 | as |
|
| Despărțire [ des-păr-ți-re ] VEZI SINONIME PENTRU despărțire PE ESINONIME.COM definiția cuvântului despartire în mai multe dicționareDefinițiile pentru despartire din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru despărțire: despărțíre substantiv feminin [Atestat: CORESI, EV. 205 / V: (rar) despartirețáre (înv) despartireperdespartire, (îvr) disdespartire, (reg) despartirepartare / Plural: despartireri / Etimologie: despărți] 1 Pierdere a coeziunii unui tot Si: (înv) despărțeală (1), despărțenie (1), despărțiciune (1), despărțit1 (1), despărțitură (1). 2 Descompunere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (2), despărțenie (2), despărțiciune (2), despărțit1 (2), despărțitură (2). 3 Dividere a unui întreg Si: (înv) despărțeală (3), despărțenie (3), despărțiciune (3), despărțit1 (3), despărțitură (3). 4 Separare a componentelor unui tot Si: despărțeală (4), despărțenie (4), despărțiciune (4), despărțit1 (4), despărțitură (4). 5 (Îvr; îs) Semnele -irii Semne de punctuație. 6 Îndepărtare a componentelor unui tot Si: despărțeală (5), despărțenie (5), despărțiciune (5), despărțit1 (5), despărțitură (5). 7 (Înv) Categorie. 8 (Mat) Împărțire. 9 Clasificare. 10-11 (Înv) Circumscripție (polițienească sau) administrativă Si: despărțământ (1-2). 12-13 (Înv; pex) Local unde erau instalate birourile unei despărțiri (10-11) Si: (înv) despărțământ (3-4). 14 (Înv) Grupă militară Si: (înv) despărțământ (5). 15 (Îe) despartirea sufletului de trup Moarte. 16 (Pan) Evoluare în mod diferit Si: (înv) despărțeală (8), despărțenie (8), despărțiciune (8), despărțit1 (8), despărțitură (8). 17 (Înv) Îndepărtare temporară a unor părți simetrice ale unui ansamblu Si: (înv) despărțeală (9), despărțenie (9), despărțiciune (9), despărțit1 (9), despărțitură (9). 18 (Fig) Învrăjbire. 19 Bifurcare. 20 Despicare. 21 Desprindere a unui element de altele de aceeași natură Si: (înv) despărțeală (13), despărțenie (13), despărțiciune (13), despărțit1 (13), despărțitură (13). 22 Izolare a unui element dintr-un tot Si: (înv) despărțeală (14), despărțenie (14), despărțiciune (14), despărțit1 (14), despărțitură (14). 23 Desfacere. 24 Rupere. 25 Îndepărtare a unor elemente identice sau diferite Si: (înv) despărțeală (17), despărțenie (17), despărțiciune (17), despărțit1 (17), despărțitură (17). 26 Deosebire. 27 Renunțare la ceva Si: despărțeală (19), despărțenie (19), despărțiciune (19), despărțit1 (19), despărțitură (19). 28-29 Încetare de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (20-21), despărțenie (20-21), despărțiciune (20-21), despărțit1 (20-21), despărțitură (20-21). 30-31 Plecare în altă parte (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărțeală (22-23), despărțenie (22-23), despărțiciune (22-23), despărțit1 (22-23), despărțitură (22-23). 32-33 (Spc) Desfacere dintr-o încăierare a unor (ființe sau) grupuri de ființe Si: (înv) despărțeală (24-25), despărțenie (24-25), despărțiciune (24-25), despărțit1 (24-25), despărțitură (24-25), despreunare (5-6), despreunat1 (5-6). 34-36 Încetare (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui cu cineva Si: (înv) despărțeală (26-28), despărțenie (26-28), despărțiciune (26-28), despărțit1 (26-28), despărțitură (26-28). 37 Divorț. 38 Separare a unor soți Si: (înv) despărțeală (30), despărțenie (30), despărțiciune (30), despărțit1 (30), despărțitură (30), despreunare (1), despreunat1 (1). 39-41 Provocare (a încetării iubirii a două persoane sau) (a relațiilor sexuale dintre ele ori) (a conviețuirii lor) Si: (înv) despărțeală (31-33), despărțenie (31-33), despărțiciune (31-33), despărțit1 (31-33), despărțitură (31-33), despreunare (2-4), despreunat1 (2-4). 42 Desfacere a unor legături matrimoniale Si: (înv) despărțeală (34), despărțenie (34), despărțiciune (34), despărțit1 (34), despărțitură (34). 