 | as |
|
| Mîna [ mî-na ] VEZI SINONIME PENTRU mîna PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a mina în mai multe dicționareDefinițiile pentru a mina din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a mina (forma la infinitiv) A mina conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MÎNA: MÎNÁ, mîn, verb I. tranzitiv 1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trâgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecind pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînind. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 144. • (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. • absolut Rădvanul zbura pe cale. Surugiii minau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mii cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. • Expresia: (Familiar) A mîna porcii la jir vezi jir. A mîna pe tînjală vezi tînjală. ♦ (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămină: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. ♦ A goni (animale sălbatice). Leoaica mină, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. 2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i minară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. Tatarii începeau a mina pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă miri! EMINESCU, O. I 59. • figurat (Subiectul este un abstract) Poate-i verb reflexiv:un bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mină, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ A conduce. (figurat) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, vezi 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. substantiv 63. M-a minat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 428. 3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. ♦ intranzitiv (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru mînă: mînă (mîini), substantiv feminin – 1. Parte anterioară a brațului. – 2. Braț, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conținutul). – 5. Strat, înveliș. – 6. (În jocurile de cărți) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărțile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). latina mănus (Pușcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), conform italiana , spaniolă mano, limba franceza main, cat. ma, portugheză mão. După plural mîni s-a format un sing. analogic, mînă, conform plural învechit mînule (ipoteza unui latina *mana, conform Pușcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulație generală, numai în Crișana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). conform mîner, mînecă, mănușe, mănuchi. derivat mînuță, substantiv feminin (mînă mică), conform italiana manuccia; mînui, verb (a mania, a conduce), format după limba franceza manier; mînuitor, adjectiv (care mînuiește); înmîna, verb (a remite, a pune în mînă), formație literară din secolul XIX; îndemînă, adverb (la mînă, ușor; adjectiv, ușor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adjectiv (abil, înzestrat); neîndemînatic, adjectiv (stîngaci, greoi); îndemănos, adjectiv (accesibil, ușor, comod); îndemîna, verb (a facilita, a pune la dispoziție; a ajuta, a înlesni; reflexiv, a fi oportun; reflexiv, a da încredere); amînă, adverb (învechit, în apropiere); sumînă, substantiv feminin (subsuoară), cu prefix sub-; mînătură, substantiv feminin (verb reflexiv:ajă, farmec); mînăștergură, substantiv feminin (Transilvania, Bucovina, prosop), format artificial din mînă și șterge. derivat neol. mania, verb (a manipula), din limba franceza manier; manej, substantiv neutru, din limba franceza manège; remania, verb (a recompune; a reconstitui un guvern), din limba franceza remanier; manipula, verb, din limba franceza manipuler; manipulator, substantiv masculin, din limba franceza manipulateur; conform manevră, manivelă. Forme diferite ale cuvantului mina: mîini Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ1, mine, substantiv feminin 1. Loc subteran, amenajat cu diferite lucrări și instalații care permit accesul la zăcămintele de minerale utile și fac posibilă exploatarea acestora. Noi bine știm că azi, din mină, Cei ce primesc căldură și lumină Ai noștri sînt, și tot ce noi vom face E pentru-o viață nouă, pentru pace. BENIUC, S. 7. În minele adînci ale Munților Apuseni se vede perfect tot ce s-a petrecut atunci. Aurul lichid și fierbinte s-a strecurat printre stînci. BOGZA, A. Î. 121. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimîntător. BOLINTINEANU, O. 432. ♦ Ansamblul lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor de la suprafață și din subteran ale unei exploatări miniere. ♦ Bogăție mare, izvor nesecat. Știința lui France este o mînă de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280. 2. Armă explozivă, compusă dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care se așază pe pămînt, în pămînt sau sub apă și explodează la atingere sau la comandă (prin acțiunea unui dispozitiv special). Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Adesea determinat prin «de creion») Vergea cilindrică sau prismatică subțire făcută din grafit, plombagină sau dintr-o altă substanță care poate lăsa o urmă pe hîrtie sau pe alte materiale. Mină de grafit. Mină colorată. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru MÎNĂ: MÎNĂ s. 1. (anatomie) membru superior, (învechit și regional) brîncă. (Omul are două mina și două picioare.) 2. (anatomie) (popular și fam.) labă. (Nu pune mina pe mine!) 3. (anatomie) braț, (învechit și regional) brîncă. (A duce pe cineva de mina.) 4. (anatomie) palmă, (argotic) stachie. (Are în mina o monedă de un leu.) 5. pumn. (I-a dat o mina de stafide.) 6. (botanică) mîna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (regional) palma-sfintei-Mării. 7. (construcții) mînă curentă = balustradă, parapet, parmaclîc, pălimar, rampă, rezemătoare, (rar) reazem, (Transilvania și Muntenia) plimbă, (Transilvania) strajă, (învechit) parmac. (mina la o scară.) 8. (tehnic) braț, crac, margine, mîner, pervaz, spetează, (regional) condac, cotoi. (mina la ferăstrău.) 9. (tehnic) bată, băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, spetează. (mina la războiul de țesut.) 10. (tehnic) braț, furcă, stîlp, (regional) ciocan, cujbă. (mina la războiul de țesut.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru mină: 1) *mínă forme, plural e (în franceză mine, substantiv verbal despre miner, a mina, a submina). Teren în fundu pămîntuluĭ de unde se scot metale, cărbunĭ, petre ș. a.: mină de aur, de fer, de cărbunĭ de pămînt, de diamant. Săpătură (șanț, galerie, puț) p. a scoate metale saŭ minerale. Săpătură făcută supt pămînt p. a pune materiĭ explozive care să arunce în aer ceĭa ce e deasupra. figurat Loc de unde poțĭ lua tot ce-țĭ trebuĭe: această moșie e o mină de aur, această carte e o adevărată mină de informațiunĭ. Mină plutitoare, mașină plutitoare făcută să explodeze cînd va fi cĭocnită de un vas. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ1, mine, substantiv feminin 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦ figurat Izvor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din limba franceza mine, germana Mine. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ1, mine, substantiv feminin 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦ figurat Rezervor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă folosită la distrugerea unor obiective terestre sau acvatice. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică din grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din limba franceza mine, germana Mine. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ1 substantiv feminin 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarța unei plante de către insecte. 3. (figurat) mare bogăție (ascunsă). 4. cilindru subțire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< limba franceza mine, germana Mine) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ1 substantiv feminin 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (figurat) Mare bogăție (ascunsă). 2. Cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< limba franceza mine, italiana mina, germana Mine]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ1 minae forme 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări și de instalații ce țin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) figurat Sursă inepuizabilă (de bogăție). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de minae. [G.-D. minei] /<fr. mine, germana Mine Forme diferite ale cuvantului mina: minae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ2, mine, substantiv feminin Expresie a feței; fizionomie, chip; înfățișare. vezi mimică. Fata încercă să-și facă o mînă surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Acum, închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I 228. Expresia: A avea mînă bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău); a părea sănătos (sau bolnav). Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MINA: MINÁ, minez, verb I. tranzitiv 1. A așeza explozibile, mine1 (2) undeva, cu scop defensiv. Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. 2. figurat A distruge (puțin cîte puțin). vezi submina. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare [din colonii] minează temeliile imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 10/2. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru mină: 3) mínă forme, plural e (latina mina, despre vgr. mnâ). La vechiĭ Grecĭ, o măsură de greutate egală cu o sută de drahme (cea din Egina cam 600 de grame, cea din Atica verb reflexiv:e-o 432-436). O monetă, a 60-a parte din talent (cea din Egina cam 135 de francĭ, cea din Atica verb reflexiv:e-o 98. O mină de aur valora de 10-12 orĭ maĭ mult). Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru MINA: MINÁ, minez, verb I. tranzitiv 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. în scopul aruncării lor în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ figurat A slăbi, a distruge (cu încetul); a măcina. – Din limba franceza miner. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru MINA: MINA, Francisco ESPOZ Y (1781-1836), general spaniol. A condus unitățile spaniole de guerilă în timpul ocupației franceze (1808-1814). Participant la revoluția spaniolă din 1820-1823; ulterior, ulterior, a condus armata spaniolă împotriva încercării de lovitură de stat a carliștilor (1834). Forme diferite ale cuvantului mina: francisco espoz Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru MINA: MINÁ, minez, verb I. tranzitiv 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ figurat A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din limba franceza miner. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Dicționarul enciclopedic dă următoarea definitie pentru MINA: MINA (secolul 16), zugrav român. L-a însoțit pe Mihai Viteazul în numeroase campanii. Autor al picturii de la Biserica Mănăstirii Căluiu (1594), ce constituie un valoros document de epocă (tablourile votive ale lui Petru Cercel, Mihai Viteazul și ale familiei Buzeștilor). Definiție sursă: Dicționar enciclopedic |
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ3, mine, substantiv feminin (La grecii din antichitate) Monedă valorînd o sută de drahme. Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cine minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine. ODOBESCU, S.III 43. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru mînă: mînă substantiv verbal CALITATE. COCÎRLĂ. CONDIȚIE. FEMEIUȘCĂ. FOFEAZĂ. GRIJĂ. HĂDĂRAG. LEUCĂ. MĂNUNCHI. MĂNUȘĂ. MĂSEA. MUIERUȘCĂ. PAZĂ. POSESIUNE. RANG. SCHIMBĂTOARE. SEAMĂ. SPETEAZĂ. STARE. STĂPÎNIRE. TEAPĂ. TITIREZ. TREAPTĂ. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru mină: mină forme 1. loc sub pământ de unde se extrag minerale combustibile: o mină de aur, de cărbuni; 2. figurat izvor abundant: o mină de observațiuni; 3. cavitate subterană ce se umple cu o substanță explozibilă. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru mină: mínă (míne), substantiv feminin – Sursă, filon, zăcămînt. în franceză mine. Este omonim cu mină, substantiv feminin (aparență, aspect, prezență, față), din limba franceza mine. – derivat miner, substantiv masculin, din limba franceza mineur; mina, verb, din limba franceza miner. Forme diferite ale cuvantului mina: míne Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul onomastic romînesc dă următoarea definitie pentru MÎNĂ: MÎNĂ substantiv 1. Mînălungă, vezi, 1664 (BCI VII 66); – Hortolomei, mold. 2. Mînăscurtă, Lupu, vornic (Isp VI1). 3. Mîneștergureni substantiv (Dm). 4. Mînreci fam., act. prob. < mîini – reci. Definiție sursă: Dicționar onomastic romînesc |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ2, mine, substantiv feminin Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. • Expresia: A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din limba franceza mine. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru MINĂ: MINĂ substantiv aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, obraz, (învechit și popular) boi, (regional) săbaș, (învechit) schimă, vedere, (familial) mutră. (Are o mina mulțumită.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ2 substantiv feminin Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. • Expresia: A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din limba franceza mine. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru MINA: MINÁ verb I. trecut a planta mine pe un teren sau într-o apă (în scop de distrugere). II. trecut, reflexiv (figurat) a (se) slăbi, a (se) distruge (cu încetul), a (se) măcina. (< limba franceza miner) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționaru limbii românești dă următoarea definitie pentru mină: 2) *mínă forme, plural e (în franceză mine, poate despre bretonu min, cĭoc, bot). Aer, aparență, expresiune a fețeĭ: mină sănătoasă, veselă. A face mine, a te arăta supărat, a face mutre. Definiție sursă: Dicționaru limbii românești |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru MINĂ: MINĂ s. 1. ocnă, subteran, (învechit și regional) baie, (învechit) madem, minieră. (Au intrat în mina.) 2. (învechit și regional) rudărie, (prin Banat) caună. (mina de aur.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru MINA: MINÁ verb I. trecut 1. A așeza, a pune mine (în scop de distrugere). 2. (figurat) A distruge, a slăbi, a nimici (cu încetul). [< limba franceza miner, italiana minare]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ3, mine, substantiv feminin Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din limba franceza mine, latina mina. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ3, mine, substantiv feminin Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din limba franceza mine, latina mina. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ2 minae forme Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine Forme diferite ale cuvantului mina: minae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ3 minae forme (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, latina mina Forme diferite ale cuvantului mina: minae Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ3 substantiv feminin veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< limba franceza mine, latina mina) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru MÎNA: MÎNA verb 1. a conduce, (rar) a mînui. (mina pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa. (Vîntul mina departe frunzele.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru mîna: mîna verb vezi ADRESA. ALUNGA. DEPĂRTA. EXPEDIA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. SCOATE. SCRIE. TÎRÎ. TRIMITE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ3 substantiv feminin (La vechii greci) Monedă valorând o sută de drahme. [< limba franceza mine, latina mina]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru mină: mínă (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) substantiv feminin, genitiv dativ articulat mínei; plural míne Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A MINA: A MINÁ a minaéz tranzitiv (mine sau explozive) A pune pentru a arunca în aer. /<fr. miner Forme diferite ale cuvantului a mina: a minaéz Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru mină: mină forme măsură de greutate și monedă greacă antică în valoare ce 100 drahme. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru mină: mínă2 (subteran, parte a creionului, monedă) substantiv feminin, genitiv dativ articulat mínei; plural míne Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru mină: mină forme aparența exterioară, aerul feței: mină bună, tristă. (= limba franceza mine). Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de neologisme dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ2 substantiv feminin Înfățișare; expresie a feței; fizionomie. [< limba franceza mine]. Definiție sursă: Dicționar de neologisme |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru mina: miná verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu minéz, persoana a treia singular: el / ea și plural mineáză Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Marele dicționar de neologisme dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ2 substantiv feminin expresie a feței; fizionomie. (< limba franceza mine) Definiție sursă: Marele dicționar de neologisme |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru mină: mínă1 (înfățișare) substantiv feminin, genitiv dativ articulat mínei Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru mina: miná (a mina) verb, indicativ prezent 3 mineáză Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru MINĂ: MÍNĂ substantiv verbal fizionomie. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A mina: A mina ≠ a demina Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A MINA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL A mina Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a mina dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii Omul are două a mina și două picioare. Nu pune a mina pe mine! 3. A duce pe cineva de a mina. Are în a mina o monedă de un leu. I-a dat o a mina de stafide. A mina la o scară. A mina la ferăstrău. A mina la războiul de țesut. A mina la războiul de țesut. MÍNĂ1 a minae forme 1 Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. Câmp de a minae. Are o a mina mulțumită. Au intrat în a mina. A mina de aur. Au intrat în a mina. A mina de aur. MÍNĂ2 a minae forme Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. MÍNĂ3 a minae forme în antichitatea greacă Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. A mina pluta, trăsura, caii. Vîntul a mina departe frunzele. A MINÁ a minaéz tranzitiv mine sau explozive A pune pentru a arunca în aer. Miná a a mina verb, indicativ prezent 3 mineáză. |
GRAMATICA cuvântului A mina? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a mina. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul A mina poate fi: substantiv, adjectiv, verb, adverb
|
CUM DESPART ÎN SILABE mîna? Vezi cuvântul mîna desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul mîna?[ mî-na ] Se pare că cuvântul mîna are două silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL A mina Inţelegi mai uşor cuvântul a mina dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexeBotanică mîna-Maicii-Domnului Anastatica hierochuntica = regional palma-sfintei-Mării Construcții mînă curentă = balustradă, parapet, parmaclîc, pălimar, rampă, rezemătoare, rar reazem, Transilvania și Muntenia plimbă, Transilvania strajă, învechit parmac Expresia: A avea mînă bună sau rea = a arăta bine sau rău; a părea sănătos sau bolnav A avea o mină bună sau rea = a arăta bine sau rău, a părea sănătos sau bolnav A avea o mină bună sau rea = a arăta bine sau rău, a părea sănătos sau bolnav |
La plural substantivul mînă are forma: mîn