 | as |
|
| Invocare [ in-vo-ca-re ] VEZI SINONIME PENTRU invocare PE ESINONIME.COM definiția cuvântului invocare în mai multe dicționareDefinițiile pentru invocare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru INVOCARE: INVOCÁRE, invocări, substantiv feminin Acțiunea de a invoca. 1. Chemare în ajutor. Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. 2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. Invocarea unui argument. ▭ Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru INVOCARE: INVOCÁRE substantiv feminin Acțiunea de a invoca și (rar) rezultatul ei; invocație. [< invoca]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru INVOCARE: INVOCÁRE, invocări, substantiv feminin Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – vezi invoca. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru INVOCARE: INVOCÁRE, invocări, substantiv feminin Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – vezi invoca. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru invocare: invocáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat invocării; plural invocări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru invocare: invocáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat invocắrii; plural invocắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru INVOCARE: INVOCARE substantiv invocație. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'INVOCARE' invizoacăÎNVOÁLBEinvócINVOCÁINVOCÁREINVOCÁȚIEINVOCAȚIÚNEinvocatórînvoeală |
GRAMATICA cuvântului INVOCARE? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului invocare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul INVOCARE poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE invocare? Vezi cuvântul invocare desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul invocare?[ in-vo-ca-re ] Se pare că cuvântul invocare are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL INVOCARE |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Familial a bea în sănătatea sau în cinstea, pentru succesul cuiva?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul invocare are forma: invocări
