 | as |
|
| Cunoaşte [ cu-no-aş-te ] VEZI SINONIME PENTRU cunoaşte PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a se cunoaste ma cunosc în mai multe dicționareDefinițiile pentru a se cunoaste ma cunosc din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a cunoaște (forma la infinitiv) A cunoaște conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru CUNOAȘTE: CUNOÁȘTE, cunósc, verb III. 1. tranzitiv A lua cunoștință în mod just de obiectele și fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. [Filozofia materialistă] arată că nu există decît lumea percepută prin simțuri, că lumea este materia în mișcare, că lumea exterioară pe care o cunoaștem cu toții și fiecare dintre noi, fizicul, e singura realitate obiectivă. LENIN, matematică EMP. 244. Dacă lumea poate fi cunoscută și cunoștințele noastre despre legile dezvoltării staturii sînt cunoștințe autentice, care au însemnătatea unui adevăr obiectiv, urmează că viața socială, dezvoltarea societății, poate fi de asemenea cunoscută, iar datele științei asupra legilor de dezvoltare a societății sînt date autentice, care au însemnătatea unor adevăruri obiective. STALIN, PROBL. LEN. 561. 2. tranzitiv A avea sau a dobîndi cunoștințe (temeinice) pe baza studiului, cercetării, experienței. Partidul proletariatului, dacă verb reflexiv:ea să fie un adevărat partid, trebuie să cunoască, înainte de toate, legile de dezvoltare a producției, legile de dezvoltare economică a societății. STALIN, PROBL. LEN. 568. • (Cu sens lipsit de adîncime filozofică) Dar dumneaei nu cunoaște că toate animalele... nu se ating de brîndușa de toamnă. SADOVEANU, N. forme 35. Se vede că ești străin și nu cunoști locurile pe aici. CREANGĂ, P. 202. De copil, Alexandrescu cunoștea poeții greci vechi și moderni. GHICA, S. A. 133. Cunosc urmările acestei grozave patimi. NEGRUZZI, S. I 45. • absolut Eu cunosc bine pe-aici și poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. 3. tranzitiv (Cu privire la persoane) A ști cine este, a identifica, a recunoaște, a fi făcut cunoștință (personală). A cunoaște pe cineva din vedere. A cunoaște pe cineva personal. ▭ Toți vor să te cunoască, caută să vii pe la noi. DAVIDOGLU, M. 25. Nu-l cunoaște pe tata. Spune și el după noi, bătînd din palme: tata, vine tata – însă habar n-are cine-i... SAHIA, N. 48. Mă cunoșteau vecinii toți- Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. Mă duc în țări străine, Unde nu cunosc pe nime. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 110. (reflexiv reciproc) Umblînd el razna... se cunoscu cu Pan, un zeu pădurean. ISPIRESCU, U. 107. D-apoi chitești dumneata că nu ne cunoaștem noi cu Ștefan a Petrei? CREANGĂ, A. 58. • (Urmat de o completivă directă) Cu toate că o cunoscuse că-i stăpîna lui... se repezi cel dinții cu bîta. CAMILAR, TEM. 63. • (Cu privire la obiecte) Ești și d-ta ca Cresus, care nu-și cunoștea averile. ALECSANDRI, T. I 288. • (Cu privire la stări, situații, împrejurări, sentimente) Nu cunoști ce va săi zică prietenii de petrecere. CARAGIALE, O. III 61. O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată. EMINESCU, N. 71. Apoi, cumetre, dacă cunoști rău, de ce nu fugi de el? ALECSANDRI, T. 1539. • Expresia: A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil; (despre persoane) a lăsa o amintire neștearsă. Noi nu avem nici timp, nici loc Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da sau a nu-și da seama de ce i se cuvine. verb reflexiv:u... să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. A face cunoscut cuiva (ceva) = a aduce la cunoștința cuiva, a da de știre, a avertiza, a preveni. Măria-sa regele Poloniei, mare ducă de Lituania... vă face cunoscut ca să vă închinați. NEGRUZZI, S. I 172. La acest sfat toți fură de părere și îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestei țări... Spre a face cunoscută împăratului această hotărîre a țării, Mihai îi trimise îndată doi soli. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ A avea de a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Poporului nostru, care de-a lungul istoriei sale a cunoscut asuprirea turcească, jugul imperialist, grozăviile războiului, îi sînt nespus de scumpe independența și pacea. GHEORGHIU-DEJ, articulat cuvânt 473. 