 | as |
|
| Frunte [ frun-te ] VEZI SINONIME PENTRU frunte PE ESINONIME.COM definiția cuvântului frunte în mai multe dicționareDefinițiile pentru frunte din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRÚNTE, frunți, substantiv feminin 1. (La oameni) Partea de sus a feței, între sprîncene și păr, mărginită lateral de tîmple; (la animale) partea dinainte a capului imediat deasupra ochilor. Fruntea aceea înaltă, pe care o cunoscuse cîndva tînără și senină, acum era cărunțită de grijă, deasupra unor ochi care se aspreau necontenit. SADOVEANU, forme J. 354. [Armăsarul] cel din stînga, care are o pată roșcată în frunte, își joacă nervos coama lungă. CAMIL PETRESCU, O. I 474. Iat-o! Plină despre munte Iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte De poet. COȘBUC, P. I 48. • figurat Cu fruntea-n țărînă conacele cad. TULBURE, vezi R. 38. Cîteodată, în amurgul serii, pe cînd cele din urmă raze apuneau pe fruntea Caucazului străbun, stam în cerdacul casei și vorbeam de viitor. DUNĂREANU, CH. 59. Vîntul pleacă fruntea teiului mirositor. MACEDONSKI, O. I 96. 2. (La oameni, luînd partea drept întreg) Față, chip; cap. Aceleași gînduri negre ni se zugrăvesc pe frunte. DAVILA, vezi vezi 178. Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci. COȘBUC, P. I 134. 3. figurat (De obicei articulat, adesea urmat de o determinare în genitiv) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă la un lucru; ceea ce e de calitate superioară; (cu referire la persoane) cel dintîi, primul (dintre alții), persoană care se distinge, care se relevă numaidecît. Fruntea făinii. ▭ Și la zor și la glumit, Brigadieru-i frunte. FRUNZĂ, S. 26. Antoane, tu ești poate fruntea minerilor, fruntea oamenilor, cum ar spune tată-meu. DAVIDOGLU, M. 26. Fruntea flăcăilor hotărăște la care cîrciumă să se rotunjească hora. STANCU, despre 169. • Locuţiune adverbiala În frunte sau (locuțiune prepoziție) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau ceva); figurat în locul întîi, de cinste, de conducere. Cine-i în frunte la lucru, acela-i în frunte și la folos. CAMILAR, TEM. 32. Ghiță Lungu ținuse și discurs la așezarea sa în fruntea comunei. SADOVEANU, M. C. 199. Plutonierul, în fruntea celor patru jandarmi, se apropia cu pași rari. REBREANU, R. II 151. Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor, Cu muzici multe-n fruntea lor. COȘBUC, P. I 56. O ceată de ofițeri călări, în fruntea cărora erau trei. NEGRUZZI, S. I 167. • locuțiune adjectiv De frunte = care ocupă locul întîi, care este de primul rang; de mîna întîi. Luna plină-nalță discul ei pe munte, Stoica. stă la masă cu cei mai de frunte. BOLINTINEANU, O. 69. Generalul Mavru, filolog și numismat de frunte, era de mai mulți ani în relațiune cu... Bolliac. GHICA, S. A. 143. Dar tu, Moțoace?... m-ai vîndut și pre mine, vei vinde și pre Tomșa; spune-mi, n-aș fi un nătărău de frunte cînd m-aș încrede în tine? NEGRUZZI, S. I 141. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRÚNTE, frunți, substantiv feminin 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. figurat (Adesea articulat) Tot ce este mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce este de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). • locuțiune adjectiv De frunte = care ocupă locul întâi, care este de primul rang. • Locuţiune adverbiala În frunte sau (locuțiune prepoziție) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); figurat în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – latina frons, -ntis. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRÚNTE, frunți, substantiv feminin 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. figurat (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). • Locuţiune adverbiala În frunte sau (locuțiune prepoziție) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); figurat în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – latina frons, -ntis. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru frunte: frúnte forme (latina frons, frontis, italiana pg. fronte, eng. frunt, pv. limba franceza cat. front, spaniolăfrente. vezi fruncea, front). Partea fețeĭ dintre sprincene și părul capuluĭ. figurat Fața ca expresiune a sentimentelor: o frunte severă. Parte anterioară, primu rînd: a fi frunte, a merge în fruntea armateĭ. Elită, floare: fruntea negustorimiĭ. De frunte, fruntaș, notabil: om de frunte. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru frunte: frunte forme 1. partea feței la om, între rădăcina părului și ochi; 2. partea dinainte a capului la animale; 3. fața, ca expresiune a sentimentelor: o frunte severă; 4. partea anterioară, întâiul rang: e totdeauna în frunte; 5. figurat floare, elită: fruntea negustorimii; de frunte, cel dintâiu, însemnat în felul său [latina FRONTEM]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRUNTE substantiv 1. – (Glos); Fruntești s. 2. Frunteș mold. (Dm; Ștef; C Bog; Băl I; Isp V2) etc. – munt. (16 B II 378); Fruntișeni s; Fruntaș fam. buc (M Put 131). 3. Frunce, Todosie (Băl III), cu fonetism dialectal. Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRÚNTE frunteți forme 1) Partea din față a capului situată deasupra ochilor. 2) figurat mai ales articulat Partea mai de valoare, mai de calitate; cremă. • De frunte de vază; important. [G.-D. frunții] /<lat. frons, fruntentis Forme diferite ale cuvantului frunte: frunteți Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRUNTE s. 1. cap, început. (frunte coloanei.) 2. cap. (În frunte bucatelor.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru frunte: frúnte substantiv feminin, genitiv dativ articulat frúnții; plural frúnți Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru frunte: frúnte substantiv feminin, genitiv dativ articulat frúnții; plural frunți Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru FRUNTE: FRÚNTE substantiv verbal cap, elită. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru frunte: frunte substantiv verbal CAP. ELITĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'FRUNTE' FRUNTÁRIEFRUNTÁȘFRUNTĂȘÍEfruntășímeFRÚNTEfruntescéntFRUNȚIfrunțíșfruntós |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL frunte Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului frunte dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii FRÚNTE frunteți forme 1 Partea din față a capului situată deasupra ochilor. • De frunte de vază; important. Frons, fruntentis. Frunte coloanei. În frunte bucatelor. În frunte bucatelor. |
GRAMATICA cuvântului frunte? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului frunte. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul frunte poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE frunte? Vezi cuvântul frunte desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul frunte?[ frun-te ] Se pare că cuvântul frunte are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL frunte Inţelegi mai uşor cuvântul frunte dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Locuţiune adverbiala În frunte sau locuțiune prepoziție în fruntea cuiva sau a ceva = în față, înainte față de cineva sau ceva; figurat în locul întîi, de cinste, de conducere locuțiune adjectiv De frunte = care ocupă locul întîi, care este de primul rang; de mîna întîi locuțiune adjectiv De frunte = care ocupă locul întâi, care este de primul rang Locuţiune adverbiala În frunte sau locuțiune prepoziție în fruntea cuiva sau a ceva = în față, înainte față de cineva sau de ceva; figurat în locul întâi, de cinste, de conducere Locuţiune adverbiala În frunte sau locuțiune prepoziție în fruntea cuiva sau a ceva = în față, înainte față de cineva sau de ceva; figurat în locul întâi, de cinste, de conducere |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL frunte |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adverbiala în diagonală?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul frunte are forma: frúnți
