Definiție radacina ciumei

Cautăm definiția cuvântului radacina ciumei în mai multe dicționare

Definițiile pentru radacina ciumei din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, substantiv feminin

1. Partea plantelor care se găsește (de obicei) în pămînt, avînd rolul de a le fixa și de a absorbi apă și săruri minerale din sol; (popular) parte a plantei aflată în pămînt, indiferent de structura și funcțiunile pe care le are. Ș-un fir de iarbă își are rădăcina lui. SADOVEANU, O. VII 100. Se așeză sub un nuc bătrîn și scorburos, pe o rădăcină încovoiată ca un jilț. REBREANU,

I. 19. Îl învăță... să adune rădăcini ca să se hrănească. ISPIRESCU, L. 147.
       • figurat [Poezia] trebuie să-și aibă rădăcinile în același pămînt din care se hrănește viața. BENIUC, P. 140.
       • Expresia: A prinde rădăcini (sau rădăcină) vezi prinde (VII 1).
♦ figurat Origine, izvor. A curma răul din rădăcină.

2. Partea prin care un organ, o parte a corpului este fixată înțr-un țesut. Rădăcina unui dinte. ▭ Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pînă-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29.

3. Partea de lîngă pămînt a tulpinii unui copac. [Manlache] a făcut scăpată jos, la rădăcina copacului, legătura cu mîncare. POPA, vezi 83. Mai în jos pe rămurele Cîntă două păsărele... Mai în jos la rădăcină Cînt-o turturea bătrînă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 193.
♦ Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază. Ei se așezară jos, la rădăcina zidului. ISPIRESCU, L. 26. Și rădăcinile munților mari se cutremurară falnic De horăitul bătrînului crai. EMINESCU, O. IV 198.
♦ Partea de la bază a anumitor organe. La rădăcina nasului lemnos al bătrînului, ochii se făcuseră parcă roșii. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Aveau... coada mai groasă la rădăcină și mai subțire la vîrf. ODOBESCU, S. III 43.
♦ Limita de adîncime a anumitor obiecte. Se împlîntau baionetele pînă în rădăcină în carne de în turcă GANE, N. II 111. Pîndește călare... Bagă pintenii pînă la rădăcină. DELAVRANCEA, O. II 75.

4. Valoare a necunoscutei dintr-o ecuație.
       • Rădăcină pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 5 e rădăcina pătrată a lui 25. ▭ Rădăcină cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată); radical1. 5 e rădăcina cubică a lui 125.

5. (lingvistică) Element al unui cuvînt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvîntului; radical1. Substantivul «muncă», verbul «munci», adjectivul «muncitor » au aceeași rădăcină «mun-».

– plural și: (popular) rădăcine (HODOȘ, P. P. 73).
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

RĂDĂCINĂ

DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, substantiv feminin

1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (popular) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are.
       • Compus: (botanică) Rădăcina- vieții = ginseng.
♦ figurat Origine, izvor, cauză.
       • Expresia: A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv.

2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte.
       • Partea profundă a unei tumori.

3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac.

4. prin analogie Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie.
♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului.
♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte.

5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical.
       • Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată).

6. (lingvistică) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical.

– latina radicina (cu unele sensuri după limba franceza racine).
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RĂDĂCINĂ

Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, substantiv feminin

1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (popular) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are.
       • Compus: (botanică) Rădăcina vieții = ginseng.
♦ figurat Origine, izvor, cauză.
       • Expresia: A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv.

2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte.
♦ Partea profundă a unei tumori.

3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac.

4. prin analogie Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie.
♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului.
♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte.

5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical.
       • Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată).

6. (lingvistică) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical.

– latina radicina (cu unele sensuri după limba franceza racine).
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

rădăcină

Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru rădăcină:
rădăcínă forme, plural ĭ (latina popular radicina, îld. radix, radicis, rădăcină; sard. raigina, pv. racina, limba franceza racine. vezi rîdiche). Acea parte a planteĭ pin care ĭa se prinde în pămînt și pin care îșĭ trage nutrimentu: după formă, rădăcunile se numesc: adventive, pivotante, tuberculoase, cu cîrlige ș. a. Partea cu care un organ e înțepenit în corp: rădăcina dinților, unghiilor, păruluĭ. figurat Locu de origine, locu de unde-și trage puterea: rău trebuĭe stîrpit din rădăcină. gramatică Cuvînt primitiv din care se formează altele, ca: duc, de unde vine aduc, ducere, conduct, duce, duc-til. matematică Rădăcina pătrată (a unuĭ număr saŭ a uneĭ expresiunĭ algebrice), număr saŭ expresiune expresiune algebrică care, rîdicată la pătrat, reproduce număru saŭ expresiunea propusă. Rădăcina cubică a patra a unuĭ număr saŭ expresiunĭ algebrice, număr saŭ expresiune algebrică care, rîdicată la cub la puterea a patra, reproduce număru saŭ expresiunea propusă. Ca nume de plante: rădăcina cĭumeĭ, captalan; rădăcină dulce, ĭarbă dulce; rădăcină de micșunea, vezi stînjinel.

– Dim. rădăcioară, forme, plural e.
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

RĂDĂCINĂ

Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ radacinai forme

1) Organ al plantelor superioare, care îndeplinește funcția de fixare în sol și de absorbire a apei și a substanțelor nutritive.
• A prinde radacina (sau radacinai) a) a da rădăcină; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici.

