC1, tipicuri, substantiv neutru 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din limba slavă (veche) tipikŭ. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru TIPIC: TIPÍC1, tipicuri, substantiv neutru 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din limba slavă (veche) tipiku. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru TIPIC: TIPIC adjectiv 1. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, (învechit) însușit. (Notă, trăsătură tipic.) 2. caracteristic, clasic, reprezentativ, specific. (Un exemplu tipic.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TIPIC: TIPÍC tipicuri n. 1) Carte care conține regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse în această carte. /<sl. tipiku, limba neogreacă tipikón, limba franceza tipique Forme diferite ale cuvantului tipic: tipicuri Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC1 tipicuri n. 1) Caracter specific. 2) Ansamblu de proprietăți specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul cărora se exprimă în artă esența realității. /<fr. typique Forme diferite ale cuvantului tipic: tipicuri Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru tipic: *típic, -ă adjectiv (vgr. typikós). Care caracterizează un tip: trăsăturile tipice ale raseĭ galbene. Care are o puternică originalitate: personagiŭ tipic. Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-ă Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC2 tipiccă (tipicci, tipicce) Care întrunește trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz tipic. /<fr. typique Forme diferite ale cuvantului tipic: tipiccă Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru tipic: tipic a. 1. ce caracteriza un tip: fiecare rassă are o fizionomie tipică; 2. ce servă de tip: caractere tipice; 3. alegoric, simbolic. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC, -Ă adjectiv (conform limba franceza typique, italiana tipico, latina typicus): în sintagma dialect tipic (vezi). Forme diferite ale cuvantului tipic: tipic-Ă Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru tipic: típic adjectiv masculin, plural típici; forme singular típică, plural típice Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de arhaisme și regionalisme dă următoarea definitie pentru țipic: țipíc, țipíci, substantiv masculin (regional) pantof, gheată; cipic. Definiție sursă: Dicționar de arhaisme și regionalisme |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru TIPIC: TÍPIC adjectiv 1. vezi caracteristic. 2. vezi reprezentativ. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru tipic: típic1 adjectiv masculin, plural típici; forme típică, plural típice Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Tipic: Tipic ≠ atipic, necaracteristic, netipic Definiție sursă: Dicționar de antonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru tipic: tipíc substantiv neutru, plural tipícuri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru tipic: tipíc2 substantiv neutru, plural tipícuri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'TIPIC' ȚIPERÍGTIPÉSĂȚÍPETTIPÍTIPÍCtipícăTIPICÁLETIPICÁRTIPICĂREÁSĂ |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL tipic Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului tipic dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Care e tipic în aceste împrejurări? 2. Conform tipic de la curte. După tipic ortodox. Un tipic al artei clasice. Notă, trăsătură tipic. Un exemplu tipic. TIPÍC tipicuri n. TÍPIC1 tipicuri n. TÍPIC2 tipiccă tipicci, tipicce Care întrunește trăsăturile ce individualizează; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz tipic. Un tipic al artei clasice. |
GRAMATICA cuvântului tipic? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului tipic. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul tipic poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE tipic? Vezi cuvântul tipic desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul tipic?[ ti-pic ] Se pare că cuvântul tipic are două silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL tipic |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Tranzitiv în expresie a nu înțelege nimic din ceva?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul tipic are forma: tipícuri
