 | as |
|
| Crede [ cre-de ] VEZI SINONIME PENTRU crede PE ESINONIME.COM definiția cuvântului crede în mai multe dicționareDefinițiile pentru crede din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a crede (forma la infinitiv) A crede conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CREDE: CRÉDE, cred, verb III. 1. tranzitiv (Urmat de o completivă directă) A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Crede și d-ta, mătușă, că, de-i face pe treabă, n-are să-ți fie degeaba. CREANGĂ, P. 172. Cred că ne vom putea înțelege ușor împreună. ALECSANDRI, T. I 283. Maică... Ești bătrînă și nu crezi... Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 100. • (Cu privire la spusele cuiva, prin extensie la persoana care spune) Și, văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său. ISPIRESCU, L. 5. Te crede moșul, nepoate. CREANGĂ, P. 211. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 237. • absolut Vedea cu ochelarii și tot nu verb reflexiv:ea să creadă. MACEDONSKI, O. I 49. În sfîrșit, i-am căzut la genunchi... Am plîns chiar, crezi tu? ALECSANDRI, T. I 423. (Foarte des în basme) Mai mincinos cine nu crede. ISPIRESCU, L. 1. (La imperativ, ca scuză către un cerșitoi căruia nu i se dă nimic) Crede, moșule, crede... Mîine,. babo, mîine... Au fost și ieri aci și tot așa li s-a spus; să creadă că nu li se poate da un bănuț. PAS, Z. I 51. • Expresia: Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. intranzitiv (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prepoziție «la») A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător (pentru durerea sau suferința cuiva). Baia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Cine a iubit ca mine va crede durerii mele. CONACHI, P. 100. L-așa oameni pătimași Poate crede cinevași... PANN, P. vezi III 12. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 276. • locuțiune adjectiv și adverb De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit. Nu știa carte, însă ținea cu o rînduială de necrezut socotelile gospodăriei. CAMILAR, TEM. 63. • Expresia: A nu-î crede (cuiva) = a nu-i fi milă (de cineva). Iată moartea vine, Vine, se răpede, Și nime nu-mi crede! ALECSANDRI, P. P. 118. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. Nu-i venea să-și creadă urechilor, și totuși Vasile nu rostise nici un neadevăr. C. PETRESCU, A. 387. Să giudece și cucoana Chirița ca d-ta... dar parcă nu-mi vine a crede. ALECSANDRI, T. I 156. 4. tranzitiv (Urmat de o completivă directă) A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A crezut Că moare-n cîmp aci. COȘBUC, P. I 231. Eu cred că tot ce-i a mămucăi e și al nostru. CREANGĂ, P. 9. Nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tînăr ce de tine-i îndrăgit. EMINESCU, O. I 80. Și tu, bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? JARNÍK-BÎRSEANU, 229. • Expresia: Îmi vine a crede că... vezi veni. • (Complementul indică o persoană) Îl cred în stare de orice. DAVIDOGLU, M. 15. ♦ A considera pe cineva altfel decît este în realitate. Tot mă crezi copil! DAVIDOGLU, M. 8. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger. CREANGĂ, P. 222. ♦ reflexiv A avea despre sine o părere exagerată în bine, a se socoti mai mult decît este în realitate; a fi îngîmfat. Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi! CARAGIALE, O. II 125. ♦ A spera. Ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela. NEGRUZZI, S. 141. 4. intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «tra») A avea încredere deplină în cineva «au în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, vezi R. 26. De crezi în poezie... De crezi în tinereță... De crezi în al tău frate... ALECSANDRI, P. I 130. Nici vorba le asculta, Nici în vorba lor credea. TEODORESCU, P. P. 432. 5. intranzitiv (În concepțiile mistico-religioase) A admite existenți lui dumnezeu și a primi dogmele bisericii; a avea o credință religioasă, (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «în») Grecii antici credeați în zei. – prezent industrie și: (regional) crez (CARAGIALE, O. VII 11). Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
