Definiție limba de mare

Cautăm definiția cuvântului limba de mare în mai multe dicționare

Definițiile pentru limba de mare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:

Verbul: a limba (forma la infinitiv)
A limba conjugat la timpul prezent:

eu limbez
tu limbezi
el ea limbează
noi limbăm
voi limbați
ei ele limbează

VEZI VERBUL a limba CONJUGAT LA TOATE TIMPURILE

Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LÍMBĂ, limbi, substantiv feminin

I. Organ musculos mobil care se află în gură, fiind principalul organ de percepere a gustului și servind și la mestecarea și înghițirea alimentelor; pentru om este și organul principal de vorbire și de rostire a sunetelor. În frunte alergau solemn, cu limba scoasă, opt ori zece dulăi. GALAN, B. I 239. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presară cu sare. CREANGĂ, P.

13. Focul pilpăie mereu, Roș ca limba unui zmeu. ALECSANDRI, P. A. 94. Limba boului e lungă, dar nu poate să vorbească, se spune despre cineva care știe multe, dar e silit să tacă.
       • Expresia: A-și înghiți limba = a) a mînca cu poftă mare; b) a se abține, în ultimul moment, de a spune ceva nepotrivit. A alerga sau a umbla după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obții ceva (sau a încerca să găsești pe cineva, de care ai mare nevoie). Cîți sînt cu averi mari, cari aleargă după pensie cu limba scoasă. ALECSANDRI, T. I 385. A asuda sub limbă vezi asuda. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a fi foarte ostenit, a cădea de oboseală. Am să te strîng în brațe, pînă ți-o ieși sufletul.

– Și eu pe tine, pînă ți-o ieși limba de-un cot. ALECSANDRI, T. I 445. A avea limba încărcată = a avea limba albă, ca urmare a unei indigestii.
       • (La oameni, același organ, privit ca principal organ al vorbirii) Suflete, adă-ți aminte, Limbă tu, caută cuvinte Și spune Pe meștere strune Cum s-a-ntîmplat. BENIUC, vezi 120. Mulțime nenumărată de gîngănii și jigănii... despre a cărora lăcomie, viclenie și răutate nu-i cu putință să povestească limba omenească! CREANGĂ, P. 94. Ce-i mai dulce și totodată mai amar pe lume? (Limba). SBIERA, P. 320. Limba taie mai mult decît sabia. (expresie) Gură am, limbă n-am = multe aș putea spune, dar sînt silit să tac. A fi (sau a avea) limbă lată = a vorbi urît. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos. A fi cu limba (fagur) de miere = a fi dulce la vorbă, a vorbi frumos, elocvent. A avea limba lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi mult, a nu păstra o taină, a fi indiscret, flecar. A avea mîncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, indiscret. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (a tăia sau a lega) limba cuiva = a opri (pe cineva) să vorbească. Cum văz eu, a zis califul, dumneata ai dori să le mai scurtezi limba acelor bîrfitori? CARAGIALE, P. 128. A i se lega (cuiva) limba vezi lega. A i se dezlega (cuiva) limba vezi dezlega. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. Polcovnicul Ioniță băuse în sănătatea însurățeilor un pahar de vin roșu de dealul Răzvadului și prinsese la limbă. GHICA, S. A.

14. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească, a nu (mai) avea siguranța vorbirii (din cauza unei emoții). A-și pune frîu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a vorbi ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită sau rea, de șarpe = (a fi) om răutăcios, malițios. Am limbă rea. Le cam potrivesc [poreclele]. STANCU, despre 27. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a-l face, a-l ispiti să vorbească, a-l descoase. Ai fi verb reflexiv:ut să intri în vorbă cu niscai băieți... să-i tragi de limbă. PAS, Z. I 292. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a se căi că a vorbit ceea ce nu se cuvenea. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a-și aminti vag un cuvînt, un nume etc., a fi aproape gata să ți-l poți aminti și să-l poți rosti. I se bate limba-n gură = vorbește repede și rău. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă = vorbește cu ușurință și fără menajamente, spune ceea ce gîndește. Dar părintele Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. CREANGĂ, A. 137.
       • (Același organ al unor animale, servind ca aliment) Limbă de porc afumată. ▭ Refuză și limbi și cașcaval. ALEXANDRESCU, M. 314.

