 | as |
|
| Apostrofă [ a-pos-tro-fă ] VEZI SINONIME PENTRU apostrofă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului apostrofa în mai multe dicționareDefinițiile pentru apostrofa din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a apostrofa (forma la infinitiv) A apostrofa conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ, apostrofe, substantiv feminin Figură retorică prin care vorbitorul sau scriitorul, întrerupîndu-și cursul povestirii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. În poezia «Călin» a lui Eminescu cursul povestirii este întrerupt de următoarea apostrofă: «O, tu grai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii». ♦ Cuvînt de imputare sau de reproș adresat cuiva pe un ton violent. Într-o apostrofă... își varsă tot focul, spunîndu-i o frază atît de caracteristică pentru ea, care a ridicat însă mirarea multor critici. GHEREA, ST. Hristos II 260. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ, apostrofez, verb I. tranzitiv A adresa cuiva o apostrofă, o mustrare, a-i vorbi pe un ton aspru, mustrător. [Eminescu] apostrofează clasele de sus. IBRĂILEANU, spaniolă Hristos 175. • figurat Părea că toate [broaștele] laolaltă apostrofează luna, Că fiecare broască se ceartă cu o stea. TOPÎRCEANU, S. A. 59. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ1, apostrofe, substantiv feminin 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn limba franceza apostrophe, latina apostropha. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ1, apostrofe, substantiv feminin 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – Din limba franceza apostrophe, latina apostropha. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ, apostrofe, substantiv feminin Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). ♦ Figură retorică prin care vorbitorul sau scriitorul, întrerupându-și cursul povestirii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – în franceză apostrophe (neologism din limba latină apostropha). Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ substantiv feminin Procedeu stilistic constând în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. ♦ Mustrare, imputare, reproș (adresat violent cuiva). [< limba franceza apostrophe, latina apostropha, greacă apostrophe – întoarcere către]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ substantiv feminin 1. mustrare, reproș. 2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. (< limba franceza apostrophe, greacă apostrophe) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ apostrofae forme 1) Figură retorică prin care un vorbitor sau un scriitor se adresează direct cuiva. 2) Cuvinte de reproș (adresate cuiva pe un ton aspru). /<fr. apostrophe, latina apostropha Forme diferite ale cuvantului apostrofa: apostrofae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru apostrofă: apostrofă forme 1. figură de retorică prin care oratorul se adresează direct la persoane, la lucruri (personificate); 2. figurat interpelare vie, atac în treacăt. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ, apostrofez, verb I. tranzitiv A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din limba franceza apostropher. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ, apostrofez, verb I. tranzitiv A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din limba franceza apostropher. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ, apostrofez, verb I. tranzitiv A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). – în franceză apostropher. Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru apostrofa: apostrofá v [Atestat: I. NEGRUZZI, S. I, 367 / prezentul indicativ: apostrofaféz / Etimologie: franceza apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustrător. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ verb trecut a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< limba franceza apostropher) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru apostrofa: apostrofá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu apostroféz, persoana a treia singular: el / ea și plural apostrofeáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ verb I. trecut A vorbi cuiva aspru, a mustra. [< limba franceza apostropher]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru apostrofă: apostrófă (imputare) substantiv feminin, genitiv dativ articulat apostrófei; plural apostrófe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru apostrofă: apostrófă (imputare) substantiv feminin, genitiv dativ articulat apostrófei; plural apostrófe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru apostrofa: apostrofá (a apostrofa) verb, indicativ prezent 3 apostrofeáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru APOSTROFĂ: APOSTROFĂ substantiv apostrofare. (apostrofa la adresa cuiva.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ2 substantiv feminin vezi apostrof. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru APOSTRÓFĂ: APOSTRÓFĂ2 substantiv feminin vezi apostrof. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru apostrofă: apostrófă2 substantiv feminin vezi apostrof Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru APOSTROFA: APOSTROFÁ verb vezi certa. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'APOSTROFA' apostolicitáteAPOSTOLÍEApostolulAPOSTRÓFAPOSTROFÁAPOSTROFÁREapostrofátapostrofézapostrofi |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL APOSTROFA Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului apostrofa dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii APOSTRÓFĂ apostrofae forme 1 Figură retorică prin care un vorbitor sau un scriitor se adresează direct cuiva. I, 367 / prezentul indicativ: apostrofaféz / Etimologie: franceza apostropher] A vorbi cuiva pe un ton mustrător. Apostrofá a apostrofa verb, indicativ prezent 3 apostrofeáză. Apostrofa la adresa cuiva. |
GRAMATICA cuvântului APOSTROFA? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului apostrofa. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul APOSTROFA poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE apostrofă? Vezi cuvântul apostrofă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul apostrofă?[ a-pos-tro-fă ] Se pare că cuvântul apostrofă are patru silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL APOSTROFA |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Număr mixt?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul apostrofa se conjugă: ei ele apostrofeáză
