 | as |
|
| Rost [ rost ] VEZI SINONIME PENTRU rost PE ESINONIME.COM definiția cuvântului rost în mai multe dicționareDefinițiile pentru rost din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ROST: ROST, rosturi, substantiv neutru 1. (Urmat de determinări în genitiv) Sens, tîlc, scop, menire, justificare (a unui lucru, a unei acțiuni). Trecu fără zăbavă în birou și-l invită să-i spună numaidecît rostul telegramei. VORNIC, P. 170. Numai cei nepricepuți nu pot pătrunde rostul cuvîntului. REBREANU, R. I 162. În curtea mitropoliei, Ion cunoaște rostul tuturor lucrurilor. spaniolă POPESCU, M. G. 82. Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii, Să ne cînte rostul lumii și splendorile naturii? VLAHUȚĂ, O. A. 69. • figurat Ce vorbe-ar fi putut să-nșire Adîncul rost din ochii tăi! VLAHUȚĂ, O. A. 62. • Locuţiune adverbiala Cu (sau fără) rost. Unii voiau să se repeadă fără rost după trăsură. DUMITRIU, N. 57. Alerg fără rost în toate părțile. CAMIL PETRESCU, U. N. 259. Oameni mulți se vor opri o clipă-n drum Și s-or descoperi în fața ta fără rost, Între- bîndu-se-ntre ei abia acum Cine-ai fost. despre BOTEZ, P. O. 154. • (În construcție cu verbul «a avea») Are mult de lucru la birou și n-are rost să-l întrerup. DEMETRIUS, C. 8. Atunci ce rost are, după d-ta, codicilul ăsta? CAMIL PETRESCU, U. N. 35. [Cîntecul] nu-și avea rost în casa lor. C. PETRESCU, A. R. 56. ♦ Atribuție, rol, misiune, slujbă. Se trudi... să-și aducă aminte cum o cheamă pe una din slujnice care avea rostul să-ncarce sobele. DUMITRIU, B. forme 83. 2. Întocmire, înjghebare, mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, familiară sau materială; prin extensie gospodărie. Fierul nenorocirii spintecase in trei rînduri rostul și viața romînului Dănilă. GALACTION, O. I 156. Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maștere și rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plîngă-n lacrimile mele. GOGA, P. 6. Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost Și Bardeș cel cu adăpost Prin munți sîlhui. COȘBUC, P. I 55. ♦ (În construcție cu verbele «a avea», «a găsi», «a pierde»,«a face») Ocupație, post; sursă de cîștig. Un băiat care muncește, încet-încet își face un rost. PREDA, Î. 113. El i-a făgăduit că se căsătoresc îndată ce-și face un rost. PAS, Z. I 93. Unde a stat, ce rosturi a avut, se poate numai bănui, de știut cu certitudine este însă greu. CĂLINESCU, E. 79. Grigore le spuse că tînărul Herdelea ar dori să-și găsească un rost în țară. REBREANU, R. I 41. Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu verb reflexiv:eun rost. IOSIF, PATR. 33. • Expresia: A (nu) ști de rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. Nu-i știa de rost de verb reflexiv:eo trei zile. ISPIRESCU, la CADE. A fi (sau a face, mai rar a simți) rost de ceva = a exista (sau a găsi) modalități pentru a-și procura ceva (greu de obținut, de realizat). Facem rost de cal și de pături, domnule sublocotenent. CAMIL PETRESCU, U. N. 318. Azi o întoarce, pentru că simte rost de chilipir. REBREANU, R. I 237. Dacă poți face rost de un sutar, am o afacere minunată, o afacere din care putem pune mîna pe trei miișoare. VLAHUȚĂ, O. A. 484. 3. Mod de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune, plan de executare a unui lucru. Și tot rostul gospodăriei, pentru ziua întreagă, îl regula cuconu Ioniță, de cu revărsatul zorilor. HOGAȘ, DR. II 88. Îi lipsea rostul obicinuit și ticna de toate zilele. SLAVICI, N. I 125. Făcură tot ce trebuia pentru rostul căsătoriei lor. ISPIRESCU, L. 63. • Expresia: A nu-și afla rost = a nu-și găsi astîmpăr, a nu avea liniște. Alelei, tu Costeo, frate, spune-ne ce gînd te bate? – Măi fîrtați, nu-mi aflu rost; Vesel eu ca voi am fost. Mă gîndeam la maica, biata, Eu în foc, sub cruce tata. COȘBUC, P. I 130. A-și pierde rostul = a se zăpăci, a-și pierde cumpătul. Pentru aceasta le trebuia un sol îndemănatic, carele să nu-și piardă rostul în curțile împărătești. ODOBESCU, S. III 526. Jian rostul nu-și pierdea, El se aruncă înot, Cu suflet, cu cal cu tot. ALECSANDRI, P. P. 159. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine sau se potrivește să fie. Sabie și șușanea, vechi și în neputință de a mai sluji, mi se înfățișau nepotrivite... mai degrabă era în rostul ei o carabină scurtă cu repetiție, răzimată de părete și la îndemînă. SADOVEANU, O. L. 35. (De obicei în construcții negative) A ști de rostul bogăției = a ști cîtă avere are, a cunoaște firul, capătul unei averi (mari). Zice că erau odată doi frați: unu bogat tare, că de bogat ce era singur nu-și mai știa de rostul bogăției. ȘEZ. I 239. ♦ Ordine stabilită, cunoscută, stare de lucruri; rînduială. Ziceau unii mai bătrîni și mai îndărătnici – de ce să schimbăm rosturile vechi? PAS, L. I 144. • (În construcție cu verbele «a cunoaște», «a ști», «a pierde», «a afla») Ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, N. 118. Deschideți, bre, careva, poarta... Nedelca, dumneata cunoști rosturile... Vîră-ți mîna printre ostrețe. GALAN, Z. R. 195. 4. Spațiul în formă de unghi format la război între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură; prin extensie activitatea țesătorului, țesut. Marița ca o nevastă verb reflexiv:ea rostul să și-l pornească. ȘEZ. IX 187. ♦ Spațiul îngust dintre cărămizile unui zid, dintre scîndurile unei dușumele, dintre țiglele unui acoperiș etc. (uneori astupat cu un material de umplutură). Face să curgă printre rosturile bagdadiei sămînță de cînepă. SADOVEANU, O. VIII 179. Țiglele se pun rînduri-rînduri una lîngă alta, și rîndul de deasupra încalecă peste rosturile celui de jos. La TDRG. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. • Expresia: A pune (un lucru) în rost = a pune (un lucru) la locul pe care trebuie să-l aibă într-un mecanism, pentru ca mecanismul să poată funcționa bine. Decît să mă rog de prost, Pîn-a pune podu-n rost... matematică FOLK. 166. 5. (Învechit) Gură; (astăzi livresc) grai, vorbire. Îi ascultam rostul greu și încîlcit. SADOVEANU, O. III 516. Ah! ce frumoase vorbe din rostul lui răsar. COȘBUC, P. I 160. Sfînt să fie rostul tătîne-meu, că bine m-a învățat. CREANGĂ, P. 212. • (Azi în expresie) A ști (sau a spune, a recita) pe de rost (rar de rost) = a ști (sau a spune, a recita etc.) din aducere-aminte (și nu citind sau repetînd după alții). Asta era scrisoarea lui Gheorghiță și Vitoria o știa pe de rost. SADOVEANU, B. 15. Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost, De-mi țin la el urechea și rîd de cîte-ascult. EMINESCU, O. I 71. Un răvaș pică pe genunchii-mi... Îl știu de rost. ALECSANDRI, O. P. 22. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea recita din memorie. Învățasem pe de rost aproape toate cuvintele normale, și-n fața mea era tot pîclă de nepătruns. SADOVEANU, E. 110. Dar severul Iorgu Carpen a înghițit de trei ori pînă să înceapă cuvîntarea, pe care o învățase pe de rost. POPA, vezi 215. A lua (pe cineva) la rost vezi lua. (Neobișnuit) De rost = (în opoziție cu în scris) prin viu grai, verbal. Totodată rog pre milostivul ziditoriu ca să mă învrednicească în puțînă verb reflexiv:eme de a vă vide sănătos și mulțămit, ca să pot a vă zice di rost că sînt cu multă fiiască plecăciune. KOGĂLNICEANU, S. 93. ♦ (Învechit și arhaizant) Facultatea de a vorbi. Voise să vorbească ceva cu veselie, ș-acuma parcă-i amorțise rostul limbii. SADOVEANU, O. V 220. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ROST: ROST, rosturi, substantiv neutru 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; prin extensie gospodărie. • Expresia: A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. • Expresia: A nu-și afla rostul = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (învechit) Gură; (azi livresc) grai, vorbire. • Locuţiune adverbiala Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. • Expresia: A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (învechit și arhaic) Facultatea de a vorbi. – latina rostrum. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ROST: ROST, rosturi, substantiv neutru 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; prin extensie gospodărie. • Expresia: A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. • Expresia: A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (învechit) Gură; (azi livresc) grai, vorbire. • Locuţiune adverbiala Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. • Expresia: A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (învechit) Facultatea de a vorbi. – latina rostrum. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ROST: ROST rosturi n. 1) Destinație a unui lucru în funcție de utilitatea lui; noimă; sens. A ști rostul vieții. 2) Bază rațională care justifică existența unui lucru sau realizarea unei acțiuni; sens. • Fără rost fără folos; degeaba. A-și avea rostul a) a fi îndreptățit; b) a avea o anumită destinație. N-are rost nu face. Ce rost are? a) nu are nici o bază rațională; b) la ce folosește? la ce bun? 3) Situație în societate. • Om cu rost om aranjat în viață; gospodar. A-și face un rost în viață a se aranja. A face rost de ceva a procura ceva care nu se găsește ușor. 4) Stare de lucruri. • A fi în rostul lui a fi la locul cuvenit. A nu-și afla rost a fi cuprins de neastâmpăr. A-și pierde rostul a se pierde cu firea. 5) (la războiul de țesut) Spațiu (în formă de unghi) format de cele două plane ale firelor de urzeală, prin care se trece suveica cu bătătura. rostul pânzei. • Să crească rostul mare formulă de urare spusă într-o casă unde se lucrează la războiul de țesut. 6) Spațiu îngust, lăsat între două elemente ale unei construcții sau ale unui sistem tehnic. 7) învechit Cavitatea dintre maxilarul superior și cel inferior, mărginit de buze; gură. • A învăța pe de rost a însuși un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la rost a cere cuiva socoteală pentru cele înfăptuite, certându-l. /<lat. rostrum Forme diferite ale cuvantului rost: rosturi Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ROST: ROST s. 1. înțeles, rațiune, semnificație, sens, tîlc, (învechit și popular) meșteșug, (popular) noimă, (Moldova și Muntenia) tocmeală. (Ce rost are această afirmație?) 2. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, sens, temei. (Nu văd rost acestei hotărîri.) 3. rațiune, socoteală. (Are și aceasta un rost.) 4. socoteală, (învechit și regional) șart. (Toate au rost lor.) 5. ordine, regulă, rînduială, socoteală, (învechit și regional) soroc. (Știe rost lucrurilor.) 6. rînduială, (popular) seamă, (prin Transilvania) agod. (Știe rost nunții.) 7. seamă, socoteală, (regional) ogod. (Nu mai știa rost averii lui.) 8. situație, stare. (Avea și el acum un rost.) 9. ordine, organizare, rînduială. (rost lumii nu se schimbă cu pamflete.) 10. chemare, menire, misiune, rol, sarcină, (regional) menință, (livresc figurat) sacerdoțiu. (Și-a împlinit rost.) 11. menire, obiectiv, rol, scop, sens, țel, țintă, (popular) noimă. (rost acestor măsuri este acela de a...) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru rost: rost (rósturi), substantiv neutru – 1. (învechit) Gură. – 2. (învechit) Limbă, vorbire. – 3. Spațiu lăsat între firele de urzeală prin care trece suveica. – 4. Legătură, articulație, unire. – 5. Sens, semnificație, scop, rațiune. – 6. Ordine, regulă, normă, rînduială. – 7. Plan, proiect. – 8. Mod, modalitate, manieră. – Mr. rost. latina rŏstrum (Diez, Gramm., I, 20; Pușcariu 1476; REW 7386; Șeineanu, Semasiol., 194; Densusianu, GS, II, 315; Weigand, Jb., XII, 95), conform cat., portugheză rosto, spaniolă rostro. – derivat rosta, verb (a năvădi); rosti, verb (a pronunța, a se exprima, a zice; a ordona, a rîndui; a schimba ițele; a prepara); rostui, verb (a netezi, a umple cu material golurile între cărămizi); rostuială, substantiv feminin (rostuire); rostuitor, substantiv masculin (zidar care rostuiește); rostitor, adjectiv (care rînduiește, aranjează). – conform răsti. Forme diferite ale cuvantului rost: rósturi Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru rost: rost n. 1. gură (sens învechit): pe de rost, oral; 2. vorbă, vorbire: rostul ei cel blajin ISP. sfânt să fie rostul tătănă-meu Hristos [Vechiu-rom. rost, gură («din rostul direptului izvorește înțălepciune», Miron Costin) = latina ROSTRUM, bot]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ROST: ROST substantiv verbal cioc, clonț, cuvânt, dispoziție, glas, grai, gură, normă, plisc, prescripție, prevedere, tăiș, ușor, voce, vorbă, vorbire. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru rost: rost substantiv verbal CIOC. CLONȚ. CUVÎNT. DISPOZIȚIE. GLAS. GRAI. GURĂ. NORMĂ. PLISC. PRESCRIPȚIE. PREVEDERE. TĂIȘ. UȘOR. VOCE. VORBĂ. VORBIRE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș dă următoarea definitie pentru rost: rost, -uri. substantiv neutru – Distanța dintre firele de urzeală. – latina rostrum. Definiție sursă: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru rost: rost substantiv neutru, plural rósturi Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru rost: rost substantiv neutru, plural rósturi Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'ROST' ROSSROSSBACHRossinantaRossiniROSTrostárostárRost/erosteálă |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL rost Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului rost dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii ROST rosturi n. A ști rostul vieții. • Fără rost fără folos; degeaba. A-și avea rostul a a fi îndreptățit; b a avea o anumită destinație. N-are rost nu face. Ce rost are? a nu are nici o bază rațională; b la ce folosește? la ce bun? 3 Situație în societate. • Om cu rost om aranjat în viață; gospodar. A-și face un rost în viață a se aranja. A face rost de ceva a procura ceva care nu se găsește ușor. • A fi în rostul lui a fi la locul cuvenit. A nu-și afla rost a fi cuprins de neastâmpăr. A-și pierde rostul a se pierde cu firea. Rostul pânzei. • Să crească rostul mare formulă de urare spusă într-o casă unde se lucrează la războiul de țesut. • A învăța pe de rost a însuși un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la rost a cere cuiva socoteală pentru cele înfăptuite, certându-l. Ce rost are această afirmație? 2. Nu văd rost acestei hotărîri. Are și aceasta un rost. Toate au rost lor. Știe rost lucrurilor. Știe rost nunții. Nu mai știa rost averii lui. Avea și el acum un rost. Rost lumii nu se schimbă cu pamflete. Și-a împlinit rost. Rost acestor măsuri este acela de a. Are și aceasta un rost. Toate au rostul lor. Știe rostul nunții. Rostul lumii nu se schimbă cu pamflete. |
GRAMATICA cuvântului rost? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului rost. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul rost poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE rost? Vezi cuvântul rost desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul rost?[ rost ] Se pare că cuvântul rost are o silabă |
EXPRESII CU CUVÂNTUL rost Inţelegi mai uşor cuvântul rost dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A nu ști de rostul cuiva = a nu ști unde se află și cum își organizează cineva viața A fi sau a face, mai rar a simți rost de ceva = a exista sau a găsi modalități pentru a-și procura ceva greu de obținut, de realizat A nu-și afla rost = a nu-și găsi astîmpăr, a nu avea liniște A-și pierde rostul = a se zăpăci, a-și pierde cumpătul A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine sau se potrivește să fie De obicei în construcții negative A ști de rostul bogăției = a ști cîtă avere are, a cunoaște firul, capătul unei averi mari A pune un lucru în rost = a pune un lucru la locul pe care trebuie să-l aibă într-un mecanism, pentru ca mecanismul să poată funcționa bine Azi în expresie A ști sau a spune, a recita pe de rost rar de rost = a ști sau a spune, a recita etc A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea recita din memorie Neobișnuit De rost = în opoziție cu în scris prin viu grai, verbal A nu ști rostul cuiva = a nu ști unde se află și cum își organizează cineva viața A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva A face rost de ceva = a procura ceva greu de obținut, de realizat A nu-și afla rostul = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie Locuţiune adverbiala Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie A lua pe cineva la rost = a mustra pe cineva, a-i cere socoteală A nu ști rostul cuiva = a nu ști unde se află și cum își organizează cineva viața A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva A face rost de ceva = a procura ceva greu de obținut, de realizat A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie Locuţiune adverbiala Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie A lua pe cineva la rost = a mustra pe cineva, a-i cere socoteală Rost, gură «din rostul direptului izvorește înțălepciune», Miron Costin = latina ROSTRUM, bot |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL rost |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A cădea pe gânduri?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul rost are forma: rósturi
