eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție rea credinta


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIME GRAMATICĂSILABE
Credinţă [ cre-din-ţă ]
VEZI SINONIME PENTRU credinţă PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului rea credinta în mai multe dicționare

Definițiile pentru rea credinta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

conjugarea verbului a credința
Verbul: a credința (forma la infinitiv)
A credința conjugat la timpul prezent:
  • eu credințez
  • tu credințezi
  • el ea credințează
  • noi credințăm
  • voi credințați
  • ei ele credințează
VEZI VERBUL a credința CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE












Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CREDINȚĂ:
CREDÍNȚĂ, credințe, substantiv feminin

1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. Credință în victorie. 25ad Am chibzuit bine și am ajuns la credința că ne-am putea căsători acum. PAS, Z. I 95. Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.).

2. (Învechit și arhaizant) încredere (pe care o inspiră cineva), crezămînt. Ce credință poți avea în niște flăcăi? SADOVEANU, 0. VII 44.
       • locuțiune adjectiv De credință = de încredere, pe care te poți bizui. Doi erau valeții lui de credință. SADOVEANU, Z. C.

6. Om de bine, de credință, ce Moldova ți-ai iubit. ALECSANDRI, P. I 198.
       • Locuţiune adverbiala (Învechit) În credință = Într-adevăr. îmi plac acele imnuri de broaște fără număr... Atunce, în credință, a mea inimă saltă Ca la un glas prietin. ALECSANDRI, P. A. 72. Florile-acelea în mînă-mi căzură

– Favor ce-n credință eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 80.
       • Expresia: A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît să nu mai inspire încredere. (Învechit și arhaizant) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mîncările servite domnitorului, pentru a-i încredința că nu sînt otrăvite. Cuparul... sorbea credința din cupa aurită și pe urmă o așeza înaintea ștăpînului său. SADOVEANU, Z. C. 135. Paharnicul a luat credința, după aceea a trecut împăratului cupa. SADOVEANU, despre P. 29.

3. Fidelitate, devotament, statornicie (față de o persoană, o idee, o cauză). Credința față de principiile marxist-leniniste a dat partidului nostru posibilitatea de a elabora o linie politică justă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 254. Nu se putea încrede numai în credința morarului. RETEGANUL, P. IV 31. îngenunchind amîndoi dinaintea împăratului-Verde, își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Credința lui era bănuită lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Credința nu ț-ai ținut, Că ești, mîndro, prefăcută. HODOȘ, P. P. 125.

4. Speranță, nădejde. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul... Ei mi-au fost credința-n toi de luptă. BENIUC, vezi 10.

5. (În concepțiile religioase) Convingere despre existența lui dumnezeu, mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. A credinței biruință căta orice cavaler. EMINESCU, O. I 147.
       • (Învechit) Departamentul credinței = ministerul cultelor. Mai tîrziu a fost numit director la departamentul credinței... post important. GHICA, S. 669.
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

