 | as |
|
| Dialectic [ di-a-lec-tic ] VEZI SINONIME PENTRU dialectic PE ESINONIME.COM definiția cuvântului dialectic în mai multe dicționareDefinițiile pentru dialectic din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru dialectic: dialéctic, dialectică [Atestat: CANTEMIR, I. I. I, 85 / V: (îvr) dialectictec / P: di-adialectic / Plural: dialecticici, dialecticice / Etimologie: franceza dialectique, lat dialecticus] 1 substantiv feminin (În filozofia antică) Metodă sau artă de a descoperi adevărul prin confruntarea unor păreri contrare sau cu ajutorul discuției. 2 substantiv feminin (În Evul Mediu și mai târziu) Metodă sau artă de a deosebi adevărul de neadevăr. 3 substantiv feminin (În Evul Mediu) Logică formală. 4 substantiv feminin (În filozofia marxistă) Teorie despre dezvoltare, concepută ca o autodezvoltare și o automișcare determinată de contradicțiile interne ale obiectelor și formelor. 5 substantiv feminin Știință a celor mai generale legi ale dezvoltării naturii, societății și gândirii. 6 substantiv feminin Teorie generală a cunoașterii și transformării revoluționare a realității. 7 substantiv feminin Proces al mișcării și dezvoltării fenomenelor realității. 8 substantiv feminin (Pex) Înlănțuire de fapte, fenomene, aspecte care justifică un anume efect, o anumită soluție, o anumită modificare. 9 substantiv masculin (Înv) Dialectician (1). 10 a Care este conform cu principiile dialecticii (5). 11 a Care confirmă dialectica (5). 12 a Care se bazează pe dialectică (5). 13 a (Îs) Materialism dialectic Concepție filozofică ce îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu interpretarea consecventă a dialecticii (5). 14-16 a (Îvr) Dialectal (1-3). Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectică Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -e, adjectiv 1. (În filozofia marxistă; adesea ca o determinare a noțiunilor «metodă», «gîndire», «filozofie», «concepție» etc.) Care este conform cu principiile dialecticii sau confirmă aceste principii; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii sau se bazează pe dialectică. Pentru filozofia dialectică nu există nimic definitiv, absolut, sacru; la toate și în toate ea dezvăluie caracterul lor trecător; în fața ei nu există nimic altceva decît procesul neîntrerupt de apariție și dispariție, de ridicare continuă de la inferior la superior. MARX-ENGELS, O. A. II 393. • Materialism dialectic vezi materialism. 2. (În antichitate) Care utilizează raționamente în contradictoriu sau se face pe baza unor astfel de raționamente. În antichitate, unii filozofi socoteau că descoperirea contrazicerilor în gîndire și ciocnirea părerilor contrarii constituie cel mai bun mijloc de a ajunge la adevăr. Acest mod dialectic de gîndire, extins mai tîrziu asupra fenomenelor naturii, a devenit metoda dialectică de cunoaștere a naturii. STALIN, PROBL. LEN. 553. – Pronunțat: di-a-. Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-Ă Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, substantiv feminin, adjectiv I. S. forme 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [ pronunție: di-a-] – Din limba franceza dialectique, latina dialecticus. Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-Ă Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC, -Ă I. adjectiv 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. II. substantiv feminin 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. 4. procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor. (< limba franceza dialectique, latina dialecticus) Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-Ă Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, substantiv feminin, adjectiv I. S. forme Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [ pronunție: di-a-] – Din limba franceza dialectique, latina dialecticus. Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-Ă Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul al limbii române contemporane dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, substantiv feminin, adjectiv 1. S.f. Teorie generală a principiilor devenirii realității, a dezvoltării naturii, societății și gândirii; teorie și metodă generală de cunoaștere a realității și de transformare revoluționară a acesteia. 2. Adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică. Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-Ă Definiție sursă: Dicționar al limbii române contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC dialecticcă (dialecticci, dialecticce) 1) Care ține de dialectică; propriu dialecticii. Metodă dialecticcă. 2) (în filozofia antică) Care recurge la teze și antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze și antiteze. Discurs dialectic. [silabe di-a-] /<fr. dialectique, latina dialecticus Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialecticcă Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru DIALECTIC: DIALÉCTIC, -Ă adjectiv 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozițiile dialecticii. 2. (În filozofia antică) Care folosește raționamente contradictorii. [conform limba franceza dialectique, latina dialecticus]. Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-Ă Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru dialectic: * dialéctic, -ă adjectiv (vgr. dialiktikós). Relativ la dialectică. S.m. Care știe, care predă dialectica. Care raționează metodic. S.f. Arta de a raționa metodic și corect. adverb În mod dialectic. Forme diferite ale cuvantului dialectic: dialectic-ă duce dialecticde dialecticta Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru dialectic: dialéctic adjectiv masculin (silabe di-a-), plural dialéctici; forme singular dialéctică, plural dialéctice Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru dialectic: dialéctic (di-a-) adjectiv masculin, plural dialéctici; forme dialéctică, plural dialéctice Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Dialectic: Dialectic ≠ metafizic Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'DIALECTIC' DIALECTALÍSMdialectalizáDIALECTALIZÁREdialéctecDIALÉCTICdialécticăDIALECTICIÁNdialecticiánăDIALECTICITÁTE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Dialectic Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului dialectic dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Dialéctic, dialectică [Atestat: CANTEMIR, I. I, 85 / V: îvr dialectictec / P: di-adialectic / Plural: dialecticici, dialecticice / Etimologie: franceza dialectique, lat dialecticus] 1 substantiv feminin În filozofia antică Metodă sau artă de a descoperi adevărul prin confruntarea unor păreri contrare sau cu ajutorul discuției. 13 a Îs Materialism dialectic Concepție filozofică ce îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu interpretarea consecventă a dialecticii 5. DIALÉCTIC dialecticcă dialecticci, dialecticce 1 Care ține de dialectică; propriu dialecticii. Metodă dialecticcă. Discurs dialectic. |
GRAMATICA cuvântului Dialectic? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului dialectic. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Dialectic poate fi: substantiv, adjectiv, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE dialectic? Vezi cuvântul dialectic desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul dialectic?[ di-a-lec-tic ] Se pare că cuvântul dialectic are patru silabe |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: în sintagmele disc intervertebral?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
