|
Eocen [ eo-cen ] VEZI SINONIME PENTRU eocen PE ESINONIME.COM definiția cuvântului eocen în mai multe dicționareDefinițiile pentru eocen din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru eocen: eocen, eocenă [Atestat: BARCIANU / P: e-oeocen / Plural: eoceni, eocene / Etimologie: franceza éocène] 1 sn Epocă geologică din prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2 sn Serie de straturi geologice din eocen (1). 3 a Care aparține eocenului (1) Si: eocenic (1). 4 a Care se referă la eocen (5) Si: eocenic (2). 5 a Care datează din eocen (6) Si: eocenic (3). 6 a Care este caracteristic eocenului (1) Si: eocenic (4). corectată Forme diferite ale cuvantului eocen: eocenă Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru EOCEN: EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, substantiv neutru 1. substantiv neutru Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [ pronunție: e-o-] – Din limba franceza éocène. Forme diferite ale cuvantului eocen: eocen-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru EOCEN: EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, substantiv neutru 1. substantiv neutru Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [ pronunție: e-o-] – Din limba franceza éocène. Forme diferite ale cuvantului eocen: eocen-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru EOCEN: EOCÉN substantiv neutru Epocă geologică cuprinsă în partea inferioară a perioadei paleogene, caracterizată prin dezvoltarea numuliților; numulitic. Maimuțele apar la sfîrșitul eocenului. – Pronunțat: e-o-. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru eocen: *eocén, -ă adjectiv (vgr. eós, auroră, și kainós, recent. vezi mio-cen). geologie Se zice despre stratu cel maĭ vechĭ din terenu terțiar. substantiv neutru Maĭmuțele apar la finele eocenuluĭ. Forme diferite ale cuvantului eocen: eocen-ă eocen-ă curcu Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru EOCEN: EOCÉN substantiv neutru Epoca (seria) mijlocie a paleogenului. // adjectiv Care aparține acestei epoci. [pronume e-o-. / < limba franceza eocène, conform greacă eos – auroră, kainos – recent]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru EOCEN: EOCÉN n. Epoca a doua a perioadei paleogene, caracterizată prin anumite specii de numuliți, gasteropode, echinide și mamifere. /<fr. éocene Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru EOCEN: EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, adjectiv, substantiv neutru (Din) epoca mijlocie a paleogenului. (din limba franceza éocène) Forme diferite ale cuvantului eocen: eocen-Ă Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru eocen: eocén adjectiv masculin (silabe e-o-), plural eocéni; forme singular eocénă, plural eocéne Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru eocen: eocen a. și n. geologie se zice de grupul cel mai vechiu al terenurilor. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru eocen: eocén1 (e-o-) adjectiv masculin, plural eocéni; forme eocénă, plural eocéne Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru eocen: eocén substantiv neutru (silabe e-o-) Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru eocen: eocén2 (e-o-) substantiv neutru Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'EOCEN' enzurăEOANTRÓPeobiogenézăEOCAMBRIÁNEOCÉNeocenicEodoc/aEofimiaeogeneză |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL eocen Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului eocen dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Eocen, eocenă [Atestat: BARCIANU / P: e-oeocen / Plural: eoceni, eocene / Etimologie: franceza éocène] 1 sn Epocă geologică din prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. |
GRAMATICA cuvântului eocen? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului eocen. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul eocen poate fi: substantiv, adjectiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE eocen? Vezi cuvântul eocen desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul eocen?[ eo-cen ] Se pare că cuvântul eocen are două silabe |
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A-i muta cuiva fălcile sau căpriorii?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
|