 | as |
|
| Spurca [ spur-ca ] VEZI SINONIME PENTRU spurca PE ESINONIME.COM definiția cuvântului spurca în mai multe dicționareDefinițiile pentru spurca din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a spurca (forma la infinitiv) A spurca conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SPURCA: SPURCÁ, spurc, verb I. 1. tranzitiv A murdări, a mînji (acoperind de murdării, umplînd cu mirosuri urîte). Descalță-te, mă, că spurci straiele alea! DUMITRIU, N. 163. Cracatița (= caracatița) mirosea, firește, a cracatiță, dar mirosea grozav... – Cucoane, da-mi spurcă trăsura, să iertați! răsuflă birjarul nemaiputînd să rabde. IBRĂILEANU, A. 121. ♦ reflexiv A-și lepăda excrementele sau urina. Se spurcă în nădragi de frică. DUMITRIU, N. 95. 2. tranzitiv figurat A pîngări, a profana, a prihăni. Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o. EMINESCU, O. I 24. De cînd pe-acest pămînt Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfînt Al ospeției. ALECSANDRI, T. II 106. Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. NEGRUZZI, S. I 164. • reflexiv Vasilică, te-ai dat cu năpîrca de Eftimie, te-ai spurcat cu banii lui. DUMITRIU, N. 238. ♦ A înjura. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. Se lega mai ales de femei, pe care le spurca. PAS, Z. I 146. Dar du-te, – doamne, iartă-mă, că acuși era să zic, – du-te să nu te spurc. RETEGANUL, P. I 21. 3. tranzitiv (Cu privire la alimente) A face să nu mai poată fi mîncat (provocînd scîrbă); (cu privire la vase) a face inutilizabil pentru de-ale mîncării. Umblă mai cu chibzuială! Nu-mi spurca, te rog, friptura. La TDRG. Dracul, bucuria lui că curge și din bucata sa [de broască] untură, au început s-o tot lipească de slănina lui Pepelea și să i-o spurce. SBIERA, P. 16. 4. reflexiv (În practica religiei creștine) A mînca de dulce în timpul postului, a se înfrupta (cu o cantitate mică de mîncare); prin extensie a mînca ceva bun. Se duse și el să vază d-o găsi verb reflexiv:un cosăcel Să-și cumpere, să mănînce, ca să se spurce și el. PANN, P. vezi III 82. Că n-are mălai să mînce, Nici de dulce Să se spurce. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 183. ♦ figurat A prinde gust (de ceva rău, neîngăduit), a se deprinde cu ceva și a nu se mai putea dezobișnui; a se dedulci. [Iepele] se spurcaseră la sînge de om, și asta fu de ajuns ca să le facă a nu se mai putea apropia nimeni de ele. ISPIRESCU, U. 48. V-ați spurcat în jafuri și strîmbătăți. ARHIVA R. I 54. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru spurca: spurcá (-c, -at), verb – 1. A păta, a mînji, a murdări. – 2. (învechit) A silui, a viola. – 3. A atinge mîncarea de post cu ceva de dulce. – 4. A pîngări, a profana. – 5. A deschide un abces. – 6. În jocurile de copii, a greși lovitura. – 7. (reflexiv) A se mînji, a se murdări, a-și evacua excrementele. – 8. (reflexiv) A mînca de dulce în zi de post. – 9. (reflexiv) A se corupe, a se dedulci, mai ales la lucruri interzise. – Megl. spurc(ari). latina spŭrcāre (Pușcariu 1637; REW 8193), conform italiana sporcare. – derivat spurc, substantiv neutru (furuncul, abces, tumoare infecțioasă; reumatism articular), deverbal, sau din latina spurcus (REW 8194; Candrea); spurcăciune, substantiv feminin (murdărie, lucru spurcat, scîrnăvie; dihanie, lighioană, animal murdar, se zice în general despre animalele sălbatice a căror carne nu se mănîncă; persoană de altă religie decît cea ortodoxă; plural , bube-dulci, impetigo); spurcat, adjectiv (murdar, respingător; substantiv neutru, dracul). Din limba română provine în limba maghiara szpurkát (Pușcariu, Dacor., VII, 474). Forme diferite ale cuvantului spurca: spurca-c spurca-at Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SPURCA: SPURCÁ, spurc, verb I. (popular) 1. tranzitiv și reflexiv A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ reflexiv A-și evacua excrementele sau urina. ♦ tranzitiv figurat A pângări, a profana, a necinsti. ♦ tranzitiv figurat A înjura. 2. tranzitiv A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. reflexiv (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ figurat A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – latina spurcare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SPURCA: SPURCÁ, spurc, verb I. (popular) 1. tranzitiv și reflexiv A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ reflexiv A-și evacua excrementele sau urina. ♦ tranzitiv figurat A pângări, a profana, a necinsti. ♦ tranzitiv figurat A înjura. 2. tranzitiv A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. reflexiv (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ figurat A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – latina spurcare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SPURCA: SPURCA verb 1. a pîngări, a profana, (învechit și popular) a prihăni, (regional) a mîrșăvi, (figurat) a întina, a mînji, a murdări, a păta, (învechit și popular figurat) a scîrnăvi, (regional figurat) a pricăji. (A spurca memoria cuiva.) 2. a batjocori, a necinsti, a pîngări, a profana, a viola, (învechit și popular) a prihăni. (A spurca un loc considerat sfînt.) 3. (termen bisericesc) (popular și fam.) a se dedulci. (S-a spurca în timpul postului.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru spurca: spurca verb vezi BATJOCORI. COMPROMITE. DEDULCI. DEFECA. DEZONORA. DRĂCUI. IEȘI. ÎNJURA. NECINSTI. OCĂRÎ. RIDICULIZA. SILUI. TERFELI. VIOLA. ZEFLEMISI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru SPURCA: SPURCÁ verb 1. vezi pângări. 2. vezi profana. 3. (termen bisericesc) (popular și fam.) a se dedulci. (S-a spurca în timpul postului.) Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru spurca: spurcá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu spurc, persoana a treia singular: el / ea și plural spúrcă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru spurca: spurcá (a spurca) verb, indicativ prezent 3 spúrcă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'SPURCA' spunglásSPUNTÁȘPURSPURCSPURCÁSPURCÁCIspurcaciuSPURCĂCIÚNEspurcăílă |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL spurca Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului spurca dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii A spurca memoria cuiva. A spurca un loc considerat sfînt. S-a spurca în timpul postului. S-a spurca în timpul postului. Spurcá a spurca verb, indicativ prezent 3 spúrcă. |
GRAMATICA cuvântului spurca? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului spurca. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul spurca poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE spurca? Vezi cuvântul spurca desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul spurca?[ spur-ca ] Se pare că cuvântul spurca are două silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL spurca |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A-i umbla cuiva ceva prin gură?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul spurca se conjugă: ei ele spúrcă
