 | as |
|
| Ameninţare. [ a-me-nin-ţa-re. ] VEZI SINONIME PENTRU ameninţare. PE ESINONIME.COM definiția cuvântului amenintare în mai multe dicționareDefinițiile pentru amenintare din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: |
| Dicționarul analogic și de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru AMENINȚARE.: AMENINȚARE. substantiv Amenințare, intimidare, înfricoșare, înspăimîntare (rar); războiul nervilor (figurat); sperietură, speriat, speriere (rar); teroare, terorizare; terorism; avertizare, avertisment, prevenire; șantaj, șantajare; admonestare, admonestație (rar), apostrofare, răsteală (popular), stropșeală (popular și fam.), stropșire (popular și fam.). Blestem, imprecație, afurisenie, urgisire (învechit și popular), anatemă, anatemizare (rar). Pericol, primejdie, sabia lui Damocles. Sperietoare. Adj. Amenințător, înspăimîntător, îngrozitor, abominabil, înfricoșător, înfiorător. Intimidat, înfricoșat, înfricat (regional), înspăimîntat, speriat, timorat (livresc), îngrozit. Blestemat, afurisit, urgisit (popular). Periculos, primejdios, riscant. Vb. A amenința, a intimida, a speria, a băga spaima (în cineva), a băga în sperieți, a înspăimînta, a înfricoșa, a îngrozi, a umple de groază, a teroriza, a ține sub teroare. A primejdui, a periclita, a pune în pericol. A preveni, a avertiza; a șantaja; a apostrofa, a admonesta, a stropși (popular și fam.). A se speria, a se înspăimînta, a se înfricoșa, a se înfrica, a se îngrozi, A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar). A fi amenințat, a fi în pericol, a fi periclitat, a fi terorizat, a fi (a sta) între ciocan și nicovală, a atîrna de un fir de păr, a-l paște pe cineva moartea (păcatul, primejdia). adverb În pericol; între ciocan și nicovală, la marginea prăpastiei; cu amenințări, amenințător. vezi asuprire, ceartă, frică, mustrare, pedeapsă. Definiție sursă: Dicționar analogic și de sinonime al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru AMENINȚARE: AMENINȚÁRE, amenințări, substantiv feminin Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. 1. Manifestare, prin vorbe, gesturi etc., a intenției de a pricinui (cuiva) o neplăcere, un rău. Mereu îi ajungeau la ureche, din partea stăpînirii, amenințări. PAS, L. I 108. Nevăstuica rîde în capul scărilor și nu se sperie de amenințările pe care le cunoaște. C. PETRESCU, A. 459. Amenințarea este mai grea, pentru un suflet ce se clatină ușor, decît chiar lovitura. CARAGIALE, O. I 284. • figurat Balaurii de la marginea pămîntului suflau asupra țărmului nostru amenințare. SADOVEANU, N. forme 101. 2. Primejdie. Renașterea imperialismului german, cu sprijinul imperialiștilor americani, constituie o amenințare pentru pacea Europei, pentru securitatea și existența popoarelor europene. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru amenințare: amenințáre substantiv feminin [Atestat: CORESI, ap. CP 364 / Plural: amenintarețări / V: -elințare, -elițare, -ițare, -erințare, melițare / Etimologie: amenința] 1 (Înv) Gest poruncitor cu mâna al cuiva (mai ales al divinității) adresat cuiva Si: amenințat1 (1). 2-3 (Înv; pex) Voință (divină) Si: amenințat1 (2-3). 4 (Înv; pex) verb reflexiv:ere a cuiva Si: amenințat1 5 (Pex) Primejdie. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru AMENINȚARE: AMENINȚÁRE, amenințări, substantiv feminin Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. • (juridic) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – vezi amenința. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru AMENINȚARE: AMENINȚARE s. 1. (învechit) îngrozire. (amenintare cuiva cu moartea.) 2. periclitare, primejduire, (rar) primejduială. (amenintare carierei lui.) 3. pericol, primejdie, (învechit și popular) nevoie. (Îl pîndește o amenintare.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru AMENINȚARE: AMENINȚÁRE, amenințări, substantiv feminin Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. – vezi amenința. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru amenințare: amenințáre forme, plural -ărĭ. Vorbă saŭ gest pin care anunțĭ cuĭva rău pe care verb reflexiv:eĭ să i-l facĭ. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul limbii române moderne dă următoarea definitie pentru AMENINȚARE: AMENINȚÁRE, amenințări, substantiv feminin Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie. Definiție sursă: Dicționarul limbii române moderne |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru amenințare: amenințáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat amenințării; plural amenințări Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru amenințare: amenințáre substantiv feminin, genitiv dativ articulat amenințắrii; plural amenințắri Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru amenințare: amenințare forme vorbă sau gest spre a îngrozi pe cineva. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
CUVINTE APROPIATE DE 'AMENINTARE' amendézAMENEMHATAMENHOTEPAMENINȚÁAMENINȚÁREAMENINȚÁTAMENINȚĂTÓRamenințătúrăamenințeálă |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL amenințare Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului amenințare dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii CP 364 / Plural: amenințarețări / V: -elințare, -elițare, -ițare, -erințare, melițare / Etimologie: amenința] 1 Înv Gest poruncitor cu mâna al cuiva mai ales al divinității adresat cuiva Si: amenințat1 1. Amenințare cuiva cu moartea. Amenințare carierei lui. Îl pîndește o amenințare. Amenințare cuiva cu moartea. |
GRAMATICA cuvântului amenințare? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului amenințare. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul amenințare poate fi: substantiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE ameninţare.? Vezi cuvântul ameninţare. desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul ameninţare.?[ a-me-nin-ţa-re. ] Se pare că cuvântul ameninţare. are cinci silabe |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL amenințare |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Bun, rău?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural substantivul amenințare are forma: amenințări
