 | as |
|
| împunge [ îm-pun-ge ] VEZI SINONIME PENTRU împunge PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a se impunge ma impung în mai multe dicționareDefinițiile pentru a se impunge ma impung din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a împunge (forma la infinitiv) A împunge conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎMPUNGE: ÎMPÚNGE, împúng, verb III. 1. tranzitiv (Cu determinări introduse prin prepoziție «cu», arătînd instrumentul) A înfige (în ceva) un obiect cu vîrf ascuțit. vezi străpunge. Tu vezi cum plouă, cu picurii mici, în gîrlă? Parcă ar împunge luciul apei cu ace puse unul lîngă altul. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 44. Șăzi binișor, nebunule, că, zău, te-mpung cu acu. ALECSANDRI, T. I 337. • figurat Coșuri de fabrici... împung cerul cu fumul lor negru. STANCU, U.R.S.S. 159. Cînd au apărut pe creasta dealului călăreții tătari, împungînd cerul cu sulițele, nimene n-ar fi putut bănui că în vale ar sta creștini, tupilați în ascunzișuri. SADOVEANU, forme J. 285. • (Instrumentui devine complement direct) Pe sub norii vineți, razele împungeau săgeți sfioase, care risipeau negurile departe, în vale deasupra apelor. C. PETRESCU, S. 169. (Instrumentul devine subiect) Acul împunge pînza. • (Poetic) Împung țărâna colți mărunți de viață Ce-au început puzderii să răsară. despre BOTEZ, forme S. 84. ♦ A îmboldi, a stimula cu ajutorul unui obiect ascuțit. Un băiețandru împungea din cînd în cînd boii pe lîngă coadă cu capătul bățului. DUMITRIU, B. forme 98. Și-i puseră pe fugă, împungîndu-i din urmă cu vîrful bețelor. PAS, Z. IV 98. ♦ reflexiv A-și înfige (mai ales fără voie) un obiect ascuțit într-o parte a corpului; a se înțepa. S-a împuns la deget. ♦ intranzitiv A împinge, a da (în ceva). Pisicuța, de altă parte, nedumerită asupra gălăgiei ce se făcea îndărătul său, întorcea capul din cînd în cînd și împungea cu botul în desagi. HOGAȘ, M. N. 154. 2. tranzitiv (Despre animale cu coarne) A lovi cu coarnele. Să te ajungă Cîte rele pierzătoare, Să te bată ploi și soare, Să te-mpungă Vaci și boi. COȘBUC, P. I 204. • absolut Numai de coarne sînt verb reflexiv:ednic, să împung ca vitele. RETEGANUL, P. II 77. Dobitoc ce voi a-mpunge mă vor socoti pre mine. NEGRUZZI, S. II 290. 3. tranzitiv figurat A ironiza, a persifla. Pe drum, băiatul a cercat în cîteva rînduri să împungă pe tovarășul lui, doar l-o face să răsufle ceva. Dar plotonierul tăcea, cu mustățile pleoștite. SADOVEANU, M. C. 38. Ori nu știi ce secret am eu, care mă roade de mult, ori știi și mă împungi fără milă. id. P. M. 61. Moșneagul s-au cam simțit împuns de vorbele babei. SBIERA, P. 274. Cu astă vorbă îl împunse. PANN, P. vezi I 8. 4. intranzitiv (Moldova, în expresie) A o împunge la (sau de) fugă = a o lua la fugă, a o șterge, a o tuli. Calul spăimîntat al urmăritului o împungea la fugă nebună, tîrîndu-și stăpînul căzut și aninat numai în scară. SADOVEANU, O. I 156. Cînele se simți foarte fericit s-o poată împunge de fugă și să se ascundă, schiolălăind, după picioarele lungi ale stăpînului său. HOGAȘ, M. N. 187. Își luă șlicul și o împunse de fugă pe ușă. NEGRUZZI, S. I 13. – Forme gramaticale: perfectul simplu împunsei, participiu împuns. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru împunge: împúnge (împúng, împúns), verb – 1. A înțepa. – 2. A lovi cu coarnele. – 3. A îmboldi, a stimula, a ațîța. – Variante (rară) punge. Mr. pung, pundziri. latina pungĕre (Pușcariu 795; Candrea-Dens., 1470; REW 6850; DAR), conform italiana pungere, prov. ponher, limba franceza poindre, spaniolă, portugheză pungir. – derivat impungătură (variantă împunsătură, împunsură, punsură, împunsoare), substantiv feminin (înțepătură, junghi); împungător, adjectiv (care împunge); (îm)pungaci, adjectiv (care lovește cu coarnele); împungăli, verb (a coase prost), cu sufix expresiv -li; împungăleală, substantiv feminin (cusătură prost făcută); străpunge, verb (a trece dintr-o parte într-alta, a pătrunde), cu prefix stră-, a cărui comp. poate fi și romanică, conform trent. straponzer, friul. straponzi; străpungător, adjectiv (pătrunzător, cu vîrful ascuțit). Forme diferite ale cuvantului impunge: împúng împà Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎMPUNGE: ÎMPUNGE verb 1. (învechit) a punge. (O vacă, un bou care impunge.) 