 | as |
|
| Defăima [ de-fă-i-ma ] VEZI SINONIME PENTRU defăima PE ESINONIME.COM definiția cuvântului defaima în mai multe dicționareDefinițiile pentru defaima din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a defăima (forma la infinitiv) A defăima conjugat la timpul prezent:
|
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru defăima: defăima verb tranzitiv: [Atestat: COD. VOR. 109/20 / V: defaimafaidefaima, defaimafaiumá, defaimafamá, defaimaămá, desfdefaima, difaimá / prezentul indicativ: defaimafáim, defaimaméz și (înv) defaimaắim / Etimologie: it diffamare, lat *diffamiare] (C.i. oameni) 1 verb tranzitiv: (Înv) A îndepărta cu dispreț și cu dojană. 2 verb tranzitiv: (Înv) A subaprecia. 3 verb tranzitiv: (Înv) A desconsidera. 4 verb tranzitiv: (Înv) A înjosi. 5 verb tranzitiv: (Înv) A umili. 6 verb tranzitiv: (Înv) A detesta. 7 verb tranzitiv: A vorbi de rău Si: a bârfi, a ponegri. 8 verb tranzitiv: A blama. 9 verb tranzitiv: A calomia. 10 verb tranzitiv: A huli. 11-12 verb tranzitiv, reflexiv: A (se) compromite. 13 verb reflexiv: A decădea. 14 verb tranzitiv: (Înv) A profana. 15 verb tranzitiv: (Înv) A critica vehement. 16 verb tranzitiv: (Înv) A condamna. 17 verb tranzitiv: (Înv) A stigmatiza. 18 verb tranzitiv: (Îvr) A anula un act. 19 verb reflexiv: (Reg; îf desfdefaima) A se preface. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru DEFĂIMA: DEFĂIMA verb a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livresc) a (se) detracta, a (se) vitupera, (învechit și popular) a (se) ocărî, (popular) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (învechit) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) verb reflexiv:evi, (familial figurat) a (se) încondeia, (popular figurat) a (se) înnegri. (De ce îl defaima pe nedrept?) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru defaimă: defáimă (-me), substantiv feminin – Ponegrire, calomniere. latina *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt învechit și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la verb *diffamāre, prin intermediul unei variantă popular *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – derivat defăima, verb (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din secolul XVII; defăimător, adjectiv (care defăimează). conform faimă. Forme diferite ale cuvantului defaima: defaima-me Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru DEFĂIMA: DEFĂIMÁ, defăimez, verb I. tranzitiv 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (învechit) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [prezent industrie și.: defáim] – Din latina *diffamiare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru DEFĂIMA: DEFĂIMÁ, defăimez, verb I. tranzitiv 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ reflexiv (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (învechit) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din latina *diffamiare.[1] Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru defaimă: defáimă substantiv feminin [Atestat: (a. 1783) IORGA, S. despre XII, 106 / V: (îvr) defaimaámă / Plural: defaimame / Etimologie: drr defăima] (Înv) 1 Defăimare (7). 2 (Îe; înv) A lua în defaima A lua în batjocură. 3 Blamare. 4 Calomniere. 5 Hulire. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru defăima: defăimá verb (silabe -făi-), indicativ prezent persoana întâi singular: eu defăiméz, persoana a treia singular: el / ea și plural defaimeáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru defăima: defăimá (a defaima) (-făi-) verb, indicativ prezent 3 defăimeáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru defăima: defăima verb vezi DESCONSIDERA. DISPREȚUI. NESOCOTI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru DEFĂIMA: DEFĂIMÁ verb vezi calomnia. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru defaima: defaima verb tranzitiv: vezi defăima Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'DEFAIMA' deetatizádeetatizáreDEETATIZÁTdefDEFĂIMÁdefăimăciúneDEFĂIMÁREDEFĂIMÁTDEFĂIMĂTÓR |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL defaima Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului defaima dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii 109/20 / V: defaimafaidefaima, defaimafaiumá, defaimafamá, defaimaămá, desfdefaima, difaimá / prezentul indicativ: defaimafáim, defaimaméz și înv defaimaắim / Etimologie: it diffamare, lat *diffamiare] C. 19 verb reflexiv: Reg; îf desfdefaima A se preface. De ce îl defaima pe nedrept?. Despre XII, 106 / V: îvr defaimaámă / Plural: defaimame / Etimologie: drr defăima] Înv 1 Defăimare 7. 2 Îe; înv A lua în defaima A lua în batjocură. Defăimá a defaima -făi- verb, indicativ prezent 3 defăimeáză. |
GRAMATICA cuvântului defaima? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului defaima. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul defaima poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE defăima? Vezi cuvântul defăima desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul defăima?[ de-fă-i-ma ] Se pare că cuvântul defăima are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL defaima |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A bate șaua ca să priceapă sau să înțeleagă iapa?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul defăima se conjugă: ei ele defaimeáză
