 | as |
|
| Regulă [ re-gu-lă ] VEZI SINONIME PENTRU regulă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a regula în mai multe dicționareDefinițiile pentru a regula din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a regula (forma la infinitiv) A regula conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul de termeni lingvistici dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ substantiv feminin (< latina régula, conform italiana regola, după limba franceza règle): normă (vezi) lingvistică. În mod obișnuit, în limba română se vorbește despre mai multe tipuri de r. lingvistice: r. de despărțire a cuvintelor în silabe, r. ortoepice (de pronunțare corectă), r. ortografice (de folosire corectă a semnelor ortografice și de scriere corectă a cuvintelor), r. de punctuație (de folosire corectă a semnelor de punctuație). R. de despărțire a cuvintelor în silabe sunt r. obligatorii, fixate prin uz, de care țin seama (sau de care ar trebui să țină seama) vorbitorii limbii noastre în folosirea cuvintelor. Cele mai importante dintre aceste r. sunt: a) o consoană așezată între două vocale formează întotdeauna silabă cu vocala următoare: ca-la-mi-ta-te, bu-cu-ri-e etc.; b) două, trei sau patru consoane așezate între două vocale formează silabe diferite: prima consoană trece de obicei la prima silabă, iar celelalte consoane trec de obicei la silaba următoare, ca în cuvintele ac-tiv, as-tăzi, mul-te, poar-tă, as-pru, din-tre, in-dus-tri-e, noas-tre; mon-stru etc.; c) două vocale succesive (în hiat, care nu formează diftong) trec în silabe diferite: prima vocală trece la prima silabă, iar cealaltă vocală, la silaba următoare, ca în cuvintele ce-re-a-le, du-et, fe-e-rie, fi-in-ță, poe-zi-e, zo-o-lo-gi-e etc.; d) o semivocală și o vocală sau două semivocale și o vocală din cadrul unui diftong sau triftong intră toate în aceeași silabă: țea-vă, pia-tră, ief-tin, cior-chi-ne, leor-pă-i, pâi-ne, moa-ră, ro-ua, zi-uă, leoar-că, ve-neau, su-iau, tă-iai etc.; e) grupurile consonantice bl, br, cl, cr, dl, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tl, tr, vl, verb reflexiv: rămân în aceeași silabă: ta-blă, a-bra-ziv, de-clam, la-cri-mă, Co-dlea, co-dru, a-fla-se, re-fren, i-so-glo-să, a-grar, po-plin, cea-pra-zar, bâ-tlan, re-tras, e-vla-vi-e, li-vrea etc.; f) grupurile consonantice ct, cț, pt, precedate de consoane, se despart, trecând prima la silaba dinainte, iar a doua la silaba următoare: punc-tu-a-ți-e, func-ție, somp-tu-os etc.; g) cuvintele compuse cu componentele sudate se despart în silabe ținându-se seama de aceste componente: a-tot-ști-u-tor (< a + tot + știutor), bi-ne-ve-nit (< bine + venit), drept-unghi (< drept + unghi), nici-o-da-tă (< nici + o + dată), ori-când (< ori + când), port-al-tói (< port + altoi), scurt-cir-cu-it (< scurt + circuit) etc.; h) cuvintele derivate cu prefixe sau cuvintele împrumutate compuse, cu structură analizabilă în limba română, se despart în silabe ținându-se seama de existența elementelor componente: des-tăi-nu-i (< des + tăinui), ne-sta-bil (< ne + stabil), ne-ști-u-tor (< ne + știutor), dez-ar-ti-cu-la (< dez + articula), in-e-gal (< in + egal), in-a-dec-vat (< in + adecvat), in-o-pe-rant (< in + operant), in-u-man (< in + uman), pre-scri-e (< pre + scrie) etc. R. ortoepice sunt r. de pronunțare corectă a sunetelor și a cuvintelor din limbă. Cele mai importante dintre acestea pentru limba română sunt, în aceiași timp, și r. ortografice. Astfel: 1) după j și ș se pronunță și se scrie a, nu ea, în cuvintele coaja, jale, tânjală, coșar, șapte, ușa etc.; 2) după j și ș se pronunță și se scrie ea, nu a, în sufixele -ean, -eală și -eață ale substantivelor doljean, prăjeală, ieșean, greșeală, roșeață etc.; 3) după j și ș se pronunță și se scrie ă, nu e, în cuvintele plajă, strajă, uriașă, fruntașă etc., în substantivele și adjectivele derivate înfricoșător, crucișător, îngrășământ etc., în formele verbale protejăm, angajăm, înfățișăm, îmbrățișăm etc., în pluralele