43-44 Renunțare (la o credință religioasă sau) la o convingere Si: (înv) despărțeală (35-36), despărțenie (35-36), despărțiciune (35-36), despărțit1 (35-36), despărțitură (35-36). 45 Împărțire a unui spațiu prin interpunerea a ceva Si: (înv) despărțeală (37), despărțenie (37), despărțiciune (37), despărțit1 (37), despărțitură (37). 46 Servire ca limită de demarcație între două spații Si: despărțeală (38), despărțenie (38), despărțiciune (38), despărțit1 (38), despărțitură (38). 47-48 (Înv) Parte despărțită (a unei încăperi sau) a unui dulap Si: (înv) despărțeală (39-40), despărțenie (39-40), despărțiciune (39-40), despărțit1 (39-40), despărțitură (39-40). 49 (Înv; pex) Parte. 50 (Îvr) Subdiviziune. 51 (Îvr) Capitol. 52-53 Împiedicare a două ființe (de a mai intra în contact nemijlocit sau) de a mai comunica, prin ceva care se interpune Si: (înv) despărțeală (43-44), despărțenie (43-44), despărțiciune (43-44), despărțit1 (43-44), despărțitură (43-44). 54 Îndepărtare a unor persoane printr-un interval de timp de un eveniment Si: (înv) despărțeală (45), despărțenie (45), despărțiciune (45), despărțit1 (45), despărțitură (45). 55 Servire ca moment de demarcație în timp Si: (înv) despărțeală (46), despărțenie (46), despărțiciune (46), despărțit1 (46), despărțitură (46). 56 (Înv) Ținere la distanță Si: (înv) despărțeală (47), despărțenie (48), despărțiciune (48), despărțit1 (48), despărțitură (48). 57-58 Delimitare (de cineva sau) de ceva Si: (înv) despărțeală (49-50), despărțenie (49-50), despărțiciune (49-50), despărțit1 (49-50), despărțitură (49-50). 59 Constituire a unei separații față de restul indivizilor Si: (înv) despărțeală (51), despărțenie (51), despărțiciune (51), despărțit1 (51), despărțitură (51). 60 (Îvr) Deslușire cu privirea. modificată Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚÍRE, despărțiri, substantiv feminin Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul cînd cineva se desparte (de cineva sau de ceva); timpul cît cineva stă despărțit. La despărțire, Oană și-a îmbrățișat feciorul, plîngînd. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 220. Nu credeam să sufăr atît la despărțire. MACEDONSKI, O. II 236. 2. Divorț. Nadina, îndată ce s-a întors de la țară... a chemat pe avocatul Olimp Stavrat și l-a rugat să introducă neîntîrziat cererea de despărțire. REBREANU, R. I 250. 3. Diviziune, împărțire. Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. EMINESCU, N. 58. ♦ (Concretizat) Despărțitură. ♦ (Învechit) Circumscripție (polițienească sau administrativă); prin extensie localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. În curînd civilizația va străbate la țară (a și început: o parte din Humulești e «despărțirea III a urbei T. Neamț!»). IBRĂILEANU, spaniolă Hristos 109. [Jupîn Dumitrache:] Aveam de gînd să-l întreb:«Ce poftești, mă musiu?» și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea... [Ipingescu:] Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape: să fi poftit la mine la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cît îi mai lipsea. CARAGIALE, O. I 47. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚIRE s. 1. izolare, separare. (despartire lui de grup.) 2. (juridic) divorț, separare, separație, (popular) despărțenie. (despartire între soți.) 3. separare, (învechit) dezunire. (despartire celor doi bătăuși.) 4. izolare, separare, separație, (rar) segregare, segregație. (despartire femeilor de bărbați.) 5. descompunere, desfacere, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (despartire în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. căsuță, compartiment, despărțitură, (învechit) despărțimînt, (franțuzism învechit) cază. (O despartire într-un sertar.) 7. diviziune, împărțire. (despartire în capitole a unei cărți.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚÍRE substantiv feminin (< despărțí, conform latina *dispartire): 1. separare. Termen folosit în sintagma liniuță de unire și de despărțire. 