4. tranzitiv A ști felul de a fi al cuiva, a avea cunoștință despre caracterul cuiva. Să încerce și, cît îl cunosc, va urca. DAVIDOGLU, M. 16. Nu te uita ca un motan blînd, că te cunosc eu cîte parale faci. SADOVEANU, N. forme 8. Eu nu ți-aș dori verb reflexiv:odată să ajungi să ne cunoști! EMINESCU, O. I 147. • Expresia: A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. 5. reflexiv (Uneori impersonal) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi, a se distinge. Fiecare strop de apă, cînd pică înapoi la matcă, se face cîte un armean împrejurul lui, și de ce merge se mărește, pînă ce intră iarăși în sînul matcei de unde a ieșit, fără... să se cunoască nici locul unde a picat stropul. ISPIRESCU, L. 34. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață și nu se mai cunoștea pe din afară nici ușă, nici ușori, nici gratii. CREANGĂ, P. 255. Nici nu se cunoștea de unde au mîncat și au băut, că doar mîncare și băutură era acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 260. Se părea neastîmpărat, vorbea singur și se cunoștea că meditează verb reflexiv:eo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ A avea efect, a nu se întîmpla în zadar. Unde-o pune umărul se cunoaște. DEȘLIU, G. 25. ♦ tranzitiv (în expresie) A cunoaște ceva (de pe urma unei împrejurări) = a se alege cu un profit. Nu-s deprins a îmbla cu croșna în spate, din stăpîn în stăpîn, și verb reflexiv:eau să cunosc ceva, cînd voi ieși de la dumneata. CREANGĂ, P. 151. 6. tranzitiv A recunoaște. [Rîndunica] zbura ca în vis, despicînd aerul în dungi mari, undulate. Din depărtare cunoscu locul. BASSARABESCU, vezi 51. Ea i-au mulțumit cu gingășie, cunoscînd într-însul pe Petrea voinicul. SBIERA, P. 23. Dănilă însă a început a-i striga pe nume; și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. N-ai văzut pe dragul meu?- Poate că l-oi fi văzut. Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 23. (Cu arătarea mijlocului de recunoaștere, introdus prin prepoziție «după», «de pe», «pe») De pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. După năframă și turtă, l-au putut cunoaște ca frate. SBIERA, P. 134. • (Urmat de o completivă directă) A ajunge la concluzia că... Și-l cunosc pe fluierat Că e june ne-nsurat. HODOȘ, P. P. 62. • reflexiv pasiv Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 249. ♦ A distinge, a deosebi, a recunoaște o persoană (mai rar un lucru) dintre mai multe de același fel. Puse mîna pe una și zise: tu ești! -Ai avut noroc că m-ai cunoscut, că de nu mă cunoșteai, mergeai precum ai venit. RETEGANUL, P. vezi 66. reflexiv pasiv S-a gîndit mult cum să facă ca să se cunoască bine copilul ei din al bucătăresei. RETEGANUL, P. IV 37. Acum chiar nu se puteau cunoaște unul de celălalt. RETEGANUL, P. IV 37. 7. tranzitiv (Adesea urmat de o completivă directă) A admite ca adevărat, a nu tăgădui, a recunoaște. Cunosc că ești mai tare decît mine. RETEGANUL, P. IV 16. Însuși învățații Ardealului sînt astăzi uimiți de rodurile și confuzia produsă... cunosc că sistemele [Școlii ardelene] au întrecut hotarul lucrurilor iertate. RUSSO, S. 80. Simt, cunosc, văd că sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. Nu-mi cunosc nici o vină. SEVASTOS, C. 125. • reflexiv impersonal Se cunoștea că de-abia se ținea să nu rîdă. SADOVEANU, O. VI 246. Nu-i așa că se cunoaște că n-am dormit? CARAGIALE, O. II 214. De pe barbetă și musteți, se cunoștea că era străin. NEGRUZZI S. I 37. • reflexiv (în formă personală, cu sens impersonal) Mă cunosc că-s vinovat. ȘEZ. I 107. 8. intranzitiv (Astăzi rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva, a răsplăti. Scapă-mă de necaz, și pe urmă o să cunosc și eu. • tranzitiv (Complementul indică persoana răsplătită) Dacă mă vei cunoaște bine, apoi să știi că pînă mîne ți-a fi fiica sănătoasă. SBIERA, P. 302. (Complementul indică răsplata oferită) O să-ți cunoască verb reflexiv:un har pentru astea toate. GORJAN, H. I 16. (Complementul indică serviciul adus) Lasă-mă... să mulțămesc întîi ziditorului mieu și apoi mă voi întoarce a cunoaște și facerea ta de bine. DRĂGHICI, R. 21. 9. tranzitiv (Cu acuzativ dublu; al doilea complement. se introduce prin prepoziție «ca», «de»,«drept») A admite calitatea sau titlul cuiva. Toate vietățile pămîntului se temea de dînsul și-l cunoștea ca stăpîn. SBIERA, P. 304. Mihai-vodă... nu voi în nici un chip să-l cunoască [pe Basta] de general-căpitan al țării. BĂLCESCU, O. II 269. 