 | as |
|
| Ceauș [ cea-uș ] VEZI SINONIME PENTRU ceauș PE ESINONIME.COM definiția cuvântului deli ceaus în mai multe dicționareDefinițiile pentru deli ceaus din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ceauș: ceaúș [Atestat: LET. I, 245/3 / V: ceúș, ceiúș / P: cea-uș / Plural: ceausi / Etimologie: tc çaus] (Înv) 1-4 substantiv masculin (Persoană cu) (rangul de) (funcționar inferior turc) ușier la curte. 5-7 substantiv masculin (Persoană cu) (rangul de) curier care transmitea poruncile în toate părțile imperiului. 8-10 substantiv masculin (Persoană cu) (gradul de) aprod care ducea pe vinovați înaintea justiției. 11-12 substantiv masculin (Îc) Al doilea alai-ceaus (Militar cu) (gradul de) locțiitor al unui alai- baș-ceauș. 13-15 substantiv masculin (Îc) ceaus-bașa sau ceaus-baș-aga (Persoană cu) (gradul de) comandant suprem al ceaușilor, care asista la ședințele înaltei Curți de Justiție, răspundea de captivii statului și introducea la Curte pe ambasadorii străini. 16-18 substantiv masculin (Îc) ceaus-baș-chiesadar (Militar cu) (gradul de) locotenent al unui ceauș-bașa. 19-21 substantiv masculin (Înv; îc) Vel-ceaus (Persoană care era) funcționar investit cu funcții analoge (comandantului ceaușilor de la Curte). 22-24 substantiv masculin (Îc) ceaus-spătăresc (Militar cu) (gradul de) comandant al lefegiilor spătărești. 25-27 substantiv masculin (Îc) ceaus de aprozi (Persoană cu) (rangul de) comandant al aprozilor. 28-30 substantiv masculin (Pex) (Persoană cu) (rangul de) căpetenie. 31-33 substantiv masculin (Persoană cu) grad mic (în armată) Si: căprar. 34-36 substantiv masculin (Persoană cu) (funcția de) aprod. 37-39 substantiv masculin (Personă cu) (funcția de) temnicer. 40-42 substantiv masculin (Persoană cu) (funcția de) căpetenie a surugiilor de la poștele statului. 43-45 substantiv masculin (Persoană cu) (funcția de) căpetenie a vânătorilor domnești. 46-48 substantiv masculin (Persoană cu) (funcția de) servitor la sinagogă. 49-51 substantiv masculin (Persoană cu) (funcția de) mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor Cf dragoman. 52 substantiv masculin (Ban; îf ceiuș) Personaj al jocului de călușari. 53 substantiv masculin (Ban; îf ceiuș) Ajutor al nașului și nașei, care poartă darurile nașului și hainele goviei până la mire acasă. 54 substantiv masculin Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 55 Melodie după care se execută ceaușul (54). 56 a (Bot; șîc poamă-ceausă) Varietate de struguri de masă albi, timpurii, cu boabe mari, cărnoase și gustoase. 57 substantiv masculin (Îc) ceaus-negru Varietate de struguri ceauși (60). 58 substantiv masculin (Îc) ceaus-mare Varietate de struguri ceauși (60). Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CEAUȘ: CEAÚȘ, ceauși, substantiv masculin (Învechit) 1. (La turci) Funcționar inferior al sultanului, care făcea mai ales serviciul de ușier sau de curier al curții, ori de aprod. Împăratul de vedea, Nici p-atît nu se lăsa: Semn ceaușului făcea Și degrabă c-aducea Un cal negru. TEODORESCU, P. P. 608. 2. (La noi, în orînduirea feudală) Nume dat unor funcționari publici: a) căpetenie, șef (al unui grup mai mic). Un ceauș de dorobanți venea înainte mîncînd pămîntul și învîrtea peste cap ștreangul. CARAGIALE, O. I 240. Pornirăm amîndoi pe jos spre casa clucerului, la care, în urma noastră, ceaușul de slujitori înșiruia oameni de jur împrejur. GHICA, S. 9. Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, îi tot zicea: Iancule, Jianule... TEODORESCU, P. P. 291. • Ceauș spătăresc = comandant al lefegiilor spătărești. Lefegiii spătarului, în număr de 500 [erau] subt comanda ceaușului spătăresc. BĂLCESCU, O. I 13; b) vătaf sau căpetenie de surugii de la poștele statului. Opt cai cu doi surugii, precedați de un ceauș călare. GHICA, S. A. 94; c) aprod. Un ceauș îi aduce înainte doi împricinați, să-i judece. GHICA, S. XVI. 3. Om de serviciu la sinagogă. Din cînd în cînd un ceauș trece grăbit spre sinagogă. SADOVEANU, O. II 421. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru ceauș: ceaúș m. (în turcă čauš, ușier, aprod, sergent de infanterie, limba neogreacă tsaúsi, limba bulgară sîrb. rut. čauš, poloneză czausz, ung. csáus). La Turcĭ, ceaușiĭ eraŭ foștĭ subofițerĭ de ĭenicerĭ care duceaŭ ordinele guvernuluĭ în toate părțile imperiuluĭ și făceaŭ și serviciu de aprozĭ aducîndu-ĭ pe vinovațĭ la judecată. (Eĭ eraŭ 300). La Românĭ, ușierĭ domneștĭ care-l precedaŭ pe domn și purtaŭ niște bastoane cu clopoțeĭ de argint. (Eraŭ comandațĭ de velceauș, care avea supt el 40 de lefegiĭ și o temniță la mahala p. vinovațiĭ de delicte micĭ. Eĭ împlineaŭ decĭ și rolu de armășeĭ saŭ mumbașirĭ, ca jandarmiĭ și gardiștiĭ de azĭ). Muntenia Căpitan care comanda 500 de ostașĭ, numit maĭ în ainte vătaf. P. P. Căpitan, vătaf, șef: ceaușu poteriĭ1. Muntenia Aprod dorobanț, agent judecătoresc orĭ polițienesc. Moldova substantiv neutru O horă. Adj. Poamă ceaușă, strugurĭ ceaușĭ, un fel de strugurĭ galbenĭ originarĭ din Taif, în Arabia (în turcă čauš üzümü).