eSursa - Dictionar de sinonimeas



Definiție comun


PROPOZIȚIIEXPRESIISINONIMEANTONIME GRAMATICĂSILABE
Comun [ co-mun ]
VEZI SINONIME PENTRU comun PE ESINONIME.COM


definiția cuvântului comun în mai multe dicționare

Definițiile pentru comun din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române:
Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adjectiv

1. (În opoziție cu particular, individual) Care aparține tuturora sau mai multora; care privește, ține de sau interesează pe toți sau pe mai mulți; de care se folosesc toți sau mai mulți. vezi obștesc, colectiv, public, general, universal. Curte comună. A avea interese comune. ▭ Bogățiile de orice natură ale subsolului, fabricile, uzinele și minele, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație de orice fel, transportul feroviar, fluvial, maritim și aerian, bănci le, poșta, telegraful, telefonul, radioul, mijloacele de tipar, cinematografia și teatrul, gospodăriile agricole de stat, stațiunile de mașini și tractoare, întreprinderile comunale și partea naționalizată a fondului de locuințe de la orașe constituie proprietate de stat, bun comun al poporului. CONST. R.P.R.

11. Jean Bart... are puncte comune cu literatura dintre 1880-1900... literatură cu caracter critic, literatură înclinată spre satiră. IBRĂILEANU, S. 89.
       • (juridic) Drept comun = totalitatea legilor fundamentale care guvernează legislația unui stat (și în care nu sînt cuprinse legile cu caracter special sau excepțional). Pedepse de drept comun. ▭ Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = (în opoziție cu substantiv propriu) substantiv care servește la indicarea obiectelor (ființe, lucruri, stări, acțiuni, însușiri, relații) de același fel. «Lup», «scaun», «frumusețe» sînt substantive comune. ▭ (matematică) Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil prin mai multe numere întregi date. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții.
       • Expresia: De comun acord = în perfectă înțelegere, în deplină armonie, în acord (unii cu alții). A face cauză comună (cu cineva) = a lua parte cuiva într-o chestiune sau într-o discuție, a se declara solidar cu el, a se alătura lui. vezi identifica. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răsculați]. DUMITRIU, B. forme 86. A nu avea nimic comun cu cineva= a nu avea de-a face cu cineva, a nu avea nici un fel de relații cu cineva. A duce viață comună (cu cineva) = a trăi sub același acoperiș.
♦ (Substantivat, n. sg.) Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești sau pentru folos obștesc. Vaca și vițelul ne rămîn nouă... buhăieșul îl dăm la comun... așa spune mama. CAMILAR, TEM. 305.
       • Locuţiune adverbiala În comun = laolaltă, împreună. Colectiviștii muncesc pămîntul în comun.

2. Obișnuit, normal. vezi răspîndit, frecvent. Cu cît va fi mai mare înălțimea morală, de la care observă artistul societatea descrisă, cu atîta mai adîncă înrîurire vor avea scrierile lui... Acestea toate sînt lucruri, putem zice, comune, și e de mirare numai că se găsesc oameni care nu pot să le înțeleagă. GHEREA, ST. Hristos II 97.
       • Loc comun = idee reprezentată de toți (sau de mulți) în același fel (și banalizată prin deasa ei întrebuințare). Limbaj comun vezi limbaj.
       • (Substantivat, în expresie) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, anormal.

3. Banal, de rînd. vezi mediocru, ordinar, vulgar. Stil comun.
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-Ă
Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane
Ce inseamna expresia      Ce inseamna?

