 | as |
|
| Persoană [ per-soa-nă ] VEZI SINONIME PENTRU persoană PE ESINONIME.COM definiția cuvântului persoana în mai multe dicționareDefinițiile pentru persoana din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ, persoane, substantiv feminin 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană =loc. adjectiv și adverb însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) locuțiune adjectiv întruchipat, în carne și oase, personificat. + (învechit) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din latina persona, germana Person, limba franceza personne. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ, persoane, substantiv feminin 1. Ființă omenească; individ, ins. Tînără persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine. GALACTION, O. I 57. Publicul Bucureștilor nu suferă nulități; el cere persoane cu talente, care să știe a ocupa rolurile sale. ALECSANDRI, T. I 295. • (Familiar, urmat de pronumele posesiv, indică pe cel care, cu care sau despre care se vorbește) Prieteni are, gîndește, Care persoana lui o slăvesc. ALEXANDRESCU, M. 350. • locuțiune adjectiv În persoană = a) însuși, personal, singur (fără intermediul altora). Iată că se pomenește la redacție c-un tînăr... Era Dinicu în persoană. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Cum spusei, cocoana a venit să mă roage să merg la văru-său... – De ce nu te duci d-ta în persoană? îți este văr bun. CARAGIALE, O. II 335; b) întruchipat în carne și oase, personificat. Tartuffe este ipocrizia în persoană. • Persoană juridică vezi juridic. 2. Categorie gramaticală a pronumelui și a conjugării verbelor, indicînd pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează vorbitorul sau pe cel despre care se vorbește. La persoana a III-a se deosebesc forme pentru genul masculin și genul feminin. gramatică limba română I 192. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ, persoane, substantiv feminin 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. • În persoană = a) locuțiune adjectiv și adverb însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) locuțiune adjectiv întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ (învechit) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. – Din latina persona, germana Person, limba franceza personne. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ substantiv feminin (< latina persona, conform italiana persóna, limba franceza personne, germana Person): categorie gramaticală flexionară nespecifică, purtătoare a raportului ce se stabilește între locutor (vorbitor), interlocutor, cel care nu este prezent și acțiunea exprimată de verb. Este proprie pronumelor (personale, posesive, de întărire și reflexive) și verbelor. Se manifestă solidar și simultan cu categoria numărului. În limba română există trei p.: p. I, reprezentată de locutor (de cel care vorbește cu cineva, de vorbitor; de cel care pune întrebări cuiva, de cel care emite o comunicare destinată cuiva de față, de emițător); p. a II-a, reprezentată de interlocutor (de cel cu care se vorbește, de cel care răspunde la întrebările puse de locutor) și p. a III-a, reprezentată de cel despre care se vorbește în discuția dintre locutor și interlocutor, de cel care nu ia parte la această discuție și poate fi reprezentat printr-o persoană sau printr-un obiect. Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru persoană: *persoánă (oa dift.) forme, plural e (latina persóna, mască, rol de actor, personagiŭ de teatru, persoană). Om (bărbat orĭ femeĭe), ins: ședeaŭ la masă cincĭ persoane, la intrare se plătește un franc de persoană (popular de cap, de căcĭulă). Om, individ considerat în parte: fericirea depinde de persoană. gramatică Persoana întîĭa, aceĭa care vorbește; persoana a doŭa, aceĭa cu care vorbeștĭ; persoana a treĭa, aceĭa despre care se vorbește. teologie Cele treĭ persoane divine, sfînta Treime. În persoană, în carne și oase, realmente, în ființă chear, singur: mă duc eŭ în persoană. Persoană morală saŭ juridică, societate recunoscută de tribunal și considerată ca cum ar fi o persoană reală. Fără considerațiune de persoane, fără nicĭ o preferență pentru nimenĭ. A plăti cu persoana ta, a suferi urmările unuĭ pericul. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ substantiv feminin 1. individul uman considerat prin totalitatea însușirilor fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ în persoana = a) personal. b) în carne și oase. ♦ (juridic) persoana fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații. persoana juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, recunoscută ca subiect de drept. 2. