 | as |
|
| întreba [ în-tre-ba ] VEZI SINONIME PENTRU întreba PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a intreba în mai multe dicționareDefinițiile pentru a intreba din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a întreba (forma la infinitiv) A întreba conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎNTREBA: ÎNTREBÁ, întréb, verb I. tranzitiv 1. A pune întrebări; a cere prin cuvinte să ți se dea un răspuns la ceea ce verb reflexiv:ei să afli sau să știi. vezi interoga. Întrebați dacă nu se află în tren un doctor. C. PETRESCU, C. vezi 34. De ce pana mea rămîne în cerneală mă întrebi? EMINESCU, O. I 137. N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 208. • absolut Dumneata ești, mămucă? întrebă Minodora din umbra prispei. SADOVEANU, B. 56. Domnul?întrebă el iute. – Theodorescu-Fălciu, licențiat în drept, advocat. ARGHEZI, P. T. 133. • figurat S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155. • Expresia: Întreabă-mă, să te întreb, se spune cînd ți se cer informații asupra unor lucruri despre care nu știi nimic. A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă, a deschide discuție cu cineva. • intranzitiv (Regional; determinarea este introdusă prin prepoziție «de») Măicuță bătrînă... Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd Și la toți zicînd: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut... ALECSANDRI, P. P. 2. • reflexiv reciproc. (figurat) Atîtea păsări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri. CARAGIALE, P. 50. 2. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «de» sau «despre») A cerceta, a se interesa, a cere știri sau lămuriri, a se informa despre... Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. Mă-ntreabă de mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 77. • (Învechit, astăzi regional, urmat de un complement direct care arată obiectul întrebării) Coniță, v-a întrebat boierul de două ori, o întîmpină fata din casă. C. PETRESCU, Î. I 88. Nu-l primesc în sat, și el întreabă casa vornicului. NEGRUZZI, S. I 248. • reflexiv Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. • intranzitiv (Învechit, urmat de determinări introduse prin prepoziție «după») Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. ♦ (Învechit și popular) A căuta (ceva) pentru a cumpăra, a se interesa dacă se găsește (ceva). Umbla... în puterea iernii... întrebînd ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe. CREANGĂ, A. 85. 3. A pune întrebări pentru a constata, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor cuiva, gradul de pregătire al cuiva; a examina. Domnul Vucea... întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte. DELAVRANCEA, H. T. 106. Domnii Țării Romînești... – Stăi, întîi să te-ntreb, loază. Cîte rîuri are Europa? CARAGIALE, O. I 324. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru întreba: întrebá (întréb, întrebát), verb – 1. A pune întrebări spre a afla un răspuns. – 2. A cerceta, a examina. – 3. A cere informații, lămuriri despre, a se interesa. – Mr. ntreb, ntribare, megl. antreb, antribare, istr. ăntreb. latina interrogāre (Pușcariu 891; Tiktin; DAR), conform vezi limba franceza anterver, prov. antervar, astur. entrugar (Menéndez Pidal, RFE, 1920, 35). Este dublet al lui interoga, verb, din latina interrogare (secolul XIX). Rezultatul g › b, care apare și în lingua › limbă, i-a făcut pe unii cercetători să se gîndească la necesitatea unei forme latina *interguāre (Meyer-Lübke, limba română Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se că numai -gu- putea trece la b; dar această supoziție nu pare întemeiată. – derivat întrebător, adjectiv (interogativ); întrebare, substantiv feminin (acțiunea de a întreba; problemă, chestiune; cercetare, informare); întrebăciune, substantiv feminin (învechit, întrebare, cercetare). Forme diferite ale cuvantului intreba: întréb într Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎNTREBA: ÎNTREBA verb 1. a chestiona, a interoga, (popular) a ispiti, (figurat) a descoase. (A intreba pe cineva despre ceva.) 2. a asculta, a chestiona, a examina, a interoga, (învechit) a prociti. (A intreba un elev.) 3. a consulta. (Să-l intreba într-o chestiune.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru întreba: întrebá verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu întréb, persoana a treia singular: el / ea și plural întreábă Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru întreba: întrebá (a intreba) verb, indicativ prezent 3 întreábă Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul de sinonime dă următoarea definitie pentru ÎNTREBA: ÎNTREBÁ verb vezi căuta, cere, vinde. Definiție sursă: Dicționar de sinonime |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru întreba: întreba verb vezi CĂUTA. CERE. VINDE. Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul de antonime dă următoarea definitie pentru A întreba: A întreba ≠ a răspunde Definiție sursă: Dicționar de antonime |
CUVINTE APROPIATE DE 'A INTREBA' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL A întreba Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului a întreba dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii A a întreba pe cineva despre ceva. A a întreba un elev. Să-l a întreba într-o chestiune. A a întreba pe cineva despre ceva. întrebá a a întreba verb, indicativ prezent 3 întreábă. |
GRAMATICA cuvântului A întreba? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului a întreba. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul A întreba poate fi: substantiv, adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE întreba? Vezi cuvântul întreba desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul întreba?[ în-tre-ba ] Se pare că cuvântul întreba are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL A întreba Inţelegi mai uşor cuvântul a întreba dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexeA întreba pe cineva de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă, a deschide discuție cu cineva |
La plural verbul întreba se conjugă: ei ele întreábă