comun
Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru comun:
comun, comună [Atestat: COD. ȚIV. 5/9 / Plural: comuni, comune / Etimologie: franceza commun, lat communis] 1-2 a Care aparține mai multora sau tuturor. 3-4 a Care privește pe mai mulți sau pe toți. 5-6 a Care interesează pe mai mulți sau pe toți. 7-8 a De care se folosesc mai mulți sau toți Si: obștesc. 9 a (Jur; îs) Drept comun Parte a dreptului care are aplicare generală. 10 a (Jur; îs) Criminal de drept comun Criminal care a comis o crimă obișnuită. 11 a (Grm; îs) Substantiv comun Substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. 12 a(Mat; îs) Factor comun Număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. 13 a (Mat; îs) Divizor comun Număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. 14 a (Mat; îs) Multiplu comun Număr care este divizibil cu mai multe numere întregi date. 15 a (Mat; îs) Cel mai mic multiplu comun Cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. 16 a (Mat; îs) Numitor comun Numitor care aparține mai multor fracții. 17 a (Rar; îs) An comun An calendaristic. 18 a (îs) Simț comun Minte sănătoasă Cf bun simț. 19 a (Îe) A face cauză comună cu cineva A lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. 20 sn(Îe) A nu avea nimic (în) comun cu cineva (sau ceva) A nu avea nici o legătură cu cineva (sau ceva). 21 a (Îe) A duce viață comună cu cineva A trăi sub același acoperiș Si: a conviețui. 22 sn Ceea ce aparține unei colectivități. 23 sn Ceea ce este alcătuit pe baze obștești. 24 av (îlav) În comun Laolaltă. 25 a Obișnuit. 26 a Frecvent. 27 a (Îs) Loc comun Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate. 28 sn (îe) A ieși din comun A se prezenta ca ceva deosebit de ceilalți. 29 a Banal. 30 a De proastă calitate.
Forme diferite ale cuvantului comun: comună
Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a

COMUN
Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adjectiv

1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc.
       • Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic.
       • Expresia: A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui.
♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești.
       • Locuţiune adverbiala În comun = laolaltă, împreună.

2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent.
       • Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate.
       • Expresia: (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți.

3. Banal, de rând; de proastă calitate.

– Din limba franceza commun, latina communis.
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-Ă
Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a

COMUN
DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adjectiv

1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc.
       • Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic.
       • Expresia: A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui.
♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești.
       • Locuţiune adverbiala În comun = laolaltă, împreună.

2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent.
       • Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate.
       • Expresia: (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți.

3. Banal, de rând; de proastă calitate.

– Din limba franceza commun, latina communis.
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-Ă
Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COMUN
Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN, -Ă adjectiv

1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc.
       • Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții.
       • A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.).

2. Obișnuit, normal.
       • Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare.

3. Banal, de rând. // substantiv neutru Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești.
       • În comun = laolaltă, împreună.
       • A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< latina communis, conform limba franceza commun].
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-Ă
Definiție sursă: Dicționar de neologisme

COMUN
Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN, -Ă

I. adjectiv

1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc.
       • (juridic) drept comun = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții.
       • a face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva.

2. obișnuit, normal, frecvent.
       • loc comun = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate.

3. mediocru, banal, de rând.

II. substantiv neutru ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești.
       • în comun = laolaltă, împreună.
       • a ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (<fr. commun, latina communis)
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-Ă comuni.
Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme

comun
Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru comun:
*común, -ă adjectiv (latina com-múnis, despre múnus, însarcinare. vezi i-mun, muni-cipiŭ, re-munerațiune). La care ĭaŭ saŭ pot lua parte toțĭ: fîntînă comună. Ceĭa ce e propriŭ maĭ multora: interes comun. General, universal: limbă comună. Ordinar, obișnuit: întrebuințare comună. Abundant, frecŭent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceĭurĭ comune, față comună. Mediocru, ĭeftin: marfă comună. Viață comună, la un locuțiune gramatică Nume comun, care convine tuturor ființelor aceleĭașĭ speciĭ. substantiv neutru Cel maĭ mare număr: comunu oamenilor. În comun, la un loc cu altu: a trăi în comun.
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-ă lacedemoni
Definiție sursă: Dicționaru limbii românești

COMUN
Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMUN adjectiv

1. colectiv, general, obștesc, public. (Problemă de interes comun.)

2. (gramatică) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv comun.)

3. normal, obișnuit. (Un om comun.)

4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev comun.)

5. grosolan, ordinar. (Pînză comun.)