[1] Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru ceauș: ceauș m. 1. odinioară, curier sau ștafetă a guvernului turcesc: sosirea unui ceauș turc cu scrisori din partea Sultanalui BĂLC.; 2. plural ușieri ai Curții cari precedau pe Domn, purtând niște bastoane cu clopoței de argint; 3. grad militar, corespunzând modernului «căprar»: iar ceaușul poterii, slujitorul Domniei popular; 4. vătaful slugilor: doi surugii precedați de un ceauș călare GHICA; 5. azi, aprod care aduce pe vinovați înaintea justiției: un ceauș îi aduce înainte doi împricinați să-i judece Ghica; 6. varietate de struguri albi, de un gust delicios: ceauș negru; 7. numele unei hore. [în turcă ČAUȘ]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CEAUȘ: CEAÚȘ, ceauși, substantiv masculin 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (învechit) Om de serviciu la sinagogă. – Din limba turcă çavuș. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CEAUȘ: CEAÚȘ, ceauși, substantiv masculin 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (învechit) Om de serviciu la sinagogă. – Din limba turcă çavuș. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de arhaisme și regionalisme dă următoarea definitie pentru ceauș: ceaúș, ceaúși, substantiv masculin (învechit) 1. funcționar inferior al Sultanului turcesc (ușier, curier, aprod). 2. funcționar inferior în țările române cu aceleași funcții: ușier, curier, aprod. 3. căpetenie, comandant, șef, vătaf al slugilor. 4. grad vechi în armată (căprar). 5. mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor; dragoman. 6. varietate de struguri albi. 7. numele unei hore. Definiție sursă: Dicționar de arhaisme și regionalisme |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru CEAUȘ: CEAÚȘ, ceauși, substantiv masculin (învechit) 1. (La turci) Ușier, curier sau aprod al curții. 2. (La noi, în orânduirea feudală) Nume dat unor funcționari publici: a) căpetenie, șef, comandant; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod. 3. Om de serviciu la sinagogă. – limba turcă çavuș. Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru CEAUȘ: CEAÚȘ ceausi m. învechit 1) Slujbaș de rang inferior care îndeplinea diferite funcții la curte. 2) Servitor la sinagogă. [silabe cea-uș] /<turc. șavuș Forme diferite ale cuvantului ceaus: ceausi Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ceauș: ceaúș substantiv masculin, plural ceaúși Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ceauș: ceaúș substantiv masculin, plural ceaúși Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'DELI CEAUS' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL ceauș Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului ceauș dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii I, 245/3 / V: ceúș, ceiúș / P: cea-uș / Plural: ceauși / Etimologie: tc çaus] Înv 1-4 substantiv masculin Persoană cu rangul de funcționar inferior turc ușier la curte. 11-12 substantiv masculin Îc Al doilea alai-ceauș Militar cu gradul de locțiitor al unui alai- baș-ceauș. 13-15 substantiv masculin Îc ceauș-bașa sau ceauș-baș-aga Persoană cu gradul de comandant suprem al ceaușilor, care asista la ședințele înaltei Curți de Justiție, răspundea de captivii statului și introducea la Curte pe ambasadorii străini. 16-18 substantiv masculin Îc ceauș-baș-chiesadar Militar cu gradul de locotenent al unui ceauș-bașa. 19-21 substantiv masculin Înv; îc Vel-ceauș Persoană care era funcționar investit cu funcții analoge comandantului ceaușilor de la Curte. 22-24 substantiv masculin Îc ceauș-spătăresc Militar cu gradul de comandant al lefegiilor spătărești. 25-27 substantiv masculin Îc ceauș de aprozi Persoană cu rangul de comandant al aprozilor. 56 a Bot; șîc poamă-ceaușă Varietate de struguri de masă albi, timpurii, cu boabe mari, cărnoase și gustoase. 57 substantiv masculin Îc ceauș-negru Varietate de struguri ceauși 60. 58 substantiv masculin Îc ceauș-mare Varietate de struguri ceauși 60. CEAÚȘ ceauși m. |
GRAMATICA cuvântului ceauș? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului ceauș. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul ceauș poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE ceauș? Vezi cuvântul ceauș desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul ceauș?[ cea-uș ] Se pare că cuvântul ceauș are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL ceauș Inţelegi mai uşor cuvântul ceauș dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Ceauș spătăresc = comandant al lefegiilor spătărești |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: în sintagma stereotip dinamic?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul ceauș are forma: ceaúși
