 | as |
|
| Uita [ ui-ta ] VEZI SINONIME PENTRU uita PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a uita în mai multe dicționareDefinițiile pentru a uita din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a uita (forma la infinitiv) A uita conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru UITA: UITÁ1, uit, verbI. tranzitiv 1. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Trecuseră zece ani fără să mai audă nimic de el, îl uitase. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Susano, nu uita ce te-am rugat. ALECSANDRI, T. I 255. Robinson, de bucurie că curînd era să vadă Londra, au uitat întîmplările trecute. DRĂGHICI, R. 12. • (În urări, de obicei în corelație cu sine însuși) L-am uitat, uita-l-ar necazurile. REBREANU, R. I 155. • (Urmat de propoziții completive, rar de construcții infinitivale) Na, c-am stins focul și am uitat să-mi aprind luleaua. CREANGĂ, P. 132. Ai uitat cum că eu la vînătorie... mă pricep. ODOBESCU, S. III 9. Nu-l văd la bal. A! uitasem că s-a dus. NEGRUZZI, S. I 65. Am și tors ș-am și pus pînză Ș-am uitat d-a zice-n frunză. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 178. • absolut Eu pînă în trei zile am să uit, chiar dacă mi-ar spune. C. PETRESCU, C. vezi 360. Vinul ăsta te face să uiți. DELAVRANCEA, O. II 162. (Regional, cu pronumele în dativ) Mi-am uitat ca pămîntul. DELAVRANCEA, O. II 208. Vai, mîndruță, dor ți-a fi, Crede că nu poci veni... Poronci-ț-aș pe maica, Frică mi-i că-și va uita. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 133. • Expresia: A uita de la mînă pînă la gură vezi gură (I 1). • intranzitiv Rămășagul cum v-a fost? Au uitat-ai d-al lui rost? TEODORESCU, P. P. 667. Vine neamțul să mă ducă, Să mă ducă la Brașeu, Ca să uit de dorul tău. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 315. (expresie, glumeț) A ști cît au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. reflexiv (Învechit) [Împăratul] înăsprește încă o dată poronca, ca nu cumva să guste borșul acela... cînd acuma la urmă, se uită ea și gustă. SBIERA, P. 119. Uneori sta și mai mult de un ceas în vorbă cu papagalul... de multe ori se uita că vorbește cu dobitoc neînțelegători. DRĂGHICI, R. 150. 2. A înceta să se mai preocupe, să se mai gîndească la cineva sau la ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect drag. El nu era om să-și uite prietenii. C. PETRESCU, C. vezi 168. Ipolit acum o iubea pe dînsa și uitase pe Olga. NEGRUZZI, S. I 48. Iubite Ghica, m-ai uitat cu totul. Sînt atîtea luni de cînd nu mi-ai scris. BĂLCESCU, la GHICA, A. 599. • intranzitiv O frate... zilele vor trece, de Roma vei uita. EFTIMIU, Î. 155. A uitat și de Harap-Alb și de cerb și de tot. CREANGĂ, P. 230. Șapte ani de cînd plecat-ai zburător cu negre plete Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Urmat de propoziții completive) A scăpa din vedere; a omite. Noi, cei mari, uităm adesea c-am fost copii. VLAHUȚĂ, O. A. 439. Alergări de cai se fac pe tot anul... Am uitat să spui că numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ A nu ține seama de... Căpitanul Udrea, uitînd că e rănit, îmbracă armătura-i și coiful aurit. BOLINTINEANU, O. 52. 3. A se comporta ca și cum a încetat să se mai gîndească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. Fii mai milostiv! – Prieteni, de mă credeți, Voi uita deopotrivă orice vină și necaz. DAVILA, vezi vezi 51. • Expresia: A nu-i uita (cuiva ceva) = a dușmăni (pe cineva), a avea gînduri de răzbunare (împotriva cuiva). • reflexiv Credeți că năpăștile s-au uitat, că urile s-au potolit? SADOVEANU, O. VIII 237. 4. A lăsa undeva din nebăgare de seamă ceva (sau pe cineva) care trebuia luat; a nu lua cu sine. Pe soră-ta Măriuca, de grăbiți ce-am fost, o uitasem acasă pe prispă în albiuță. CREANGĂ, A. 20. Dar ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? id. O. A. 221. • figurat Se deșteptase undeva un cocoș. Luna uitase, pe sub streșini și pe ziduri mari de fabrică, petice de lumină albă, rece, ireală. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 349. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru UITA: UITÁ2, uit, verb I. reflexiv 1. A-și îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. M-am uitat de jur împrejurul zidurilor vechi. GALACTION, O. I 81. Stau acum pe-o buturugă Să mă uit prin văi... Împrejurul meu învie Toate cîte sînt. COȘBUC, P. II 16. După ce se uitară la stîrvul zmeoaicei... îl lăsară corbilor. ISPIRESCU, L. 26. • (Urmat de determinări modale) Se uită la ea cercetător. DUMITRIU, N. 51. Se uită cu ciudă la copilă. C. PETRESCU, C. vezi 117. Te rog să nu te uiți urît la mine, Că plec iar. TOPÎRCEANU, P. 93. Se uită pe urmă, o clipă, țintă in ochii stăpînului. MIRONESCU, S. A. 91. Se uită lung la dînsul, dar gura-nchisă-i tace. EMINESCU, O. I 93. • figurat Casa... cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului. REBREANU, I. 10. Soarele-aproape de deal, se uită de-a lungul cîmpiei. COȘBUC, P. II 62. Vînători și căruțași... dorm acum duși... Singure stelele nopții se uită de pe cer la dînșii. ODOBESCU, S. III 19. • Expresia: A se uita în pămînt, se spune despre cei timizi sau rușinați, care nu îndrăznesc să privească pe cineva în față. A-nceput cuvînt Străinul, tremurat și rar, Uitîndu-se-n pămînt. COȘBUC, P. I 228. A se uita unul la altul = a se înțelege din priviri, a-și face semne de înțelegere. Străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la altul și a bufni de rîs. CREANGĂ, P. 82. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare vorbelor, sfaturilor cuiva. Un plod răsfățat... Cinsă se uite în gura ei? DELAVRANCEA, O. II 186. A nu se uita la cineva = a nu simți atracție pentru o persoană de sex opus, a nu iubi pe cineva, a manifesta indiferență față de cineva. Aceea pe care o iubește nici nu verb reflexiv:ea să se uite la dînsul. SADOVEANU, O. I 464. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, mai ales în forma contrasă uite) Iată, iacă, vezi. Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! COȘBUC, P. I 264. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva... în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece. ISPIRESCU, L. 15. Să aibi tu puterea mea... lumea aceasta ai purta-o uite așa pe degete. CREANGĂ, P. 190. • tranzitiv Uite-l verde și rotund nucul din grădină. COȘBUC, P. I 261. Dar uite ce vorbește gîrbova și neputincioasa! XREANGĂ, P. 191. 2. A băga de seamă, a da atenție; a lua în considerație, a avea în vedere. Iordache zise: Ciocoiul e ciocoi, bă... Ce te uiți tu dacă e grec sau romîn? DUMITRIU, N. 19. – Forme gramaticale, imperativ persoană 2 și: uite-te (CONACHI, P. 269) și (cu valoare de interjecție) uite. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru UITA: UITÁ, uit, verb I. I. 1. tranzitiv și intranzitiv A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. • Expresia: (familial) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. tranzitiv și intranzitiv A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seamă de... 3. tranzitiv A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. tranzitiv A lăsa undeva (din distracție, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuia luat; a nu lua cu sine. II. reflexiv A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. • Expresia: A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [imperativ și: (II) uite!] – latina *oblitare (< oblitus). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru UITA: UITÁ, uit, verb I. I. 1. tranzitiv și intranzitiv A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. • Expresia: (familial) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. tranzitiv și intranzitiv A înceta să se mai preocupe, să se mai gândească la cineva sau la ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seamă de... 3. tranzitiv A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. tranzitiv A lăsa undeva (din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuia luat; a nu lua cu sine. II. reflexiv A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. • Expresia: A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [imperativ și: (II) uite!] – latina *oblitare (< oblitus). Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru UITA: UITA verb I. 1. (Olt. și Banat) a zăuita. (Am uita ce doream să-ți spun.) 2. a neglija, a omite, (latinism rar) a pretera. (N-a uita nimic din ce știa că i-ar face plăcere.) 3. a lăsa. (Și-a uita ochelarii acasă.) II. 1. a privi, a scruta, (învechit) a cerca. (Se uita în zare.) 2. a se privi, (popular) a se căuta. (Se uita în oglindă.) 3. a privi, a vedea, (Olt. și Banat) a se zăuita. (Vino să te uita ce-am cumpărat.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru uita: uitá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu uit, persoana a treia singular: el / ea și plural úită; imperativ persoana a doua singular: tu (dă uitării) úită, (privește) úită-te/úite Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru uita: !uitá2 (a se uita) (a privi) verb reflexiv, indicativ prezent 3 se úită; imperativ persoana a doua singular: tu úită-te Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru uita: uitá1 (a uita) (a da uitării) verb, indicativ prezent 3 úită; imperativ persoana a doua singular: tu úită Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A uita: A uita ≠ a memora, a memoriza Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A UITA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL A uita Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a uita dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Am a uita ce doream să-ți spun. N-a a uita nimic din ce știa că i-ar face plăcere. Și-a a uita ochelarii acasă. Se a uita în zare. Se a uita în oglindă. Vino să te a uita ce-am cumpărat. Am a uita ce doream să-ți spun. Și-a a uita ochelarii acasă. Se a uita în oglindă. !uitá2 a se a uita a privi verb reflexiv, indicativ prezent 3 se úită; imperativ persoana a doua singular: tu úită-te. Uitá1 a a uita a da uitării verb, indicativ prezent 3 úită; imperativ persoana a doua singular: tu úită. |
GRAMATICA cuvântului A uita? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a uita. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul A uita poate fi: verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE uita? Vezi cuvântul uita desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul uita?[ ui-ta ] Se pare că cuvântul uita are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL A uita Inţelegi mai uşor cuvântul a uita dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexeExpresie, glumeț A ști cît au uitat alții = a nu ști mai nimic A nu-i uita cuiva ceva = a dușmăni pe cineva, a avea gînduri de răzbunare împotriva cuiva A se uita unul la altul = a se înțelege din priviri, a-și face semne de înțelegere A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare vorbelor, sfaturilor cuiva A nu se uita la cineva = a nu simți atracție pentru o persoană de sex opus, a nu iubi pe cineva, a manifesta indiferență față de cineva familial A ști cât au uitat alții = a nu ști mai nimic A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare în mod mecanic sfaturilor cuiva A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva familial A ști cât au uitat alții = a nu ști mai nimic A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare în mod mecanic sfaturilor cuiva A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva |
La plural verbul uita se conjugă: ei ele úită