 | as |
|
| Mî́necă [ mî́-ne-că ] VEZI SINONIME PENTRU mî́necă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului mineca în mai multe dicționareDefinițiile pentru mineca din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MÎ́NECĂ: MÎ́NECĂ, mîneci, substantiv feminin (Și în forma mînică) 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (de la umăr pînă la încheietura mîinii sau pînă deasupra ori dedesubtul cotului). Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stingă Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 307. • Expresia: A trage de mînecă (pe cineva) = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția cuiva că minte sau exagerează. Femeia îl trăgea într-una de mînecă. REBREANU, I. 34. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A (nu) se lăsa tras de mînecă (de cineva) = a (nu) se lăsa prea mult rugat. (Regional) A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. A o băga pe mînecă = a se speria, a se înspăimînta; a o sfecli. Cum o auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158. Naiba di spaimî o băgasî pi mînici rău, da rău di limba tătară ȘEZ. III 6. A scoate din mînecă = a inventa la repezeală o explicație. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) vezi clin. 2. (tehnică) Dispozitiv în formă de mînecă (1). figurat Mînecă de vînt = dispozitiv în formă de mînecă, instalat pe un aerodrom, într-un loc ușor vizibil și înalt, cu ajutorul căruia se indică direcția vîntului. 3. (Învechit) Coloană de soldați orînduiți în flancul unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, la TDRG. – Variantă: (Moldova) mînică, mînici și (rar) mînice (NEGRUZZI, S. I 145), substantiv feminin Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru mî́necă: mî́necă (vest) și mî́nică (est) forme, plural ĭ (latina mánica, despre manus, mînă; italiana mánica, pv. spaniolă pg. manga, limba franceza manche. vezi manșetă). Acea parte a haĭneĭ în care intră brațu. Pe supt mînecă, pe supt mînă, în secret. A o băga pe mînecă, a o sfecli. A rupe cuĭva mînecile, a-l trage de mînică, a-l urmări foarte mult cu rugămintea. A nu avea cu cineva nicĭ în clin, nicĭ în mînecă. vezi clin. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru mînecă: mînecă (mấneci), substantiv feminin – Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul. – Variante mînică. – Mr. mînică, megl. mǫnică. latina mănĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), conform albaneză mëngë, italiana manica, prov., spaniolă, portugheză manga, limba franceza manche. – derivat mînecar, substantiv neutru (tunică, veston, bluzon; manșon); mînecuță, substantiv feminin (mînecă; manșetă detașabilă). Forme diferite ale cuvantului mineca: mấneci Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MÎNECA: MÎNECÁ, mînec, verb I. reflexiv (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. • intranzitiv Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult in piață. PANN, P. vezi II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) verb I. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru MÎNECĂ: MÎNECĂ substantiv – clucer (Sd IV), – buc.; Mînecută, G. (Braș) Mînecan (Viciiu 16). Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru mînecă: mînecă substantiv verbal ARIPĂ. CAPĂT. COASTĂ. FLANC. MARGINE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'MINECA' mấine-seárăMÎNEÁmîneáțămî́necmînecămînecármînecáreMÎNECÁTmînecáte |
GRAMATICA cuvântului mînecă? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului mînecă. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul mînecă poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE mî́necă? Vezi cuvântul mî́necă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul mî́necă?[ mî́-ne-că ] Se pare că cuvântul mî́necă are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL mînecă Inţelegi mai uşor cuvântul mînecă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A trage de mînecă pe cineva = a a insista, a stărui pe lîngă cineva pentru a obține ceva; b a atrage atenția cuiva că minte sau exagerează A nu se lăsa tras de mînecă de cineva = a nu se lăsa prea mult rugat Regional A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros A o băga pe mînecă = a se speria, a se înspăimînta; a o sfecli A scoate din mînecă = a inventa la repezeală o explicație Figurat Mînecă de vînt = dispozitiv în formă de mînecă, instalat pe un aerodrom, într-un loc ușor vizibil și înalt, cu ajutorul căruia se indică direcția vîntului |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A rămâne ca de lemn?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
