 | as |
|
| Margine [ mar-gi-ne ] VEZI SINONIME PENTRU margine PE ESINONIME.COM definiția cuvântului margine în mai multe dicționareDefinițiile pentru margine din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MARGINE: MÁRGINE, margini, substantiv feminin (Urmat de obicei de determinări în genitiv sau introduse prin prepoziție «de») Locul unde se termină o față a unui obiect; porțiune laterală extremă a unei suprafețe. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. Se ghemui cum putu, pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I 13. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, P. 51. Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. • Expresia: A ține marginea = a merge, a înainta pe (sau aproape de) linia unde se termină o suprafață. Călca cu băgare de seamă... ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea. REBREANU, R. I 298. ♦ Mal, țărm, litoral. Mai am un singur dor... Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I 216. Oraș mare și frumos, în marginea Dunării. GOLESCU, Î. 40. ♦ Hotar, graniță. Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei. SADOVEANU, O. VII 141. ♦ Regiune periferică; periferie. Șed la o femeie bătrînă, departe, departe, tocmai la marginea orașului. VLAHUȚĂ, O. A. 134. Au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. • locuțiune adjectiv De margine = periferic, mărginaș, situat la o extremitate. Nu va putea cîrmui o țară de margine. BĂLCESCU, O. II 286. 2. Loc de unde începe o prăpastie, o groapă etc. Oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. 89. • Expresia: A fi la (sau pe) marginea prăpăstiei vezi prăpastie. 3. figurat Limită. Entuziasmul a întrecut orice margine cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie înseninată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. Hristos II 290. • locuțiune adjectiv și adverb Fără (de) margini = nesfîrșit, infinit; imens. Și iubind-o fără margini scrie «visul de poet». EMINESCU, O. I 32. Calea-i lungă, fără margini, Cun e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I 435. • Expresia: De nu mai are margini = foarte mare (sau tare), fără pereche. E un încăpățînat de nu mai are margini. SADOVEANU, O. I 37. ♦ Capăt, sfîrșit. Urmări mașinuța din poartă, cu un colț al șorțului dus la ochi, pînă ce norul de pulbere se topi la marginea satului. MIHALE, O. 501. Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295. 4. (Învechit) Fiecare dintre laturile unei formații de luptă; aripă. Bate tu marginile, Eu să bat. mijloacele, Că le știu soroacele. PĂSCULESCU, E. P. 261. – Variantă: márgínă substantiv feminin Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
 Ce inseamna? |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru MARGINE: MARGINE s. 1. cap, capăt, colț, extremă, extremitate, limită, (învechit) sconcenie. (La cealaltă margine a țării.) 2. extremitate, limită, (învechit) soroc. (La margine cîmpiei.) 3. limită, linie. (S-a oprit la margine satului.) 4. barieră, mahala, periferie. (Stă la margine Bucureștiului.) 5. (georgrafic) liman, litoral, mal, țărm, (învechit) pristaniște, vad. (margine Mării Negre.) 6. (învechit) usnă, (figurat) buză, gură. (Stă pe margine prăpastiei.) 7. bordură. (margine trotuarului.) 8. bordură, chenar. (margine covorului.) 9. extremitate, latură, parte. (Doarme pe margine dreaptă a patului.) 10. dungă, latură, muchie. (margine cutiei.) 11. colac, ghizd, (învechit și regional) stobor, (regional) chei (la plural). (margine la fîntînă.) 12. bor, (rar) bord, gardină, (popular) perete, (regional) streașină, tichie, (Banat și nordul Transilvania) obadă, (Maramures) pană, (Transilvania și Bucovina) pînză, (prin Transilvania) văcălie. (margine a pălăriei.) 13. (termen militar) aripă, capăt, coastă, flanc, (învechit) corn. mînecă. (margine dreaptă a frontului.) 14. graniță, hotar, limită, (învechit) termen. (Se păstrează între margine rezonabile.) 15. măsură. (Orice lucru are o margine.) 16. marjă, rezervă. (Să lăsăm o margine pentru orice eventualitate.) 17. (tehnic) braț, crac, mînă, mîner, pervaz, spetează, (regional) condac, cotoi. (margine la ferăstrău.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru margine: márgine (márgini), substantiv feminin – 1. Mal, țărm. – 2. Limită, extremitate. – 3. Frontieră, hotar. – 4. Chenar, bordură. – Mr. mardzine, megl. mardzini. latina margo, margĭnem (Pușcariu 1031; Candrea-Dens., 1053; REW 5355), conform dalm. mrgan, spaniolă (margen). – derivat mărginaș, adjectiv (limitrof; de hotar); mărginaș, substantiv masculin (vecin de frontieră; mahalagiu; argotic, gură-cască, chibiț); mărginean, substantiv masculin (locuitor de la frontieră); mărgini, verb (a limita; a pune semne de hotar; reflexiv, a se învecina); nemărginire, substantiv feminin (infinit); nemărginit, adjectiv (nelimitat, infinit). derivat neol. marginal, adjectiv, din limba franceza marginal. – Din. limba română provine limba sârbă mrginj (Candrea, Elemente, 404). Forme diferite ale cuvantului margine: márgini Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru MARGINE: MÁRGINE marginei forme 1) Parte extremă a unei suprafețe; capăt; extremă. margineea mesei. • A ține (sau a bate) margineile a se feri de lucru greu; a căuta să scape de o obligație. (De) la margineea lumii (de) foarte departe. Fără (de) marginei foarte mare, imens, nesfârșit. 