 | as |
|
| Timp [ timp ] VEZI SINONIME PENTRU timp PE ESINONIME.COM definiția cuvântului timp în mai multe dicționareDefinițiile pentru timp din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP, timpuri, substantiv neutru, și (IV și, învechit, II) timpi, substantiv masculin I. (filozofie) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare. Am început să studiez filozofia... și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. • (Personificat) Ceasornicele-n casă au început să fugă Și inima timpului începe să grăbească. BOTEZ, P. O. 105. Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. Astfel ziceau, și timpul un pas a mai făcut. ALEXANDRESCU, M. 12. II. (În concurență cu verb reflexiv:eme) 1. Durata unei acțiuni sau a unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. Întîlnim după un timp o casă pe stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit. COȘBUC, P. I 231. Vizitiul lui... stătu de pază o bună bucată de timp. ISPIRESCU, L. 109. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări. NEGRUZZI, S. I 68. • (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziție «de») În tot timpul războiului n-am văzut o furnică. SAHIA, N. 61. Învățătorul chiar adormise îmbrăcat în timpul convorbirii. REBREANU, I. 35 • Timp mort vezi mort (6). • Locuţiune adverbiala Cu timpul = cu încetul, cu verb reflexiv:emea, treptat. Cîtva timp vezi cîtva. La (sau din) timp = la momentul potrivit, pînă cînd nu este prea tîrziu. Depeșează-mi îndată: cu ce tren, la ce gară și oră sosește – să pot pleca d-aci la timp. CARAGIALE, O. VII 15. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = (începînd de) la un moment dativ Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. COȘBUC, P. I 48. Din timp în timp = din cînd în cînd, la anumite intervale, uneori, cîteodată. Din timp în timp tresăreau ca de spasmuri. VLAHUȚĂ, O. A. 137. (În) tot timpul = fără întrerupere, într-una, neîncetat. Stăpînită de teamă a stat tot timpul cît doctorul a făcut cusătura. BART, E. 382. Președintele... a fost în tot timpul poetul Iancu Văcărescu. GHICA, S. A. 149. În același timp = deodată, simultan; de asemenea. Mănăstirea de la Sf. Sava poate fi socotită în același timp și la marginea Bucureștilor, prin căsuțele țărănești din jurul ei. CAMIL PETRESCU, O. I 197. Între timp vezi între2 (2). • locuțiune conjuncție Cît timp = în tot timpul în care... • Expresia: A avea timp, a-și omorî timpul, a pierde timpul vezi c. (Toate) la timpul lor = cînd e momentul potrivit. A fi timp (sau timpul) = a fi momentul potrivit pentru o acțiune. Acum nu-i timp să te bocești; Tu vii cu mine-acasă. COȘBUC, P. I 71. Bun! zise el în gîndul său. Ia acu mi-e timpul. CREANGĂ, P. 21. O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte. Suceava, te gîndește, e plină de morminte. ALECSANDRI, T. II 180. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). Mie timpul mi-a sosit, Timpul de căsătorit. ALECSANDRI, P. P. 27. ♦ (Învechit) Anotimp. Haydn scria în Viena oratoriul «Celor patru timpuri». ODOBESCU, S. III 95. Timpul domnitor al acestii cîmpii era numai primăvara. GORJAN, H. I 113. 2. Perioadă determinată istoric; epocă, secol. Numai revoluțiile, spuse Mitică Filipescu, te fac să revii pe linia progresului și mai ales revoluțiile sînt singurul mijloc prin care popoarele pot înfrînge timpul, îl pot supune și folosi cu adevărat. CAMIL PETRESCU, O. I 313. În calea timpilor ce vin, O stea s-ar fi aprins. EMINESCU, O. I 191. Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? ALECSANDRI, P. II 6. • Expresia: Pe timpuri = demult, mai demult, odinioară. ♦ (La plural ) Împrejurări. Să ne folosim de timpuri cînd alții de noi se tem. HASDEU, R. vezi 149. III. Ansamblul stărilor meteorologice ale atmosferei într-o regiune dată și într-un interval de timp dativ • Timpul probabil vezi probabil. IV. 1. Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni etc. În cîți timpi se strînge vela superioară? CAMIL PETRESCU, T. II 196. • Expresia: În doi timpi și trei mișcări vezi doi. 2. (muzică) Fiecare dintre părțile egale ca durată, dar diferite ca intensitate, care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3. Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston (motor cu aburi, cu ardere internă), care corespunde unei curse a acestuia. Motor în patru timpi. vezi Categorie gramaticală cu ajutorul căreia se exprimă momentul în care se petrece acțiunea unui verb; formă verbală care corespunde acestei categorii gramaticale. • Consecuția timpurilor vezi consecuție. Timp compus vezi compus. Concordanța timpurilor vezi concordanță. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP substantiv neutru (conform latina tempus): categorie gramaticală flexionară, specifică verbului, care arată momentul în care se desfășoară acțiunea acestuia. • timp símplu: t. alcătuit dintr-o singură formă verbală, dintr-o singură unitate de expresie, ca de exemplu prezentul indicativului, imperfectul, perfectul simplu, mai mult ca perfectul etc. (citesc, citeam, citii, citisem etc.). • timp prezént: t. care arată că acțiunea verbului se desfășoară în momentul vorbirii, ca de exemplu prezentul indicativului, conjunctivului, condițional-optativ-potențialului, imperativului etc. (lucrez, să lucrez, aș lucra, lucrează! etc.). • timp trecút: t. care arată că acțiunea verbului se desfășoară înainte de momentul vorbirii, ca de exemplu imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul, perfectul conjunctivului și al condițional-optativ-potențialului etc. (lucram, lucrai, am lucrat, lucrasem, să fi lucrat, aș fi lucrat etc.). • timp viitór: t. care arată că acțiunea verbului se desfășoară după momentul vorbirii, ca de exemplu viitorul I și viitorul al II-lea (anterior) – voi lucra, voi fi lucrat. • timp compús: t. alcătuit prin juxtapunere din două sau mai multe forme verbale sau unități de expresie diferite între ele, dar identice ca valoare morfologică; t. format cu un verb auxiliar morfologic, ca de exemplu perfectul compus al indicativului, prezentul și perfectul condițional-optativ-potențialului, perfectul conjunctivului, prezentul și perfectul prezumtivului etc. (aș citi, aș fi citit, să fi citit, voi fi citind, să fi citind, aș fi citind, vot fi citit, să fi citit, aș fi citit etc.). • timp sintétic: t. cu structură simplă ( vezi t. simplu). • timp analític (perifrástic): t. cu structură compusă, cu elementele necontopite; t. compus (vezi). • timp de bază (fundamentál): t. care servește ca punct de plecare în alcătuirea celorlalte t. și în exprimarea tuturor nuanțelor temporale; t. definit în raport cu momentul vorbirii și susceptibil de a avea diferite nuanțe temporale, ca de exemplu prezentul, trecutul și viitorul. • timp absolút: t. care arată că raportarea procesului la momentul vorbirii se face direct, nemijlocit, fără intermediari, fără a apela la un alt timp, ca de exemplu prezentul și perfectul compus. • timp de relație (relatív): t. care arată că raportarea procesului la momentul vorbirii se face indirect, mijlocit, prin intermediari, apelând la un alt timp, ca de exemplu imperfectul, mai mult ca perfectul și viitorul anterior. • timp duratív (imperfectív): t. care arată că un proces durează, este în curs de desfășurare, nu este momentan, nu este terminat, ca de exemplu imperfectul (cântam). • timp momentán (perfectív): t. care arată că un proces este terminat, nu mai este în curs de desfășurare, ca de exemplu perfectul simplu, perfectul compus și mai mult ca perfectul (cântai, am cântat, cântasem). Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP, (II, V) timpuri, substantiv neutru, (III) substantiv neutru, (IV) timpi, substantiv masculin I. substantiv neutru Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. substantiv neutru și (învechit) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. • locuțiune conjuncție Cât timp... = în toată perioada în care... • Locuţiune adverbiala De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dativ Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece verb reflexiv:emea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. • Expresia: E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (învechit) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. • Expresia: Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La plural ) împrejurări. III. substantiv neutru Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (muzică) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. vezi substantiv neutru Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [plural și: (rar, IV) timpuri, substantiv neutru (învechit, II) timpi, substantiv masculin] – latina tempus, -oris. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, substantiv neutru, (IV, învechit și II) timpi, substantiv masculin I. substantiv neutru Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. substantiv neutru și (învechit) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. • locuțiune conjuncție Cât timp... = în toată perioada în care... • Locuţiune adverbiala De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dativ Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece verb reflexiv:emea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. • Expresia: E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (învechit) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. • Expresia: Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La plural ) Împrejurări. III. substantiv neutru Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (muzică) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. vezi substantiv neutru Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – latina tempus, -oris. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Glosar de termeni aviatici dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP interval măsurat în ore, minute, secunde etc., demare importanță în desfășurarea activității de zbor în condiții de siguranță sporită. Timpul de serviciu pentru zbor este considerat de la intrarea și până la ieșirea din unitatea aeronautică, timpul maxim fiind echivalent cu timpul normal (pe timp de zi – 14 ore, pe timp de noapte – 8 ore). Timpul pentru zbor este perioada efectivă de zbor pentru avioane (pe timp de zi – 9 ore, pe timp de noapte – 5) și parașutiști (pe timp de zi – 8 ore, pe timp de noapte – 5). Dacă necesitățile o impun, prelungirea nu este admisă decât pe timp de zi. Timpul maxim de zbor pentru 24 de ore este pe timp de zi 9 ore pentru piloți și 8 ore pentru parașutiști, iar pe timp de noapte 5 ore; lunar pe timp zi 120 ore, pe timpde noapte 80 ore;anual pe timp de zi 700 ore, pe timp de noapte 300 ore. Timpul de lansare este durata zborului aeronavei din momentul în care aceasta trece la verticala locului de aterizare și până în momentul lansării paraștistului. Timpul de cădere liberă este intervalul de la părăsirea aeronavei de către parașutist și până la acționarea comenzii de deschidere a parașutei principale. Este stabilit prin tema de salt și nu poate fi depășit pentru a nu intra în criză de spațiu la funcționarea incorectă a parașutei principale, pentru a putea acționa parașuta de rezervă în deplină siguranță. Definiție sursă: Glosar de termeni aviatici |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP s. 1. verb reflexiv:eme. (timp trece pe nesimțite.) 2. epocă, interval, perioadă, răgaz, răstimp, spațiu, verb reflexiv:eme, (popular) răspas, soroc, (învechit și regional) seamă, (învechit) zăstimp, (grecism învechit) protesmie. (În acel timp...) 3. ceas, interval, oră, perioadă, răstimp. (A așteptat un timp bun pînă să vină acela.) 4. ani (la plural), epocă, perioadă, verb reflexiv:eme. (În timp copilăriei.) 5. curs, interval, răstimp, verb reflexiv:eme, (învechit) diastimă. (În timp de un secol.) 6. durată, interval, întindere, perioadă, răstimp, (regional) rahăt. (Pe tot timp examenului.) 7. răstimp, (Transilvania) scopot. (În acest timp, el era plecat la cumpărături.) 8. sezon, verb reflexiv:eme, (prin Transilvania) pînc. (timp cireșelor.) 9. verb reflexiv:eme, zi. (A venit și timp lui.) 10. ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, verb reflexiv:eme, (rar) clipeală, (popular) cirtă, soroc, (învechit și regional) cescuț. (A sosit timp cînd...) 11. dată, termen, verb reflexiv:eme, zi, (popular) soroc, (învechit) sorocire, veleat. (La timp hotărît...) 12. răgaz, verb reflexiv:eme, (popular) răspas. (Nu-i dă nici timp să respire; dă-mi timp să mă gîndesc.) 13. (la plural ) circumstanțe (la plural), conjunctură, împrejurări (la plural), verb reflexiv:emuri (la plural). (timpurile erau foarte grele.) 14. (tehnic) fază. (Motor cu 4 timp.) 15. (muzică) bătaie. (La primul timp...) 16. (meteorologie) verb reflexiv:eme, (regional) veac. (timp frumos.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP1 timpuri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; verb reflexiv:eme. • Câtva timp o perioadă scurtă. Tot timpul mereu; întruna. Cu timpul cu încetul; treptat. În același timp concomitent; simultan. 4) popular Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acțiune; prilej; ocazie. La timp. • (Toate) la timpul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. • Pe timpuri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); verb reflexiv:eme. timp ploios. 