 Ce inseamna? |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru crede: crede [Atestat: COD. VOR. 29/12 / prezentul indicativ: cred și (reg) crez, Cj 3: să credeeadă și (reg) să credeează, Im: credeede și credeezi, Ps: credeezui, Pt: credeezut, Gz: credeezând / Etimologie: moștenit din latinescul credo, -ere] 1 verb tranzitiv: (Iuz) A însărcina pe cineva cu ceva. 2 verb tranzitiv: (Iuz) A încredința cuiva ceva. 3 verb tranzitiv: (Îoc a se îndoi) A fi încredințat de adevărul unui lucru Si: a se încrede, a se încredința. 4 verb tranzitiv: (Iuz; elipsă pentru crede că n-am) Se spune cerșetorilor când nu li se dă pomană. 5 verb tranzitiv: (Îe) Cred și eu! Nu mă mir. 6 verb tranzitiv: (Îae) Desigur. 7-8 vi (Cu pp în) A da crezare (30-31) cuiva. 9 vi (Cu pp în) A avea încredere în cineva. 10 vi (Cu pp în) A se bizui pe cineva. 11 verb tranzitiv: (a) A admite adevărul a ceva. 12 verb tranzitiv: (a) A accepta părerea cuiva. 13 verb tranzitiv: (a) A înțelege pe cineva. 14 vi (Îe) A nu crede ochilor (sau, înv, ochii) A nu crede ceea ce se vede. 15 vi (Îe) A (nu)-i veni a crede A (nu) putea să creadă (3) ceva. 16 verb tranzitiv: (a) (Îe) (Să vezi și) să nu crezi! Este de necrezut! 17 verb tranzitiv: (a) (Îvp; prezentul indicativ) Zău! 18 verb tranzitiv: (a) (Ban; îf -ezi!) Crede-mă! 19 verb tranzitiv: A considera că... 20 verb tranzitiv: A i se părea că... 21 verb tranzitiv: A-și închipui că... 22 verb tranzitiv: (a) (prezentul indicativ 2; int) Oare? 23 vi (Îe) Cine te crezi? Ce părere ai? 24 vi (Îae) Ești înfumurat. 25 vi A avea milă de cineva. 26 vi A avea înțelegere pentru suferința cuiva. 27 vi A lua în seamă necazul cuiva. 28 vi (Cu pp în) A ține foarte mult la ceva. 29-30 vi (Cu pp în) A avea un cult pentru cineva sau ceva. 31-32 vi A-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 33 vi A crede în Dumnezeu și a accepta preceptele religioase. 34 verb tranzitiv: A presupune. 35 verb tranzitiv: A bănui. 36 verb tranzitiv: A spera. 37-38 verb tranzitiv: A lua drept altceva sau altcineva decât este în realitate. 39 verb reflexiv: A se considera. 40 verb reflexiv: (Pex) A se socoti altfel decât este în realitate. 41 verb reflexiv: (Pex) A avea despre sine părere exagerat de bună. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru crede: créde (-d, -ezút), verb – 1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (reflexiv) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. latina crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); conform italiana credere, prov., vezi cat. creire, limba franceza croire, spaniolă creer, portugheză crer. – derivat crez, substantiv neutru (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, substantiv masculin (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adjectiv (incredibil); crezător, adjectiv (încrezător; credul); crezare, substantiv feminin (încredere); crezămînt, substantiv neutru (încredere, credit); încrede, verb (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; învechit, a converti, a convinge; reflexiv, a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adjectiv (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adjectiv (încrezător, credul); neîncrezător, adjectiv (incredul; bănuitor); încredere, substantiv feminin (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, substantiv feminin (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, substantiv neutru (învechit, credință). conform credință. derivat neol. creanță, substantiv feminin (credit), din limba franceza créance; credență, substantiv feminin (învechit, bufet, mobilă), din italiana credenza, secolul XVIII; în Transilvania, cu variantă învechit credenț, din germana Kredenz(tisch); credit, substantiv neutru, din italiana credito, limba franceza crédit; credita, verb, din limba franceza créditer; (a)creditivă, substantiv feminin, din germana Akkreditiv; creditor, substantiv masculin, din italiana creditore; credul, adjectiv, din limba franceza crédule; credulitate, substantiv feminin, din limba franceza ; incredul, adjectiv; credibilitate, substantiv feminin Forme diferite ale cuvantului crede: crede-d -ezút Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru CREDE: CREDE verb 1. a aprecia, a chibzui, a considera, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, a socoti, (popular) a chiti, a cugeta, (învechit) a cunoaște, a număra. (Eu crede că așa trebuie să facem.) 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o crede de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (popular) a se ține. (Se crede inteligent.) 4. a bănui, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (învechit și regional) a nădăi, (regional) a chibzui, a probălui, (figurat) a mirosi. (Cine ar fi crede că se va întîmpla astfel?) 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (regional) a probălui, (învechit) a supoza. (crede că vom pleca în două zile.) 6. a (se) aștepta, a-și imagina, a-și închipui. (Ce crede că ai să vezi?) 7. a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, a i se părea, (învechit și popular) a i se năluci. (Tu crede numai că l-ai văzut!) 