6. banal, standard, stereotip, șablonard. (Formule comun.)

7. banal, neoriginal, (figurat) ieftin. (Un procedeu stilistic comun.)

8. banal, prozaic, (figurat) plat, (livresc figurat) tern. (Stil comun.)

9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de comun.)

10. banal, obișnuit, ordinar, (învechit) prost, prostesc. (În lucruri comun voi vedeți numai minuni.)
Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române

COMUN
Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN comună (comuni, comune)

1) Care aparține mai multor persoane. Casă comună. Pământ comun.

2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă comună. Operă comună. Acțiune comună.

3) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obștesc; colectiv. Bun comun. Interes comun. Voință comună. Drept comun.

4) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; obișnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă comună. Figură comună. Stil comun. Manieră comună.
       • În comun împreună. A ieși din comun a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, latina communis
Forme diferite ale cuvantului comun: comună
Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române

comun
Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru comun:
común (comúnă), adjectiv

– Care aparține mai multor sau tuturor. latina communis, limba franceza commun (secolul XIX).

– derivat comună, substantiv feminin (primărie), din limba franceza commune; comunal, adjectiv, din limba franceza communal; comunism, substantiv neutru, din limba franceza ; comunist, substantiv masculin; comunica, verb, din latina communicare (secolul XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, substantiv neutru; comunicați(un)e, substantiv feminin; comunicabil, adjectiv; comunicativ, adjectiv; comunicant, adjectiv, din limba franceza ; comunitate, substantiv feminin (faptul de a fi comun, unire, grupare), din latina communitas (secolul XVIII); comuniune, substantiv feminin, din limba franceza communion.
Forme diferite ale cuvantului comun: comúnă
Definiție sursă: Dicționarul etimologic român

comun
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru comun:
comun a.

1. ce-i al tuturor: aerul, soarele, sunt comune;

2. abundant: argintul e mai comun decât aurul;

3. de puțină valoare, de rând: lucru, graiu, obiceiu comun;

4. gramatică nume care convine tuturor indivizilor din aceeaș specie.
Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COMUN
Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru COMUN:
COMÚN, -Ă adjectiv (< latina communis, conform limba franceza commun): în sintagmele gen comun, limbă comună, număr comun, nume comun, slavă comună și substantiv comun (vezi).
Forme diferite ale cuvantului comun: comun-Ă
Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici

comun
Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru comun:
común adjectiv masculin, plural comúni; forme singular comúnă,pl. comúne
Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române

comun
Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru comun:
común adjectiv masculin, plural comúni; forme comúnă, plural comúne
Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat

Comun
Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Comun:
Comun ≠ propriu
Definiție sursă: Dicționar de antonime


CUVINTE APROPIATE DE 'COMUN'
comsomolístComteComuCOMULTÍPLUCOMÚNCOMÚNĂCOMUNÁLCOMUNÁRDcomunárdă

EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Comun
Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului comun dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii
Comun, comună [Atestat: COD.
5/9 / Plural: comuni, comune / Etimologie: franceza commun, lat communis] 1-2 a Care aparține mai multora sau tuturor.
9 a Jur; îs Drept comun Parte a dreptului care are aplicare generală.
10 a Jur; îs Criminal de drept comun Criminal care a comis o crimă obișnuită.
11 a Grm; îs Substantiv comun Substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel.
12 aMat; îs Factor comun Număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume.
13 a Mat; îs Divizor comun Număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date.
14 a Mat; îs Multiplu comun Număr care este divizibil cu mai multe numere întregi date.
15 a Mat; îs Cel mai mic multiplu comun Cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi.
16 a Mat; îs Numitor comun Numitor care aparține mai multor fracții.
17 a Rar; îs An comun An calendaristic.
18 a îs Simț comun Minte sănătoasă Cf bun simț.
19 a Îe A face cauză comună cu cineva A lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție.
20 snÎe A nu avea nimic în comun cu cineva sau ceva A nu avea nici o legătură cu cineva sau ceva.
21 a Îe A duce viață comună cu cineva A trăi sub același acoperiș Si: a conviețui.
24 av îlav În comun Laolaltă.
27 a Îs Loc comun Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate.
28 sn îe A ieși din comun A se prezenta ca ceva deosebit de ceilalți.
Problemă de interes comun.
Substantiv comun.
Un om comun.
Un elev comun.
Pînză comun.
Formule comun.
Un procedeu stilistic comun.
Stil comun.
Viața pictorului a fost uimitor de comun.
În lucruri comun voi vedeți numai minuni.
COMÚN comună comuni, comune 1 Care aparține mai multor persoane.
Casă comună.
Pământ comun.
Muncă comună.
Operă comună.
Acțiune comună.
Bun comun.
Interes comun.
Voință comună.
Drept comun.
Metodă comună.
Figură comună.
Stil comun.
Manieră comună.
       • În comun împreună.
A ieși din comun a se deosebi; a se distinge.
Substantiv comun.
Un om comun.
Un elev comun.
Pânză comun.
Un procedeu stilistic comun.
Viața pictorului a fost uimitor de comun.
În lucruri comun voi vedeți numai minuni.

GRAMATICA cuvântului Comun?
Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului comun.
Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice.
Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Comun poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
  • Partea de vorbire împreună cu genul gramatical prin care se grupează părţile de propoziţie fac ca cuvantul Comun sa indeplinească rolul de: substantiv feminin, substantiv masculin, substantiv neutru, adjectiv masculin,
  • Formarea singularului şi pluralului substantivului se face prin adăugarea numeralelor un / două

CUM DESPART ÎN SILABE comun?
Vezi cuvântul comun desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul comun?
[ co-mun ]
Se pare că cuvântul comun are două silabe

EXPRESII CU CUVÂNTUL Comun
Inţelegi mai uşor cuvântul comun dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe
juridic Drept comun = totalitatea legilor fundamentale care guvernează legislația unui stat și în care nu sînt cuprinse legile cu caracter special sau excepțional
▭ Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită
Substantiv comun = în opoziție cu substantiv propriu substantiv care servește la indicarea obiectelor ființe, lucruri, stări, acțiuni, însușiri, relații de același fel
▭ matematică Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume
Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date
Multiplu comun = număr care e divizibil prin mai multe numere întregi date
Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții
De comun acord = în perfectă înțelegere, în deplină armonie, în acord unii cu alții
A face cauză comună cu cineva = a lua parte cuiva într-o chestiune sau într-o discuție, a se declara solidar cu el, a se alătura lui
A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș
Locuţiune adverbiala În comun = laolaltă, împreună
Loc comun = idee reprezentată de toți sau de mulți în același fel și banalizată prin deasa ei întrebuințare
Substantivat, în expresie A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, anormal
Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale
Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită
Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel
Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume
Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date
Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date
Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi
Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții
An comun = an calendaristic
A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție
A nu avea nimic comun cu cineva sau ceva = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de
A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui
Locuţiune adverbiala În comun = laolaltă, împreună
Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate
Substantivat A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți
Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale
Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită
Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel
Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume
Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date
Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date
Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi
Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții
An comun = an calendaristic
A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție
A nu avea nimic comun cu cineva sau ceva = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de
A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui
Locuţiune adverbiala În comun = laolaltă, împreună
Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate
Substantivat A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți
Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții
A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva într-o chestiune, într-o discuție etc
Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare
În comun = laolaltă, împreună
A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit
juridic drept comun = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții
a face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva
loc comun = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate
în comun = laolaltă, împreună
a ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit

© 2024 qDictionar.com


SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Comun

Eşti tare la limba română?

Ce înseamnă expresia: Amor propriu?

Apasă click pe răspunsul corect.
corectcorectgresitgreşit
ușor, repede
aparat folosit pentru respirația artificială
prețuire uneori exagerată pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva
a subjuga
VEZI RĂSPUNSUL CORECT

Știi care e înțelesul următoarelor expresii?


dex-app