7) lingvistică Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acțiunea. /<lat. tempus, timporis Forme diferite ale cuvantului timp: timpuri Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru TÎMP: TÎMP, -Ă, tîmpi, -e, adjectiv 1. Tîmpit. Tîmp nu-i; se poartă cîteodată ca și cum ar fi în puterea sănătății. SADOVEANU, P. M. 17. Spre orașul plin de turle Stau privind c-un aer tîmp. TOPÎRCEANU, P. 216. Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp în feliul său. CREANGĂ, A. 89. • (Adverbial) Oarță rîdea tîmp, dezvelindu-și gingiile lăptoase. C. PETRESCU, R. DR. 237. • (Substantivat) Ascultă gură-cască și cu ochi de timp. GALACTION, O. I 54. 2. (Despre instrumente ascuțite) Cu vîrful sau tăișul tocit, știrbit. Sinălăul este un cuțit gros, tîmp, nu mult încovoiat. PAMFILE, I. C. 43. Forme diferite ale cuvantului timp: timp-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru timp: timp (timpuri), substantiv neutru – verb reflexiv:eme. – Megl. timp. latina tempŭs (Pușcariu 1729; REW 8634), conform italiana , portugheză tempo, prov., limba franceza , cat. temps, spaniolă tiempo. – derivat timpuriu, adjectiv (prematur), mr. timburiu, probabil, din plural timpuri, ca fumuriu de la fum (după Densusianu, Hlr., 163; Pușcariu 1732 și REW 8632, de la un latina temporῑvus, conform termen militar temporiv, ven. gen. temporivo); (i)estimp, adverb (anul acesta); pretimpuriu, adjectiv (prematur). derivat neol. (din limba franceza ) temporal, adjectiv; temporar, adjectiv; temporiza, verb; contemporan, adjectiv; contratimp, substantiv neutru; extemporal, adjectiv – conform răstimp. Forme diferite ale cuvantului timp: timpuri Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru timp: timp n. 1. verb reflexiv:eme, durată ce poate fi măsurată: timpul trece; 2. epocă determinată, durată limitată: timpuri fabuloase, a albit înainte de timp; 3. ocaziune potrivită: nu e timp de a...; 4. răgaz: a cere timp; 5. verb reflexiv:eme, starea atmosferei: timp urît; 6. muzică fiecare diviziune a măsurei; 7. gramatică formă ce iea verbul spre a indica epoca: timpurile principale sunt prezentul, trecutul și viitorul. [latina TEMPUS]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP2 timpi m. 1) Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei acțiuni. • În doi timpi și trei mișcări foarte repede. 2) muzică Fiecare dintre părțile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru timpi. /<lat. tempus, timporis Forme diferite ale cuvantului timp: timpi Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru tîmp: 2) tîmp, -ă adjectiv (vechea slavă tompŭ, tocit; sîrb. tup, limba rusă tupóĭ, tocit, idiot). Tîmpit. adverb În mod tîmpit. Forme diferite ale cuvantului timp: timp-ă Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru TIMP: TIMP substantiv verbal anotimp, cadență, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru timp: timp substantiv verbal ANOTIMP. CADENȚĂ. ETATE. MĂSURĂ. RITM. RITMICĂ. RODUL-PĂMÎNTULUI. SEZON. TACT. VÎRSTĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ȚÎMP: ȚÎMP, țîmpuri, substantiv neutru (Regional) Pulpă, coapsă de animal (mai ales de pasăre); copan. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru țimp: țimp (-pi), substantiv masculin – (Banat) Coapsă. – Variante țîmp. în limba maghiara comb (Candrea). Forme diferite ale cuvantului timp: timp-pi Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru timp: timp (formă de existență a materiei, stare a atmosferei) substantiv neutru Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru timp: timp (interval, categorie gramaticală) substantiv neutru, plural tímpuri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru timp: timp (fază a unei mișcări, a ritmului) substantiv masculin, plural timpi Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru timp: timp3 (interval, categorie gramaticală) substantiv neutru, plural tímpuri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru țîmp: țîmp n., plural urĭ (ung. comb). Banat But, cĭozvîrtă. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru timp: timp2 (categorie filosofică, stare a atmosferei) substantiv neutru Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru tîmp: tîmp adjectiv, substantiv verbal CRETIN. IDIOT. IMBECIL. TÎMPIT. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru timp: timp1 (fază) substantiv masculin, plural timpi Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru țîmp: țîmp substantiv verbal COAPSĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru tîmp: 1) tîmp n. vezi timp. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
