 | as |
|
| Slavă [ sla-vă ] VEZI SINONIME PENTRU slavă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului slava în mai multe dicționareDefinițiile pentru slava din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLAVĂ substantiv feminin (< adjectiv slav, -ă, conform limba franceza slave): limbă vorbită de oricare din populațiile sau popoarele slave dispărute (polabi) sau existente (ruși, bieloruși, ucraineni, polonezi, sorabi, venzi, cehi, slovaci, bulgari, macedoneni, sârbi, sârbi lusacieni, croați și sloveni). • slava comúnă: limbă vorbită de populațiile slave care locuiau în mileniul al II-lea î.e.n. teritoriile dintre Nipru, Oder și Marea Baltică; limbă de bază a tuturor limbilor slave. A avut o evoluție îndelungată de la separarea ei de indo-europeana comună. După secolele al IV-lea – al III-lea î.e.n. triburile slave care ocupau teritoriul dintre Vistula și Nipru (teritoriu de bază al slavei comune) s-au deplasat în două mari grupuri: unul spre apus și altul spre răsărit. Limba slavă comună s-a diversificat astfel mai întâi în două mari dialecte: cel de apus, din care au apărut limbile slave de apus (polona, ceha, slovaca, sârba lusaciană, soraba și polaba) și cel de răsărit, din care au apărut limbile slave de răsărit (rusa, ucraineana și bielorusa) și cele de sud (sârbo-croata, slovena, bulgara și macedoneana). Structura substantiv comune (mai ales ca pronunțare) se păstrează cel mai bine în limba sârbo-croată. • slava véche (denumire privită din punctul de vedere al istoriei limbii române, deși atât rușii, cât și bulgarii vorbesc despre substantiv veche ca despre limba de bază a celor două limbi neoslave): limbă slavă vorbită de triburile slave meridionale din momentul contactului acestora cu românii (secolul al VI-lea e. n.) și până când se termină epoca de delimitare lingvistică în Balcani și bilingvismul slavo-român (secolul al XIII-lea e. n.). Ea a influențat limba română mai ales în domeniul vocabularului (ponderea elementului slav este aici de circa 20%); printre faptele de limbă socotite de cercetători a fi influență slavă veche în limba română amintim: iodizarea lui e, apariția fonemului h, vocativului în -o, modul de formare a numeralelor cardinale de la 11 la 19, scurtarea infinitivului, extinderea diatezei reflexive, prefixele ne- și răz- și sufixele -eală, -nic și -iște. Existența acestor elemente (inclusiv a celor lexicale din substantiv veche), a unor elemente lexicale provenite din limbile slave vecine în limba română și a unor elemente lexicale române în aceste limbi – pe baza vechiului bilingvism slavo-român, a vecinătății istorice dintre popoarele și țările respective – i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a limbii slave vechi și a limbilor neoslave asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbilor neoslave vorbite în jurul țării noastre (bulgară, sârbo-croată, ucraineană, rusă, slovacă și cehă). vezi influénță. Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLÁVĂ, slăvi, substantiv feminin 1. (Rar, la plural ) Glorie, faimă, renume (pe care îl cîștigă cineva datorită calităților sau meritelor sale deosebite). Dar la ce mi-s bune sînge, neam, străbuni și nume?... La ce mi-e slava? Anca mea să mă iubească! Și de mi s-ar da domnia – dac-aceasta s-ar putea! – Eu m-aș lepăda de dînsa, ca să fiu cu Anca mea. DAVILA, vezi vezi 25. Da bună ar fi și aceea, cînd ar avea cineva un fecior, care să facă podul și să ia pe fata împăratului, că știu c-ar încăleca pe nevoie și, doamne, mare slavă ar mai dobîndi în lume! CREANGĂ, P. 78. Civilizația [romană] se stinsese, și acum nu se mai vedea nici urma acelor arte și științe, în care stătuseră slava Greciei și puterea Romei. BĂLCESCU, O. I 11. ♦ Laudă, preamărire pentru merite sau pentru fapte eroice. În turnuri clopotele de aramă prinseră a cînta slava celui mai nou biruitor. SADOVEANU, O. VII 155. • Expresia: Slavă (sau slava) domnului sau slavă ție doamne! = exclamație (de obicei cu sensul religios atenuat sau șters) prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru sau pentru o situație bună; har domnului! Slavă domnului, nu ești nici orb, nici ciung, nici cocoșat. STANCU, D. 7. Lemne, slava domnului, sînt deajuns și de-ntrecut, în pădure. CREANGĂ, P. 126. 2. (Uneori precizat prin «cerului») Înaltul cerului, tăria cerului, văzduh. Au descărcat spre slăvi pistoale. STANCU, despre 76. I se părea că visează și că plutește ca un fulg în slăvile deschise. GALACTION, O. I 322. E vară... și slava-i senină, și-ți pare Abisuri albastre al apelor fund. NECULUȚĂ, Ț. despre 65. Ciocîrlanul zbură în slava cerului. POPESCU, B. III 124. • figurat Adevărata plăcere o aflam în vorbă, în taifasul ce îmbrățișa numai lucruri frumoase: călătoriile, artele, literele, istoria – istoria mai ales – plutind în seninătatea slăvilor academice. M. I. CARAGIALE, C. 24. • Expresia: A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) vezi ridica (III 3). (Rar) A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi, zarvă mare. Cînd mama nu mai putea de obosită, și se lăsa cîte oleacă ziua să se odihnească, noi băieții, tocmai atunci ridicam casa în slavă. CREANGĂ, A. 37. 3. (termen bisericesc; învechit și arhaizant, ca atribut al divinității) Măreție, strălucire, splendoare. Care cu multă frică stau înaintea slavei domnului. TEODORESCU, P. P. 389. 4. (Învechit, cu valoare de prepoziție, construit cu dativul) Grație, datorită, mulțumită. Mîna omului, slavă experienței practice, săpa un puț în tărîmul sub care se afla mina de sare. BOLINTINEANU, O. 432. Slavă bunătăților domnului Tiso... am făcut un norocit drum. KOGĂLNICEANU, S. 16. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLAVĂ substantiv, interjecție I. 1. substantiv elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, (rar) apoteoză, exaltare, (învechit) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (slava a unui erou.) 2. substantiv cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, (învechit) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți slava eroilor patriei.) 