 | as |
|
| învăţătură [ în-vă-ţă-tu-ră ] VEZI SINONIME PENTRU învăţătură PE ESINONIME.COM definiția cuvântului invatatura în mai multe dicționareDefinițiile pentru invatatura din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎNVĂȚĂTURĂ: ÎNVĂȚĂTÚRĂ, învățături, substantiv feminin 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate, doctrină; principiu teoretic sau practic. Partidul Muncitoresc Romîn, călăuzit de învățăturile lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, conduce și mobilizează clasa muncitoare, în fruntea forțelor întregului popor muncitor, în lupta pentru desființarea exploatării omului de către om și pentru construirea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, articulat cuvânt 176. Tezaurul învățăturii leniniste este imens. El reprezintă continuarea și îmbogățirea învățăturii marxiste în noile condiții ale epocii imperialiste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 1/1. Învățătura stalinistă despre limbă se dovedește a fi în domeniul toponimiei o călăuză tot atît de sigură ca și în acela al lingvisticii. IORDAN, N. L. XII. 2. Cunoștințe, cultură; înțelepciune. L-au trimes, că-i om cu-nvățătură, Poate că va face bine țării. BENIUC, vezi 136. Învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți. SADOVEANU, P. M. 17. Dormeau una peste alta verb reflexiv:o cîteva sute de cărți vechi... pline de învățătură bizantină. EMINESCU, N. 38. 3. Studiu, școală; ucenicie. Peste puțin Radu își va isprăvi învățătura, va ieși în lume și va fi om cu vază și cu cătare printre ai săi. VLAHUȚĂ, O. A. 104. M-oi duce la școală, la învățătură. SBIERA, P. 152. Sfătuia pre oameni să-și dea copiii la învățătură. CREANGĂ, A. 2. ♦ (Învechit) Materie de studiu. Toate învățăturile pe care alți copii le învăța într-un an, el le învăța într-o lună. ISPIRESCU, L. 2. 4. Povață, sfat, pildă, lecție, morală. E o învățătură care-mi vine prea tîrziu. C. PETRESCU, C. vezi 201. Îi dădui toate învățăturile trebuitoare, de cum adică urma să calce și să se cumpănească printre stîncile prăpăstioase ale coastelor muntelui. HOGAȘ, M. N. 184. Am avut ocaziunea de a pune... în aplicare învățăturile și povețele ce se găsesc în cartea ta. ODOBESCU, S. III 42. • Expresia: A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi cuiva ca avertisment, ca lecție (pentru a nu mai repeta o greșeală). Să ne fie învățătură pentru altă dată! GALAN, B. I 400. Ceea ce mi se întîmpla era spre învățătura și spre pedeapsa mea. GALACTION, O. I 243. De vei păgubi în verb reflexiv:eo neguțitorie, să-ți fie de învățătură! NEGRUZZI, S. I 251. Învățătură de minte = învățare de minte, vezi învățare. Drept vorbind nu le-ar strica oleacă de învățătură de minte. VORNIC, P. 180. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
 Ce inseamna? |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎNVĂȚĂTURĂ: ÎNVĂȚĂTURĂ s. 1. educație, instrucție, învățămînt, (învechit) pedeapsă. (Procesul de invatatura.) 2. studiu, școală. (A plecat la invatatura.) 3. învățare, studiu, (învechit) deprindere. (S-a pus pe invatatura.) 4. carte, cultură, cunoștințe (la plural), instrucție, pregătire, studii (la plural), (învechit și popular) slovă, (învechit și regional) cărturărie, (regional) scrisoare, (învechit) minte, pricopseală, pricopsire. (Om cu invatatura.) 5. știință, (latinism rar) sapiență, (învechit) dăscălie. (O nouă invatatura.) 6. doctrină, sistem, teorie. (invatatura economică; invatatura lui Marx.) 7. îndemn, îndrumare, povață, povățuire, sfat, vorbă, (popular) învăț, (învechit) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat invatatura.) 8. pildă, (învechit) paradigmă, (figurat) lecție. (A lua invatatura de la cineva de felul cum...) 9. concluzie, învățămînt, (figurat) lecție. (A tras toate invataturaile care se impuneau.) 10. morală, pildă, (rar) moralitate, (învechit) matimă. (invatatura unei fabule.) 11. normă, precept, principiu, regulă, (popular) poruncă, (învechit) mărturie, porunceală, poruncită. (invatatura morală.) 12. pildă, (rar) parimie, (învechit) price. (Le-a spus o invatatura.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru învățătură: învățătúră forme, plural ĭ. Rezultatu învățăriĭ, lucru care te învață, învățămînt, povață: tata le dă fiilor bune învățăturĭ, învățătura uneĭ fabule (morala). Studiŭ, instrucțiune, școală: a da copiiĭ la învățătură, aceștĭ copiĭ aŭ o bună învățătură. Erudițiune, știință: învățătura Indienilor. Învățătură de minte, pățanie după care te cumințeștĭ, te astîmperĭ: această bătaĭe îĭ va fi acestuĭ băĭat spre învățătură de minte (saŭ spre învăț). Plin de învățăturĭ, instructiv. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ÎNVĂȚĂTURĂ: ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, substantiv feminin 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. • Expresia: A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + sufix -ătură. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ÎNVĂȚĂTURĂ: ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, substantiv feminin 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. • Expresia: A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + sufix -ătură. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎNVĂȚĂTURĂ: ÎNVĂȚĂTÚRĂ invataturai forme 1) Totalitate a tezelor teoretice și a îndrumărilor practice într-un domeniu de activitate; doctrină. 2) Ansamblu de cunoștințe acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunoștințelor într-o instituție de învățământ. A se afla la invatatura. Drept la invatatura. 4) Concluzie dedusă din practica vieții sociale sau individuale; învățământ; lecție. • A-i fi cuiva de (sau spre) invatatura a-i servi drept povață pentru a se feri de greșeli. [G.-D. învățăturii] /a învăța + sufix invataturaătură Forme diferite ale cuvantului invatatura: invataturai Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÎNVĂȚĂTURĂ: ÎNVĂȚĂTÚRĂ substantiv verbal admonestare, ceartă, certare, deprindere, disciplină, dispoziție, dojană, dojenire, hotărâre, imputare, materie, morală, mustrare, obicei, obiect, obișnuință, observație, ordin, poruncă, reproș. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru învățătură: învățătură substantiv verbal ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DEPRINDERE. DISCIPLINĂ. DISPOZIȚIE. DOJANĂ. DOJENIRE. HOTĂRÎRE. IMPUTARE. MATERIE. MORALĂ. MUSTRARE. OBICEI. OBIECT. OBIȘNUINȚĂ. OBSERVAȚIE. ORDIN. PORUNCĂ. REPROȘ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru învățătură: învățătură forme rezultatul instruirii: 1. instrucțiune: a da copiii la învățătură; 2. știință de carte, erudițiune; 3. doctrină, disciplină; 4. sfat, povață: învățături părintești. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru învățătură: învățătúră substantiv feminin, genitiv dativ articulat învățătúrii; (principii, povețe) plural învățătúri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru învățătură: învățătúră substantiv feminin, genitiv dativ articulat învățătúrii; (principii, povețe) plural învățătúri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'INVATATURA' învățătoreásăînvățătoréscînvățătoríeÎNVĂȚĂTORÍMEÎNVĂȚĂTÚRĂINVÁZIEinvazitáteINVAZIÚNEinvazív |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL învățătură Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului învățătură dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Procesul de învățătură. A plecat la învățătură. S-a pus pe învățătură. Om cu învățătură. O nouă învățătură. învățătură economică; învățătură lui Marx. I-a ascultat învățătură. A lua învățătură de la cineva de felul cum. A tras toate învățăturăile care se impuneau. învățătură unei fabule. învățătură morală. Le-a spus o învățătură. A plecat la învățătură. S-a pus pe învățătură. Om cu învățătură. învățătură economică; învățătură lui Darwin. A tras toate învățăturăile care se impuneau. ÎNVĂȚĂTÚRĂ învățăturăi forme 1 Totalitate a tezelor teoretice și a îndrumărilor practice într-un domeniu de activitate; doctrină. A se afla la învățătură. Drept la învățătură. • A-i fi cuiva de sau spre învățătură a-i servi drept povață pentru a se feri de greșeli. învățăturii] /a învăța + sufix învățăturăătură. |
GRAMATICA cuvântului învățătură? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului învățătură. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul învățătură poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE învăţătură? Vezi cuvântul învăţătură desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul învăţătură?[ în-vă-ţă-tu-ră ] Se pare că cuvântul învăţătură are cinci silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL învățătură Inţelegi mai uşor cuvântul învățătură dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A-i fi cuiva de sau spre învățătură = a-i servi cuiva ca avertisment, ca lecție pentru a nu mai repeta o greșeală Învățătură de minte = învățare de minte, vezi învățare A-i fi cuiva de sau spre învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși A-i fi cuiva de sau spre învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL învățătură |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Spirit analitic?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul învățătură are forma: învățătúri
