 | as |
|
| Deprindere [ de-prin-de-re ] VEZI SINONIME PENTRU deprindere PE ESINONIME.COM definiția cuvântului deprindere în mai multe dicționareDefinițiile pentru deprindere din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru DEPRINDERE: DEPRÍNDERE, deprinderi, substantiv feminin 1. Faptul de a (se) deprinde. Educarea și deprinderea oamenilor muncii cu conducerea treburilor țării. 2. Obișnuință, obicei. Deprinderile și vorbele mele n-au fost totdeauna prea statornice. SADOVEANU, Z. C. 119. Iartă-mă... că n-am putut să-mi stăpînesc față de tine gestul defensiv pe care mi l-a lăsat deprinderea. GALACTION, O. I 225. Figurează-ți unul din acei vechi boieri de țară moldavi primitivi, cu deprinderi patriarhale. NEGRUZZI, S. I 221. 3. Ușurință într-o îndeletnicire oarecare, cîștigată printr-o practică îndelungată; destoinicie, dexteritate. Deprindere tehnică. 4. (Neobișnuit) Acțiune obișnuită, des repetată într-o îndeletnicire oarecare, exercițiu. Deprinderile sprintene și obositoare ale vînătoriei. ODOBESCU, S. III 13. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DEPRINDERE: DEPRINDERE s. 1. aclimatizare, acomodare, adaptare, dedare, familiarizare, obișnuire. (deprindere sa în noul mediu.) 2. însușire, învățare. (deprindere unor noțiuni elementare.) 3. obicei, obișnuință, (învechit și popular) nărav, (popular) învăț, treabă, (învechit și regional) nacafa, (prin Olt.) săbaș, (învechit) învățătură, obicină. (Conform deprindere, a plecat la plimbare.) 4. (mai ales la plural ) apucătură, comportament, comportare, conduită, maniere (la plural), moravuri (la plural), năravuri (la plural), obiceiuri (la plural), purtare, (popular) modă, (Transilvania) pont, (învechit) duh, (turcism învechit) talîm. (Ce înseamnă deprindereile astea?) 5. (mai ales la plural ) apucătură, obicei, obișnuință, tabiet, (învechit) taifet. (Are deprindereile lui zilnice.) 6. apucătură, fire, nărav, obicei, obișnuință, (Banat) ogod. (I-am aflat deprindere.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru deprindere: depríndere substantiv feminin [Atestat: MARCOVICI, C. 1/13 / V: dăpdeprindere / Plural: deprindereri / Etimologie: deprinde] 1 Dobândire a unor cunoștințe temeinice într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică Si: deprins1 (1). 2 Obișnuință. 3 Familiarizare. 4 (Înv) Instruire. 5 Dresare. 6 Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (6), destoinicie, dexteritate, pricepere. 7 (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (7), exercițiu. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DEPRINDERE: DEPRÍNDERE, deprinderi, substantiv feminin 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – vezi deprinde. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DEPRINDERE: DEPRÍNDERE, deprinderi, substantiv feminin 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu. – vezi deprinde. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru deprindere: depríndere forme Acțiunea de a deprinde, exercițiŭ: deprindere la luptă, la scris. Temă, exercițiŭ de gramatică: deprindere de tradus (ca să fie tradusă). Obișnuință, abitudine: deprinderea e altă natură. Obiceĭ: deprindere bună, deprinderea rea (nărav). Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru DEPRINDERE: DEPRÍNDERE deprinderei forme 1) Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași activități; obișnuință. /v. a (se) deprinde Forme diferite ale cuvantului deprindere: deprinderei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru deprindere: deprindere forme 1. dispozițiune, ușurință dobândită prin repețirea aceloraș acte: deprinderea este o a doua natură; 2. țendența de a face adesea aceleași lucruri: deprinderi bune, rele; 3. exercițiu. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DEPRINDERE: DEPRÍNDERE substantiv verbal exercițiu, învățare, învățătură, practică, studiu. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru deprindere: deprindere substantiv verbal EXERCIȚIU. ÎNVĂȚARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PRACTICĂ. STUDIU. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru deprindere: depríndere (de-prin-) substantiv feminin, genitiv dativ articulat deprínderii; plural deprínderi Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru deprindere: depríndere substantiv feminin (silabe -prin-) → prindere Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Deprindere: Deprindere ≠ dezvățare Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'DEPRINDERE' deprimătordeprimométrudepríndDEPRÍNDEDEPRÍNDEREDEPRÍNSdeprinsătúrădepriúnăDEPRIVÁRE |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Deprindere Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului deprindere dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Deprindere sa în noul mediu. Deprindere unor noțiuni elementare. Conform deprindere, a plecat la plimbare. Ce înseamnă deprindereile astea? 5. Are deprindereile lui zilnice. I-am aflat deprindere. 1/13 / V: dăpdeprindere / Plural: deprindereri / Etimologie: deprinde] 1 Dobândire a unor cunoștințe temeinice într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică Si: deprins1 1. DEPRÍNDERE deprinderei forme 1 Însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică; obicei; obișnuință. |
GRAMATICA cuvântului Deprindere? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului deprindere. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Deprindere poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE deprindere? Vezi cuvântul deprindere desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul deprindere?[ de-prin-de-re ] Se pare că cuvântul deprindere are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Deprindere |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: De vale?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul deprindere are forma: deprínderi
