 | as |
|
| Obiect [ o-bi-ect ] VEZI SINONIME PENTRU obiect PE ESINONIME.COM definiția cuvântului obiect în mai multe dicționareDefinițiile pentru obiect din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT (< latina) substantiv neutru 1. Orice corp solid, de obicei prelucrat, folosit în diverse împrejurări; lucru (1). • (contabilitate) Obiecte de inventar = bunuri de valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cele cu o durată mai mică de un an, independent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (de ex. echipamentele de protecție și de lucru, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control etc.). 2. Ceea ce formează materia unei discipline; disciplină de studiu. 3. (FILOZ.) Ceea ce există în afara subiectului, adică în afara omului ca ființă activă și conștientă, independent de el, și este modificat prin activitatea lui practică. ♦ specializare (În gnoseologie) Conținutul spre care se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut (în opoziție cu subiectul cunoscător). 3. 4. (psihologie, la S. Freud) Un lucru, o persoană, o aparte a unei persoane (ex. sânul matern), reale sau fantasmatice, în care și prin care o pulsiune a subiectului caută să-și atingă scopul; o persoană, o entitate, un ideal cu care subiectul ca totalitate intră în relație (obiectuală) și pentru care el simte iubire sau ură. 5. figurat Țintă, scop, țel. 6. (lingvistică) Obiect direct = complement direct. • Obiect indirect = complement indirect. Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT, obiecte, substantiv neutru 1. Corp, de obicei prelucrat, folosit în diverse împrejurări. împrăștiate prin unghere se află celelalte obiecte pe care păstorii le-au adus cu ei din sat. BOGZA, C. O. 69. Am deschis o tombolă cu obiecte la moși. CARAGIALE, O. II 39. Vaporul... ne arunca ca pe niște obiecte de la o parte la cealaltă a camerei. BOLINTINEANU, O. 285. Obiect de inventar = tot ceea ce poate fi inventariat (utilaj, marfă, clădiri etc.). 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată o activitate. Obiectul unei cercetări. ▭ Discuția a fost foarte lungă și anevoioasă. Obiectul ei era cererea lui Eliade de a face parte din Frăția. vezi limba română noiembrie 1953, 73. Pictura mediului contemporan, a omului care îl reprezintă și a chipului în care el se mișcă și vorbește, alcătuiesc obiectul artei lui I. L. Caragiale. VIANU, A. P. 123. 3. (În organizarea învățămîntuiui) Disciplină de studiu; materie. A luat «foarte bine» la toate obiectele. 4. Scop, țintă, țel. Tirziu de tot revine la obiectul apropiat al vizitei. CAMIL PETRESCU, U. N. 56. Nu-l putură, însă, înturna de la marele obiect ce-și propusese cu satirele sale. NEGRUZZI, S. II 149. 5. (gramatică) Complement (direct sau indirect). Pronunțat: -bi-ect. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT, obiecte, substantiv neutru 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. • Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. • locuțiune adjectiv și adverb La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (filozofie) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simțurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (gramatică; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din latina obiectum, germana Objekt. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT, obiecte, substantiv neutru 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. • locuțiune adjectiv și adverb La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (filozofie) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (gramatică; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din latina obiectum, germana Objekt. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT obiecte n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simțului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. obiect de consum. obiect de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. obiect de cercetare. obiect de descriere. 4) Ființă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. obiect de admirație. 5) Disciplină de studiu într-o instituție de învățământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiectului și independent de conștiința acestuia. 7) lingvistică Parte de propoziție care indică asupra cui este orientată acțiunea verbului; complement. [silabe o-biect] /<lat. obiectum, germana Objekt Forme diferite ale cuvantului obiect: obiecte Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT substantiv neutru 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri. obiect de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi. 2. (economie) obiect ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline. 4. (filozofie) realitatea exterioară subiectului (1); (specializare) ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului. 5. (figurat) țintă, scop, țel. 6. complement (direct sau indirect). (< latina obiectum, germana Objekt) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru obiect: obiect n. 1. ceeace se oferă simțurilor și mai ales vederii: obiecte plăcute; 2. figurat tot ce se prezintă spiritului: obiectul cercetărilor noastre; 3. Filoz. tot ce e în afară de suflet, în opozițiune cu subiect; 4. lucru nedeterminat: obiect de puțină valoare; 5. tot ce servă de materie unei științe sau arte ori conversațiunii; 6. cauza unui sentiment, a unei acțiuni: obiect de compătimire, obiectul invidiei sale; 7. scop propus: a avea de obiect; 8. gramatică ființa asupra căreia trece acțiunea. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT substantiv neutru 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri; (specializare) tot ceea ce se înfățișează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Țintă, scop, țel. 4. Complement (direct sau indirect). [pronume o-biect. / < latina obiectum, conform limba franceza objet]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul religios dă următoarea definitie pentru obiect: obiéct, obiecte substantiv neutru Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. • Obiect liturgic = denumire dată diferitelor obiecte folosite de preot în timpul slujbelor bisericești, cum sunt: discul, steluța, copia, lingurița, cădelnița, ripida etc. – Din latina: obiectum, germana Objekt. Definiție sursă: Dicționar religios |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIECT s. 1. lucru, (învechit) materie, unealtă. (Ființe și obiect.) 2. disciplină, materie, (învechit) învățătură, matimă. (obiect de învățămînt.) 3. obiectiv, scop, țel, țintă, (învechit) pravăț. (obiect unei cercetări.) 4. (gramatică) complement. (obiect indirect.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul general de stiințe. Științe ale limbii dă următoarea definitie pentru obiect: obiéct substantiv neutru (în sintagmele: obiect direct, obiect indirect, obiect secundar) termenul obiect este utilizat de preferință în gramatica franceză și în cea engleză, precum și în terminologia modernă românească. Definiție sursă: Dicționar general de stiințe. Științe ale limbii |
| Dicționarul general de stiințe. Științe ale limbii dă următoarea definitie pentru obiect: obiéct substantiv neutru (în sintagmele: obiect direct, obiect indirect, obiect secundar) termenul obiect este utilizat de preferință în gramatica franceză și în cea engleză, precum și în terminologia modernă românească. Definiție sursă: Dicționar general de stiințe. Științe ale limbii |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru obiect: obiéct (obiécte), substantiv neutru – Lucru. latina obiectum (secolul XIX). – derivat (din limba franceza ) obiecta, verb; obiectiv, substantiv neutru; obiectiva, verb; obiectivitate, substantiv feminin; obiecți(un)e, substantiv feminin Forme diferite ale cuvantului obiect: obiécte Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru OBIECT: OBIÉCT substantiv verbal cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru obiect: obiect substantiv verbal CAUZĂ. CONSIDERENT. MOBIL. MOTIV. PRICINĂ. PRILEJ. RAȚIUNE. TEMEI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru obiect: obiéct substantiv neutru (silabe -biect; mf. ob-), plural obiécte Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru obiect: obiéct (-biect) substantiv neutru, plural obiécte Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'OBIECT' OBIDÍTOBIDITÓROBÍDNICOBIDÓSOBIÉCTOBIECTÁOBIECTÁREOBIÉCȚIEobiecționá |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL obiect Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului obiect dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii OBIÉCT obiecte n. Obiect de consum. Obiect de uz casnic. Obiect de cercetare. Obiect de descriere. Obiect de admirație. Ființe și obiect. Obiect de învățămînt. Obiect unei cercetări. Obiect indirect. Obiect de învățământ. |
GRAMATICA cuvântului obiect? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului obiect. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul obiect poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE obiect? Vezi cuvântul obiect desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul obiect?[ o-bi-ect ] Se pare că cuvântul obiect are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL obiect Inţelegi mai uşor cuvântul obiect dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe contabilitate Obiecte de inventar = bunuri de valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cele cu o durată mai mică de un an, independent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora de ex Direct = complement direct Indirect = complement indirect Obiect de inventar = tot ceea ce poate fi inventariat utilaj, marfă, clădiri etc Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acționează omul în cadrul procesului de producție, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat locuțiune adjectiv și adverb La obiect = despre discursuri, expuneri etc Gramatică; în sintagmele Obiect direct = complement direct Obiect indirect = complement indirect Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat locuțiune adjectiv și adverb La obiect = despre discursuri, expuneri etc Gramatică; în sintagmele Obiect direct = complement direct Obiect indirect = complement indirect Obiect de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi Economie obiect ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale Obiect liturgic = denumire dată diferitelor obiecte folosite de preot în timpul slujbelor bisericești, cum sunt: discul, steluța, copia, lingurița, cădelnița, ripida etc |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL obiect |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A trage la aghioase?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul obiect are forma: obiécte