substantivelor de origine infinitivală angajări, înfățișări, îmbrățișări etc.; tot ă, nu e, se pronunță și se scrie în formele verbale acopăr, acoperă, sufăr, suferă, dădeam, să aibă etc.; 4) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie e, nu ă, în rădăcina cuvintelor jecmăni, jelanie, jelui, înșela, ședea, șes etc.; 5) se pronunță și se scrie e, nu i, în finalul elementului de compunere ante-: antepenultim, antevorbitor, antemeridian, antebelic etc.; 6) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie î nu i, în gerunziile verbelor de conjugarea I angajând, degajând, înfățișând, îngroșând etc.; tot cu î și nu cu i se pronunță și se scrie în gerunziul verbului a crea: creând și la începutul substantivului întreprindere; 7) în neologisme, e inițial sau e în hiat, la început de silabă, se pronunță și se scrie e, nu ie: ecran, ecuator, epocă, eră, eroism, evident, examen, explozie etc. – aeroport, alee, poem, agreez, creez etc.; 8) e final din sufixul lexical -ețe se pronunță și se scrie e, nu ă, în substantivele bătrânețe, frumusețe, tinerețe etc.; 9) e accentuat, înaintea unei silabe cu vocala e, se pronunță și se scrie e, nu ea: crede, vede, verde etc.; 10) după j, r, s, ș, ț și z, vocala e se pronunță și de scrie e, nu ă, în cuvintele jertfă, reușită, mătase, șed, țepi, zece etc.; 11) după consoanele j, s, ș, ț și z și după grupul consonantic st se pronunță și se scrie i, nu î, în rădăcina cuvintelor jir, singur, mașină, subțire, zile, stinge etc.; tot i, nu î, se pronunță și se scrie în cuvintele imbold, incarna, intitula etc.; 12) se pronunță și se scrie e, nu ă, în prepozițiile către, de și pe; i, nu î, în prepozițiile din, dintre, dintru, dinspre etc.; î, nu ă, în prepoziția până; ă, nu e, în prepoziția după; 13) se pronunță și se scrie i final în pronumele demonstrative de identitate același, aceeași, aceiași, aceleași; în pronumele de întărire însuși, însăși, înșiși, înseși și în adverbele iarăși și totuși; 14) se pronunță și se scrie i, nu e, în sufixul -atic din adjectivele îndemânatic, primăvăratic, tomnatic, văratic, etc. și în prima silabă a adjectivului distructiv; 15) se pronunță și se scrie î, nu ă, în sufixele verbelor derivate din onomatopee, care au pe î în rădăcină: bâjbâi, cârâi, dârdâi, gâgâi, hârâi, mârâi, pârâi, scârțâi, târâi, vâjâi etc.; 16) se pronunță și se scrie o, nu oa, în singularele barocă, echivocă, pedagogă etc., în numeralele două și nouă, în pronumele nouă și vouă și în formele substantivale rouă și ouă; 17) se pronunță și se scrie a-e, nu a-ie în cuvintele aer și faeton și în derivatele primului: aerian, aerisi, aerodrom, aeroport etc.; 18) se pronunță și se scrie e-a, nu e-ia, în cuvintele crea, creare, creație, recrea, recreație, agrea, agreabil, impermeabil etc.; 19) se pronunță și se scrie e-e, nu e-ie, în cuvintele alee, epopee, idee; licee, orhidee; agreez, creez etc.; 20) se pronunță și se scrie i-e, nu i, în formele verbale scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, a scrie; 21) se pronunță și se scrie i-i, nu i, în cuvintele conștiință, conștiincios, conștiinciozitate, fiind, fiindcă, ființă, știință etc.; 22) se pronunță și se scrie o-e, nu o-ie, în cuvintele poem, poezie, poet etc.; 23) se pronunță și se scrie o-o, nu o, în cuvintele alcool, cooperator, cooperativă, zoologie, zootehnie etc.; 24) se pronunță și se scrie u-e, nu u-ie, în cuvintele duel, duet, menuet, perpetuez, accentuez etc.; 25) se pronunță și se scrie ia, nu ea, după b, p, m, f, și v, în cuvintele biată, piatră, piață, amiază, fiare, viață etc.; se pronunță și se scrie la fel și în cuvintele aceștia, atâția, aceia, aceiași; 26) se pronunță și se scrie ea, nu a, după s, ț, și z, în cuvintele seamă, seară, seacă, țeapă, țeapăn, zeamă, îmbulzeală etc. și ea, nu ia, în femininele pronominale aceea și aceeași; 27) se pronunță și se scrie ie, nu e, în cuvintele miel, miere, miercuri, fiere, fierbe, piere, piept, pierde, vieți etc. 28) se pronunță și se scrie îi, nu ăi, în