8. a nădăjdui, a spera, (învechit și regional) a se nădăi. (A început a crede că va fi liniștit.) 9. a se încrede. (crede în tine!) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CREDE: CRÉDE, cred, verb III. 1. tranzitiv A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. • Expresia: Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. intranzitiv A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. • Expresia: A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. tranzitiv A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ reflexiv A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. intranzitiv A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. intranzitiv A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; prin extensie a avea o anumită credință religioasă. – latina credere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CREDE: CRÉDE, cred, verb III. 1. tranzitiv A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. • Expresia: Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. intranzitiv A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. • Expresia: A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. tranzitiv A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ reflexiv A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. intranzitiv A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. intranzitiv A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; prin extensie a avea o anumită credință religioasă. – latina credere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru crede: crede vezi 1. a fi convins că un lucru e adevărat: sătulul nu crede celui flămând; 2. a avea încredere în cineva, a urma sfaturilor sale: crede ce-ți spun; 3. a socoti, a presupune: cred că vei reuși; 4. a avea credință: a crede în D-zeu; 5. a avea o părere (adesea exagerată) despre sine: el se crede. [latina CREDERE]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru crede: créde (a) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele cred, persoana întâi plural: noi crédem; conjunctiv prezent 3 să creádă; imperativ créde / crezi; gerunziu crezấnd; participiu crezút Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru crede: créde verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele créd, persoana întâi plural: noi crédem; conjunctiv prezent persoana a treia singular: el / ea și plural creádă; participiu crezút Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'CREDE' crecuțăCRECY-EN-PONTHIEUcredCREDĂCRÉDECREDÉNȚcredénțăcredențárcredențariu |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL crede Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului crede dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii 29/12 / prezentul indicativ: cred și reg crez, Cj 3: să credeeadă și reg să credeează, Im: credeede și credeezi, Ps: credeezui, Pt: credeezut, Gz: credeezând / Etimologie: moștenit din latinescul credo, -ere] 1 verb tranzitiv: Iuz A însărcina pe cineva cu ceva. 14 vi Îe A nu crede ochilor sau, înv, ochii A nu crede ceea ce se vede. 15 vi Îe A nu-i veni a crede A nu putea să creadă 3 ceva. Eu crede că așa trebuie să facem. Această circumstanță o crede de bun augur. Se crede inteligent. Cine ar fi crede că se va întîmpla astfel? 5. Crede că vom pleca în două zile. Ce crede că ai să vezi? 7. Tu crede numai că l-ai văzut! 8. A început a crede că va fi liniștit. Crede în tine!. Această circumstanță o crede de bun augur. Se crede inteligent. Crede că vom pleca în două zile. |
GRAMATICA cuvântului crede? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului crede. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul crede poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE crede? Vezi cuvântul crede desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul crede?[ cre-de ] Se pare că cuvântul crede are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL crede Inţelegi mai uşor cuvântul crede dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Cred și eu = se înțelege de la sine, nu-i de mirare că-i așa locuțiune adjectiv și adverb De necrezut = cum nu-ți poți închipui, de neînchipuit A nu-î crede cuiva = a nu-i fi milă de cineva Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL crede |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Tranzitiv a acționa pe cineva în justiție sau în judecată?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
