 | as |
|
| Ordonanţă [ or-do-nan-ţă ] VEZI SINONIME PENTRU ordonanţă PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a ordonanta în mai multe dicționareDefinițiile pentru a ordonanta din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a ordonanța (forma la infinitiv) A ordonanța conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, substantiv feminin 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. • Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (învechit) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din limba franceza ordonnance. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, substantiv feminin 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. • Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (învechit) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (arhitectură) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din limba franceza ordonnance. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ1, ordonanțe, substantiv feminin 1. Dispoziție scrisă emanînd de la o autoritate (mai ales administrativă). vezi decizie. Primele șase ordonanțe ce se vor afișa pe zidurile capitalei sînt gata. ARGHEZI, P. T. 100. • Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță președințială (învechit prezidențială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona în cazuri excepționale, pentru prevenirea unei pagube ireparabile. ♦ (În trecut) Hotărîre, sentință judecătorească. 2. (Franțuzism învechit) Rețetă medicală. Să nu socotească cineva că consulta verb reflexiv:eun doctor: însuși își închipuia ordonanțele, își făcea leacurile. NEGRUZZI, S. I 208. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ2, ordonanțe, substantiv feminin (În vechea armată) Soldat atașat pe lîngă un ofițer pentru servicii personale. Ordonanțele se ceartă cu popotarul pentru ofițerii lor. CAMIL PETRESCU, U. N. 332. Îndată după masă se culcă dînd de grijă ordonanței să-l scoale negreșit la unu după miezul nopții. REBREANU, P. S. 110. • Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lîngă marile comandamente, avînd ca sarcină principală transmiterea ordinelor. Deocamdată mergea și el în droașcă, urmînd ca de la Focșani să întovărășească pe oaspete înapoi călare ca ofițer de ordonanță. CAMIL PETRESCU, O. II 538. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru ordonanță: ordonanță forme 1. dispozițiune, rândueală: ordonanța serbărilor; 2. totalitatea părților din cari se compune un edificiu și dispozițiunea lor; 3. figurat compozițiunea unui discurs, a unei opere de artă: ordonanța unei poeme, unui tablou; 4. regulament, ordin emanat dela o autoritate; 5. deciziunea unui judecător; 6. prescripțiunea medicului; 7. militar atașat la un general spre a-i transmite ordinele: 8. soldat pus la dispozițiunea unui ofițer; 9. ordin dat tezaurului spre a plăti o sumă determinată. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ substantiv feminin I. 1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). ♦ ordonanta de plată = dispoziție de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (juridic) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< limba franceza ordonnance) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ substantiv feminin I. Ordin, dispoziție scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziții arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [conform limba franceza ordonnance]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru ordonanță: *ordonánță forme, plural e (în franceză ordonnance). Deciziune polițienească, deciziunea unuĭ judecător. Prescripțiunea mediculuĭ. Ordin dat tezauruluĭ ca să plătească o sumă anumită: ordonanță de plată. Ofițer alipit serviciuluĭ oficial al unuĭ general: ofițer de ordonanță. Soldat alipit ca servitor unuĭ ofițer ( vezi ordinanț). Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONANȚĂ s. I. (învechit) pitac, publicație, ucaz, (germanism învechit, în Transilvania) puțăr. (A emite o ordonanta.) II. (termen militar) (prin Banat) prăvădinar, (învechit) vistavoi. (Un ofițer cu ordonanta sa.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚÁ, ordonanțez, verb I. tranzitiv A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din limba franceza ordonnancer. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚÁ, ordonanțez, verb I. tranzitiv A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din limba franceza ordonnancer. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚÁ, ordonanțez, verb I. tranzitiv A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ2 ordonantae forme învechit Soldat aflat la dispoziția unui ofițer pentru servicii personale. /<fr. ordonnance Forme diferite ale cuvantului ordonanta: ordonantae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A ORDONANȚA: A ORDONANȚÁ a ordonantaéz tranzitiv învechit (plăți) A cere printr-o ordonanță. /<fr. ordonnancer Forme diferite ale cuvantului a ordonanta: a ordonantaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ1 ordonantae forme Ordin scris al unei autorități administrative. /<fr. ordonnance Forme diferite ale cuvantului ordonanta: ordonantae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚÁ verb I. trecut A elibera un ordin de plată (a unei sume). [< limba franceza ordonnancer]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚÁ verb trecut a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< limba franceza ordonnancer) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ordonanța: ordonanțá verb, indicativ prezent 1 ordonanțéz, persoana a treia singular: el / ea și plural ordonanțéază Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚÁ verb (finanțe) (rar) a mandata. (A ordonanta plățile curente.) Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ORDONANȚA: ORDONANȚA verb (finanțe) (rar) a mandata. (A ordonanta plățile curente.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru ordonanță: ordonánță substantiv feminin, genitiv dativ articulat ordonánței; plural ordonánțe Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ordonanță: ordonánță substantiv feminin, genitiv dativ articulat ordonánței; plural ordonánțe Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru ordonanța: ordonanțá (a ordonanta) verb, indicativ prezent 3 ordonanțeáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ORDONANȚĂ: ORDONÁNȚĂ substantiv verbal prescripție, rețetă. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ordonanță: ordonanță substantiv verbal PRESCRIPȚIE. REȚETĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A ORDONANTA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL ordonanță Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului ordonanță dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii A emite o ordonanță. Un ofițer cu ordonanță sa. A emite o ordonanță. Un ofițer cu ordonanță sa. ORDONÁNȚĂ2 ordonanțăe forme învechit Soldat aflat la dispoziția unui ofițer pentru servicii personale. A ORDONANȚÁ ordonanțăéz tranzitiv învechit plăți A cere printr-o ordonanță. ORDONÁNȚĂ1 ordonanțăe forme Ordin scris al unei autorități administrative. A ordonanță plățile curente. A ordonanță plățile curente. Ordonanțá a ordonanță verb, indicativ prezent 3 ordonanțeáză. |
GRAMATICA cuvântului ordonanță? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului ordonanță. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul ordonanță poate fi: substantiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE ordonanţă? Vezi cuvântul ordonanţă desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul ordonanţă?[ or-do-nan-ţă ] Se pare că cuvântul ordonanţă are patru silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL ordonanță Inţelegi mai uşor cuvântul ordonanță dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume Ordonanță prezidențială sau, ieșit din uz, președințială = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume Ordonanță prezidențială sau, ieșit din uz, președințială = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume Ordonanță președințială învechit prezidențială = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona în cazuri excepționale, pentru prevenirea unei pagube ireparabile Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lîngă marile comandamente, avînd ca sarcină principală transmiterea ordinelor ♦ a ordonanta de plată = dispoziție de plată a unei sume ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL ordonanță |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A lua sau a avea, a purta în pântece?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
La plural verbul ordonanța se conjugă: ei ele ordonanțéază
