 | as |
|
| Pronunţare [ pro-nun-ţa-re ] VEZI SINONIME PENTRU pronunţare PE ESINONIME.COM definiția cuvântului pronuntare în mai multe dicționareDefinițiile pentru pronuntare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru PRONUNȚARE: PRONUNȚÁRE (PRONÚNȚIE) substantiv feminin (< pronunțá < latina pronuntiare, conform italiana pronunziare, limba franceza prononcer): 1. rostire a unul sunet, a unei silabe, a unui cuvânt. 2. mod de a rosti un sunet o silabă sau un cuvânt. • pronuntare coréctă: p. conformă cu regulile ortoepice. • pronuntare greșítă: p. neconformă cu regulile ortoepice. • pronuntare hipercoréctă: p. eronată, produsă din teama de a nu greși (se aplică în acest caz, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situații), ca de exemplu p. piftea în loc de chiftea (literară) și arfivă în loc de arhivă (literară). • exercițiu de pronuntare: exercițiu care vizează formarea deprinderilor de rostire corectă a sunetelor, a silabelor și a cuvintelor ( vezi exercíțiu). • greșeală de pronuntare: greșeală care se referă la p. sunetelor, a silabelor și a cuvintelor ( vezi abátere). Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru PRONUNȚARE: PRONUNȚARE s. 1. articulare, articulație, emitere, pronunție, rostire, (învechit) prozodie. (pronuntare deslușită a sunetelor.) 2. pronunție, (învechit) pronunțiație. (Are o pronuntare străină.) 3. dicțiune, rostire, (grecism învechit) profora. (Are o pronuntare perfectă.) 4. (fonetică) fonetism, pronunție, rostire. (pronuntare regională.) 5. exprimare, formulare, rostire, spunere, zicere. (pronuntare unei opinii.) 6. ținere. (pronuntare unui discurs.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru PRONUNȚARE: PRONUNȚÁRE, pronunțări, substantiv feminin Acțiunea de a (s e) pronunța. 1. Rostire, articulare; fel de a pronunța. Urechea și observația făcută asupra propriei noastre pronunțări nu sînt totdeauna suficiente. De aceea fonetiștii recurg la diverse aparate. IORDAN, U. R. 139. 2. (juridic) Comunicare, publicare (a unei sentințe). Pronunțarea sentinței. 3. Emitere a miei păreri, a unui punct de vedere. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru pronunțare: pronunțare forme 1. acțiunea de a pronunța: pronunțarea vorbelor; 2. mod de a pronunța; 3. declarațiunea deciziunii unui tribunal: pronunțarea unei sentințe. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru PRONUNȚARE: PRONUNȚÁRE substantiv feminin Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei; pronunție; (specializare; juridic) dare a unei sentințe; sentință pronunțată. [< pronunța]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru pronunțare: *pronunțáre forme, plural ărĭ. Acțiunea de a pronunța. Modu de a pronunța (de a articula): pronunțarea jargonuluĭ ĭudeo-german. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru PRONUNȚARE: PRONUNȚÁRE, pronunțări, substantiv feminin Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – vezi pronunța. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru PRONUNȚARE: PRONUNȚÁRE, pronunțări, substantiv feminin Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – vezi pronunța. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru pronunțare: pronunțáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat pronunțării; plural pronunțări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru pronunțare: pronunțáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat pronunțắrii; plural pronunțắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'PRONUNTARE' PRONÚNCIEpronúnțPRONUNȚÁPRONUNȚÁBILPRONUNȚÁREPRONUNȚÁTPRONUNȚIÁȚIEpronunțiatúrăPRONÚNȚIE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL pronunțare Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului pronunțare dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii • pronunțare coréctă: p. • pronunțare greșítă: p. • pronunțare hipercoréctă: p. • exercițiu de pronunțare: exercițiu care vizează formarea deprinderilor de rostire corectă a sunetelor, a silabelor și a cuvintelor vezi exercíțiu. • greșeală de pronunțare: greșeală care se referă la p. Pronunțare deslușită a sunetelor. Are o pronunțare străină. Are o pronunțare perfectă. Pronunțare regională. Pronunțare unei opinii. Pronunțare unui discurs. Pronunțare deslușită a sunetelor. După pronunțare sentinței. Pronunțare unui discurs. |
GRAMATICA cuvântului pronunțare? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului pronunțare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul pronunțare poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE pronunţare? Vezi cuvântul pronunţare desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul pronunţare?[ pro-nun-ţa-re ] Se pare că cuvântul pronunţare are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL pronunțare |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A lua pe cineva sau ceva în brațe?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul pronunțare are forma: pronunțări