II.

1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. Structura gramaticală a limbii și fondul ei principal de cuvinte alcătuiesc temelia limbii, esența specificului ei. STALIN, PROBL. lingvistică 23. Apărută în procesul muncii, asigurînd comunicarea între oameni, limba a avut un rol hotărîtor în apariția și dezvoltarea conștiinței omenești. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 387, 6/2. Fiecare limbă își are legile sale proprii interne de dezvoltare. ROSETTI, S. L.

15. Limba, numirea într-un fel a unui obiect, ce unul îl vede așa, altul altfel, îi unește [pe oameni] în înțelegere. EMINESCU, N. 32. Uitasem că sîntem romîni și că avem și noi o limbă. NEGRUZZI, S. I

3.
       • figurat Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. Se văzu încongiurat de o mulțime de paseri... țipînd pre limba lor. ISPIRESCU, L. 75. Vînătorii știu cum că «toată pasărea pe lume după limba ei piere». ODOBESCU, S. III

10.
       • Limbă vie vezi viu. Limbă moartă vezi mort. Limbă veche vezi vechi. Limbă națională vezi național. Limbă maternă vezi matern. Limbă vorbită vezi vorbit. Limbă scrisă vezi scris. Limbă literară vezi literar. Limbă internațională sau universală vezi internațional. Limbă analitică vezi analitic. Limbă sintetică vezi sintetic.
♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. Ascultau minunați o limbă cu înflorituri și cu tîlcuri necunoscute pentru dînșii. SADOVEANU, O. VI 135. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31.
♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (decît sunetele articulate) folosite spre a comunica semenilor gîndurile și simțirile. Limba surdo-muților. ▭ verb reflexiv:eu a fi cîntată în limba armoniei. ALECSANDRI, P. II 113.

2. Vorbă, cuvînt; grai, glas. Merg cu tine... Îmi ești drag, ai un suflet ciudat și o limbă dulce. SADOVEANU, O. VII 23. Limba dulce mult aduce.
       • Expresia: Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. Cu limbă de moarte însă-i las cuvînt după inima mea: să-mi înjuge boii la car și să-i dăruiască lui Fulger. MIRONESCU, S. A. 86. Bietu răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vînd casa verb reflexiv:odată, să-mi păstrez în stăpînire cuiu ist mare din părete. ALECSANDRI, T. I 320. Tată-su cu limbă de moarte îl oprise de-a merge acolo. ȘEZ. VII 50. A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurămînt) să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. L-a legat pe Dima cu limbă de moarte să n-aibă liniște pînă nu i-o duce vestea morții tocmai în sat. GALAN, Z. R. 41. (Neobișnuit) A lua limbă = a lua cuvîntul, a începe să vorbească. Cel mai de frunte dintre sfătuitori luă limbă... aducînd vorba cam așa. DELAVRANCEA, S. 83.

3. (Învechit și arhaizant; mai ales în legătură cu verbele «a da», «a lua», «a prinde») Informație (asupra intențiilor tactice ale dușmanului), relație, veste, știre. O bandă din cavaleria noastră să meargă să supere ariergarda dușmanului... să avem și limbă de mișcările lui. BĂLCESCU, O. II 113.
       • Expresia: A prinde limbă = a culege informații, a spiona, a iscodi. Le-a dat nemților mare dezghin; pe unii i-a tăiat; ș-a prins și limbă. SADOVEANU, Z. C. 83. Am cercat să m-apropii de lagărul leșesc ca să prind limbă și să aflu ceva. ALECSANDRI, T. II 21.

4. (Învechit și arhaizant) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (II 1); popor, neam, națiune. Împărăția slăvitului stăpîn al nostru, biruitorul tuturor limbilor, sultan și padișah Mehmet. SADOVEANU, Z. C. 89. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste verb reflexiv:o limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142.

