 | as |
|
| Suna [ su-na ] VEZI SINONIME PENTRU suna PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a suna sun în mai multe dicționareDefinițiile pentru a suna sun din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a suna (forma la infinitiv) A suna conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru SUNA: SUNÁ, sun, verb I. 1. intranzitiv A scoate, a produce sunete. Clopotele de aramă ale cailor sunau cu putere. SADOVEANU, O. VII 107. Întinse pocalul plin de vin gros de Cnidos. Brățările sunară încet și dulce. C. PETRESCU, A. 21. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă. IOSIF, P. 34. • (Poetic) Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte. EMINESCU, O. I 45. • Expresia: A suna a gol = a scoate sunete înăbușite, lipsite de sonoritate, caracteristice unui vas care nu conține nimic. Bătînd eu într-o dimineață niște cuiere pentru straie, mi s-a părut că sună un perete a gol într-un anumit locuțiune C. PETRESCU, A. 337. A-i suna (cuiva) scîndura = a-i sosi cuiva ceasul morții; a muri. Lasă-te, puică, de mine, Că viu astăzi, ori viu mîine... Eu de tine m-oi lăsa Cînd mi-o suna scîndura. ȘEZ. I 291. Cînd să mă satur de tine, Lume, lume, soro lume? De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287. A-i suna cuiva doagele, se spune cînd un lucru e hodorogit, figurat cînd un om e sleit de puteri, aproape de moarte. Sună a dogit vezi dogit. • tranzitiv Ea trecu la volan, Radu alături. Dădu drumul motorului... un timp merse atentă la trecătorii străzilor și la viragii, schimbînd vitezele, frînînd, sunînd clacsonul. C. PETRESCU, Î. II 96. • tranzitiv factitiv Piciorul cel adevărat... ar fi cel mai suprem dar pe care l-aș face tatii, tatii care a îmbătrînit și-și sună lemnul piciorului prin casă. SAHIA, N. 23. Ascultă neclintită un ceas, două, parc-ar înțelege ce spune vîntul holdelor, ce grăiește murmurul apei, care dă d-a dura petricelele din matcă și le sună. DELAVRANCEA, S. 13. ♦ (Despre ceas) A anunța orele, a marca timpul (prin bătăi mecanice); a bate. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumei ce mi-l asculta samă că se scursese a 12-a oară a nopții. EMINESCU, N. 37. • (Poetic) Vecinic în noapte tristă, adîncă, Ascult a verb reflexiv:emei pas necurmat, Dar de plăcere nici un ceas încă Pentru-al meu suflet nu au sunat! ALECSANDRI, P. I 151. • Expresia: A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau ceasul de veșnicie) = a-i sosi (cuiva) clipa morții. Mie-mi sună ceasul să-mi plătesc datoria ca orice muritor. CARAGIALE, O. III 86. Un arnăut... intră și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el... Negreșit că ceasul morții ar fi sunat pentru acel cutezător, dacă... NEGRUZZI, S. I 21. • tranzitiv Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ♦ (Despre ape) A susura, a murmura. Sub plopii rari – apele sună, Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar izvorul, prins de verb reflexiv:ajă, Răsărea sunînd din valuri. EMINESCU, O. I 104. Din izvoare și din gîrle Apa sună somnoroasă. id. ib. 121. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) A foșni. Înfiorat de taina singurătății grele, Străvechiul codru sună, foșnindu-și frunza rar... IOSIF, vezi 63. Că de-i verb reflexiv:emea rea sau bună, vîntu-mi bate, frunza-mi sună, Și de-i verb reflexiv:emea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 123. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. id. ib. 117. • tranzitiv (Poetic) Își sună-n zare plopii argintul frunzei lor. EFTIMIU, C. 118. ♦ (Despre vînt) A șuiera, a vîjîi. Cînd și cînd acel vînt purta șuvoaie de ploi. Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ♦ A trosni. Trudnic se-ntinde Drumu-nainte, Putrede verb reflexiv:eascuri sună sub pasiv DEȘLIU, M. 30. ♦ tranzitiv (Popular) A scutura cu zgomot frîul (pentru a chema calul). Sună frîul... și veni calul lui înșelat. ISPIRESCU, L. 166. 2. intranzitiv (Despre glasuri, cuvinte, cîntece) A se face auzit, a răsuna. Tremurul frunzei stătu; un glas, hăulind, începu a suna; pe urmă iar porni a cînta frunza. SADOVEANU, O. VIII 51. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit. EMINESCU, O. I 142. • (Poetic) Și prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeiele de noapte. EMINESCU, O. I 158. • Expresia: A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a se face auzit de cineva, a răsuna în urechea cuiva. N-o mai caut... Ce să caut? E același cîntec vechi, Setea liniștei eterne care-mi sună în urechi. EMINESCU, O. I 157. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? id. ib. 194. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva vorbele pe care le aude. • tranzitiv factitiv Nourii, sosind din cer și din prăpăstii, sunară și ei glas de cutremur. SADOVEANU, O. VIII 252. ♦ (Despre urechi) A țiui. Ghici care ureche îmi sună. ♦ A geme, a se tîngui. Petrea Nastase a venit peste două zile, cu zîmbetu-i sfios și cu vorbele-i pripite, sunînd de durere. SADOVEANU, O. V 558. ♦ figurat A reveni în minte. Îi suna glasul de departe, din afund de timp. C. PETRESCU, A. R. 192. Bâtrînu-și pleacă geana și iar rămîne orb, Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună, El numără în gîndu-i și anii îi adună, Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I 98. 3. intranzitiv (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. Sună coasta; turma-ncet Peste cîmpuri face-și calea; Latră cîni de sună valea. COȘBUC, P. II 165. Mihnea-ncalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșie frunzele, Geme pămîntul. BOLINTINEANU, O. 74. Codrul sună, clocotește De-un lung hohot pîn-în fund, Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot, ce-ngrozește. ALECSANDRI, P. I 12. 4. intranzitiv (Despre persoane) A scoate sunete armonioase dintr-un instrument muzical; a cînta. Colo se sparge undă de undă alungată; Colo din frunză sună ai noștri călători; Colo privighetoarea suspină-namorată, De vînturi legănată pe patul ei de flori. BOLINTINEANU, O. 199. Cobuz, ciobanu-n Calafat, Suna voios din fluier, Iar noi jucam hora în sat, Rîzînd de-a boambei șuier. ALECSANDRI, O. 237. Apoi badea s-a-nturnat Și din bucium a sunat. TEODORESCU, P. P. 149. Merge el cîntînd, Din cobuz sunînd, Codrii dezmierdînd. ALECSANDRI, P. P. 62. • (Instrumentul acțiunii devine subiect) Cum se apropiară de curtea domnească, trîmbițele, fluierele și dobele începură a suna fără întrerupere. SADOVEANU, O. VII 155. Peste vîrfuri trece luna, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. Colo-n crîngul ce-nverzește Sună-un bucium de cireș. ALECSANDRI, P. A. 154. • tranzitiv (Complementul indică melodia executată) Cîte aleanuri nu-și potolea sunînd verb reflexiv:o doină în frunză. MIRONESCU, S. A. 46. Ziceți lăutarilor să sune o horă, ca să jucăm cu toții la nunta Floricăi. ALECSANDRI, T. 686. 5. intranzitiv A anunța, a vesti apropierea unei persoane sau a unui eveniment (prin sunete de clopot sau suflînd într-un instrument). Înaintea lui Mihai erau steagurile luate în bătălie... după dînsele veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. vezi 42. Cînd se urcă noul domn p-acel scaun... oastea de afară slobozi puștile și sănețele cu chiote de bucurie și începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. • impersonal Mai era o jumătate de ceas pînă să sune de intrare prin clase. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Ascultam pe craiul Ramses, și visam la ochi albaștri... Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit; Cînd suna, știam că Ramses trebuia să fi murit. EMINESCU, O. I 141. • tranzitiv (Complementul indică scopul) Sunase sfîrșitul orei și brusca erupție a clopoțelului nichelat nu clintise nici un nerăbdător. C. PETRESCU, S. 67. ♦ tranzitiv A chema (pe cineva) prin semnale sonore. (intranzitiv) Am sunat; o slugă intră cu un bilet în mîni. NEGRUZZI, S. I. 53. • Expresia: (Familiar) A suna (pe cineva) la telefon = a chema (pe cineva) la telefon. Dumnealui vine întotdeauna după unu jumătate... L-au întrebat doi domni pînă acum. L-au sunat și la telefon. C. PETRESCU, C. vezi 61. 6. intranzitiv A fi formulat, exprimat; a glăsui. Prima legendă a cucului... sună precum urmează... MARIAN, O. I 2. Nimeni n-a știut ce însemnează povestea aceea, nici că despre ei sună. RETEGANUL, P. II 36. Întîia întrebare sună așa... ISPIRESCU, L. 176. ♦ A corespunde cu..., a sugera că..., a avea aerul de... În «Năpasta» societatea burgheză cu autoritățile ei nu apare întrupată pe scenă în anumite personaje; apare numai ca un ecou depărtat, și acest ecou sună a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. Hristos III 108. 7. reflexiv impersonal (Rar) A se zvoni. Se sună prin sat că Sultănica merge rău cu sănătatea. DELAVRANCEA, S. 51. Cartea d-tale și gazetele le-am primit. Gazete, dacă mai ai, bine ar fi să-mi mai trimiți. Prin Daco-Romînia se sună de război. CARAGIALE, O. VII 110. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru SUNA: SUNÁ, sun, verb I. 1. intranzitiv A scoate, a produce, a emite anumite sunete. • Expresia: A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). • Expresia: A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ tranzitiv (popular) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. intranzitiv (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. • Expresia: A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ figurat A-i stărui în minte. 3. intranzitiv (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. intranzitiv (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. intranzitiv A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ tranzitiv A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. intranzitiv A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. reflexiv impersonal (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – latina sonare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru SUNA: SUNÁ, sun, verb I. 1. intranzitiv A scoate, a produce, a emite anumite sunete. • Expresia: A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice). • Expresia: A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ tranzitiv (popular) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. intranzitiv (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. • Expresia: A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ figurat A-i stărui în minte. 3. intranzitiv (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. intranzitiv (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. intranzitiv A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ tranzitiv A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. intranzitiv A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. reflexiv impersonal (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – latina sonare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru suna: suná (-n, -át), verb – 1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a răsuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apăsa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (reflexiv) A se spune, a se ști, a se cunoaște. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). latina sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087), conform vegl. sonuar, italiana sonare, prov., cat., spaniolă sonar,, limba franceza sonner, portugheză soar. – derivat sun, substantiv neutru (învechit, sunet), probabil din latina sonus (Tiktin; Candrea; conform REW 8090), sau deverbal; sunător, adjectiv (care sună, sonor; varietate de mere); sunătoare, substantiv feminin (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui sunătoare < sănătoare; sunet, substantiv neutru, din latina sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu sufix -et, conform tunet, muget, răcnet etc.; răsuna, verb, după limba franceza résonner; răsunător, adjectiv (care răsună); răsunet, substantiv neutru (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). derivat din limba franceza sonată, substantiv feminin; sonerie, substantiv feminin; sonet, substantiv neutru; sonor, adjectiv; sonoritate, substantiv feminin; sonoriza, verb Forme diferite ale cuvantului suna: suna-n suna-át Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A SUNA sun 1.: A SUNÁ sun 1. intranzitiv 1) A produce un sunet zuruitor. Clopoțelul sună. • Sună a gol a scoate sunete înăbușite, caracteristice unui vas deșert. A-i a suna sun 1. (cuiva) doagele a fi bătrân și ramolit. A-i a suna sun 1. cuiva scândura, a-i a suna sun 1. cuiva ceasul (morții sau de veșnicie) a-i veni cuiva verb reflexiv:emea să moară. 2) A se face auzit. Valea sună. • A-i a suna sun 1. cuiva la (sau în) urechi a stărui în auzul cuiva; a-și aminti obsesiv (un fapt). A nu-i a suna sun 1. (cuiva) bine la ureche a nu-i plăcea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzație a unui sunet ascuțit și prelung. Îmi sună urechea dreaptă. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a cânta. a suna sun 1. din bucium. 5) A fi formulat în cuvinte; a glăsui. 6) regional A intra în legătură telefonică; a telefona. 2. tranzitiv A anunța ceva cu ajutorul unor sunete speciale. a suna sun 1. alarma. a suna sun 1. deșteptarea. /<lat. sonare Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru SUNA: SUNA verb 1. a răsuna, a sufla. (Trîmbițele suna.) 2. a bate, a dăngăni, (prin Banat) a zvoni. (suna clopotul la biserică.) 