credință
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru credință:
credință substantiv feminin [Atestat: COD. VOR. 10/10 / Plural: credintațe / Etimologie: lat *credentia] 1-10 Credere (1-10). 11 Considerare. 12 Părere. 13 Închipuire. 14 Înfumurare. 15-21 Credere (15-21). 22 Presupunere. 23 Bănuială. 24 Speranță. 25-27 Credere (25-27). 28 Convingere în existența a ceva. 29 Siguranță. 30 Certitudine. 31-32 (Înv; îe) A da credinta A da crezare (30-31). 33-34 (Înv; îe) A lua credintața cuiva A se încredința de (sinceritatea sau) devotamentul cuiva. 35 (Înv; îe) A-și face credinta A se încredința. 36-37 (Îe) A fi de bună (sau de rea) credinta A (nu) fi sincer. 38-39 (Îla) De (sau cu) rea credinta Cu dorința (de a face rău sau) de a spune un neadevăr. 40 Ceea ce crede cineva. 41 (Îs) credinta bună, credinta dreaptă, credinta drept-mântuitoare, credinta dumnezeiască, credinta pravoslavnică, credinta sobornicească Ortodoxism. 42 (Înv; îs) credinta deșartă Superstiție. 43 (Înv; îas) Altă credință religioasă decât cea ortodoxă. 44 (Înv; îas) Convingere greșită. 45 (Înv; îs) Departamentul credintaței Departamentul Cultelor. 46 (Înv; spc) Asigurare dată că se va respecta un angajament Si: garanție, chezășie. 47 (Înv; îe) A lua (sau a bea, a sorbi) credintața A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 48 (Îe) A fi de credinta A merita încredere. 49 (Înv; îe) A-și pierde (sau a-și mânca, fam, a-și păpa) credintața A nu mai fi crezut. 50 (Înv; îlav) Decredinta De crezut. 51 (Îal) verb reflexiv:ednic de încredere. 52 (Îe) Om de credinta Om de încredere. 53 (Înv; îe) Încredinta Într-adevăr. 54-55 (Înv; spc) Jurământ (de dragoste). 56 (Îla) Fărăcredinta Infidel. 57 (Îrg) Logodnă. 58 (Îrg; îe) A face (sau a-și da) credintața A se logodi. 59 (Îrg; cer) Inel (sau năframă) dar de logodnă. 60 Credit. 61 (Înv; îe) A-și pierde credintața A-și depăși creditul. 62 (Înv; îe) A da pecredinta A da pe datorie. 63 (Înv; îe) A vinde pecredintaA vinde pe datorie. 64 (Înv; îe) A lua pecredinta A lua pe datorie. 65 (Înv; îe) A cumpăra pecredinta A cumpăra pe datorie. 66 (Liv; îs) Profesiune decredinta Declarație publică pe care o face cineva despre principiile sale (politice, religioase, artistice etc.) Si: crez.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

credință
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru credință:
credínță (credínțe), substantiv feminin –

1. Faptul de a crede. –

2. Părere, opinie. –

3. Convingere. –

4. Convingere religioasă. –

5. Siguranță, certitudine. –

6. Încredere. –

7. Garanție, cauțiune. –

8. Promisiune, angajament în căsătorie. –

9. Logodnă. –

10. Dar de logodnă. –

11. Credit comercial. –

12. (învechit) Munci executate de administrație sau dări strînse direct de Finanțe. latina *credentia (Pușcariu 412; Candrea-Dens., 405; REW 2306; DAR); conform sard. credença, logud. credenzia, vezi limba franceza crédence (Vie de S. Alexis, 3). Pentru sensurile 8-10 (Banat, Transilvania) conform ALR, II, 158.

– derivat credincer, substantiv masculin (om de încredere, împuternicit, delegat, reprezentant; învechit, slujbaș la curtea domnească însărcinat cu pivnițele cu vin și cu gustarea mîncării; învechit, ostatic), cu sufix -(c)er ca medelnicer, pivnicer; credincios, adjectiv (credincios, sigur, de încredere; credincios, care crede în Dumnezeu; fidel, exact), pe care DAR îl presupune derivat de la un latina *credentiosus, ipoteză ce pare inutilă; necredincios, adjectiv (care nu are credință; păgîn; adulter); credincioșie, substantiv feminin (învechit, fidelitate, lealitate; cinste); credința, verb (învechit, a încredința; Transilvania, a se angaja, a promite căsătorie); necredință, substantiv feminin (lipsă de credință; împietate; infidelitate; adulter); încredincioșa, verb reflexiv (învechit, a se încrede, a avea încredere); încredința, verb (a încredința; a avea încredere; a încerca; a convinge, a asigura; a converti; a promite căsătorie); încredințător, adjectiv (convingător).
Forme diferite ale cuvantului credinta: credínțe
Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

CREDINȚĂ
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CREDINȚĂ:
CREDÍNȚĂ, credințe, substantiv feminin

1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.
       • Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale.

2. (învechit) Încredere (pe care o inspiră cineva).
       • Locuţiune adverbiala În credință = într-adevăr.
       • Expresia: A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (învechit) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite.

3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva.
♦ (regional) Logodnă.

4. Speranță, nădejde.

5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult.

– latina *credentia.
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

CREDINȚĂ
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CREDINȚĂ:
CREDÍNȚĂ, credințe, substantiv feminin

1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.
       • Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale.

2. (învechit) Încredere (pe care o inspiră cineva).
       • Locuţiune adverbiala În credință = într-adevăr.
       • Expresia: A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (învechit) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite.

3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva.
♦ (regional) Logodnă.