2) rar Linie care desparte (o țară, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde începe sau unde se termină ceva. margineea pădurii. margineea mării. margineea satului. 4) figurat Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care mărginește suprafața unor vase, obiecte; buză. margineea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, margineinis Forme diferite ale cuvantului margine: marginei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru MARGINE: MÁRGINE, margini, substantiv feminin 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. • locuțiune adjectiv și adverb Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. specializare Hotar, frontieră. ♦ Periferie. • locuțiune adjectiv De margine = mărginaș, periferic. ♦ specializare Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. figurat Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – latina margo, -inis. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru MARGINE: MÁRGINE, margini, substantiv feminin 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. • locuțiune adjectiv și adverb Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. ♦ specializare Hotar, frontieră. ♦ specializare Periferie. ♦ specializare Mal, țărm. 2. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 3. figurat Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Din latina margo, -inis. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru MARGINE: MARGINE substantiv 1. Margene, în genitiv Margeni, b. (Dm; C Ștef; 17 A V 32). 2. Margine (16 A III 28, 457); Margină, Ion (Glos); Marjină (ib.). 3. Margire, Ion (Sur XVIII); – a lui Malai, pren. (16 A I 208) zis și Marjire Malai și Margire Malaevici (C Ștef). Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru margine: margine forme 1. partea cu care se termină o suprafață: marginea pufului, pădurii; 2. țărm: marginea mării; 3. frontieră: 4. figurat limită. [latina MARGINEM]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru MARGINE: MÁRGINE substantiv verbal carâmb, cimitir, cupon, frontieră, graniță, hotar, lătunoaie, limită teritorială. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru margine: margine substantiv verbal CARÎMB. CIMITIR. CUPON. FRONTIERĂ. GRANIȚĂ. HOTAR. LĂTUNOAIE. LIMITĂ TERITORIALĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru margine: márgine substantiv feminin, genitiv dativ articulat márginii; plural márgini Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru margine: márgine substantiv feminin, genitiv dativ articulat márginii; plural márgini Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'MARGINE' MĂRGINÁRMĂRGINÁȘMARGINÁTmargináțieMÁRGINEMARGINEAMĂRGINEÁNmărgineáncăMĂRGINENI 1. |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL margine Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului margine dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii La cealaltă margine a țării. La margine cîmpiei. S-a oprit la margine satului. Stă la margine Bucureștiului. Margine Mării Negre. Stă pe margine prăpastiei. Margine trotuarului. Margine covorului. Doarme pe margine dreaptă a patului. Margine cutiei. Margine la fîntînă. Margine a pălăriei. Margine dreaptă a frontului. Se păstrează între margine rezonabile. Orice lucru are o margine. Să lăsăm o margine pentru orice eventualitate. Margine la ferăstrău. MÁRGINE marginei forme 1 Parte extremă a unei suprafețe; capăt; extremă. Margineea mesei. • A ține sau a bate margineile a se feri de lucru greu; a căuta să scape de o obligație. De la margineea lumii de foarte departe. Fără de marginei foarte mare, imens, nesfârșit. Margineea pădurii. Margineea mării. Margineea satului. Margineea farfuriei. Margo, margineinis. La margine câmpiei. S-a oprit la margine satului. Stă la margine Bucureștiului. Stă pe margine prăpastiei. Limită, măsură Orice lucru are o margine! 16. |
GRAMATICA cuvântului margine? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului margine. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul margine poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE margine? Vezi cuvântul margine desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul margine?[ mar-gi-ne ] Se pare că cuvântul margine are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL margine Inţelegi mai uşor cuvântul margine dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A ține marginea = a merge, a înainta pe sau aproape de linia unde se termină o suprafață locuțiune adjectiv De margine = periferic, mărginaș, situat la o extremitate locuțiune adjectiv și adverb Fără de margini = nesfîrșit, infinit; imens De nu mai are margini = foarte mare sau tare, fără pereche locuțiune adjectiv și adverb Fără de margini = nesfârșit, infinit; imens locuțiune adjectiv De margine = mărginaș, periferic locuțiune adjectiv și adverb Fără de margini = nesfârșit, infinit; imens |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL margine |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Foaie de cort?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul margine are forma: márgini