cuvintele câine, mâine, pâine și îi, nu ăi, în numeralul ordinal întâi; 29) se pronunță și se scrie uă, nu o, în numeralele două și nouă, în pronumele personale nouă și vouă, în adjectivul nouă, în substantivele piuă, rouă și ziuă și în verbul plouă; 30) se pronunță și se scrie b, nu v, în numele lunilor decembrie, februarie, septembrie, octombrie și noiembrie; 31) se pronunță č și se scrie c, nu ț, în cuvintele cifră, cilindru, ciment, civil, lucernă, viciu etc.; 32) se pronunță d și se scrie d, nu z, în formele verbale aprind, să aprind, ard, să ardă, aud, să audă, cad, să cadă etc.; 33) se pronunță și se scrie h, nu se omite, în cuvintele hegemon, hibrid, hidrogen, hipodrom, hotel etc.; nu se pronunță și nu se scrie h în cuvintele coerent, umor etc.; 34) se pronunță și se scrie j, nu giu, în cuvintele împrumutate din limba franceză, formate cu sufixul -aj: filaj, dresaj, personaj, peisaj, anturaj etc.; se pronunță și se scrie giu, nu j, în neologismele cortegiu, naufragiu, ravagiu etc.; 35) se pronunță și se scrie n, nu i (ie), în formele verbale rămân, să rămână, spun, să spună, țin, să țină etc.; 36) se pronunță și se scrie r, nu i (ie), în formele verbale cer, ceri, să ceară, pier, pieri, să piară, sar, sari, să sară etc.; 37) se pronunță și se scrie s, nu z, în neologismele terminate în -asm și -ism și în derivatele lor: marasm, plasmă, pleonasm, sarcasm, prismă; de asemenea, în cuvintele împrumutate din franceză, formate cu sufixul -ism: parnasianism, socialism, structuralism etc. și în neologismele chermesă, premisă, sesiune etc.; 38) se pronunță și se scrie s, nu ș, în cuvintele deschide, deschis, fisă, scenă, schimba, stand, stofă etc.; 39) se pronunță și se scrie ș, nu j, înainte de n, în cuvintele obișnuit, pașnic, strașnic, veșnic etc.; 40) se pronunță cs, nu s, și se scrie x în cuvintele expeditiv, expediție, experiență, exploatare, explozie etc., iar cș, nu cs, în pluralele ficși și ortodocși; 41) se pronunță gz, nu s sau z, și se scrie x în cuvintele exact, exactitate, examen, exemplu etc.; 42) se pronunță și se scrie cv, nu cu, în cuvintele adecvat, cvartet etc.; 43) se pronunță și se scrie nn, nu n, în derivatele cu prefixul în-, când cuvintele de bază încep cu n-: înnegrí, înnodá, înnoí, înnopta etc.; 44) se pronunță și se scrie n, nu nn, în cuvintele înăbuși, înota, îneca; 45) se pronunță și se scrie r în prepozițiile prin și printre; 46) se pronunță și se scrie z, nu j, în pluralele brazi, chinezi, cruzi, francezi etc. și în singularul dezghețat; 47) se pronunță și se scrie z, nu s, în prefixele dez- și răz- din cuvintele dezamăgi, dezaproba, dezechilibru, dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezlega, dezminți, deznoda, dezrădăcina; răzbate, răzbuna, răzgândi etc.; 48) se pronunță și se scrie v, nu verb reflexiv:, în formele verbale voi, voiesc, voiești, voiește, voim, voiți, voiesc, voiam, voisem, am voit etc.; 49) se pronunță și se scrie corupt, nu: conrupt; se, nu: să (în: se duce); străin, nu strein sau strin etc. Definiție sursă: Dicționar de termeni lingvistici |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ, reguli și regule, substantiv feminin 1. Normă pe baza căreia se desfășoară o activitate, are loc un proces sau se produce un fenomen. vezi lege, precept. Are și războiul regulele lui... ca și duelul. CAMIL PETRESCU, U. N. 410. Cîne dresat dupe regulele artei. ODOBESCU, S. III 19. Perfecționatu-s-a limba? Statornicitu-s-au regulele ei? NEGRUZZI, S. I 339. • Regula de trei = metodă pentru determinarea celei de-a patra proporționale a trei numere date. Părintele Duhu... ne dete la regula de trei tema următoare... CREANGĂ, A. 76. Regula de trei simplă = regulă de trei în care numerele sînt direct proporționale. Regula de trei compusă = regulă de trei în care cea de-a patra proporțională se referă la numere care sînt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Principiu conducător, linie de conduită, obicei. Eu nu mi-am permis niciodată să-ți dau un sfat... Dă-mi voie, înainte de a pleca, să mă abat de la această regulă. C. PETRESCU, C. vezi 363. 