 | as |
|
| Imputa [ im-pu-ta ] VEZI SINONIME PENTRU imputa PE ESINONIME.COM definiția cuvântului imputa în mai multe dicționareDefinițiile pentru imputa din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a împuta (forma la infinitiv) A împuta conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru IMPUTA: IMPUTÁ, impút, verb I. tranzitiv (Construit cu dativul) 1. A reproșa cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite. I-a imputat cochetăria ca o crimă. REBREANU, R. I 174. • reflexiv impersonal Dacă cumva ni s-ar imputa că aceste considerațiuni sînt prea mult abstracte și ni s-ar cere ca... să ne lăsăm pe tărîmuri mai practice. ODOBESCU, S. III 330. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă ivită în cadrul funcției pe care o deține, a trage la răspundere, a obliga la despăgubiri. – Variantă: (învechit și popular) împuta (RETEGANUL, P. IV 71, PANN, P. vezi II 64) verb I. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru imputa: imputá (imputát, imputát), verb – 1. A face pe cineva răspunzător de o pagubă. – 2. A reproșa. – 3. A insulta, a ocărî. latina imputāre (Pușcariu 796; Candrea-Dens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti, I, 173). Este cuvînt învechit, care abia dacă supraviețuiește în cîteva regiuni, fiind înlocuit de dubletul neol. imputa, din limba franceza imputer. – derivat împutăciune, substantiv feminin (învechit, ceartă, dispută); împutător, adjectiv (învechit, injurios). Forme diferite ale cuvantului imputa: imputát imput Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru IMPUTA: IMPUTÁ verb I. 1. trecut, reflexiv A (se) atribui cuiva purtări, fapte urâte, nepotrivite. 2. trecut A obliga pe cineva să plătească o sumă de bani ca despăgubire pentru o pagubă adusă unei instituții în cadrul unei funcții deținute de acea persoană. [P.i. impút, 3,6 -tă, variantă împuta verb I. / < limba franceza imputer, conform latina imputare]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru IMPUTA: IMPUTÁ, impút, verb I. tranzitiv și reflexiv impersonal 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din limba franceza imputer, latina imputare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru IMPUTA: IMPUTÁ, impút, verb I. tranzitiv și reflexiv impersonal 1. A (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din limba franceza imputer, latina imputare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru IMPUTA: IMPUTÁ verb I. trecut, reflexiv a(-și) reproșa purtări, fapte reprobabile. II. trecut a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. (< limba franceza imputer, latina imputare) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPUTA: IMPUTA verb a reproșa, (prin Moldova) a(-i) bănui, (învechit) a prihăni. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru imputa: imputá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu impút, persoana a treia singular: el / ea și plural impútă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru imputa: imputá (a imputa) verb, indicativ prezent 3 impútă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ÎMPUTA: ÎMPUTÁ verb I. vezi imputa. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎMPUTA: ÎMPUTÁ verb I vezi imputa. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
CUVINTE APROPIATE DE 'IMPUTA' ÎMPUȘCÁREÎMPUȘCÁTÎMPUȘCĂTÚRĂimpútIMPUTÁIMPUTÁBILimputabilitáteÎMPUTĂCIÚNEIMPUTÁRE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL ÎMPUTA Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului împuta dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Imputá a Împuta verb, indicativ prezent 3 impútă. |
GRAMATICA cuvântului ÎMPUTA? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului împuta. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul ÎMPUTA poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE imputa? Vezi cuvântul imputa desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul imputa?[ im-pu-ta ] Se pare că cuvântul imputa are trei silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL ÎMPUTA |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: De nici o sau nici de o ispravă?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul imputa se conjugă: ei ele impútă
