 | as |
|
| Imperativ [ im-pe-ra-tiv ] VEZI SINONIME PENTRU imperativ PE ESINONIME.COM definiția cuvântului imperativ în mai multe dicționareDefinițiile pentru imperativ din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adjectiv, substantiv neutru 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. • Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. substantiv neutru Necesitate categorică și necondiționată; obligație. • Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din limba franceza impératif, latina imperativus.[1] Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperativ-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adjectiv, substantiv neutru 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. • Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. substantiv neutru Necesitate categorică și necondiționată; obligație. • Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din limba franceza impératif, latina imperativus. Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperativ-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru imperativ: *imperatív, -ă adjectiv (latina imperativus, despre imperare, a porunci). Care are caracteru ordinuluĭ, porunciĭ: ton imperativ. Mandat imperativ, obligațiunea care ar fi impusă de electorĭ reprezentantuluĭ pe care-l numesc și pin care-ĭ hotărăsc din ainte ce să voteze și cum să se poarte. substantiv neutru, plural e. gramatică Modu care exprimă ordinu, îndemnu saŭ rugămintea, ca: du-te! adverb În mod imperativ. Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperativ-ă Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATIV adjectiv, s. 1. adjectiv autoritar, poruncitor. (Cu ton imperativ.) 2. adjectiv, substantiv (gramatică) (învechit) poruncitor. (Modul imperativ.) 3. adjectiv imperios, presant, stringent. (Nevoi imperativ.) 4. substantiv cerință, exigență, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (învechit și regional) niștotă, (învechit) nevoință, nevoire, recerință, (figurat) comandament. (imperativele epocii noastre.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV2, -Ă, imperativi, -e, adjectiv Care ordonă, care poruncește; poruncitor. Ton imperativ. • (gramatică) Modul imperativ (și substantivat, n.) = modul verbal prin care se exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc. (în vederea îndeplinirii sau împiedicării unei acțiuni). Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperativ-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV1 imperativă (imperativi, imperative) Care exprimă sau impune un ordin; poruncitor. • Modul imperativ mod personal al verbului, prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte. /<fr. impératif, latina imperativus Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperativă Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV, -Ă adjectiv (< latina imperativus, conform limba franceza impératif): în sintagmele enunțiativă imperativă, interogativă imperativă, mod imperativ și propoziție imperativă (vezi). Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperativ-Ă Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV2 imperative n. Necesitate categorică și necondiționată; problemă de stringentă actualitate. /<fr. impératif, latina imperativus Forme diferite ale cuvantului imperativ: imperative Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru imperativ: imperativ a. care ordonă absolut: ton imperativ. ║ m. gramatică mod verbal care exprimă o poruncă sau o rugăciune. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru IMPERATIV: IMPERATÍV1, imperative, substantiv neutru Necesitate categorică și necondiționată; obligație. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru imperativ: imperatív adjectiv masculin, plural imperatívi; forme singular imperatívă, plural imperatíve Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru imperativ: imperatív1 adjectiv masculin, plural imperatívi; forme imperatívă, plural imperatíve Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru imperativ: imperatív substantiv neutru, plural imperatíve Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru imperativ: imperatív2 substantiv neutru, plural imperatíve Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'IMPERATIV' împenítimpeniténtimpeniténțăîmpențatIMPERATÍVimperativitáteIMPERÁTORIMPERATRIZImperceptibil |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL imperativ Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului imperativ dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Cu ton imperativ. Modul imperativ. Nevoi imperativ. Imperativele epocii noastre. IMPERATÍV1 imperativă imperativi, imperative Care exprimă sau impune un ordin; poruncitor. • Modul imperativ mod personal al verbului, prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte. IMPERATÍV2 imperative n. Modul imperativ. |
GRAMATICA cuvântului imperativ? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului imperativ. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul imperativ poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE imperativ? Vezi cuvântul imperativ desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul imperativ?[ im-pe-ra-tiv ] Se pare că cuvântul imperativ are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL imperativ Inţelegi mai uşor cuvântul imperativ dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc Imperativ categoric = principiu enunțat de Kant după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc Imperativ categoric = principiu enunțat de Kant după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene = modul verbal prin care se exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL imperativ |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Pioree alveolară?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul imperativ are forma: imperatíve