2. a (se) înțepa, (popular) a (se) înghimpa, (învechit și regional) a (se) punge. (S-a impunge în spini.) 3.* (figurat) a atinge, a înțepa, a pișca, a șfichiui. (Îl impunge cu vorba.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ÎMPUNGE: ÎMPÚNGE, împúng, verb III. 1. tranzitiv și reflexiv A (se) înțepa. ♦ tranzitiv A îmboldi un animal. ♦ tranzitiv figurat A ironiza, a persifla. 2. tranzitiv A lovi cu coarnele. [perfectul simplu împunsei, participiu împuns] – latina impungere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ÎMPUNGE: ÎMPÚNGE, împúng, verb III. 1. tranzitiv și reflexiv A (se) înțepa. ♦ tranzitiv A îmboldi un animal. ♦ tranzitiv figurat A ironiza, a persifla. 2. tranzitiv A lovi cu coarnele. [perfectul simplu împunsei, participiu împuns] – latina impungere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru împunge: împúnge (a impunge) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele împúng, persoana întâi plural: noi împúngem, perfectul simplu persoana întâi singular: eu împunséi, persoana întâi plural: noi împúnserăm; participiu împúns Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru împunge: împúnge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele împúng, persoana întâi plural: noi împúngem, perfectul simplu persoana întâi singular: eu împunséi, persoana întâi plural: noi împúnserăm; participiu împúns Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A SE ÎMPUNGE mă împung: A SE ÎMPÚNGE mă împúng intranzitiv A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /<lat. impungere Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru împunge: împunge vezi 1. a înțepa: a o împunge pe fugă, a porni în fuga mare; 2. figurat a ofensa cu vorba. [latina PUNGERE]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÎMPUNGE: ÎMPÚNGE verb vezi ironiza, persifla, zeflemisi. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru împunge: împunge verb vezi IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A SE IMPUNGE MA IMPUNG' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL împunge Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului împunge dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii O vacă, un bou care împunge. S-a împunge în spini. Îl împunge cu vorba. împúnge a împunge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele împúng, persoana întâi plural: noi împúngem, perfectul simplu persoana întâi singular: eu împunséi, persoana întâi plural: noi împúnserăm; participiu împúns. O vacă, un bou care împunge. |
GRAMATICA cuvântului împunge? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului împunge. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul împunge poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE împunge? Vezi cuvântul împunge desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul împunge?[ îm-pun-ge ] Se pare că cuvântul împunge are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL împunge Inţelegi mai uşor cuvântul împunge dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexeIntranzitiv Moldova, în expresie A o împunge la sau de fugă = a o lua la fugă, a o șterge, a o tuli |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL împunge |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Zgomot colorat?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
