 | as |
|
| Dibui [ di-bu-i ] VEZI SINONIME PENTRU dibui PE ESINONIME.COM definiția cuvântului dibui în mai multe dicționareDefinițiile pentru dibui din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a dibui (forma la infinitiv) A dibui conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DIBUI: DIBUÍ, díbui și dibuiesc, verb IV. 1. intranzitiv (Adesea urmat de determinarea «prin întuneric») A merge (cu nesiguranță) căutînd un drum. Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. forme 162. În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, despre P. 100. Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12. • figurat Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108. ♦ tranzitiv A căuta cu nesiguranță, a căuta pipăind (prin întuneric). Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279. 2. intranzitiv A căuta (stăruitor, cu meticulozitate, prin încercări), a cerceta. Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELAVRANCEA, H. T. 276. Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U. 3. S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147. 3. tranzitiv A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla. A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B. 14. Plutonierul, încremenit în «drepți», declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118. Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dibui: dibuí [Atestat: MOXA, 434/22 / prezentul indicativ: díbui, dibuiésc / Etimologie: nct] 1 vi A căuta cu mișcări nesigure, pipăind, șovăielnic, cu incertitudine (pe întuneric). 2 verb reflexiv: (Olt) A se căuta la întâmplare, pipăind prin buzunare, pentru a găsi un obiect. 3 vi (Înv) A căuta stăruitor dar nesigur în vederea atingerii unui scop Si: a cerceta, a tatona. 4 verb tranzitiv: (Rar) A încerca în repetate rânduri. 5 vi A merge (căutând un drum, o ieșire etc.) Si: a bâjbâi. 6 verb tranzitiv: (C.i. ființe) A da de urma cuiva care se ascunde (după o căutare insistentă) Si: a afla, a descoperi, a găsi, a nimeri, (îvp) a oblici. 7 verb tranzitiv: (Îvr) A ochi. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DIBUI: DIBUÍ, díbui, verb IV. 1. intranzitiv A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ tranzitiv și intranzitiv A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. • Locuţiune adverbiala Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. intranzitiv A nimeri. 3. tranzitiv A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [prezent industrie și: dibuiesc] – Et. nec. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DIBUI: DIBUÍ, díbui, verb IV. 1. intranzitiv A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ tranzitiv și intranzitiv A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. • Expresia: Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. intranzitiv A nimeri. 3. tranzitiv A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [prezent industrie și dibuiesc] – Et. nec. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru dibui: dibuí verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu díbui/dibuiésc, persoana a treia singular: el / ea díbuie/dibuiéște, imperfect persoana a treia singular: el / ea dibuiá; conjunctiv prezent persoana a treia singular: el / ea și plural díbuie Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DIBUI: DIBUI verb a bîjbîi, a orbecăi, a pipăi, (învechit și reg) a orbeca, (regional) a horhăi, a moșcoti. (dibui prin întuneric.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru dibui: dibuí (a dibui) verb, indicativ prezent persoana a treia singular: el / ea díbuie/dibuiéște, imperfect persoana a treia singular: el / ea dibuiá; conjunctiv prezent 3 să díbuie/să dibuiáscă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru dibui: dibui verb vezi AFLA. DESCOPERI. GĂSI. INTUI. ÎNȚELEGE. SESIZA. TATONA. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DIBUI: DIBUÍ verb vezi bâjbâi. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'DIBUI' DibogluDIBÓLDIBOȘUdibrometánDIBUÍDIBUIÁLĂDIBUÍREDIBUÍTdibuíte |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL DIBUI Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului dibui dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Dibuí [Atestat: MOXA, 434/22 / prezentul indicativ: díbui, dibuiésc / Etimologie: nct] 1 vi A căuta cu mișcări nesigure, pipăind, șovăielnic, cu incertitudine pe întuneric. Dibui prin întuneric. Dibuí a dibui verb, indicativ prezent persoana a treia singular: el / ea díbuie/dibuiéște, imperfect persoana a treia singular: el / ea dibuiá; conjunctiv prezent 3 să díbuie/să dibuiáscă. |
GRAMATICA cuvântului DIBUI? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului dibui. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul DIBUI poate fi: verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE dibui? Vezi cuvântul dibui desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul dibui?[ di-bu-i ] Se pare că cuvântul dibui are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL DIBUI Inţelegi mai uşor cuvântul dibui dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Locuţiune adverbiala Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL DIBUI |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A-i sta gândul la ceva?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul dibui se conjugă: ei ele díbuie
