 | as |
|
| Particular [ par-ti-cu-lar ] VEZI SINONIME PENTRU particular PE ESINONIME.COM definiția cuvântului particular în mai multe dicționareDefinițiile pentru particular din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adjectiv 1. (În opoziție cu general) Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter individual. Nu a cultivat nici «prieteniile particulare», considerîndu-le ca o nedreptate față de societate. IBRĂILEANU, S. 229. Acest bărbat s-a găsit totdeauna în frunte cînd a fost vorba de verb reflexiv:o îmbunătățire obștească, de verb reflexiv:o binefacere particulară. NEGRUZZI, S. I 313. ♦ Care aparține indivizilor izolați, care nu este destinat publicului sau publicității. Se simte prea scriitor, prea social, ca să irosească în corespondențe particulare lucrurile interesante. IBRĂILEANU, S. 229. Domnul Rodolfo are a sa particulară intrare... S-o încui și pe aceea. NEGRUZZI, S. I 491. • Locuţiune adverbiala În particular = într-un grup restrîns, în așa fel încît să nu devină public. Ca să nu se întîmple certuri sau discuții în divan asupra unor chestii noi, se adunau să le dezbată în particular. BOLINTINEANU, O. 278. 2. Care este propriu unei singure persoane, unui singur lucru sau unei singure categorii; specific, caracteristic. Semn particular. • (Substantivat) Imaginile artistice oglindesc particularul și concretul în care se întruchipează generalul și tipicul. ♦ Special, aparte, deosebit. Setea ei de a-l asculta îl animează, dă minții și glasului lui o elasticitate și o vibrare particulară. VLAHUȚĂ, O. A III 63. 3. Care are un caracter personal, neoficial; privat. Funcționar particular. Sector particular de producție. ♦ Care aparține unei persoane, care este proprietate individuală a cuiva. Această emancipare era hotărîtă și pentru emanciparea țiganilor particulari. KOGĂLNICEANU, S. A. 194. 4. (Despre școli; în vechea organizare a învățămîntului) Care nu aparține statului. ♦ (Despre lecții) Pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii (în schimbul unei remunerații). A făcut pension pentru fiii de boieri și mai da pe deasupra și lecții particulare de franceză. CAMIL PETRESCU, O. I 249. ♦ (Despre elevi) Care studiază în afara cadrului unei școli oficiale și se prezintă la examen în fața unei comisii de stat; (despre examene) la care se prezintă astfel de elevi. Se împăca și el destul de greu cu școala... recurgînd probabil la examene particulare, pentru a recîștiga anii pierduți. CĂLINESCU, E. 32. • (Substantivat) Cînd a sosit verb reflexiv:emea examenelor, băgînd de seamă că taxele pentru particulari sînt și mai urcate... a renunțat la școală. REBREANU, I. 61. Locuţiune adverbiala) În particular = în afara cadrului unei școli oficiale, pregătindu-se pentru a da examene în fața unei comisii de stat. Se poate însă ca ceilalți frați să fi rămas în Cernăuți... spre a se pregăti în particular. CĂLINESCU, E. 66. Domnișoarele pregătite în particular... veneau acum să depună examenul. GALACTION, O. I 57. 5. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă, căruia nu i se recunoaște dreptul de a interveni, de a se interesa, de a se prezenta undeva. Intrarea persoanelor particulare în birou este interzisă. Forme diferite ale cuvantului particular: particular-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adjectiv, substantiv masculin I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. • Locuţiune adverbiala În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. • Locuţiune adverbiala În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. Locuţiune adverbiala În particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. • Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. • Locuţiune adverbiala În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din latina particularis, germana partikular, Partikular. Forme diferite ale cuvantului particular: particular-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adjectiv, substantiv masculin I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic. • Locuţiune adverbiala În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. • Locuţiune adverbiala În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. • Locuţiune adverbiala în particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. • Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. • Locuţiune adverbiala În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II, S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din latina particularis, germana partikular, Partikular. Forme diferite ale cuvantului particular: particular-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR, -Ă I. adjectiv 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în particular = în mod deosebit, în special. • care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. • (logică; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. substantiv neutru categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. substantiv masculin persoană care nu deține o funcție oficială; (prin extensie) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< limba franceza particularis, germana partikular, /III/ Partikular) Forme diferite ale cuvantului particular: particular-Ă Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR, -Ă adjectiv 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (logică; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. // substantiv neutru Categorie filozofică, reprezentând o verigă de legătură între singular și general. [conform limba franceza particulier, latina particularis]. Forme diferite ale cuvantului particular: particular-Ă Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULAR adjectiv 1. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, propriu, specific, tipic, (învechit) însușit. (Notă, trăsătură particular.) 