3. substantiv glorie, grandoare, măreție, mărire, splendoare, strălucire, (învechit) mărie, mărime. (Trecutul plin de slava.) 4. substantiv binecuvîntare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire. (slava verb reflexiv:emurilor noastre.) 5. interjecție (termen bisericesc) mărire!, osana! (slava întru cei de sus!). 6. substantiv (termen bisericesc) har, mulțumire, mulțumită. (Aducea slava divinității.) II. substantiv aer, atmosferă, cer, spațiu, văzduh, zări (la plural), (livresc figurat) eter, tărie. (S-a ridicat în slava.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru slavă: slávă (-ắvi), substantiv feminin – 1. Glorie, onoare, exaltare, preț. – 2. Fericire. – 3. Văzduh, cer. limba slavă (veche) slava (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 347). – derivat slăvi, verb (a glorifica, a exalta, a înălța), din limba slavă (veche) slaviti; slăvitor, adjectiv (cîntec de glorie, Te Deum), din limba slavă (veche) slavoslovije, după greacă δοξολογία; slavoslovi, verb (a cînta imnuri), din limba slavă (veche) slavosloviti, învechit; proslăvi, verb (a glorifica; a preamări; reflexiv, Moldova, a se preamări), din limba slavă (veche) proslaviti; pravoslavie, substantiv feminin (învechit, orotodoxie), din limba slavă (veche) pravoslavije; pravoslavnic, adjectiv (ortodox), din limba slavă (veche) pravoslavinŭ. Forme diferite ale cuvantului slava: -ắvi Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLÁVĂ, slăvi, substantiv feminin 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. • Expresia: Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! = exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. • Expresia: A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (termen bisericesc) Măreție, grandoare a divinității. 4. (învechit; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din limba slavă (veche) slava. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLÁVĂ, slăvi, substantiv feminin 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. • Expresia: Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. • Expresia: A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (termen bisericesc) Măreție, grandoare a divinității. 4. (Înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din limba slavă (veche) slava. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLÁVĂ1 slavae forme mai ales articulat: slavaa veche limba literară scrisă a slavilor (secolul IX-XI), formată pe baza traducerilor din cărțile grecești de cult. /<fr. slave Forme diferite ale cuvantului slava: slavae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru slavă: slávă (glorie, preamărire, înaltul cerului) substantiv feminin, genitiv dativ articulat slăvii; plural slăvi Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru slavă: slávă1 (glorie, preamărire, înaltul cerului) substantiv feminin, genitiv dativ articulat slắvii; plural slăvi Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru SLAVĂ: SLÁVĂ prepoziție vezi datorită, grație, mulțumită. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru slavă: slavă prepoziție vezi DATORITĂ. GRAȚIE. MULȚUMITĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru slavă: slávă (limba) substantiv feminin, genitiv dativ articulat slávei Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru slavă: slávă2 (limbă) substantiv feminin, genitiv dativ articulat slávei Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'SLAVA' slătioáraSLĂTIOARELEșlaúfSLAVSLÁVĂSlăv/cescuslaveSLĂVEIUslavenésc |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL slavă Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului slavă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii • slavă comúnă: limbă vorbită de populațiile slave care locuiau în mileniul al II-lea î. • slavă véche denumire privită din punctul de vedere al istoriei limbii române, deși atât rușii, cât și bulgarii vorbesc despre substantiv veche ca despre limba de bază a celor două limbi neoslave: limbă slavă vorbită de triburile slave meridionale din momentul contactului acestora cu românii secolul al VI-lea e. Slavă a unui erou. Aduceți slavă eroilor patriei. Trecutul plin de slavă. Slavă verb reflexiv:emurilor noastre. Interjecție termen bisericesc mărire!, osana! slavă întru cei de sus!. Aducea slavă divinității. S-a ridicat în slavă. Aduceți slavă eroilor patriei. Trecutul plin de slavă. Slavă verb reflexiv:emurilor noastre. Aducea slavă divinității. S-a ridicat în slavă. SLÁVĂ1 slavăe forme mai ales articulat: slavăa veche limba literară scrisă a slavilor secolul IX-XI, formată pe baza traducerilor din cărțile grecești de cult. |
GRAMATICA cuvântului slavă? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului slavă. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul slavă poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE slavă? Vezi cuvântul slavă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul slavă?[ sla-vă ] Se pare că cuvântul slavă are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL slavă Inţelegi mai uşor cuvântul slavă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Slavă sau slava domnului sau slavă ție doamne! = exclamație de obicei cu sensul religios atenuat sau șters prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru sau pentru o situație bună; har domnului! Slavă domnului, nu ești nici orb, nici ciung, nici cocoșat Rar A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi, zarvă mare Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! = exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A induce pe cineva în eroare?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul slavă are forma: slăvi