10. tranzitiv A-și da seama (din anumite indicii) de ceva, a înțelege, a ști. Nimeni nu cunoaște Ce-i în sufletul femeii. COȘBUC, P. I 72. Fata... își aduse aminte de povețele calului, și cunoscînd viclenia, zise... ISPIRESCU, L. 20. Un bătrîn odinioară sfîrșitul său cunoscînd... Chemă la sine pe fiul său. PANN, P. vezi III 112. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Micul dicționar academic, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru cunoaște: cunoaște [Atestat: COD. VOR. 5/9 / V: concunoaste / prezentul indicativ: cunosc / Etimologie: moștenit din latinescul connoscere] 1 verb tranzitiv: A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință. 2 verb tranzitiv: A stabili, în chip obiectiv, natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene și a le da o interpretare conformă cu adevărul. 3 vt(a) (Înv; construit, mai ales, cu prep că) A aprecia. 4 vi (Înv; construit cu prep la) A se pricepe la ceva. 5 verb tranzitiv: A se alege cu ceva. 6 verb reflexiv: (Înv) A se afla. 7-8 verb tranzitiv, reflexiv: A (se) remarca. 9 verb tranzitiv: (Îe) A (nu-)și cunoaste lungul (sau vârful) nasului A (nu-)și da seama de ce i se cuvine. 10 verb tranzitiv: (îae) A fi obraznic. 11-12 verb tranzitiv, reflexiv: (Înv) A (se) deduce. 13 verb tranzitiv: (La imperativ; înv) Ia aminte! 14-15 verb tranzitiv, reflexiv: (Înv) A-și da seama de ceva. 16 verb tranzitiv: (C. i. o stare sufletească) A simți. 17 verb tranzitiv: (La negativ; lit) A nu fi obișnuit cu ceva. 18 verb reflexiv: Ase ști. 19 verb tranzitiv: A avea (sau a dobândi) cunoștințe pe baza studiului, experienței. 20 verb tranzitiv: A fi luat la cunoștință ceva. 21 verb tranzitiv: A fi inițiat (sau familiarizat) cu o operă, un scriitor. 22 verb tranzitiv: A ști o limbă. 23 verb tranzitiv: A-și fi însușit cunoștințe temeinice într-o specialitate. 24 verb tranzitiv: (Obiectul cunoașterii este o ființă) A afla cine este cineva. 25 verb tranzitiv: A identifica ceva. 26 verb tranzitiv: A apuca pe cineva în viață. 27 verb tranzitiv: A recunoaște pe cineva. 28-29 verb tranzitiv, reflexiv: A face personal cunoștință cu cineva. 30 verb tranzitiv: A ști de multă verb reflexiv:eme pe cineva. 31 verb reflexiv: A se ști unul pe altul. 32 verb reflexiv: (Înv) A se arăta. 33 verb reflexiv: (Construit cu dativul) A face cunoscut ceva cuiva Si: a înștiința. 34 verb tranzitiv: (Îvp) A recunoaște ceva. 35-36 verb tranzitiv, reflexiv: (despre o persoană, mai rar despre un lucru) A (se) deosebi din mai multe de același fel. 37-38 verb tranzitiv, reflexiv pasiv: (Înv) A (se) descoperi. 39 verb tranzitiv: A ti caracterul și calitățile morale, felul de a fi al cuiva. 40 verb reflexiv: A-și da seama de calitățile și defectele cuiva. 41-42 verb tranzitiv, reflexiv: (Înv) A avea relații sexuale. 43 verb tranzitiv: (Înv) A declara în fața instanței judecătorești. 44 verb tranzitiv: (Pex) A da asigurări. 45-46 verb tranzitiv, reflexiv: (Pex) A atesta. 47 verb reflexiv: A se considera. 48 verb tranzitiv: (Înv) A recunoaște cuiva un drept. 49-50 vit (Îvp; uneori cu complementul har) A răsplăti. 51 verb tranzitiv: (Înv) A datora ceva cuiva. 52 verb tranzitiv: (Înv) A recunoaște autoritatea cuiva. 53 verb tranzitiv: (Înv; îlv) A nu cunoaste A nesocoti. 54 verb reflexiv:r (despre persoane care s-au certat; îe) Nu se cunosc Nu-și vorbesc și nu se salută. 55 verb tranzitiv: (Buc) A prețui pe cineva. 56 verb tranzitiv: (Îe) A nu cunoaste moarte A fi nemuritor. 57 verb tranzitiv: (Îe) A cunoaste lumea A avea experiența vieții. 58 vi (Îe) Pe unde trece, se cunoaste Rezultatele activității sunt evidente. Definiție sursă: Micul dicționar academic, ediția a II-a |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru cunoaște: cunoáște (cunósc, cunoscút), verb – 1. A lua cunoștință. – 2. A înțelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîștiga, a achiziționa. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A ști, a avea în minte, a-și da seama de ceva. – 7. A fi în relații cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaște, a identifica. – 10. A avea raporturi trupești cu o femeie. – 11. A recunoaște, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscător, a mulțumi. – 13. A recunoaște drept șef, a respecta, a avea considerație. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoaștire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. latina cognōscĕre, prin intermediul unei forme in limbaj vulgar sau argou / jargou *connōscĕre (Pușcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); conform italiana conoscere, prov. conoire, limba franceza connaître, cat. coneixar, spaniolă conocer, portugheză conhecer. – derivat cunoscut, substantiv masculin (persoană știută; prieten); necunoscut, adjectiv (care nu este cunoscut); cunoscător, adjectiv (care cunoaște); necunoscător, adjectiv (care nu cunoaște, ignorant); cunoștință, substantiv feminin (cunoaștere; știre; judecată; noțiune, idee; relație de societate; persoană cunoscută; învechit, gratitudine; învechit, conștiință); necunoștință, substantiv feminin (ignoranță, nepricepere); încunoștiința, verb (a aduce la cunoștință; a informa); cunoștințe, substantiv feminin plural (persoane cunoscute) care pare să reprezinte latina cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; DAR), secolul XVII, învechit; recunoaște, verb (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulțumi), a înlocuit în epoca modernă verb cunoaște cu sensurile 11-13; recunoscător, adjectiv (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adjectiv (ingrat); recunoștință, substantiv feminin (gratitudine); nerecunoștință, substantiv feminin (ingratitudine). Forme diferite ale cuvantului cunoaste: cunósc cunosc Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru CUNOAȘTE: CUNOÁȘTE, cunósc, verb III. 1. tranzitiv A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. tranzitiv A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. tranzitiv A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. • Expresia: A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. • Expresia: A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. reflexiv (impersonal) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. • Expresia: (tranzitiv) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. tranzitiv A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. intranzitiv (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. tranzitiv A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. tranzitiv A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – latina popular connoscere (= cognoscere). Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru CUNOAȘTE: CUNOÁȘTE, cunósc, verb III. 1. tranzitiv A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. tranzitiv A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. tranzitiv A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. • Expresia: A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. • Expresia: A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. reflexiv A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște. • Expresia: (tranzitiv) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit. 5. tranzitiv A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. intranzitiv (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. tranzitiv A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. tranzitiv A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – latina popular connoscere (= cognoscere). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru CUNOAȘTE: CUNOAȘTE verb 1. a pricepe, a stăpîni, a ști, (familial) a vedea. (cunoaste la perfecție mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpîni, a ști. (cunoaste trei limbi străine.) 3. a înțelege, a pricepe, a ști. (cunoaste franceza?) 4. a afla, a ști (verb reflexiv:ei să cunoaste adevărul ?) 5. a ști, (astăzi rar) a pricepe. (Nu cunoaste încă secretul?) 6. a (se) ști. (Ne cunoaste de mici; îl cunoaste ca pe un cal breaz.) 7. a identifica, a recunoaște, a ști (Cum îl poți cunoaste ?) 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se cunoaste că ai fost tu aici.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru cunoaște: cunoaște vezi 1. a ști ce este: nu cunosc acest fapt; 2. a avea relațiuni de societate sau daraveri cu cineva: cunoști pe acest domn? 3. a înțelege, a pricepe: lam cunoscut ce poamă este; 4. a avea o cunoștință exactă despre sine: cunoaște-te pe tine însuți; 5. a se vedea, a se observa: se cunoaște că nu știe nimic. [latina COGNESCERE]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru CUNOAȘTE: CUNOÁȘTE verb vezi aprecia, chibzui, considera, crede, deduce, găsi, gândi, judeca, obține, opina, răsplăti, realiza, recompensa, recunoaște, socoti. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru cunoaște: cunoaște verb vezi APRECIA. CHIBZUI. CONSIDERA. CREDE. DEDUCE. GĂSI. GÎNDI. JUDECA. OBȚINE. OPINA. RĂSPLĂTI. REALIZA. RECOMPENSA. RECUNOAȘTE. SOCOTI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A SE CUNOAȘTE mă cunosc: A SE CUNOÁȘTE mă cunósc intranzitiv A fi cunoscut (unul cu altul); a deține informații unul despre altul; a se ști. /<lat. connoscere Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru cunoaște: cunoáște verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele cunósc, perfectul simplu persoana întâi singular: eu cunoscúi, persoana a treia singular: el / ea cunoscú; participiu cunoscút Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru cunoaște: cunoáște (a cunoaste) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele cunósc; gerunziu cunoscấnd; participiu cunoscút Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
CUVINTE APROPIATE DE 'A SE CUNOASTE MA CUNOSC' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL cunoaște Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului cunoaște dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii 5/9 / V: concunoaște / prezentul indicativ: cunosc / Etimologie: moștenit din latinescul connoscere] 1 verb tranzitiv: A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință. 9 verb tranzitiv: Îe A nu-și cunoaște lungul sau vârful nasului A nu-și da seama de ce i se cuvine. 53 verb tranzitiv: Înv; îlv A nu cunoaște A nesocoti. 56 verb tranzitiv: Îe A nu cunoaște moarte A fi nemuritor. 57 verb tranzitiv: Îe A cunoaște lumea A avea experiența vieții. 58 vi Îe Pe unde trece, se cunoaște Rezultatele activității sunt evidente. Cunoaște la perfecție mai multe meserii. Cunoaște trei limbi străine. Cunoaște franceza? 4. A afla, a ști verb reflexiv:ei să cunoaște adevărul ? 5. Nu cunoaște încă secretul? 6. Ne cunoaște de mici; îl cunoaște ca pe un cal breaz. A identifica, a recunoaște, a ști Cum îl poți cunoaște ? 8. Se cunoaște că ai fost tu aici. Cunoaște la perfecție mai multe meserii. Cunoaște trei limbi străine. Cunoaște franceza? 4. Ne cunoaște de mici; îl cunoaște ca pe un cal breaz. Se cunoaște că ai fost tu aici. Cunoáște a cunoaște verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele cunósc; gerunziu cunoscấnd; participiu cunoscút. |
GRAMATICA cuvântului cunoaște? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului cunoaște. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul cunoaște poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE cunoaşte? Vezi cuvântul cunoaşte desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul cunoaşte?[ cu-no-aş-te ] Se pare că cuvântul cunoaşte are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL cunoaște Inţelegi mai uşor cuvântul cunoaște dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A nu cunoaște moarte = despre obiecte a fi trainic, durabil; despre persoane a lăsa o amintire neștearsă A-și cunoaște sau a nu-și cunoaște lungul nasului = a-și da sau a nu-și da seama de ce i se cuvine A face cunoscut cuiva ceva = a aduce la cunoștința cuiva, a da de știre, a avertiza, a preveni A cunoaște lumea = a avea experiența vieții ♦ tranzitiv în expresie A cunoaște ceva de pe urma unei împrejurări = a se alege cu un profit A nu cunoaște moarte = despre obiecte a fi trainic, durabil A-și cunoaște sau a nu-și cunoaște lungul nasului = a-și da sau a nu-și da seama de ce i se cuvine sau i se poate permite A face cunoscut cuiva ceva = a da de știre, a preveni, a avertiza A cunoaște lumea = a avea experiența vieții tranzitiv A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu A nu cunoaște moarte = despre obiecte a fi trainic, durabil A-și cunoaște sau a nu-și cunoaște lungul nasului = a-și da sau a nu-și da seama de ce i se cuvine sau i se poate permite A face cunoscut cuiva ceva = a da de știre, a preveni, a avertiza A cunoaște lumea = a avea experiența vieții tranzitiv A cunoaște ceva = a se alege cu un profit |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL cunoaște |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: Locuțiune adjectiv tare sau bun de vână?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
