 | as |
|
| Imputare [ im-pu-ta-re ] VEZI SINONIME PENTRU imputare PE ESINONIME.COM definiția cuvântului imputare în mai multe dicționareDefinițiile pentru imputare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPUTARE: IMPUTARE s. 1. imputație, învinuire, reproș, vină, (livresc) reprehensiune, (prin Moldova) bănat, (învechit) pricină, prihană. (Nu merită nici o imputare.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, morală, mustrare, observație, reproș, (popular și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (învechit și regional) înfruntare, probozeală, (regional) probază, probozenie, (prin Moldova) bănat, (Moldova) șmotru, (învechit) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (familial figurat) săpuneală, scuturătură. (imputare pe care a primit-o l-a potolit.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru IMPUTARE: IMPUTÁRE, imputări, substantiv feminin 1. Acțiunea de a imputa și rezultatul ei; reproș, învinuire, mustrare. Pricepuse tonul de imputare, de enervare răstită și mînie. DUMITRIU, B. forme 51. Simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă. REBREANU, P. S. 24. Dacă avea pe dînsa o haină sau tartan, i-l trecea cu sila pe spate, îi da un pumn ușor, de imputare, și-l gonea în casă. BASSARABESCU, vezi 9. 2. Învinuire adusă cuiva pentru o pagubă cauzată instituției unde activează și pe care este obligat să o acopere. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru IMPUTARE: IMPUTÁRE, imputări, substantiv feminin Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (concretizat) Măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputație. – vezi imputa. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPUTARE: IMPUTÁRE imputareări forme 1) vezi A IMPUTA. 2) Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire (pentru fapte sau vorbe reprobabile); reproș; bănuială; dojană; mustrare. [G.-D. imputării] /v. a imputa Forme diferite ale cuvantului imputare: imputareări Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru IMPUTARE: IMPUTÁRE, imputări, substantiv feminin Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (concretizat) Imputație. – vezi imputa. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru IMPUTARE: IMPUTÁRE substantiv feminin Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; imputație. [< imputa]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru imputare: imputare forme ceea ce se zice cuiva spre a-i însufla părere-de-rău sau rușine. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru imputare: imputáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat imputării; plural imputări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru imputare: imputáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat imputắrii; plural imputắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru împutare: împutáre forme Vechĭ. Împutăcĭune. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
CUVINTE APROPIATE DE 'IMPUTARE' IMPUTÁIMPUTÁBILimputabilitáteÎMPUTĂCIÚNEIMPUTÁREIMPUTÁȚIEIMPUTAȚIÚNEîmputeréscîmputerí |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL împutare Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului împutare dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Nu merită nici o împutare. împutare pe care a primit-o l-a potolit. împutare pe care a primit-o l-a potolit. IMPUTÁRE împutareări forme 1 vezi A IMPUTA. |
GRAMATICA cuvântului împutare? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului împutare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul împutare poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE imputare? Vezi cuvântul imputare desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul imputare?[ im-pu-ta-re ] Se pare că cuvântul imputare are patru silabe |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A călca sau a trece peste cadavre?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul imputare are forma: imputări