4. Speranță, nădejde.

5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult.

– latina *credentia.
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CREDINȚĂ
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru CREDINȚĂ:
CREDINȚĂ s.

1. certitudine, convingere, încredințare, sentiment, siguranță, (livresc) convicțiune. (Am credinta că așa va fi.)

2. cinste, devotament, fidelitate, statornicie, (livresc) lealitate, (învechit și regional) priință. (credinta soției față de soț.)

3. nădejde, speranță, (rar) nădăjduire, (învechit) nădăjduință. (Nu și-a pierdut credinta în mai bine.)

4. idee, judecată, opinie, părere. (După credinta mea...)

5. (termen bisericesc) cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livresc) devoțiune, (învechit) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire.

6. (termen bisericesc) confesiune, cult, religie, rit, (popular) lege. (E de credinta ortodox.)
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

CREDINȚĂ
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CREDINȚĂ:
CREDÍNȚĂ credintae forme

1) Încredere deplină în adevărul unui lucru; convingere adâncă. credinta în succes.
       • Om de (bună) credinta persoană pe care te poți bizui; om în care poți avea încredere. A-și pune credintaa în cineva (sau a se lăsa în credintaa cuiva) a se încrede în cineva; a se bizui pe cineva. A-și mânca credintaa a pierde încrederea tuturor.

2) Devotament față de cineva sau ceva; fidelitate. A jura credinta. credinta conjugală.

3) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind dependentă de ființe și forțe supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credinței] /<lat. credentia
Forme diferite ale cuvantului credinta: credintae
Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

credință
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru credință:
credínță forme, plural e (despre cred). Deplină convingere, opiniune: credință politică, religioasă. Fidelitate: credință în Dumnezeu, credință către (saŭ pentru) stăpîn. Încredere: credință în Dumnezeŭ). Păhăruțu cel dintîĭ pe care-l oferea domnuluĭ paharnicu. Om de credință, om fidel, de încredere. A păstra credință, a rămînea fidel. Bună credință, sinceritate. Rea credință, (în franceză mauvaise foi, latina mala fides), perfidie. Profesiune de credință, declarațiune a credințeĭ, a opiniunilor. Simbolu credințeĭ, crezu.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

credință
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru credință:
credință forme fapta de a crede și efectul ei (sub raportul moral și religios):

1. convingere adâncă;

2. credință religioasă: credința e întâia dintre cele trei virtuți teologale;

3. opiniune: credință politică; profesiune de credință, declarațiune publică a sentimentelor sau principiilor sale;

4. francheță în vorbe sau fapte: e de bună, de rea credință;

5. calitatea omului credincios: mi-o păstrat credință;

6. încredere: demn de credință;

7. trecut logodnă: inel de credință.
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

credința
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru credința:
credința [Atestat: DOSOFTEI, vezi S. 23/b / prezentul indicativ: credintațez / Etimologie: credință] (Îrg) 1 verb tranzitiv: A adeveri. 2 verb tranzitiv: A întări spusele cuiva Si: a credinți (2). 3 verb tranzitiv: A încredința. 4 verb tranzitiv: A da în grijă. 5 verb tranzitiv: A credita. 6-7 verb tranzitiv, reflexiv: A (se) creștina. 8-9 verb tranzitiv, reflexiv: A (se) logodi.
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

credința
Dicționarul de arhaisme și regionalisme dă următoarea definitie pentru credința:
credințá, credințéz, verb I (regional, învechit) a adeveri, a întări, a încredința.

2. a da ceva în grija cuiva, a încredința.

3. a credita.

4. a (în)creștina.

5. a (se) logodi, a (se) încredința.
Definiție sursă: Dicționar de arhaisme și regionalisme

CREDINȚĂ
Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru CREDINȚĂ:
CREDÍNȚĂ substantiv verbal asigurare, chezășie, concesiune, credit, crez, datorie, garanție, încredere, logodnă, simbolul credinței.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

credință
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru credință:
credință substantiv verbal ASIGURARE. CHEZĂȘIE. CONCESIUNE. CREDIT. CREZ. DATORIE. GARANȚIE. ÎNCREDERE. LOGODNĂ. SIMBOLUL CREDINȚEI.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

credință
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru credință:
credínță substantiv feminin, genitiv dativ articulat credínței; plural credínțe
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

credință
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru credință:
credínță substantiv feminin, genitiv dativ articulat credínței; plural credínțe
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