2) anatomie Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat într-un țesut organic.

3) figurat Temelie a unui lucru.
• A curma (sau a stârpi, a tăia) răul din (sau de la) radacina a înlătura un rău în mod radical.

4) matematică Număr care, ridicat la o anumită putere, dă numărul dat; radical. radacina pătrată.

5) lingvistică Element al unui cuvânt dotat cu sens lexical și comun pentru toate cuvintele din aceeași familie; radical.

6) figurat Locul unde s-a născut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obârșie; proveniență. [G.-D. rădăcinii] /<lat. radicina
Forme diferite ale cuvantului radacina: radacinai
Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

rădăcină

Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru rădăcină:
rădăcínă (rădăcíni), substantiv feminin

– Parte a plantei aflată în pămînt.

– Mr. (a)rădățină. latina radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), conform logud. raigina, vezi razina, limba franceza racine.

– derivat rădăcinos, adjectiv (cu multe rădăcini); înrădăcina, verb (a prinde rădăcini); desrădăcina, verb (a fi smuls din rădăcini, a extirpa).
Forme diferite ale cuvantului radacina: rădăcíni
Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

RĂDĂCINĂ

Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCINĂ s.

1. cotor, (regional) măcău. (radacina cozii calului.)

2. (medicina) (popular) țîțînă. (radacina unui furuncul.)

3. (lingvistică) radical. (radacina unui cuvînt.)

4. (matematică) radical. (radacina unui număr.)
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

RĂDĂCINĂ

Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ substantiv verbal bază, fundament, fundație, scorbură, temelie.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

rădăcină

Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru rădăcină:
rădăcină substantiv verbal BAZĂ. FUNDAMENT. FUNDAȚIE. SCORBURĂ. TEMELIE.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

rădăcină

Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru rădăcină:
rădăcínă substantiv feminin, genitiv dativ articulat rădăcínii; plural rădăcíni
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

rădăcină

Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru rădăcină:
rădăcínă substantiv feminin, genitiv dativ articulat rădăcínii; plural rădăcíni
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

RĂDĂCINĂ

Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ (17 B II 317);

– P. (Șchei I), < substantiv
Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc

RĂDĂCINĂ

Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru RĂDĂCINĂ:
RĂDĂCÍNĂ substantiv feminin (conform latina radicina): vezi radicál.
Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici

CUVINTE APROPIATE DE 'RADACINA CIUMEI'

23 AUGUST À CONTRECOEUR 30 DECEMBRIE à la

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL RĂDĂCINĂ

Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului rădăcină dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii

RĂDĂCÍNĂ rĂdĂcinĂi forme 1 Organ al plantelor superioare, care îndeplinește funcția de fixare în sol și de absorbire a apei și a substanțelor nutritive.

• A prinde rĂdĂcinĂ sau rĂdĂcinĂi a a da rădăcină; b a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici.

• A curma sau a stârpi, a tăia răul din sau de la rĂdĂcinĂ a înlătura un rău în mod radical.

RĂdĂcinĂ pătrată.

RĂdĂcinĂ cozii calului.

RĂdĂcinĂ unui furuncul.

RĂdĂcinĂ unui cuvânt.

RĂdĂcinĂ unui număr.

RĂdĂcinĂ cozii calului.

RĂdĂcinĂ unui furuncul.

RĂdĂcinĂ unui cuvînt.

RĂdĂcinĂ unui număr.

GRAMATICA cuvântului RĂDĂCINĂ?

Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului rădăcină.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.

Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul RĂDĂCINĂ poate fi: substantiv, adjectiv, verb,

Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul RĂDĂCINĂ sa indeplinească rolul de: substantiv feminin,
Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor o / două
La plural substantivul rădăcină are forma: rădăcíni

CUM DESPART ÎN SILABE rădăcină?

Vezi cuvântul rădăcină desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul rădăcină?

[ ră-dă-ci-nă ]
Se pare că cuvântul rădăcină are patru silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL RĂDĂCINĂ

Inţelegi mai uşor cuvântul rădăcină dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe

Rădăcină pătrată a unui număr sau a unei expresii algebrice = număr sau expresie algebrică care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată

▭ Rădăcină cubică a unui număr sau a unei expresii algebrice = număr sau expresie algebrică care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată; radical1

Compus: botanică Rădăcina- vieții = ginseng

A curma sau a tăia, a stârpi răul din sau de la rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv

Rădăcina pătrată a unui număr sau a unei expresii algebrice = număr sau expresie algebrică care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată

Rădăcina cubică a unui număr sau a unei expresii algebrice = număr sau expresie algebrică care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată

Compus: botanică Rădăcina vieții = ginseng

A curma sau a tăia, a stârpi răul din sau de la rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv

Rădăcina pătrată a unui număr sau a unei expresii algebrice = număr sau expresie algebrică care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată

Contact Politica de confidentialitate Termeni si conditii de utilizare

SINONIME PENTRU CUVÂNTUL RĂDĂCINĂ

cotor măcău țâțână radical radical
VEZI SINONIME PENTRU rădăcină PE ESINONIME.COM

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: â™¦ depozit legal?

Apasă click pe răspunsul corect.

	corect	greşit
organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești
a ara superficial
fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară
totalitatea clădirilor, instalațiilor și aparatelor în care se produce căldura, centralizat, pentru clădirile situate la o distanță relativ mică
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?