III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I).

1. Bară mobilă de metal îngroșată la un capăt și agățată în fundul clopotului, care, prin mișcare, lovește în pereții acestuia, făcîndu-l să sune. Este și-un șchiop, care se leagănă în cele două cîrje ca o limbă de clopot. C. PETRESCU, R. DR. 192. Arama strigă cînd se zbate măiastra clopotului limbă, Eu simt strigarea ei aprinsă și-n vorbe sufletul o schimbă. GOGA, C. P. 130. Limbi [de clopot] bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur. MACEDONSKI, O. I 154.

2. Fiecare din arătătoarele ceasornicului.
♦ Pendulul unui orologiu. Limba de alamă se legăna în cutia de lemn prețios. DUMITRIU, N. 65. Un ceasornic vechi de lemn, prins în perete, își plimbă limba dintr-o parte într-alta. STANCU, U.R.S.S. 40.

3. Unealtă de metal, de os etc. care ajută la încălțarea pantofilor.

4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei, în locul unde se încheie cu șiretul.

5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. I-am dăruit un briceag cu mai multe limbi. GALACTION, O. I 67. Șterse limba briceagului... cu degetele. C. PETRESCU, C. vezi 139. Ținînd cu stînga de călcîiul coasei, trăgea gresia cu dreapta pe limba tăietoare. SANDU-ALDEA, U. P. 158.

6. Partea ascuțită a capătului unei bîrne care se îmbucă în ulucul amnarului sau al usciorului, pentru a realiza îmbinarea celor două piese.
♦ (Determinat prin «de foc» sau «de flăcări») Flacără de formă alungită. Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18. Din mii de coșuri... Se-nalță limbi de flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 90. Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frămînt, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă. EMINESCU, O. I 62. În limbi de flăcări focul se-nalță. BELDICEANU, P. 60.
♦ (Determinat prin «de lumină») Fîșie de lumină care străbate întunericul. Subt limba de lumină, ajutat de slujitor, desprinse căptușelile. SADOVEANU, Z. C. 308.
♦ (Neobișnuit) Șuviță. Din bocancii ofițerului curgeau, prin crăpăturile de la vîrfuri, două limbi vinete de apă. CAMILAR, N. I 31.

7. Fîșie lungă și îngustă de pămînt, de pădure etc. vezi curea. Străbătură o limbă de pădure și începură a urca și coborî. SADOVEANU, O. I 520. Limba de pămînt între aceste două gîrle a fost odinioară domeniul Iuga. REBREANU, R. I 71. Pe-o limbă de pămînt joasă, îngustă, între fluviu și baltă, se înșirau casele aliniate la rînd. BART, E. 126.

8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul (2) de pescuit. Repegior, a îndemnat Vasile Rusu pescarul; și după ce dezlegăm luntrea, priponim limbile. SADOVEANU, N. P. 127.

9. Compuse: limba-apei = (botanică) broscariță (1); limba-boului = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, țepoși, cu flori albastre, care crește prin pășuni, pe marginea semănăturilor și a drumurilor (Anchusa italica); limba-cucului = ferigă mică cu o singură frunză lobată, care crește prin pășuni și poieni (Botrychium lunaria); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre sau albe (Borrago officinalis); limba-oii = plantă erbacee, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Crisium canum); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui, cu flori violete, care crește prin fînețe spinoase și umede (Statice Limonium); limba-șarpelui = ferigă mică care crește prin locuri umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum)..

– plural și: (învechit) limbe (EMINESCU, O. I 140, ALECSANDRI, T. I 147, GOLESCU, Î. 20).
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

LIMBĂ

DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LÍMBĂ, limbi, substantiv feminin

I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire.
       • Expresia: A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut.

II.

1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai.

2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie.
       • Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine.
♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor.

3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților.

4. (învechit și regional) Vorbă, cuvânt; grai, glas.
       • Expresia: Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte.

5. (învechit) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice.

