 | as |
|
| Distinge [ dis-tin-ge ] VEZI SINONIME PENTRU distinge PE ESINONIME.COM definiția cuvântului distinge în mai multe dicționareDefinițiile pentru distinge din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a distinge (forma la infinitiv) A distinge conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DISTINGE: DISTÍNGE, distíng, verb III. 1. tranzitiv A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. • reflexiv pasiv Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. reflexiv A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare. ♦ tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. tranzitiv A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. zamfirescu, M. despre I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perfectul simplu distinsei; participiu distins. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DISTINGE: DISTINGE verb 1. a desluși, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și distinge bine obiectele.) 2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se desluși, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se distinge în lumina asfințitului.) 3. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, (învechit și popular) a osebi, (Banat, Transilvania și Maramures) a deschilini, (figurat) a cerne. (Poate distinge cu ușurință culorile) 4. a se deosebi, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (învechit) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a distinge interpretarea lui?) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru distinge: distínge [Atestat: HELIADE, O. I, 360 / V: (înv) destenguí, (înv) desdistinge, (îvr) distingengá / prezentul indicativ: distíng / Etimologie: franceza distinguer, lat distingere] 1-2 verb tranzitiv, reflexiv: A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: (îvp) a (se) osebi. 3 verb tranzitiv: A deosebi cu ajutorul simțurilor Si: a desluși. 4 verb tranzitiv: A băga de seamă Si: a observa. 5 verb tranzitiv: A vedea clar, limpede, lămurit. 6 verb reflexiv: A se evidenția (prin calități, merite, realizări deosebite etc.) Si: (îvr) a se distengherisi. 7 verb tranzitiv: A constitui nota specifică (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 verb tranzitiv: A acorda cuiva o distincție (4) pentru merite, calități deosebite etc. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DISTINGE: DISTÍNGE, distíng, verb III. 1. tranzitiv și reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. reflexiv A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. tranzitiv A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din limba franceza distinguer, latina distinguere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DISTINGE: DISTÍNGE, distíng, verb III. 1. tranzitiv și reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. reflexiv A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. tranzitiv A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din limba franceza distinguer, latina distinguere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru distinge: distínge (distíng, distíns), verb – A distinge. – Variante (învechit) destinge. latina distinguere (secolul XIX). Variante apare din secolul XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – derivat distinct, adjectiv; distincți(un)e, substantiv feminin; distinctiv, adjectiv; indistinct, adjectiv Forme diferite ale cuvantului distinge: distíng dist Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DISTINGE: DISTÍNGE verb III. 1. trecut A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. reflexiv A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. trecut A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perfect simplu -insei, participiu -ins. / < limba franceza distinguer, italiana distinguere, latina distinguere]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DISTINGE: DISTÍNGE verb I. trecut 1. a deosebi un lucru de altul. • a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. reflexiv a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< limba franceza distinguer, latina distinguere) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru distinge: distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru distinge: distínge (a distinge) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele distíng, persoana întâi plural: noi distíngem, imperfect persoana a treia singular: el / ea distingeá; gerunziu distingấnd; participiu distíns Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru distinge: distínge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele distíng, persoana întâi plural: noi distíngem; participiu distíns Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru disținge: disțínge v vezi descinge Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'DISTINGE' DISTINCȚIÚNEDISTINCTÍVdistindedistingáDISTÍNGEDISTÍNGEREDISTÍNSdistínțiedistintív |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL disținge Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului disținge dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Se făcuse ziuă și disținge bine obiectele. Acum imaginea ei se disținge în lumina asfințitului. Poate disținge cu ușurință culorile 4. Prin ce s-a disținge interpretarea lui?. I, 360 / V: înv destenguí, înv desdisținge, îvr disțingengá / prezentul indicativ: distíng / Etimologie: franceza distinguer, lat distingere] 1-2 verb tranzitiv, reflexiv: A se deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: îvp a se osebi. Se făcuse ziuă și disținge bine obiectele. Distínge a disținge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele distíng, persoana întâi plural: noi distíngem, imperfect persoana a treia singular: el / ea distingeá; gerunziu distingấnd; participiu distíns. |
GRAMATICA cuvântului disținge? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului disținge. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul disținge poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE distinge? Vezi cuvântul distinge desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul distinge?[ dis-tin-ge ] Se pare că cuvântul distinge are trei silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL disținge |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: La paștile cailor sau calului?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