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbește; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie. (< latina persona, limba franceza personne) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ substantiv feminin 1. Ființă omenească; om; individ, ins. ♦ În persoană = a) personal, însuși; b) în carne și oase. ♦ (juridic) Persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații; persoană juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, fiind recunoscută ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticală a pronumelui și a conjugării verbelor, care indică pe vorbitor, pe cel căruia i se adresează sau pe cei despre care se vorbește. [< latina persona, conform italiana persona, limba franceza personne]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ persoanae forme 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trăsăturilor sale fizice și psihice; ființă umană; om; individ; ins. 2) Om (sau organizație) luat în raport cu societatea și privit ca subiect cu drepturi și cu obligații. 3) lingvistică Categorie gramaticală, proprie pronumelor și verbelor, care indică vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbește. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germana Person, limba franceza personne Forme diferite ale cuvantului persoana: persoanae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru persoană: persoană forme 1. ființă, un bărbat sau o femeie: o persoană amabilă; 2. persoană civilă (juridică), se zice de Statul și de unele așezăminte considerate de lege ca indivizi: comunele sunt persoane civile; 3. gramatică rolul vorbelor în cuvântare, subiectul verbului: pronume de a treia persoană; 4. una din fețele Sfintei Treimi: cele trei persoane divine. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru persoană: persoánă (persoáne), substantiv feminin – Ființă umană, individ. în franceză personne. – derivat personaj (variantă personagiu), substantiv masculin, din limba franceza personnage, variantă din italiana personaggio; personal, adjectiv (de persoană, al persoanei; substantiv neutru, tren de persoane), din limba franceza personnel; personalitate, substantiv feminin; personifica, verb; impersonal, adjectiv, toate din limba franceza Forme diferite ale cuvantului persoana: persoáne Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOANĂ s. 1. chip. față, figură, individ, ins, om, (popular) creștin, suflet, (Banat și Transilvania) nat, (învechit) ipochimen, obraz, (familial) mutră, tip, (peiorativ) creatură, specimen. (Am văzut acolo multe persoana cunoscute.) 2. cap. individ, ins, om, (figurat) căciulă. (Cîte 5 lei de persoana.) 3. (psihologie) personalitate. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru persoană: persoánă substantiv feminin, genitiv dativ articulat persoánei; plural persoáne Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru persoană: persoánă substantiv feminin, genitiv dativ articulat persoánei; plural persoáne Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru PERSOANĂ: PERSOÁNĂ substantiv verbal erou, personaj. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru persoană: persoană substantiv verbal EROU. PERSONAJ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'PERSOANA' PERSISTÉNȚĂpersísterePersiupersoáicăPERSOÁNĂPERSONÁGIUPERSONÁJPERSONÁLpersonália |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL persoană Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului persoană dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii PERSOÁNĂ persoanăe forme 1 Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trăsăturilor sale fizice și psihice; ființă umană; om; individ; ins. Am văzut acolo multe persoană cunoscute. Persoană iubită. Câte 5000 de lei de persoană. Am văzut acolo multe persoană cunoscute. Cîte 5 lei de persoană. |
GRAMATICA cuvântului persoană? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului persoană. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul persoană poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE persoană? Vezi cuvântul persoană desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul persoană?[ per-soa-nă ] Se pare că cuvântul persoană are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL persoană Inţelegi mai uşor cuvântul persoană dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexeÎn sintagmele Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile Persoană juridică sau morală = organizație, instituție etc locuțiune adjectiv În persoană = a însuși, personal, singur fără intermediul altora În persoană = a locuțiune adjectiv și adverb însuși, personal, singur fără intermediul cuiva; b locuțiune adjectiv întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ învechit Personaj 2 În sintagmele Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile Persoană juridică sau morală = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei ♦ în persoana = a personal ♦ juridic persoana fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații Persoana juridică = întreprindere, instituție etc ♦ În persoană = a personal, însuși; b în carne și oase ♦ juridic Persoană fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații; persoană juridică = întreprindere, instituție etc |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL persoană |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A avea ochi de vulpe?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul persoană are forma: persoáne