6. (învechit) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune.

III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I).

1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune.

2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului.
♦ Pendulul unui orologiu.

3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător.

4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul.

5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc.

6. Flacără de formă alungită.
♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul.

7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc.

8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit.

9. Compuse: (botanică) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (ihtiologie) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta).

– latina lingua.
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIMBĂ

Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LÍMBĂ, limbi, substantiv feminin

I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire.
       • Expresia: A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut.

II.

1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai.

2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie.
       • Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine.
♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor.

3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților.

4. (învechit și regional) Vorbă, cuvânt; grai, glas.
       • Expresia: Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte.

5. (învechit) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice.

6. (învechit și arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune.

III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I).

1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune.

2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului.
♦ Pendulul unui orologiu.

3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător.

4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul.

5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc.

6. Flacără de formă alungită.
♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul.

7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc.

8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit.

9. Compuse: (botanică) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (ihtiologie) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta).

– latina lingua.
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIMBĂ

Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LÍMBĂ limbai forme

1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală și servind la mestecarea, înghițirea și determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii.
       • A-și mușca limbaa a regreta vorbele spuse. A scoate limbaa de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful limbaii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea limbaa lungă (a fi lung de limba) a) a avea înclinație spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de limba a nu fi în stare să păstreze un secret. A-și pune frâu la limba, a-și ține limbaa (după dinți) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. limbaa oase n-are se zice despre cineva, care vorbește ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de limba a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe limba a-și aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) limbaa ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu știe să tacă când trebuie.

2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică; limbaj. limbaa unui popor.

3) Limbajul unei comunități umane constituite istoricește.

4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor și ideilor. limbaa surdomuților.

5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. limbaa presei. limbaa lui Creangă.
       • (A spune ceva) cu limba de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorință, exprimată pe patul de moarte.

6) învechit Prizonier folosit pentru a obține informații despre armata inamică.

7) învechit Totalitate a oamenilor trăind pe același teritoriu, având în comun o cultură, o tradiție, o credință; popor; neam.

8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcție cu organul respectiv. limbaa clopotului.
       • limbaa ceasornicului pendul al unui orologiu. limba de încălțat obiect de metal sau de plastic, care servește la încălțat. limbaa ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se petrec șireturile. limbai de foc flăcări de foc alungite.

9) Fâșie lungă și îngustă (de pământ, de pădure, de apă etc.). 10): limbaa-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe. limbaa-broaștei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede; limbariță. limbaa-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): limba -de-mare pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte, care trăiește mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua
Forme diferite ale cuvantului limba: limbai
Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

LIMBĂ

Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LIMBĂ s.

1. (lingvistică) (livresc) idiom. (O limba romanică.)

2. (lingvistică) limba veche slavă = paleoslavă.

3. (lingvistică) limbaj, vorbire. (După apariția limba.)

4. exprimare, vorbă, vorbire. (Îl poți recunoaște după limba.)

5. arătător, (Transilvania) manoș, (prin Transilvania) mutatău, (Banat) țagăr. (limba la ceas.)

6. încălțător. (limba de ghete.)

7. ascuțiș, lamă, tăiș, (popular) custură, pană, plasă, tăiuș, (învechit și regional) ascuțit, (regional) leafă, (figurat) buză. (limba cuțitului, a briceagului.)

8. (tehnic) cuțit, (popular) bătător, condei, fofelniță, (regional) cordenci. (limba la meliță.)

9. (tehnic) pisc, (regional) splină. (limba la sanie.)

10. (regional) gîrlici, pridvor, tindă. (limba la plasa de pescuit.)

11. bucată, fîșie, petic, sprînceană. (O limba de pădure.)

12. (botanică; Phyllocactus ackermanni) (regional) palmă.

13. (botanică) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (regional) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (regional) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (regional) lilicele (la plural); b) (Iberis umbellata) (regional) limbușoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arățel, boranță, otrățel; limba-oii (Cirsium canum) = (regional) pălămidă.

