 | as |
|
| Roman [ ro-man ] VEZI SINONIME PENTRU roman PE ESINONIME.COM definiția cuvântului roman în mai multe dicționareDefinițiile pentru roman din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMAN2, -Ă (< latina romanus) adjectiv, substantiv masculin și forme 1. Adj. Propriu Romei antice, care se referă la Roma, care aparține Romei. vezi latin. • Cifre romane = semne speciale (litere sau combinații de litere), care reprezintă numerele. vezi și cifră. Biserica roman = Biserica catolică; catolicism. 2. Arta roman = denumire dată artei dezvoltate în Roma antică și apoi în Imp. Roman, a cărei evoluție se situează între secolul 4 î. Hr. și secolul 4 despre Hr. Prin a.r. antică se înțelege nu numai arta care s-a dezvoltat în metropolă, ci și realizările artistice din provincii. Istoria a.r. se divide în două mari perioade: republicană și imperială. În prima parte a perioadei republicane, până către secolul 3 î. Hr. (așa-numita perioadă primitivă), a.r. antică a fost puternic influențată de arta etruscă. Principalele elemente ale arhitecturii etrusce, arcul și cupola, au fost mult utilizate în arhitectura romană; tot de la etrusci, romanii au preluat sistemul construcțiilor de apeducte, tehnica tăierii pietrei și prelucrarea metalelor. Din această perioadă datează închisoarea mamertină, templul lui Iupiter Capitolinul ș.a. Începând din secolul 3 î. Hr. pătrund în arta romană influențele elenistice, care, altoite pe fondul tradițional, vor constitui un factor definitoriu în perioada următoare. O prelucrare tot mai abilă a materialelor, folosirea pe scară largă a betonului, constanta preocupare pentru realizarea, cu un minimum de cheltuială, a unor edificii grandioase și cu apareiaj complex au asigurat arhitecturii romane din perioada imperială o diversitate și măreție fără precedent în arta antică. Preluând din arhitectura elenistică sistemul ordinelor grecești, romanii au preferat corinticul, pe care l-au interpretat în nenumărate forme decorative, creând în cele din urmă un ordin nou, ordinul compozit. De asemenea, în arhitectura romană a fost folosit așa-numitul ordin toscan, de origine etruscă. În perioada imperială, arhitectura romană a atins deplina maturitate. Definitorii pentru arhitectura romană din această perioadă sunt: a) folosirea blocajului și placajului în construcții (miezul zidului era alcătuit dintr-o masă informă de pietre și cărămizi legate prin mortare, fațadele fiind placate cu piatră fățuită sau marmură divers colorată în cazul construcțiilor pretențioase); b) îndrăzneața întrebuințare a arcului și cupolei (Panteonul din Roma are o cupolă cu diametrul de 43,30 m); c) varietatea și măreția programelor arhitectonice. Construcțiile erau încadrate într-un sistem urbanistic precis, constând în esență din două axe stradale perpendiculare (carda și decumanum), la intersecția cărora se află piața principală, forul. Arhitecții romani au tratat cu multă libertate programele statornicite în arhitectura greacă (temple, bazilici, amfiteatre), creând în același timp programe noi. Pornindu-se de la prototipuri grecești, au fost construite temple dreptunghiulare (templul Fortunei virile) sau circulare (templul Vestei, Panteonul). Un loc important în arhitectura publică îl ocupau termele, uneori de proporții grandioase (termele lui Caracalla), teatrele (teatrul lui Marcellus), circurile (Colosseum), amfiteatrele (amfiteatrul Castrense), bazilicile (bazilica lui Maxențiu), arcurile de triumf (arcul lui Titus, arcul lui Constantin). Construcțiile dobândeau deseori rezolvări de o certă valoare inginerească și artistică, apeductele de la Sequoia (Spania) și Gard (Franța), ca și podul de pe Via Aurelia (Roma), fiind exemple de notorietate universală. Palatele și vilele de lux ale patriciatului roman uimesc și azi prin amploare și rafinamentul amenajărilor. Curțile interioare și încăperile palatelor erau decorate cu statui și picturi murale, foarte multe inspirate din arta greacă (Palatul Flaviilor de pe Palatinum – Roma, Vila lui Adrian la Tivoli, Palatul lui Dioclețian din Split – Croația, casa Poetului și casa Faunului din Pompei). În sculptură, romanii au fost puternic influențați de statuara greacă. Deosebit de interesante ca document istoric sunt reliefurile care decorează monumentele trimfale evocând războaiele Roman cu diferite popoare (Columna lui Traian și Columna lui Aureliu – Roma, Monumentul de la Adamclisi – Dobrogea). De reală valoare artistică sunt reliefurile, amintind arta elenistică, care decorează Altarul Păcii (Ara Pacis), ridicat de Octavian August (13 î. Hr.) la Roma. Sculptura romană a excelat în arta portretului, gen în care au fost realizate numeroase opere remarcabile prin puterea de caracterizare a personajelor (bustul lui Nero, bustul lui Caracalla, bustul lui Gordianus). Pictura s-a bucurat de un real prestigiu în Roman antică atât în decorarea edificiilor publice și a locuințelor, cât și în ornamentarea sarcofagelor și a mobilierului. Cele mai frumoase exemple de pictură romană s-au păstrat pe pereții unor vile din Pompei și Roma. Dezvoltând tradițiile picturii elenistice, alexandrine în primul rând, pictorii romani au realizat opere caracterizate prin vioiciunea cromatică, prin efectele de lumină și prin libertatea tratării (decorațiile din Casino Rospigliossi – Roma, din casa Poetului – Pompei etc.). În