2. individual, personal, propriu, (învechit) obrăzalnic, particularistic, particularnic, partnic, personalicesc, personalnic. (Interese particular.) 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune particular.) 4. aparte, deosebit, special, specific, sui-generis. (Un gust particular.) 5. individual, personal, propriu, (livresc) privat. (Probleme particular; proprietate particular.) 6. domestic, intim, personal, privat. (Relații particular.) 7. confidențial, intim, (învechit) particularnic. (Scrisori particular.) 8. special. (Disciplinele particular.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR3 particulară (particulari, particulare) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen particular. 2) Care aparține unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzină particulară. • Lecții particulare lecții care se dau în afara unei școli oficiale. În particular a) în mod deosebit; în special; b) într-un grup restrâns. 3) Care dă posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o ființă de alta; distinctiv; specific. Semne particulare. /<lat. particularis, germana partikular Forme diferite ale cuvantului particular: particulară Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru particular: particular a. 1. ce aparține în propriu: fiecare țară are datinile ei particulare; 2. separat, deosebit: locuință particulară; 3. rezervat, secret: mi-a spus lucruri particulare. ║ m. 1. persoană privată: e un simplu particular; 2. fam. un individ oarecare. ║ n. ceeace e particular. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR1 n. Categorie filozofică intermediară care constituie o verigă de legătură între singular și general. /<lat. particularis, germana Partikular Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR2 particulară (particulari, particulare) m. și forme Persoană nelegată de activitatea în comun a societății sau a statului. /<lat. particularis, germana Partikular Forme diferite ale cuvantului particular: particulară Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru PARTICULAR: PARTICULÁR, -Ă adjectiv (conform limba franceza particulier, latina particularis): în sintagmele sens particular și stil particular (vezi). Forme diferite ale cuvantului particular: particular-Ă Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru particular: particulár adjectiv masculin, substantiv masculin, plural particulári; forme singular particuláră, plural particuláre Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru particular: particulár1 adjectiv masculin, substantiv masculin, plural particulári; adjectiv feminin particuláră, plural particuláre Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Particular: Particular ≠ general, universal Definiție sursă: Dicționar de antonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru particular: particulár substantiv neutru Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru particular: particulár2 substantiv neutru Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'PARTICULAR' PARTICIPAȚlÚNEPARTICIPIÁLPARTICÍPIUPARTÍCULĂPARTICULÁRPARTICULARÍSMPARTICULARÍSTPARTICULARÍSTICPARTICULARITÁTE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL particular Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului particular dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Notă, trăsătură particular. Interese particular. O viziune particular. Un gust particular. Probleme particular; proprietate particular. Relații particular. Scrisori particular. Disciplinele particular. PARTICULÁR3 particulară particulari, particulare 1 Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen particular. Limuzină particulară. • Lecții particulare lecții care se dau în afara unei școli oficiale. În particular a în mod deosebit; în special; b într-un grup restrâns. Semne particulare. O viziune particular. Probleme particular; proprietate particular. Disciplinele particular. PARTICULÁR2 particulară particulari, particulare m. |
GRAMATICA cuvântului particular? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului particular. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul particular poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE particular? Vezi cuvântul particular desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul particular?[ par-ti-cu-lar ] Se pare că cuvântul particular are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL particular Inţelegi mai uşor cuvântul particular dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Locuţiune adverbiala În particular = într-un grup restrîns, în așa fel încît să nu devină public Locuţiune adverbiala În particular = în afara cadrului unei școli oficiale, pregătindu-se pentru a da examene în fața unei comisii de stat Locuţiune adverbiala În particular = în mod deosebit, în special, mai ales Locuţiune adverbiala În particular = de către fiecare individ în parte Locuţiune adverbiala În particular = într-un grup restrâns; confidențial Lecție sau oră particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari Locuţiune adverbiala În particular = fără a urma cursurile unei școli dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute Locuţiune adverbiala În particular = în mod deosebit, în special, mai ales Locuţiune adverbiala În particular = de către fiecare individ în parte Locuţiune adverbiala în particular = într-un grup restrâns; confidențial Lecție sau oră particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari Locuţiune adverbiala În particular = fără a urma cursurile unei școli dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute ♦ în particular = în mod deosebit, în special ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL particular |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Din umeri?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La singular substantivul particular are forma: particuláră
La plural substantivul particular are forma: particulári