14. (ihtiologie) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (regional) șoarece-de-mare; b) (Solea impar) (regional) glosă, șoarece-de-mare.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

limbă

Dicționarul de termeni muzicali dă următoarea definitie pentru limbă:
limbă (it. tastiera, tasto; limba franceza touche; germana Griffbrett; limba engleză stop), parte ce intră în construcția instrumentelor cu coarde și arcuș, fiind fixată pe gâtul acestora. Pe ea se află, culcat, prăgușul și deasupra ei sunt întinse coardele*. L. se confecționează din abanos. Pe l. acționează degetele prin apăsare în scopul scurtării coardelor [ vezi poziție (2)], din care rezultă înălțimile (2) diferite ale sunetelor. Cântând cu arcușul deasupra l. (tastierei) (sulla tastiera* sau sul tasto) se obțin sunete moi și catifelate. Sin. tastieră (2).
Definiție sursă: Dicționar de termeni muzicali

LIMBĂ

Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LÍMBĂ substantiv

1.

– b (Mag Br); Limbăești s.

2. Limbă dulce (Dm; Isp I1); Limbadulcescu, 1436 (Sd XIX 11).

3. Limb/ean (Ard); -eni s.

4. Limbel, pren. din Vălenii de M-te (Sd XV 238).

5. Limboești s.

6. conform Limber b. (VM) din Vălenii de Munte și Limbel; Limberești substantiv (Mus).
Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc

LIMBĂ

LIMBA

Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru LIMBA:
LIMBÁ, limbez, verb

I. tranzitiv A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare.

– Din limb.
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIMBA

DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru LIMBA:
LIMBÁ, limbez, verb

I. tranzitiv A descărca o navă pentru a-i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai mare.

– Din limb.
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIMBA

Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru LIMBA:
LIMBÁ1 verb trecut a descărca o navă parțial sau total, în limburi (5), pentru a-i înlesni trecerea printr-un loc puțin adânc, reîncărcând-o după aceea; a limba. (< limb)
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

limbă

Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru limbă:
limbă, limbi substantiv feminin

1. (argoul lumii interlope) informator, denunțător.

2. persoană lingușitoare.

3. cuniliție.

4. aniliție.

5. persoană care practică aniliția sau cuniliția.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

LIMBĂ

Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LÍMBĂ substantiv verbal agavă, cambulă, cordar, cuvânt, glas, grai, gură, iscoadă, întinzător, națiune, neam, popor, spion, strună, tastieră, termen, voce, vorbă.
Definiție sursă: Dicționar de sinonime

limbă

Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru limbă:
limbă substantiv verbal AGAVĂ. CAMBULĂ. CORDAR. CUVÎNT. GLAS. GRAI. GURĂ. ISCOADĂ. ÎNTINZĂTOR. NAȚIUNE. NEAM. POPOR. SPION. STRUNĂ. TASTIERĂ. TERMEN. VOCE. VORBĂ.
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

LIMBA

Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru LIMBA:
LIMBÁ, limbez, verb

I. tranzitiv A descărca o navă pentru a-i înlesni trecerea într-un loc puțin adînc și a o reîncărca după ce a ajuns la o adîncime mare.
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane

LIMBA

Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru LIMBA:
LIMBÁ verb

I. trecut A descărca o navă pentru a-i înlesni trecerea printr-un loc puțin adânc, reîncărcând-o după aceea. [< limb3].
Definiție sursă: Dicționar de neologisme

LIMBA

Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru LIMBA:
LÍMBA2 substantiv masculin arbore african mare, cu lemn gălbui-albicios, cu reflexe mătăsoase, ușor, cu densitate redusă. (< limba franceza limba)
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

limba

Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru limba:
limba, limbez vezi t. (in limbaj vulgar sau argou / jargou)

1. a practica aniliția sau cuniliția.