2. Rînduială, ordine; regularitate. Să vă urcați în pod și să faceți regulă acolo. PAS, Z. I 272. Domițian își începu slujba cu aceeași statornicie și regulă ca la București. BASSARABESCU, vezi 18. Credeam că adusesem partea mea de îmbunătățire teatrului, punînd oarecare regulă. ALECSANDRI, T. II 56. • Locuţiune adverbiala De regulă = în mod obișnuit, de obicei. În (bună) regulă = a) în ordine. Uneori în burta șlepurilor, în hambarele goale care se tapisează cu steaguri și bandiere, se dau baluri marinărești cu invitații în regulă. BART, E. 331. Gică Elefterescu se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încîntat mîinile. Totul era în regulă. C. PETRESCU, C. vezi 111. Soarele era la prînzul cel mare și Irina așezase toate în bună regulă: casa măturată, așternuturile scuturate și strînse, păsările hrănite. BUJOR, S. 78. Calabalîcul meu... se mai alcătuia și dintr-o ghitară veche cu strunele ei în regulă, de care nu m-aș fi despărțit niciodată. HOGAȘ, DR. II 46; b) adevărat, veritabil, așa cum se cuvine, de-a binelea. În toată regula = adevărat, în lege, după toate regulile. Era clar că hoții lucrau după un plan și că este la mijloc un complot în toată regula. REBREANU, R. II 237. 3. (Popular) Menstruație. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULÁ, regulez, verb I. tranzitiv A pune în ordine, a aranja, a rîndui (ceva). Bine, om regula socotelile mai pe urmă. ALECSANDRI, T. I 405. Regulă finanțele țării sleite de domnii fanarioți. FILIMON, C. 197. • reflexiv pasiv Vino, dragă, la mine acasă... asemenea lucruri nu se regulează in mijlocul drumului. HOGAȘ, DR. II 155. ♦ A regla, a potrivi. O baterie regulează tirul. C. PETRESCU, Î. II 14. ♦ A pune la punct un mecanism, un ceasornic etc., a face să funcționeze regulat. Cinci ceasornici de părete... Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decît tot le regulează înapoi sau înainte, le întoarce și le-așază. NEGRUZZI, S. II 306. ♦ figurat (Familiar) A aranja pe cineva; a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere, a pune la punct pe cineva. Pe acest de la margine l-am regulat, ia să-l judec și pe celălalt... și începe a bate iar. ȘEZ. I 264. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ, reguli, substantiv feminin 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. • Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. • Locuţiune adverbiala De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (popular) Menstruație. – Din latina regula, italiana regola (cu unele sensuri după limba franceza règle). Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ, reguli, substantiv feminin 1. Normă, lege pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. • Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date. Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale. Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Obicei, linie de conduită, principiu conducător. 2. Rânduială, ordine; regularitate. • Locuţiune adverbiala De regulă = de obicei, în mod obișnuit. În (bună) regulă = în ordine, așa cum se cuvine. În toată regula = după toate regulile, în lege. 3. (popular) Menstruație. – Din latina regula, italiana regola (cu unele sensuri după limba franceza règle). Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru REGULĂ: REGULĂ s. 1. obicei, rînduială, tipic, uz, uzanță, (învechit) șart. (Care e regula în aceste împrejurări?) 2. canon, lege, normă, tipic. (O regula a artei clasice.) 3. indicație, prescripție, (învechit) ustav. (Cîteva regula pentru respectarea...) 4. normă, precept, principiu, rînduială, (învechit) pravilă, tocmeală. (regula de viață.) 5. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, ritual, rînduială, tipic, (rar) rit, (învechit) politică. (Conform regula de la curte...) 6. învățătură, normă, precept, principiu, (popular) poruncă, (învechit) mărturie, porunceală, poruncită. (regula morală.) 