3. a se auzi. (Clopotele suna pînă departe.) 4. a bălăngăni, (regional) a tălăncăni, a tălăngi. (suna clopotul de la vite.) 5. (regional) a tingăni. (suna clopoțeii.) 6. a trage. (Te rog să suna imediat clopoțelul.) 7. (muzică) a cînta. (suna din frunză.) 8. a țîrîi, a zbîrnîi. (suna soneria, telefonul.) 9. a fîșîi, a foșni, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Moldova și Bucovina) a fălălăi, (Moldova și Transilvania) a pîrîi, (prin Transilvania) a șușora, (învechit) a prîsni. (Frunzele suna.) 10. a clipoci, a murmura, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (regional) a ujui, (învechit) a murmui. (Apele suna.) 11. a-i țiui, a-i vui. (Îi suna urechile.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru SUNA: SUNÁ verb vezi afirma, auzi, bate, bocăni, ciocăni, pocăni, spune, șopti, vorbi, zice, zvoni. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru suna: suna verb vezi AFIRMA. AUZI. BATE. BOCĂNI. CIOCĂNI. POCĂNI. SPUNE. ȘOPTI. VORBI. ZICE. ZVONI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru suna: suná verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu sun, persoana a treia singular: el / ea și plural súnă, perfectul simplu persoana întâi singular: eu sunái; gerunziu sunând Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru Suna: Suna forme tradițiune religioasă, în afară de Coran, a Mahomedanilor ortodoxi. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru suna: suná (a suna) verb, indicativ prezent 3 súnă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'A SUNA SUN' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL suna Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului suna dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii A-i suna cuiva doagele a fi bătrân și ramolit. A-i suna cuiva scândura, a-i suna cuiva ceasul morții sau de veșnicie a-i veni cuiva verb reflexiv:emea să moară. • A-i suna cuiva la sau în urechi a stărui în auzul cuiva; a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna cuiva bine la ureche a nu-i plăcea cuiva ceea ce aude. Suna din bucium. Suna alarma. Suna deșteptarea. Trîmbițele suna. Suna clopotul la biserică. Clopotele suna pînă departe. Suna clopotul de la vite. Suna clopoțeii. Te rog să suna imediat clopoțelul. Suna din frunză. Suna soneria, telefonul. Frunzele suna. Apele suna. Îi suna urechile. Trâmbițele suna. Clopotele suna până departe. Suna clopoțeii. Te rog să suna imediat clopoțelul. Suna soneria, telefonul. Suná a suna verb, indicativ prezent 3 súnă. |
GRAMATICA cuvântului suna? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului suna. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul suna poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE suna? Vezi cuvântul suna desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul suna?[ su-na ] Se pare că cuvântul suna are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL suna Inţelegi mai uşor cuvântul suna dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A suna a gol = a scoate sunete înăbușite, lipsite de sonoritate, caracteristice unui vas care nu conține nimic A-i suna cuiva scîndura = a-i sosi cuiva ceasul morții; a muri A-i suna cuiva ceasul morții sau ceasul de veșnicie = a-i sosi cuiva clipa morții A-i suna cuiva la sau în urechi sau în auz = a se face auzit de cineva, a răsuna în urechea cuiva A nu-i suna cuiva bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva vorbele pe care le aude Familiar A suna pe cineva la telefon = a chema pe cineva la telefon A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic A-i suna cuiva ceasul morții sau de veșnicie = a-i sosi cuiva clipa morții A-i suna cuiva la sau în urechi sau în auz = a-și aminti obsesiv un fapt A nu-i suna cuiva bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva ceea ce aude A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic A-i suna cuiva ceasul morții sau de veșnicie = a-i sosi cuiva clipa morții A-i suna cuiva la sau în urechi sau în auz = a-și aminti obsesiv un fapt A nu-i suna cuiva bine la ureche = a nu-i plăcea cuiva ceea ce aude |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL suna |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: ♦ astronomie; în sintagmele stea hiperdensă?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul suna se conjugă: ei ele súnă