2. a linguși, a flata.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

limba

Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru limba:
limbá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu limbéz, persoana a treia singular: el / ea și plural limbeáză
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

limbă

Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru limbă:
límbă substantiv feminin, genitiv dativ articulat límbii; plural limbi
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

limbă

Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru limbă:
límbă substantiv feminin, genitiv dativ articulat límbii; plural limbi
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

limba

Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru limba:
limbá (a limba) verb, indicativ prezent 3 limbeáză
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

LIMBĂ

Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru LIMBĂ:
LIMBĂ elice, pendulă, șubă.
Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române

CUVINTE APROPIATE DE 'LIMBA DE MARE'

23 AUGUST À CONTRECOEUR 30 DECEMBRIE à la

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL LIMBĂ

Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului limbă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii

LÍMBĂ limbĂi forme 1 Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală și servind la mestecarea, înghițirea și determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii.

• A-și mușca limbĂa a regreta vorbele spuse.

A scoate limbĂa de un cot a a gâfâi de oboseală; b a lucra din greu.

A vorbi în vârful limbĂii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect.

A avea limbĂa lungă a fi lung de limbĂ a a avea înclinație spre pălăvrăgeală; b a fi limbut.

A avea mâncărime de limbĂ a nu fi în stare să păstreze un secret.

A-și pune frâu la limbĂ, a-și ține limbĂa după dinți a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină.

LimbĂa oase n-are se zice despre cineva, care vorbește ceea ce nu trebuie.

A trage pe cineva de limbĂ a descoase, a ispiti pe cineva.

A-i sta sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni pe limbĂ a-și aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima.

Pasărea pe pre limbĂa ei piere de multe ori omul dă de necaz, pentru că nu știe să tacă când trebuie.

LimbĂa unui popor.

LimbĂa surdomuților.

LimbĂa presei.

LimbĂa lui Creangă.

• A spune ceva cu limbĂ de moarte a spune ceva ca ultimă dorință, exprimată pe patul de moarte.

LimbĂa clopotului.

• limbĂa ceasornicului pendul al unui orologiu.

LimbĂ de încălțat obiect de metal sau de plastic, care servește la încălțat.

LimbĂa ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se petrec șireturile.

LimbĂi de foc flăcări de foc alungite.

10: limbĂa-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe.

LimbĂa-broaștei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede; limbariță.

LimbĂa-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei.

11: limbĂ -de-mare pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte, care trăiește mai mult acoperit cu nisip.

O limbĂ romanică.

După apariția limbĂ.

Îl poți recunoaște după limbĂ.

LimbĂ la ceas.

LimbĂ de ghete.

LimbĂ cuțitului, a briceagului.

LimbĂ la meliță.

LimbĂ la sanie.

LimbĂ la plasa de pescuit.

O limbĂ de pădure.

O limbĂ romanică.

LimbĂ la ceas.

LimbĂ la plasa de pescuit.

Limbá a limbĂ verb, indicativ prezent 3 limbeáză.

GRAMATICA cuvântului LIMBĂ?

Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului limbă.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.

Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul LIMBĂ poate fi: substantiv, verb,

Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul LIMBĂ sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin,
Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / doi
La plural verbul limba se conjugă: ei ele limbeáză
La plural substantivul limbă are forma: limbi

VEZI CONJUGAREA VERBULUI a limba LA TOATE TIMPURILE

CUM DESPART ÎN SILABE limbă?

Vezi cuvântul limbă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul limbă?

[ lim-bă ]
Se pare că cuvântul limbă are două silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL LIMBĂ

Inţelegi mai uşor cuvântul limbă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe

A-și înghiți limba = a a mînca cu poftă mare; b a se abține, în ultimul moment, de a spune ceva nepotrivit

A alerga sau a umbla după ceva sau după cineva cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obții ceva sau a încerca să găsești pe cineva, de care ai mare nevoie

A scoate sau a-i ieși limba de-un cot = a fi foarte ostenit, a cădea de oboseală

A avea limba încărcată = a avea limba albă, ca urmare a unei indigestii

Expresie Gură am, limbă n-am = multe aș putea spune, dar sînt silit să tac

A fi sau a avea limbă lată = a vorbi urît

A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos

A fi cu limba fagur de miere = a fi dulce la vorbă, a vorbi frumos, elocvent

A avea limba lungă sau a fi lung de limbă sau limbă lungă = a vorbi mult, a nu păstra o taină, a fi indiscret, flecar

