 | as |
|
| Compunere [ com-pu-ne-re ] VEZI SINONIME PENTRU compunere PE ESINONIME.COM definiția cuvântului compunere în mai multe dicționareDefinițiile pentru compunere din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE substantiv feminin (< compúne < latina compunere, conform limba franceza composer): procedeu de formare a cuvintelor care constă în combinarea a două sau mai multe cuvinte-bază, cu sau fără intervenția formativelor (formanților), în vederea obținerii unui cuvânt nou. • compunere prin subordonare: (atributivă, completivă și circumstanțială; paratactică și joncțională): botgros, iarbă-mare, Valea Călugărească, Almașul Mare, bună-cuviință, bunăvoință, rea-credință, calea-robilor, floarea-soarelui, Gura-Ocniței, Vatra-Dornei, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, apă-de-plumb, floare-de-colț, ridiche-de-lună, Baia-de-Aramă, Sâmbăta-de-Jos, fluieră-vânt, încurcă-lume, gură-cască, ducă-se-pe pustii, vino-ncoace, scump-la-tărâțe, lasă-mă-să-te-las, du-te-vino, ucigă-l-toaca, soare-apune, roșu-închis, gri-bleu, bunăvoie, binefăcător, clarvăzător, atotputernic, treisprezece, douăzeci etc. • compunere prin coordonare (paratactică și joncțională): pușcă-mitralieră, zi-muncă, mobilă-tip, locotenent-colonel, general-maior, artist-cetățean, social-economic, economico-social, democrat-revoluționar, sud-american, româno-francez, franco-român, București-Nord, Ploiești-Sud, Sângeorz-Băi, Techirghiol-Sat, de pe la, treizeci și cinci, optzeci și doi etc. • compunere prin abreviere: C.F.R. (Căile Ferate Române), O.N.T. (Oficiul Național de Turism), SANEPID (Serviciul anti-epidemic) etc. Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE compunerei forme 1) vezi A COMPUNE. 2) lingvistică Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvânt nou prin reunirea a două sau a mai multor cuvinte. 3) matematică Operație de determinare a rezultantei a doi sau mai mulți vectori. 4) Lucrare pe o temă literară sau liberă scrisă de un elev cu scopul verificării cunoștințelor lui. 5) învechit Rezultat al unui proces de creație artistică; compoziție. [G.-D. compunerii] /v. a compune Forme diferite ale cuvantului compunere: compunerei Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPUNERE s. 1. alcătuire, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (învechit) izvodire, redacție, redijare. (compunere unei opere literare.) 2. (concret) compoziție. (Ce compunere aveți pentru astăzi?) 3. (tipografie) compoziție, culegere, cules, zețuire, zețuit. (compunere materialului pentru tipărit.) 4. alcătuire, formație, întocmire. (Grupul mergea în următoarea compunere...) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE, compuneri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (concretizat) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (lingvistică) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – vezi compune. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE substantiv feminin 1. acțiunea de a compune. 2. bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare școlară scrisă asupra unei teme; compoziție (6). (<compune) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE, compuneri, substantiv feminin Acțiunea de a compune și rezultatul ei. 1. Alcătuire, îmbinare, combinare. 2. (Concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. Mi s-a prilejit a face... cîteva cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169. 3. Lucrare școlară asupra unei teme (date sau alese). Compunere liberă. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE, compuneri, substantiv feminin 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (concretizat) Lucrare școlară asupra unei teme. 4. (lingvistică) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – vezi compune. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru COMPUNERE: COMPÚNERE substantiv feminin 1. Acțiunea de a compune și rezultatul ei; alcătuire. 2. (concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (lingvistică) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a două cuvinte care formează un cuvânt nou. 4. Lucrare școlară asupra unei teme. [< compune]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru compunere: compunere forme lucrare de a compune și rezultatul ei: compozițiune. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru compunere: compúnere substantiv feminin, genitiv dativ articulat compúnerii; plural compúneri Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru compunere: compúnere substantiv feminin, genitiv dativ articulat compúnerii; plural compúneri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru compunere: *compúnere forme Compozițiune. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Compunere: Compunere ≠ descompunere Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'COMPUNERE' compuncțiúneCOMPÚNDCOMPUNDÁRECOMPÚNECOMPÚNEREcompúrcompurtácompurtáreCOMPÚS |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Compunere Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului compunere dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii • compunere prin subordonare: atributivă, completivă și circumstanțială; paratactică și joncțională: botgros, iarbă-mare, Valea Călugărească, Almașul Mare, bună-cuviință, bunăvoință, rea-credință, calea-robilor, floarea-soarelui, Gura-Ocniței, Vatra-Dornei, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, apă-de-plumb, floare-de-colț, ridiche-de-lună, Baia-de-Aramă, Sâmbăta-de-Jos, fluieră-vânt, încurcă-lume, gură-cască, ducă-se-pe pustii, vino-ncoace, scump-la-tărâțe, lasă-mă-să-te-las, du-te-vino, ucigă-l-toaca, soare-apune, roșu-închis, gri-bleu, bunăvoie, binefăcător, clarvăzător, atotputernic, treisprezece, douăzeci etc. • compunere prin coordonare paratactică și joncțională: pușcă-mitralieră, zi-muncă, mobilă-tip, locotenent-colonel, general-maior, artist-cetățean, social-economic, economico-social, democrat-revoluționar, sud-american, româno-francez, franco-român, București-Nord, Ploiești-Sud, Sângeorz-Băi, Techirghiol-Sat, de pe la, treizeci și cinci, optzeci și doi etc. • compunere prin abreviere: C. COMPÚNERE compunerei forme 1 vezi A COMPUNE. Compunere unei opere literare. Ce compunere aveți pentru astăzi? 3. Compunere materialului pentru tipărit. Grupul mergea în următoarea compunere. Ce compunere aveți pentru astăzi? 3. |
GRAMATICA cuvântului Compunere? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului compunere. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Compunere poate fi: substantiv,
|
CUM DESPART ÎN SILABE compunere? Vezi cuvântul compunere desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul compunere?[ com-pu-ne-re ] Se pare că cuvântul compunere are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Compunere |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: ♦ locuțiune adverbiala cu mare greutate?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul compunere are forma: compúneri
