 | as |
|
| Răutate [ ră-u-ta-te ] VEZI SINONIME PENTRU răutate PE ESINONIME.COM definiția cuvântului rautate în mai multe dicționareDefinițiile pentru rautate din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru RĂUTATE: RĂUTÁTE, (2, 3, 4) răutăți, substantiv feminin (În opoziție cu bunătate) 1. Felul de a fi caracteristic omului rău; înclinare spre a face rău altora. În ochii fratelui meu se aprinse o flacără de răutate. SADOVEANU, O. I 425. Dar-ar domnul s-o pătrunză milostiva-ți bunătate! Dar mi-e teamă că-i e duhul prea cuprins de răutate. DAVILA, vezi vezi 151. Bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209. • Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie veninoasă. Întrebă repede, cu răutate. SADOVEANU, O. VIII 233. Credinciosul împăratului încuind ușa pe din afară, cu răpegiune, le zice cu răutate: lască v-am găsit eu ac de cojoc. CREANGĂ, P. 251. 2. (Mai ales la plural ) Slăbiciune, păcat, defect. Această dădacă știe să dea în bobi și să caute în cărți, și ea îți cunoaște toate răutățile. SADOVEANU, Z. C. 220. Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I 134. 3. (Mai ales la plural ) Faptă rea. A venit să mai vadă o dată locul vicleniilor și răutăților lui? SADOVEANU, O. VIII 236. • Capul răutăților vezi cap1 (II). 4. Om rău. Cine să fi venit?... – Ia, niște răutăți... niște jigănii de păgini. SADOVEANU, O. I 516. • (Cu determinări introduse prin prepoziție «de») Biata babă, din pricina nurori-sa, slăbise ca sf. Vinere, că răutatea de noră-sa nu-i dădea nici mîncare la verb reflexiv:eme. ȘEZ. IV 159. – Pronunțat: ră-u-. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru RĂUTATE: RĂUTATE s. 1. (livresc) maliție, malițiozitate, (învechit și regional) răime, răință, (regional) zăcășeală, zacășie, (învechit) răire, (figurat) fiere, venin. (rautate unei persoane; vorbă plină derautate.) 2. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, sălbăticie, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (popular) cîinie, cîinoșenie, (învechit și regional) năsilnicie, (învechit) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (figurat) duritate. (rautate purtării cuiva.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru RĂUTATE: RĂUTÁTE rautateăți forme 1) Trăsătură de caracter a omului rău; pornirea de a face rău altora. • Cu rautate în mod răuvoitor; cu dușmănie. 2) Acțiune prin care se face cuiva un rău; faptă rea. Vorbe pline de rautate. • Capul rautateăților persoană care plănuiește și face fapte rele. 3) figurat Persoană care produce altora neplăceri; om rău. 4) la plural Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. răutății; silabe ră-u-] /rău + sufix rautatetate Forme diferite ale cuvantului rautate: rautateăți Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru RĂUTATE: RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, substantiv feminin 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. • Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (popular; mai ales la plural ) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (concretizat) Faptă rea. 4. Om rău. [ pronunție: ră-u-] – Rău + sufix -ătate. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru RĂUTATE: RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, substantiv feminin 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. • Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (popular; mai ales la plural ) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (concretizat) Faptă rea. 4. Om rău. [ pronunție: ră-u-] – Rău + sufix -ătate. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru RĂUTATE: RĂUTÁTE substantiv verbal belea, bucluc, cusur, dandana, defect, deficiență, epilepsie, imperfecțiune, insuficiență, încurcătură, lacună, lipsă, meteahnă, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, păcat, pocinog, rău, scădere, slăbiciune, supărare, viciu. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru răutate: răutate substantiv verbal BELEA. BUCLUC. CUSUR. DANDANA. DEFECT. DEFICIENȚĂ. EPILEPSIE. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. ÎNCURCĂTURĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. PĂCAT. POCINOG. RĂU. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. SUPĂRARE. VICIU. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru răutate: răutate forme 1. caracterul celui răutăcios; 2. vorbă sau faptă răutăcioasă: capul tuturor răutăților; 3. malițiozitate. [Formațiune din rău după analogia lui bunătate]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru răutate: răutáte substantiv feminin (silabe ră-u-), genitiv dativ articulat răutății; plural răutăți Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru răutate: răutáte (ră-u-) substantiv feminin, genitiv dativ articulat răutắții; plural răutắți Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Răutate: Răutate ≠ blândețe, bunătate Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'RAUTATE' RĂUSENIRÂUȘÓRRÂÚȚRĂUTĂCIÓSRĂUTÁTErăutățéscrăutățíeRĂUVOITÓRRAV- |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Răutate Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului răutate dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Răutate unei persoane; vorbă plină de răutate. Răutate purtării cuiva. Răutate unei persoane; vorbă plină derăutate. Răutate purtării cuiva. RĂUTÁTE răutateăți forme 1 Trăsătură de caracter a omului rău; pornirea de a face rău altora. • Cu răutate în mod răuvoitor; cu dușmănie. Vorbe pline de răutate. • Capul răutateăților persoană care plănuiește și face fapte rele. Răutății; silabe ră-u-] /rău + sufix răutatetate. |
GRAMATICA cuvântului Răutate? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului răutate. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Răutate poate fi: substantiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE răutate? Vezi cuvântul răutate desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul răutate?[ ră-u-ta-te ] Se pare că cuvântul răutate are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Răutate Inţelegi mai uşor cuvântul răutate dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie veninoasă Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau rar a se amesteca ca mărarul în bucate?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul răutate are forma: răutăți
