 | as |
|
| Singular [ sin-gu-lar ] VEZI SINONIME PENTRU singular PE ESINONIME.COM definiția cuvântului singular în mai multe dicționareDefinițiile pentru singular din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adjectiv 1. (gramatică; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1). 2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; prin extensie ciudat, bizar, original. • (logică) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (filozofie; substantivat, n.; articulat) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din latina singularis, limba franceza singulier. Forme diferite ale cuvantului singular: singular-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adjectiv 1. (gramatică; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1). 2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale: care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; prin extensie ciudat, bizar, original. • (logică) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (filozofie; substantivat, n.; articulat) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din latina singularis, limba franceza singulier. Forme diferite ale cuvantului singular: singular-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adjectiv 1. (gramatică; în expresie) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, obiecte etc. Din neputința de a generaliza, pluralul se exprima, în primele timpuri, cu alt cuvînt decît singularul. GRAUR, forme L. 169. Sîntem contra lui «ŭ», pe care îl socotim numai o împlutură de prisos, și nu l-am întrebuința decît ca să deosebim pluralul din singular. NEGRUZZI, S. I 348. Legătura părților unei fraze, singularul și pluralul sînt astăzi științi a copiilor și nu se cere nici barbă, nici ani pentru a lor învățătură. RUSSO, S. 77. 2. (Franțuzism) Care nu seamănă cu alții, deosebit, aparte; neobișnuit, extraordinar; prin extensie ciudat, bizar, original. Octav era o fire singulară, dar pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. Era un exemplar, după părerea vînătorilor, cu totul singular. CAMIL PETRESCU, N. 95. Forme diferite ale cuvantului singular: singular-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULAR adjectiv, s. 1. adjectiv individual. (Un efort singular.) 2. adjectiv, substantiv (gramatică) (învechit) singuratic, singurit. (Numărul singular.) 3. adjectiv aparte, deosebit, individual, neobișnuit, special, (livresc) insolit. (Un caz singular.) 4. adjectiv bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, straniu, (livresc) abracadabrant, (rar) străin, (popular) pidosnic, pocit, poznaș, (Moldova) deșănțat, (Transilvania, Banat și Olt.) șod, (învechit) ciudos, (grecism învechit) paraxin, (familial) sanchiu, (familial figurat) fistichiu, întors, sucit, trăsnit. (Ce chestie singular!) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR, -Ă adjectiv 1. Care se referă, care privește pe unul singur. • Număr singular (și substantiv neutru) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (logică) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // substantiv neutru Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< latina singularis]. Forme diferite ale cuvantului singular: singular-Ă Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru singular: *singulár, -ă adjectiv (latina singularis, despre singulus, singur). Individual, care se raportă la unu singur: luptă singulară (om cu om). Care nu seamănă cu alțiĭ, neobișnuit, extraordinar: aventură singulară. Bizar, ciudat, extravagant, original: om singular. Rar, distins: virtute, frumuseță singulară. gramatică Care dezignă o singură ființă orĭ un singur lucru: număru singular, formă singulară ( vezi plural). substantiv neutru, plural e. Număru singular: singularu de la oameni e om. adverb În mod singular. Forme diferite ale cuvantului singular: singular-ă Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR, -Ă I. adjectiv, substantiv neutru (categorie gramaticală) care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de lucruri etc. II. adjectiv 1. care se referă, care privește pe unul singur. ♦ (logică) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. deosebit, aparte, neobișnuit, extraordinar; unic. III. substantiv neutru (filozofie) categorie care desemnează ceea ce aparține unui obiect sau proces; individual (2). (< latina singularis, limba franceza singulier) Forme diferite ale cuvantului singular: singular-Ă Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR2 singulară (singulari, singulare) 1) (despre trăsături, particularități) Care ține de un singur exemplar dintr-o clasă de elemente. • Număr singular categorie gramaticală care indică o singură persoană sau un singur lucru. 2) (despre ființe sau despre lucruri) Care are anumite trăsături distinctive specifice, individuale; unic în felul său. /<lat. singularis, limba franceza singulier Forme diferite ale cuvantului singular: singulară Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru singular: singular a. 1. juridic individual: legate singulare; 2. bizar, extraordinar: e un fapt singular. ║ n. gramatică număr ce exprimă o singură ființă sau un singur lucru. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR1 n. mai ales articulat filoz. Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri. /<lat. singularis, limba franceza singulier Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru SINGULAR: SINGULÁR, -Ă adjectiv (< latina singularis): în sintagma număr singular (vezi). Forme diferite ale cuvantului singular: singular-Ă Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru singular: singulár adjectiv masculin, plural singulári; forme singular singuláră, plural singuláre Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru singular: singulár adjectiv masculin, plural singulári; forme singuláră, plural singuláre Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Singular: Singular ≠ plural Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'SINGULAR' SINGNATÍDESINGRÁFsingrámăSINGSPIELSINGULÁRsingularísmSINGULARITÁTESINGULARIZÁSINGULARIZÁRE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Singular Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului singular dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Un efort singular. Numărul singular. Un caz singular. Ce chestie singular!. SINGULÁR2 singulară singulari, singulare 1 despre trăsături, particularități Care ține de un singur exemplar dintr-o clasă de elemente. • Număr singular categorie gramaticală care indică o singură persoană sau un singur lucru. Numărul singular. |
GRAMATICA cuvântului Singular? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului singular. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Singular poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE singular? Vezi cuvântul singular desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul singular?[ sin-gu-lar ] Se pare că cuvântul singular are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Singular Inţelegi mai uşor cuvântul singular dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc Persoana întâi sau a doua, a treia singular = persoană gramaticală care indică numărul singular 1 logică Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc Persoana întâi sau a doua, a treia singular = persoană gramaticală care indică numărul singular 1 logică Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, obiecte etc Număr singular și substantiv neutru = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc ; logică judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual ♦ logică judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Singular |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Magmatic, -ă, magmatici, -ce, adjectiv care se referă la procesele de migrațiune, de erupție sau de consolidare a magmei proces magmatic?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