7. disciplină, ordine, rînduială. (Obișnuit cu regula; respectați regula.) 8. ordine, organizare, orînduială, rînduială, (învechit) tocmeală, tocmire. (O regula desăvîrșită domnea acolo.) 9. ordine, rînduială, rost, socoteală, (învechit și regional) soroc. (Știe regula lucrurilor.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ regulai forme 1) Normă potrivit căreia se desfășoară o activitate; precept. 2) matematică Mod de rezolvare a unor probleme. * regula de trei (simplă și compusă) metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. 3) Principiu călăuzitor; linie de conduită. regula de politețe. • De regula în mod obișnuit; de obicei. 4) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe. • A face regula a face ordine. În (bună) regula așa cum trebuie; în ordine. În toată regulaa în conformitate cu legea; în deplină ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, limba franceza regle Forme diferite ale cuvantului regula: regulai Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru regulă: regulă forme 1. ceeace servă a conduce: regulă de purtare; 2. buna ordine: a pune o regulă în cheltuieli; 3. prescripțiuni de bună cuviință: regulele politeței; 4. exemplu de urmat; 5. principii și metode ce servă la practica sau învățarea artelor, științelor, etc.; 6. se zice de principalele operațiuni, aritmetice (adunare, scădere, înmulțire și împărțire). Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULÁ, regulez, verb I. tranzitiv 1. A pune în ordine, a aranja, a rândui; a sistematiza. ♦ specializare A pune la punct un mecanism, a face să funcționeze regulat; a repara. ♦ specializare A regla, a potrivi. 2. figurat (familial) A pune pe cineva la punct, a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere. – Din latina, italiana regulare. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULÁ, regulez, verb I. tranzitiv 1. A pune în ordine, a aranja, a rândui; a sistematiza. ♦ specializare A pune la punct un mecanism, a face să funcționeze regulat; a repara. ♦ specializare A regla, a potrivi. 2. figurat (familial) A pune pe cineva la punct, a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere. – Din latina, italiana regulare. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ substantiv feminin 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [plural -li, -le. / < latina regula, conform italiana regola, limba franceza règle]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ substantiv feminin 1. normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de regula = în mod obișnuit. 2. principiu conducător, linie de conduită, precept, obicei. 3. rânduială, ordine, regularitate. (< latina regula, după limba franceza règle) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULÁ verb I. trecut A aranja, a pune în ordine, a orândui. ♦ A repara, a pune la punct, a regla (un aparat etc.). [< latina regulare]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru regula: regula, regulez (obs.) I. vezi t. (despre bărbați) a avea un contact sexual. II. vezi r. a avea / a întreține relații sexuale (cu cineva). Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A REGULA: A REGULÁ a regulaéz tranzitiv A organiza după anumite reguli; a pune în ordine; a regulariza. /<lat., italiana regulare Forme diferite ale cuvantului a regula: a regulaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru a regula: a regula (pe cineva) cu sula îndoită expresie (in limbaj vulgar sau argou / jargou) a agasa, a sâcâi, a tracasa. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULÁ verb 1. a sistematiza. (A regula un cartier de locuințe.) 2. vezi regulariza. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru regula: regulá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu reguléz, persoana a treia singular: el / ea și plural reguleáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULA verb a sistematiza. (A regula un cartier de locuințe.