A avea mîncărime de sau vierme la limbă = a fi limbut, indiscret

A fi slobod la limbă sau limbă slobodă = a spune multe, a spune și ce nu trebuie

A-și scurta limba = a vorbi mai puțin

A scurta a tăia sau a lega limba cuiva = a opri pe cineva să vorbească

A prinde la limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească

A i se lua sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva limba sau a nu avea limbă de grăit = a nu avea curajul să vorbească, a nu mai avea siguranța vorbirii din cauza unei emoții

A-și pune frîu la limbă sau a-și ține sau băga limba în gură = a se feri de a vorbi ceea ce nu trebuie, a tăcea

A avea limbă ascuțită sau rea, de șarpe = a fi om răutăcios, malițios

A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori

A trage pe cineva de limbă = a-l face, a-l ispiti să vorbească, a-l descoase

A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut

A-și mușca limba = a se căi că a vorbit ceea ce nu se cuvenea

A-i sta sau a-i umbla, a-i veni pe limbă = a-și aminti vag un cuvînt, un nume etc

I se bate limba-n gură = vorbește repede și rău

Nu i-a tors mamă-sa pe limbă = vorbește cu ușurință și fără menajamente, spune ceea ce gîndește

Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții

A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva prin jurămînt să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte

Neobișnuit A lua limbă = a lua cuvîntul, a începe să vorbească

A prinde limbă = a culege informații, a spiona, a iscodi

Compuse: limba-apei = botanică broscariță 1; limba-boului = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, țepoși, cu flori albastre, care crește prin pășuni, pe marginea semănăturilor și a drumurilor Anchusa italica; limba-cucului = ferigă mică cu o singură frunză lobată, care crește prin pășuni și poieni Botrychium lunaria; limba-mielului sau mielușelului = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre sau albe Borrago officinalis; limba-oii = plantă erbacee, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Crisium canum; limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui, cu flori violete, care crește prin fînețe spinoase și umede Statice Limonium; limba-șarpelui = ferigă mică care crește prin locuri umede, prin tufișuri și păduri Ophioglossum vulgatum

A-și înghiți limba = a a mânca cu poftă; b a se abține de a spune ceva nepotrivit; c a fi foarte tăcut

A alerga sau a umbla după ceva sau după cineva cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie

A scoate sau a-i ieși limba de-un cot = a a-și pierde respirația, a gâfâi; b a munci mult, a fi foarte ostenit

A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent

A fi cu limba fagure de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil

A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă sau limbă lungă = a vorbi prea mult, a fi flecar

A avea mâncărime de sau vierme la limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină

A fi slobod la limbă sau limbă slobodă = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie

A-și scurta limba = a vorbi mai puțin

A scurta sau a tăia, a lega limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească

A prinde la limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească

A i se lua sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva limba sau a nu avea limbă de grăit = a nu avea curajul să vorbească

A-și pune frâu la limbă sau a-și ține sau băga limba în gură = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea

A avea limbă ascuțită sau rea, de șarpe = a fi răutăcios, malițios în tot ce spune

A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori

A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva

A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut

A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia

A-i sta sau a-i umbla, a-i veni pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut

Limbă comună = a stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b koine

Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință exprimată pe patul morții

A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva prin jurământ să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte

Compuse: botanică limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe Anchusa officinalis; limba-cucului = a ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă Botrychium lunaria; b plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine Gentiana bulgarica; limba-mielului sau mielușelului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel Borago officinalis; limba-oii = a plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Cirsium canum; b mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice Plantago gentianoides; limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete Limonium vulgare; limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Ophioglossum vulgatum; limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui Thymelaea passerina; ihtiologie limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte Solea nasuta