 | as |
|
| încurca [ în-cur-ca ] VEZI SINONIME PENTRU încurca PE ESINONIME.COM definiția cuvântului incurca lumea în mai multe dicționareDefinițiile pentru incurca lumea din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a încurca (forma la infinitiv) A încurca conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎNCURCA: ÎNCURCÁ, încúrc, verb I. I. tranzitiv 1. (Cu privire la fire, ață de cusut etc.) A amesteca fără voie astfel încît să nu se mai poată desface ușor; a încîlci. A încurcat ața. • Expresia: A (sau, reflexiv, i se) încurca ițele (cuiva) vezi iță. 2. (Cu privire la drumuri, cărări, urme etc.) A amesteca astfel încît să nu se mai poată desluși, a schimba mereu (direcția). Iepurele fricos și vulpea vicleană, cari, fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Și le-ncurc cărările, Tot cu dezmierdările. TEODORESCU, P. P. 148. • (reflexiv, în expresie) A i se încurca (cuiva) potecile = a i se înfunda, a o păți. 3. (Popular, cu privire la fînețe sau recolte) A călca în picioare, a strivi, a împrăștia. Florile Mi le-ai călcat... Li vezi Verzi Mi-ai încurcat. TEODORESCU, P. P. 582. Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele. id. ib. 627. II. 1. tranzitiv A stingheri la mers (pe cineva), a îngreuia mersul (cuiva). Urși, poteci ascunse, vulpi viclene N-au să mă-ncurce. BENIUC, A. R. 22. O luă repede spre portugheză Copiii cu pasul lor mărunt o încurcau. BART, E. 317. ♦ reflexiv A se împiedica din mers; a se rătăci. S-au încurcat în niște găteje. SBIERA, P. 297. Și ne tot coborîm noi... cu mare greutate pe niște povîrnișuri primejdioase, și ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. De măceși Se încurca, Mărăcini Îl înțepa. TEODORESCU, P. P. 508. 2. tranzitiv A opri de la o acțiune, a stînjeni. Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să te încurc. REBREANU, R. I 256. Au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin romînii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? COȘBUC, P. II 49. • Expresia: A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stînjeni activitatea celor prezenți, a stingheri (pe cineva). Da de ce stați în picioare, măi creștini, și încurcați locul de nici nu mai poate să se miște lumea?... Așezați-vă la masă. REBREANU, R. I 193. Altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. De nu știi juca, verb reflexiv:emea n-o mai încurca! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 419. A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură. E încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. tranzitiv A face (pe cineva) să-și piardă firul ideilor; a zăpăci, a ului, a ameți. N-ai grijă-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat. ALECSANDRI, T. II 137. Pentru ce încurci și amețești pe băieți? NEGRUZZI, S. I 9. • figurat Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la circiumă. REBREANU, R. I 237. • Expresia: A o încurca = a amesteca (intenționat) lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situație confuză; a face un lucru de mîntuială, pentru a da impresia că este făcut; a o scoate la capăt cu greu. A încurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. Băiatul încurcă vorba. ȘEZ. II 153. ♦ reflexiv A-și pierde șirul ideilor, a se poticni în lucru. A se încurca la citit. A se încurca în socoteli. A se încurca în răspunsuri. • Expresia: A (se) încurca lucrurile = a (se) crea o situație complicată, din care cu greu mai poate ieși cineva. Na, na, că se încurcă lucrurile. PAS, Z. I 88. A i se încurca (cuiva) limba vezi limbă. 4. tranzitiv A prinde (pe cineva) în mreje, a acapara (pe cineva). Chirițoaia... te leagă și te-ncurcă. ALECSANDRI, T. 76. ♦ reflexiv A fi prins în mreje, a fi acaparat (de cineva). Se încurcă așa de bine, încît se trezi însurat. NEGRUZZI, S. I 310. ♦ reflexiv A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși. Se încurcă în războaie în care e învins. NEGRUZZI, S. I 276. 5. reflexiv A pierde verb reflexiv:emea, a întîrzia, a zăbovi; a se așeza la băutură sau (mai rar) la joc. Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni, fiindcă «s-a-ncurcat cu alții!». CARAGIALE, O. II 218. Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea. CREANGĂ, A. 110. ♦ (Numai în forma negativă) A face un lucru de bună calitate, a duce ceva la bun sfîrșit, a lucra intens la ceva. Îmbujorat la față, muncea – nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125. Viu eu într-o dimineață c-un articol la care muncisem două zile... da-l scrisesem, nu mă-ncurcasem. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. Bună calea, Ivane... Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎNCURCA: ÎNCURCA verb 1. a (se) amesteca, a (se) încîlci, (regional) a (se) bălmăji, (învechit) a (se) zăminti. (Ițele s-au incurca.) 2. a zăpăci, (prin Transilvania) a mitroși. (A incurca ceva.) 3. a pierde, a rătăci. (A incurca drumul.) 4. a confunda, a greși. (A incurca ușile.) 5. a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a zăpăci, (livresc) a deconcerta. (Vestea auzită l-a incurca.) 6. a (se) complica, a (se) încîlci. (Situația s-a incurca.) 7. a se fîstîci, a se intimida, a se zăpăci, (regional) a se teșmeni, a se ului, (Transilvania) a se îngăimăci, (Olt., Muntenia și Transilvania) a se rătuti, (figurat) a se pierde. (Ce te-ai incurca așa în fața lor?) 8. a deranja, a incomoda, a jena, a stingheri, a stînjeni, a supăra, a tulbura, (livresc) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (popular) a zăticni, (Moldova și Bucovina) a zăhăi, (învechit) a sminti. (Te rog să nu-l incurca de la lucru.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru încurca: încurcá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu încúrc, persoana a treia singular: el / ea și plural încúrcă, perfectul simplu persoana întâi singular: eu încurcái Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru încurca: încurcá (a incurca) verb, indicativ prezent 3 încúrcă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÎNCURCA: ÎNCURCÁ verb vezi întârzia, zăbovi. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru încurca: încurca verb vezi ÎNTÎRZIA. ZĂBOVI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'INCURCA LUMEA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL încurca Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului încurca dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Ițele s-au încurca. A încurca ceva. A încurca drumul. A încurca ușile. Vestea auzită l-a încurca. Situația s-a încurca. Ce te-ai încurca așa în fața lor? 8. Te rog să nu-l încurca de la lucru. Ițele s-au încurca. A încurca ceva. încurcá a încurca verb, indicativ prezent 3 încúrcă. |
GRAMATICA cuvântului încurca? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului încurca. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul încurca poate fi: verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE încurca? Vezi cuvântul încurca desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul încurca?[ în-cur-ca ] Se pare că cuvântul încurca are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL încurca Inţelegi mai uşor cuvântul încurca dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe reflexiv, în expresie A i se încurca cuiva potecile = a i se înfunda, a o păți = a stînjeni activitatea celor prezenți, a stingheri pe cineva A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură A o încurca = a amesteca intenționat lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situație confuză; a face un lucru de mîntuială, pentru a da impresia că este făcut; a o scoate la capăt cu greu A încurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adevărul A se încurca lucrurile = a se crea o situație complicată, din care cu greu mai poate ieși cineva |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL încurca |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A face un act de dreptate?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul încurca se conjugă: ei ele încúrcă