provincii, în funcție de tradițiile artistice locale, au avut loc și unele sinteze care nu se regăsesc în alte părți. Deosebit de importantă a fost arta romană din provincia Siria, unde au fost realizate monumente de dimensiuni colosale (tempulul lui Iupiter Heliopolitanul din Baalbek) și unde s-a constituit un anume tip de bazilică, transmis apoi arhitecturii medievale bizantine și romanice. Un loc important în a.r. l-au ocupat orfevrăria, numismatica și gliptica. Pe terit. României, a.r. este reprezentată prin câteva monumente importante: monumentul triumfal de la Adamclisi, ridicat de Traian în 105, palatul Augustaliilor și amfiteatrul de la Sarmizegetusa, termele de la Histria, podul de la Drobeta Turnu-Severin, construit de către arhitectul Apolodor din Damasc (101), mozaicul de la Constanța (secolul 2-3) etc. În muzeele arheologice din București, Constanța, Cluj-Napoca, Deva etc. se păstrează numeroase statui de epocă romană, vase de lut, obiecte de artă, care ilustrează excepționala înflorire a artelor și meșteșugurilor pe teritoriul Daciei romane. A.r. a sintetizat și a răspândit principiile artistice ale lumii antice, influențând arta bizantină, musulmană, romanică și a Renașterii. 3. S. m. (În Imp. Roman) Nume dat celor care se bucurau de drepturi depline de cetățenie. ♦ Locuitor al Romei. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN, -Ă adjectiv Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere. ♦ Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între secolul IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. ♦ Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit. // substantiv masculin și forme 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< latina romanus, conform limba franceza romain, italiana romano]. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMAN latina Romanus, etnic. 1. Nume răspîndit din secolul XIV în Moldova, Ardeal, rar în Oltenia. Roman I, Vvd. (Dm; Ștef; Moț) etc.; – vecin (17 B); -i, -ești ss.; -ul oraș; -escul, Pr. (Gorj 198); -a, forme mold. (P14). 2. Romănel (C Ștef); Romănescul, Nicoară (Ștef; Sd XVI; 16 A I 508). 3. + sufix maritale: Romăneasa forme (ib); Romanesei, Oprea (BCI VII 44); asimilat cu romîn: Romîneasa forme (16 B II 176); Romăneasca, Marica, în doc. slav 1617 (17 A IV 109). 4. + -ete: Romănete (Paș). 6. + -co, -cu, -ca: Romanco, -cu, -ca (Băl II); -covăț substantiv (Ștef). 7. + -așco: Romașco (17 A IV 160) ipocoristic mold. din Roman. 8. Romașcani b. (17 A V 216) < romașcan, originar din orașul și ținutul Roman. 9. Romășcel, vezi (17 A V 262; Isp II1; Sur XXIV). Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN1, romane, substantiv neutru Narațiune epică în proză, de întindere mare, cu conținut complex și dezvoltat, care reflectă evenimente, episoade, fenomene ale vieții în dezvoltare și, de obicei, într-un interval mare de timp. Ți-a căzut cumva în mînă verb reflexiv:eunul din romanele mele? C. PETRESCU, C. vezi 24. Pe mescioara de lîngă patul lui era un roman. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 36. Atîta negligență nu se pomenește nici in romane, nici într-o piesă de teatru. CARAGIALE, O. I 129. ♦ figurat Împletire de întîmplări cu multe episoade care par neverosimile. Viața fiecăruia e un roman. PAS, Z. I 86. – plural și: (rar) romanuri (GANE, N. III 181). – Variantă: (învechit) románț, romanțuri (ODOBESCU, S. III 20), substantiv neutru Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN2, -Ă I. adjectiv, substantiv masculin forme (locuitor) al Romei antice. II. adjectiv 1. din Imperiul Roman. • (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ cifre romane = cifre prin litere sau combinații de litere; biserica romană = biserica catolică; catolicism. 2. limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de secolul IX). 3. arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul Roman, caracterizată în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. (< latina romanus) Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ROMẤN: ROMẤN, -Ă, români, -e, substantiv masculin și forme, adjectiv I. S. m. și forme 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (popular) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, forme) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Variante: rumấn substantiv masculin] – latina romanus. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ROMẤN: ROMẤN, -Ă, români, -e, substantiv masculin, adjectiv I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (popular) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, forme) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Variante: rumấn substantiv masculin] – latina romanus. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMAN, Petre (n. 1946, București), inginer și om politic român. Prof. univ. la București. Membru fondator al Frontului Salvării Naționale (22 dec. 1989); lider național (febr. 1990- mart. 1992) și președinte (29 mart. 1992-mai 1993) al partidului Frontului Salvării Naționale. Președinte al Partidului Democrat (1993-2001). Președinte al partidului Forța Democrată (din 2004). Prim-min. al guvernului provizoriu (1989-1990) și al primului guvern postdecembrist (1990-1991). Președinte al Senatului (1996-2000); ministru al Afacerilor Externe (1999-2000). Forme diferite ale cuvantului roman: petre lacedemo Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN1, romane, substantiv neutru Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. • Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ figurat Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Variante: (învechit) románț substantiv neutru] – Din limba franceza roman. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN1, romane, substantiv neutru Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. • Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în Evul Mediu, într-o limbă romanică. ♦ figurat Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Variante: (învechit) románț substantiv neutru] – Din limba franceza roman. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN2, -Ă, romani, -e, substantiv masculin și forme, adjectiv I. S. m. și forme 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. • Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din latina romanus. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN2, -Ă, romani, -e, substantiv masculin și forme, adjectiv I. S. m. și forme 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. • Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din latina romanus. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN2, -Ă, romani, -e, adjectiv Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma. Ard albastrele armure ale zeilor romani. EMINESCU, O. IV 136. • Cifre romane (spre deosebire de cifre arabe) – cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin (și folosite astăzi mai ales pentru redarea numeralelor ordinale). Biserică romană = biserică catolică; catolicism. Balanță romană vezi balanță. Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMAN substantiv, adjectiv 1. substantiv (învechit) rîmlean, rumân. (Împăratul Dioclețian era roman.) 2. adjectiv (învechit) rîmlean, rîmlenesc, romaicesc, romanesc, romanicesc. (General roman; consul roman.) 3. substantiv, adjectiv latin. (Populația roman.) 4. adjectiv (termen bisericesc) catolic, papal, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (învechit și regional, mai ales în Transilvania) papistaș, papistășesc. (Biserica roman.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru roman: roman a. 1. ce ține de Roma antică: senatul roman; 2. ce ține de Roma modernă, centru al catolicismului: Biserica romană; 3. cifre romane, litere întrebuințate de Romani pentru a indica numere; 4. se zice de stilul medieval ce a precedat pe cel gotic, caracterizat prin bolți pe deplin arcate. ║ m. locuitor din vechea Roma: Romanii stăpâneau lumea întreagă. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMAN, Ciorogariu (1852-1936, n. Pecica, jud. Arad), pedagog și ziarist român. M. de onoare la Acad. (1921). Vicar eparhial (din 1913) și episcop (din 1920) din Oradea. S-a implicat în lupta pentru realizarea statului național unitar român și a depus eforturi în edificarea unor instituții și publicații din vestul țării. Forme diferite ale cuvantului roman: ciorogariu romanlac Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN3, -Ă, romani, -e, substantiv masculin și forme 1. Persoană care făcea parte din populația statului roman și care se bucura de drepturile de cetățenie. Cucerirea Daciei de către romani. ▭ Sînt roman din Dacia Transcarpatină. ALECSANDRI, T. I 247. 2. Locuitor al Romei (antice sau moderne). Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN1 substantiv neutru lucrare, operă literară epică în proză, de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. • (figurat) împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< limba franceza roman) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN3 romană (romani, romane) 1) istorie Care aparținea Imperiului Roman sau populației lui; din Imperiul Roman. • Cifre romane cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserică romană biserică catolică. 2) Care aparține Romei; din Roma. /<lat. romanus Forme diferite ale cuvantului roman: romană Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN substantiv neutru 1. Narațiune epică în proză de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. 2. (figurat) Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [plural -ne, -nuri. / < limba franceza roman]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru roman: róman m. (rut. limba rusă róman, sîrb. raman, nsl. roman, rman, despre latina romanus, de unde și germana römische kamille și ung. romai szegfü, camomilă romană. Cp. cu pógan, despre paganus). Transilvania Buc. Varietățĭ de romăniță. – Și rómon (Transilvania). Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru roman: roman n. 1. narațiune închipuită în care interesul e excitat prin pictura moravurilor, prin jocul pasiunilor sau prin bizareria aventurilor: roman istoric, filozofic, social; 2. figurat povestire lipsită de probabilitate: asta e un roman. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN1 romane n. 1) Specie a genului epic în proză (mai rar în versuri), de proporții mari, cu acțiune complexă, pe mai multe planuri, la care participă un număr mare de personaje. 2) popular Aventură amoroasă. /<fr. roman Forme diferite ale cuvantului roman: romane Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru român: român m. 1. născut din părinți români; 2. locuitor sau originar din România; 3. om (ca individualitate etnică): se tocmia bietul român. ISP. [Și rumân = latina ROMANUS]. ║ a. românesc: poporul român. vezi rumân. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN substantiv verbal crizantemă, dumitriță, granat, margaretă, mușețel, romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare, spilcuță, tufănică. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMAN: ROMÁN2 romani m. 1) istorie Persoană care făcea parte din populația de bază a Imperiului Roman. 2) Locuitor al Romei. /<lat. romanus, limba franceza roman Forme diferite ale cuvantului roman: romani Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru roman: roman substantiv verbal CRIZANTEMĂ. DUMITRIȚĂ. GRANAT. MARGARETĂ. MUȘEȚEL. ROMANIȚĂ NEADEVĂRATĂ. ROMANIȚĂ NEMIROSITOARE. SPILCUȚĂ. TUFĂNICĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMÂN: ROMÂN2 romani m. Persoană care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. /<lat. romanus Forme diferite ale cuvantului roman: romani Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru roman: román substantiv masculin (persoană), adjectiv masculin, plural románi; forme singular románă, genitiv dativ articulat románei, plural románe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMÂN: ROMÂN1 romană (romani, romane) Care aparține României sau populației ei; din România. /<lat. romanus Forme diferite ale cuvantului roman: romană Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru roman: román1 (referitor la Roma) adjectiv masculin, substantiv masculin, plural románi; adjectiv feminin, substantiv feminin románă, plural románe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ROMÂN: ROMÂN substantiv, adjectiv 1. substantiv (în evul mediu) valah. 2. adjectiv românesc, (în evul mediu) valah. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ROMÂN: ROMÂN substantiv, adjectiv 1. substantiv (în evul mediu) valah. 2. adjectiv românesc, (în evul mediu) valah. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru ROMẤN: ROMẤN, -Ă adjectiv (< latina romanus): în sintagma filologie română (vezi). Forme diferite ale cuvantului roman: roman-Ă Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru român: român substantiv masculin, adjectiv masculin, plural români; forme singular română, plural române Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ROMÂN: ROMÂN substantiv verbal bărbat, sătean, soț, țăran. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru român: român substantiv verbal BĂRBAT. SĂTEAN. SOȚ. ȚĂRAN. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru roman: román (operă literară) substantiv neutru, plural románe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru roman: román2 (operă literară) substantiv neutru, plural románe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'ROMAN' RomagnaromáicROMÁICĂromaicescROMÁNromân-francézROMÂNĂROMÂNÁȘROMÂNAȘI |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL roman Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului roman dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Împăratul Dioclețian era roman. General roman; consul roman. Populația roman. Biserica roman. ROMÁN3 romană romani, romane 1 istorie Care aparținea Imperiului Roman sau populației lui; din Imperiul Roman. • Cifre romane cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserică romană biserică catolică. ROMÁN1 romane n. Împăratul Dioclețian era roman. General roman; consul roman. ROMÁN2 romani m. ROMÂN2 romani m. ROMÂN1 romană romani, romane Care aparține României sau populației ei; din România. |
GRAMATICA cuvântului roman? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului roman. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul roman poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE roman? Vezi cuvântul roman desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul roman?[ ro-man ] Se pare că cuvântul roman are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL roman Inţelegi mai uşor cuvântul roman dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Cifre romane = semne speciale litere sau combinații de litere, care reprezintă numerele = Biserica catolică; catolicism = denumire dată artei dezvoltate în Roma antică și apoi în Imp ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere ♦ Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între secolul IV î ♦ Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit ♦ cifre romane = cifre prin litere sau combinații de litere; biserica romană = biserica catolică; catolicism Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul Roman, caracterizată în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată Româna comună sau primitivă = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână Româna comună sau primitivă = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin Biserica romană = Biserica catolică; catolicism Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin Biserica romană = Biserica catolică; catolicism Biserică romană = biserică catolică; catolicism Și rumân = latina ROMANUS |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL roman |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A face cunoscut cuiva ceva?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La singular substantivul roman are forma: románă
La plural substantivul roman are forma: románi