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru REGULĂ: RÉGULĂ substantiv verbal ciclu, menstruație, operație, period. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru REGULA: REGULÁ verb vezi aranja, orândui, reglementa, stabili. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru regulă: regulă substantiv verbal CICLU. MENSTRUAȚIE. OPERAȚIE. PERIOD. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru regula: regula verb vezi ARANJA. ORÎNDUI. REGLEMENTA. STABILI. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru regulă: régulă substantiv feminin, genitiv dativ articulat régulii; plural réguli Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru regulă: régulă substantiv feminin, genitiv dativ articulat régulii; plural réguli Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru regula: regulá (a regula) verb, indicativ prezent 3 reguleáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru Regulă: Regulă ≠ debandadă, dezordine Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A REGULA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL Regulă Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului regulă dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Care e regulă în aceste împrejurări? 2. O regulă a artei clasice. Cîteva regulă pentru respectarea. Regulă de viață. Conform regulă de la curte. Regulă morală. Obișnuit cu regulă; respectați regulă. O regulă desăvîrșită domnea acolo. Știe regulă lucrurilor. RÉGULĂ regulăi forme 1 Normă potrivit căreia se desfășoară o activitate; precept. * regulă de trei simplă și compusă metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. Regulă de politețe. • De regulă în mod obișnuit; de obicei. • A face regulă a face ordine. În bună regulă așa cum trebuie; în ordine. În toată regulăa în conformitate cu legea; în deplină ordine. Regulă de viață. A REGULÁ regulăéz tranzitiv A organiza după anumite reguli; a pune în ordine; a regulariza. A regulă un cartier de locuințe. A regulă un cartier de locuințe. Regulá a regulă verb, indicativ prezent 3 reguleáză. |
GRAMATICA cuvântului Regulă? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului regulă. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul Regulă poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE regulă? Vezi cuvântul regulă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul regulă?[ re-gu-lă ] Se pare că cuvântul regulă are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL Regulă Inţelegi mai uşor cuvântul regulă dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Regula de trei = metodă pentru determinarea celei de-a patra proporționale a trei numere date Regula de trei simplă = regulă de trei în care numerele sînt direct proporționale Regula de trei compusă = regulă de trei în care cea de-a patra proporțională se referă la numere care sînt și ele deduse printr-o regulă de trei Locuţiune adverbiala De regulă = în mod obișnuit, de obicei În bună regulă = a în ordine În toată regula = adevărat, în lege, după toate regulile Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei Locuţiune adverbiala De regulă = de obicei, în mod obișnuit În bună regulă = în ordine, așa cum se cuvine În toată regula = după toate regulile, în lege Regulă de trei = metodă pentru determinarea celei de a patra proporționale a trei numere date Regulă de trei simplă = regulă de trei în care numerele sunt direct proporționale Regulă de trei compusă = regulă de trei în care cea de a patra proporțională se referă la numere care sunt și ele deduse printr-o regulă de trei Locuţiune adverbiala De regulă = de obicei, în mod obișnuit În bună regulă = în ordine, așa cum se cuvine În toată regula = după toate regulile, în lege ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei ♦ de a regula = în mod obișnuit |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL Regulă |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A-și umple buzunarele?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul regula se conjugă: ei ele reguleáză