Credință
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Credință:
Credință ≠ necredință
Definiție sursă: Dicționar de antonime


CUVINTE APROPIATE DE 'REA CREDINTA'
23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Credință
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului credință dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
10/10 / Plural: credințățe / Etimologie: lat *credentia] 1-10 Credere 1-10.
31-32 Înv; îe A da credință A da crezare 30-31.
33-34 Înv; îe A lua credințăța cuiva A se încredința de sinceritatea sau devotamentul cuiva.
35 Înv; îe A-și face credință A se încredința.
36-37 Îe A fi de bună sau de rea credință A nu fi sincer.
38-39 Îla De sau cu rea credință Cu dorința de a face rău sau de a spune un neadevăr.
41 Îs credință bună, credință dreaptă, credință drept-mântuitoare, credință dumnezeiască, credință pravoslavnică, credință sobornicească Ortodoxism.
42 Înv; îs credință deșartă Superstiție.
45 Înv; îs Departamentul credințăței Departamentul Cultelor.
47 Înv; îe A lua sau a bea, a sorbi credințăța A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului pentru a se asigura că nu sunt otrăvite.
48 Îe A fi de credință A merita încredere.
49 Înv; îe A-și pierde sau a-și mânca, fam, a-și păpa credințăța A nu mai fi crezut.
50 Înv; îlav Decredință De crezut.
52 Îe Om de credință Om de încredere.
53 Înv; îe Încredință Într-adevăr.
56 Îla Fărăcredință Infidel.
58 Îrg; îe A face sau a-și da credințăța A se logodi.
61 Înv; îe A-și pierde credințăța A-și depăși creditul.
62 Înv; îe A da pecredință A da pe datorie.
63 Înv; îe A vinde pecredințăA vinde pe datorie.
64 Înv; îe A lua pecredință A lua pe datorie.
65 Înv; îe A cumpăra pecredință A cumpăra pe datorie.
66 Liv; îs Profesiune decredință Declarație publică pe care o face cineva despre principiile sale politice, religioase, artistice etc.
Am credință că așa va fi.
Credință soției față de soț.
Nu și-a pierdut credință în mai bine.
După credință mea.
E de credință ortodox.
CREDÍNȚĂ credințăe forme 1 Încredere deplină în adevărul unui lucru; convingere adâncă.
Credință în succes.
       • Om de bună credință persoană pe care te poți bizui; om în care poți avea încredere.
A-și pune credințăa în cineva sau a se lăsa în credințăa cuiva a se încrede în cineva; a se bizui pe cineva.
A-și mânca credințăa a pierde încrederea tuturor.
A jura credință.
Credință conjugală.
23/b / prezentul indicativ: credințățez / Etimologie: credință] Îrg 1 verb tranzitiv: A adeveri.

GRAMATICA cuvântului Credință?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului credință.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Credință poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul Credință sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / doi
  • group icon La plural substantivul credință are forma: credínțe

CUM DESPART ÎN SILABE credinţă?
Vezi cuvântul credinţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul credinţă?
[ cre-din-ţă ]
Se pare că cuvântul credinţă are trei silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL Credință
Inţelegi mai uşor cuvântul credință dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale morale, politice etc
locuțiune adjectiv De credință = de încredere, pe care te poți bizui
Locuţiune adverbiala Învechit În credință = Într-adevăr
A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît să nu mai inspire încredere
Învechit și arhaizant A bea sau a lua, a sorbi credință sau credința = a gusta din mîncările servite domnitorului, pentru a-i încredința că nu sînt otrăvite
Învechit Departamentul credinței = ministerul cultelor
Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale
Locuţiune adverbiala În credință = într-adevăr
A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere
învechit A bea sau a lua, a sorbi credință sau credința = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite
Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale
Locuţiune adverbiala În credință = într-adevăr
A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere
învechit A bea sau a lua, a sorbi credință sau credința = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Credință

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Frunze sau flori alterne?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
fotoconductibilitate
e la modă, se obișnuiește, e modern
frunze sau flori așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite
bal la care participanții sunt deghizați și poartă mască 1
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app