2. separare a unui întreg în componentele sale. • despartire în silabe: despre a unui cuvânt în părți alcătuite din unul sau mai multe sunete care se rostesc într-o singură emisiune a vocii. Astfel: se-ni-nă-ta-te, in-ter-fe-ren-ță, do-mes-ti-ci-re, u-ri-aș, a-bun-den-ță etc. ( vezi régulă). Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚÍRE, despărțiri, substantiv feminin Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (concretizat) Despărțitură. ♦ (învechit) Circumscripție (polițienească sau administrativă); prin extensie localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – vezi despărți. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚÍRE, despărțiri, substantiv feminin Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (concretizat) Despărțitură. ♦ (învechit) Circumscripție (polițienească sau administrativă); prin extensie localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – vezi despărți. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru despărțire: despărțíre forme Acțiunea de a despărți. Despărțitură, secțiune, cartier. În Moldova orașele-s împărțite în despărțiturĭ, ĭar în Muntenia în colorĭ. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚÍRE despartirei forme 1) vezi A DESPĂRȚI și A SE DESPARȚI. 2) Timpul când două sau mai multe persoane sunt despărțite. /v. a (se) despărți Forme diferite ale cuvantului despartire: despartirei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru despărțire: despărțíre substantiv feminin, genitiv dativ articulat despărțírii; plural despărțíri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru despărțire: despărțíre substantiv feminin, genitiv dativ articulat despărțírii; plural despărțíri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DESPĂRȚIRE: DESPĂRȚÍRE substantiv verbal circă, circumscripție, secție. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru despărțire: despărțire substantiv verbal CIRCĂ. CIRCUMSCRIPȚIE. SECȚIE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Despărțire: Despărțire ≠ căsătorie Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'DESPARTIRE' DESPĂRȚIMÂNTdespărțímedespărțimî́ntdespărțimấntDESPĂRȚÍREDESPĂRȚÍTdespărțitívDESPĂRȚITÓRDESPĂRȚITÚRĂ |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Despărțire Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului despărțire dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii 205 / V: rar despărțirețáre înv despărțireperdespărțire, îvr disdespărțire, reg despărțirepartare / Plural: despărțireri / Etimologie: despărți] 1 Pierdere a coeziunii unui tot Si: înv despărțeală 1, despărțenie 1, despărțiciune 1, despărțit1 1, despărțitură 1. 15 Îe despărțirea sufletului de trup Moarte. Despărțire lui de grup. Despărțire între soți. Despărțire celor doi bătăuși. Despărțire femeilor de bărbați. Despărțire în particule a unui corp în urma dezintegrării. O despărțire într-un sertar. Despărțire în capitole a unei cărți. Despărțire lui de grup. Despărțire celor doi bătăuși. Despărțire femeilor de bărbați. Despărțire în particule a unui corp în urma dezintegrării. • despărțire în silabe: despre a unui cuvânt în părți alcătuite din unul sau mai multe sunete care se rostesc într-o singură emisiune a vocii. DESPĂRȚÍRE despărțirei forme 1 vezi A DESPĂRȚI și A SE DESPARȚI. |
GRAMATICA cuvântului Despărțire? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului despărțire. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Despărțire poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE despărțire? Vezi cuvântul despărțire desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul despărțire?[ des-păr-ți-re ] Se pare că cuvântul despărțire are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Despărțire |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Bară fixă?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul despărțire are forma: despărțíri
