 | as |
|
| Supliciu [ su-pli-ciu ] VEZI SINONIME PENTRU supliciu PE ESINONIME.COM definiția cuvântului supliciu în mai multe dicționareDefinițiile pentru supliciu din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLÍCIU, suplicii, substantiv neutru Tortură, caznă, chinuire. Îi răstigni cu cuie de fier pe o prăjină, cu capetele în jos... Apoi, jără a lăsa pe uimiții spectatori ai teribilului supliciu să revină din înlemnirea lor, el porunci pedestrimii a escalada murii. HASDEU, I. vezi 102. • (Cu sens atenuat) Sabina îi retezase [cotoiului] cu foarfecul mustățile de la rădăcină... – Lasă-l, duduie Sabină, că are să-și ieie lumea în cap, încercă să-l scape de supliciu Catinca. C. PETRESCU, C. vezi 85. ♦ figurat Chin, suferință psihică. Tovărășia ei, pe stradă, devenea un supliciu. C. PETRESCU, Î. II 213. Pentru tine trebuie să fie un supliciu strîmtorarea și pustietatea asta în care te-am adus. VLAHUȚĂ, O. A. III 178. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLICIU s. 1. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, tortură, (învechit și popular) trudă, (popular) muncă, (învechit) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la supliciuii crîncene.) 2. martiraj, martiriu, mucenicie, (rar) martir, (învechit și popular) patimă, (învechit) martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie. (supliciu îndurat de un sfînt.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru supliciu: supliciu n. 1. pedeapsă corporală gravă ordonată de justiție: popoarele civilizate au suprimat supliciile; ultimul supliciu, pedeapsa cu moarte; 2. figurat ceea ce cauzează o mare durere fizică sau morală. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLICÍU, suplicii, substantiv neutru (livresc) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ figurat Suferință morală, durere sufletească mare. – Din latina supplicium, limba franceza supplice. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLÍCIU, suplicii, substantiv neutru Tortură, caznă, chin fizic. ♦ figurat Suferință morală, durere sufletească mare. – Din latina supplicium, limba franceza supplice. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLÍCIU supliciui n. Suferință fizică sau/și morală foarte puternică; caznă; tortură. [silabe su-pli-ciu] /<lat. supplicium, limba franceza supplice Forme diferite ale cuvantului supliciu: supliciui Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLÍCIU substantiv neutru Caznă, tortură. ♦ (figurat) Chin, suferință psihică. [pronume -ciu. / < latina supplicium, conform limba franceza supplice, italiana supplicio]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru supliciu: suplíciu substantiv neutru (silabe -pli-) [-ciu pronume -ciu], articulat suplíciul; plural suplícii, articulat suplíciile (silabe -ci-i-) Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru SUPLICIU: SUPLÍCIU substantiv neutru caznă, tortură. • (figurat) chin, suferință psihică. (< latina supplicium, limba franceza supplice) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru supliciu: suplíciu (livresc) [ciu pronume ciu] (su-pli-) substantiv neutru, articulat suplíciul; plural suplícii, articulat suplíciile (-ci-i-) Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'SUPLICIU' SUPLICÁȚIEsuplicătórsupliciásupliciéreSUPLÍCIUSUPLIMÉNTSUPLIMENTÁSUPLIMENTÁRSUPLIMENTÁRE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL SUPLICIU Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului supliciu dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Supus la supliciuii crîncene. Supliciu îndurat de un sfînt. SUPLÍCIU supliciui n. |
GRAMATICA cuvântului SUPLICIU? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului supliciu. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul SUPLICIU poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE supliciu? Vezi cuvântul supliciu desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul supliciu?[ su-pli-ciu ] Se pare că cuvântul supliciu are trei silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL SUPLICIU |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Monument istoric?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul supliciu are forma: suplícii