CUVINTE APROPIATE DE 'TIMP' TimoșTimoteiTimotinTimovanTIMPTIMPÁNTIMPANtîmpănătimpanál |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL tîmp Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului tîmp dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii • tîmp símplu: t. • tîmp prezént: t. • tîmp trecút: t. • tîmp viitór: t. • tîmp compús: t. • tîmp sintétic: t. • tîmp analític perifrástic: t. • tîmp de bază fundamentál: t. • tîmp absolút: t. • tîmp de relație relatív: t. • tîmp duratív imperfectív: t. • tîmp momentán perfectív: t. Tîmp trece pe nesimțite. În acel tîmp. A așteptat un tîmp bun pînă să vină acela. În tîmp copilăriei. În tîmp de un secol. Pe tot tîmp examenului. În acest tîmp, el era plecat la cumpărături. Tîmp cireșelor. A venit și tîmp lui. A sosit tîmp cînd. La tîmp hotărît. Nu-i dă nici tîmp să respire; dă-mi tîmp să mă gîndesc. Tîmpurile erau foarte grele. Motor cu 4 tîmp. La primul tîmp. Tîmp frumos. TIMP1 tîmpuri n. • Câtva tîmp o perioadă scurtă. Tot tîmpul mereu; întruna. Cu tîmpul cu încetul; treptat. În același tîmp concomitent; simultan. La tîmp. • Toate la tîmpul lor toate la momentul potrivit. • Pe tîmpuri demult; cândva. Tîmp ploios. Tempus, tîmporis. Tîmpul trece pe nesimțite. În acest tîmp, el era plecat la cumpărături. Motor cu 4 tîmp. La primul tîmp. Tîmp frumos. TIMP2 tîmpi m. • În doi tîmpi și trei mișcări foarte repede. Motor în patru tîmpi. Tempus, tîmporis. |
GRAMATICA cuvântului tîmp? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului tîmp. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul tîmp poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE timp? Vezi cuvântul timp desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul timp?[ timp ] Se pare că cuvântul timp are o silabă |
EXPRESII CU CUVÂNTUL tîmp Inţelegi mai uşor cuvântul tîmp dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Locuţiune adverbiala Cu timpul = cu încetul, cu verb reflexiv:emea, treptat La sau din timp = la momentul potrivit, pînă cînd nu este prea tîrziu De la un timp sau rar dintr-un timp = începînd de la un moment dativ Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt Din timp în timp = din cînd în cînd, la anumite intervale, uneori, cîteodată În tot timpul = fără întrerupere, într-una, neîncetat În același timp = deodată, simultan; de asemenea locuțiune conjuncție Cît timp = în tot timpul în care Toate la timpul lor = cînd e momentul potrivit A fi timp sau timpul = a fi momentul potrivit pentru o acțiune A fi sau a sosi timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit și așteptat Pe timpuri = demult, mai demult, odinioară = în toată perioada în care Locuţiune adverbiala De la un timp sau rar dintr-un timp = începând de la un moment dativ Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece verb reflexiv:emea La sau din timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu Din timp în timp = la intervale mai mari sau mai mici de timp; din când în când, uneori, câteodată În tot timpul = mereu, întruna În același timp = simultan; de asemenea = a venit momentul să Toate la timpul lor = toate la momentul potrivit A fi sau a sosi timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit și așteptat Pe timpuri = demult, odinioară = în toată perioada în care Locuţiune adverbiala De la un timp sau rar dintr-un timp = începând de la un moment dativ Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece verb reflexiv:emea La sau din timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu Din timp în timp = la intervale mai mari sau mai mici de timp; din când în când, uneori, câteodată În tot timpul = mereu, întruna În același timp = simultan; de asemenea = a venit momentul să Toate la timpul lor = toate la momentul potrivit A fi sau a sosi timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit și așteptat Pe timpuri = demult, odinioară Fizică timp de înjumătățire = perioadă de înjumătățire |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL tîmp |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Cicoare de grădină?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul timp are forma: timpuri
