 | as |
|
| înfige [ în-fi-ge ] VEZI SINONIME PENTRU înfige PE ESINONIME.COM definiția cuvântului a infige infig în mai multe dicționareDefinițiile pentru a infige infig din dex, dexonline, doom sau diverse alte dicționare explicative ale limbii române: Verbul: a înfige (forma la infinitiv) A înfige conjugat la timpul prezent:
|
| Dicționarul limbii romîne literare contemporane dă următoarea definitie pentru ÎNFIGE: ÎNFÍGE, înfíg, verb III. 1. tranzitiv (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție «în»; cu privire la lucruri care au vîrf sau muchie ascuțită) A face să intre adînc (spre a rămîne fixat); a împlînta, a vîrî, a băga. Să punem mîna... spuse Frunză, înfigînd cel dîntîi hirlețul în pămînt, aruncînd brazda în spărtură. CAMILAR, TEM. 39. Lupul înfigea ghearele într-însa. ISPIRESCU, L. 14. Înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42. • figurat Trosneau lemnele uscate din preajma casei, vîntul șopotea, izbea verb reflexiv:eo crenguță de scîndurile bătute la fereastră și printre care vîntul înfigea degete reci. DUMITRIU, N. 132. • reflexiv Peste umărul primarului, privind către malul celălalt, Ilina a văzut o sumă de tîrnăcoape înfigîndu-se în carnea digului. GALAN, Z. R. 93. Cincizeci de pluguri se-nfipseră cu lăcomie în pămînt. CAMILAR, TEM. 87. (figurat) Din cotețul găinilor, cocoșul slobozi un cucurigu ascuțit, care se înfipse zbîrnîind în urechile lui Boroș. vezi limba română februarie 1952, 139. Ca un uriaș ban retezat, soarele se înfige în dunga neagră și dreaptă a orizontului. C. PETRESCU, S. 42. Soarele s-a înfipt în creștetul cerului și de acolo dogorește văzduhul. GÎRLEANU, L. 39. • Expresia: A înfige mîna sau mîinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. Îi înfige o mînă-n păr. CARAGIALE, O. III 55. (reflexiv) O mînă neagră, urieșă, i se înfipse în gît strîngîndu-l. MIRONESCU, S. A. 104. A înfige ochii = a se uita fix, a privi țintă. Șoimaru tăcu și-și înfipse ochii învăpăiați în privirile ei dulci. SADOVEANU, O. VII 54. Omul își înfipse o clipă ochii în ochii mei și, întorcînd repede capul, se împotrivi. C. PETRESCU, S. 171. (Învechit) A înfige tabăra = a se instala undeva cu corturile. Mihai... își înfipse tabăra în locul părăsit de dușman. BĂLCESCU, O. II 49. (Popular) A înfige parul = a pune piatra fundamentală. ♦ A împlînta ceva într-un obiect ascuțit. După ce a ucis mistrețul... îi înfige căpățîna în copaciul sacru. ODOBESCU, S. III 75. Ducea, înfipt într-o suliță, sîngeratul cap al lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Unii zicea... Să-l cufunde-n apă, Alții să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. • reflexiv Alții-n spada noastră, năvălind, se-nfig. BOLINTINEANU, la TDRG. 2. reflexiv figurat (Despre oameni, de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție «la») A se apuca de o muncă cu îndrăzneală și curaj; (peiorativ) a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie, fără dreptul sau priceperea necesară. Dormiși toată noaptea și acum te înfigi? PAS, Z. IV 28. Să tipărești studiul... și să te înfigi la facultate. GALACTION, O. I 31. Se înfipsese la muncă temeinică. SANDU-ALDEA, U. P. 82. O horă... singurul joc la care se înfig și cei care nu știu juca. VLAHUȚĂ. O. A. III 108. La mult iar ca să cîștige Niciodată nu să-nfige. PANN, P. vezi II 153. – Forme gramaticale: perfectul simplu înfipsei, participiu înfipt. Definiție sursă: Dicționarul limbii romîne literare contemporane |
| Dicționarul etimologic român dă următoarea definitie pentru înfige: înfíge (înfíg, înfípt), verb – 1. A împlînta, a vîrî. – 2. A fixa. – 3. A străpunge, a traversa. – 4. (reflexiv) A se amesteca, a se băga, a se interpune. – Mr. (n)hig, hipșu, (n)hiptă, (n)hidzire. latina infῑgĕre (Pușcariu 841; Candrea-Dens., 780; REW 4402; DAR), conform italiana (in)figere. participiu înfipt (latina *infictum, în loc de infixum, prin analogie cu verb ca dicere sau facere) a produs variantă înfipta, verb (rar, Moldova, a înfige, a împlînta, a străpunge). – derivat înfipt, adjectiv (fixat, împlîntat; băgăreț, nerușinat); înfigăreț, adjectiv (băgăcios, inoportun). Forme diferite ale cuvantului infige: înfíg înfí Definiție sursă: Dicționarul etimologic român |
| Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a dă următoarea definitie pentru ÎNFIGE: ÎNFÍGE, înfíg, verb III. 1. tranzitiv A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. • Expresia: A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. reflexiv figurat (familial) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [perfectul simplu înfipsei, participiu înfipt] – latina infigere. Definiție sursă: Dicționarul DEX explicativ al limbii române, ediția a II-a |
| DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) dă următoarea definitie pentru ÎNFIGE: ÎNFÍGE, înfíg, verb III. 1. tranzitiv A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. • Expresia: A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. reflexiv figurat (familial) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [perfectul simplu înfipsei, participiu înfipt] – latina infigere. Definiție sursă: DEX ONLINE - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) |
| Noul dicționar explicativ al limbii române dă următoarea definitie pentru A ÎNFIGE înfig: A ÎNFÍGE înfíg tranzitiv 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a împlânta. a infige infig un acuzativ a infige infig un par în pământ. • a infige infig ochii a privi țintă. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. a infige infig carnea în frigare. /<lat. infigere Definiție sursă: Noul dicționar explicativ al limbii române |
| Dicționarul de sinonime al limbii române dă următoarea definitie pentru ÎNFIGE: ÎNFIGE verb 1. a băga, a împlînta, a vîrî, (rar) a implanta, (învechit și regional) a petrece. (A infige cuțitul în animal.) 2. a intra, a se împlînta, a pătrunde. (Glonțul i s-a infige adînc în corp.) 3. a trage. (infige în țeapă.) Definiție sursă: Dicționarul de sinonime al limbii române |
| Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a dă următoarea definitie pentru înfige: înfige vezi 1. a face să intre, să pătrunză; 2. a împlânta: înfipse steagul biruinței; 3. a fixa: Mihaiu își înfipse tabăra în locul părăsit de dușman BĂLC. [latina INFIGERE]. Definiție sursă: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a |
| Dicționarul de argou al limbii române dă următoarea definitie pentru înfige: înfige, înfig vezi r. 1. a se apuca de ceva fără a avea dreptul sau priceperea necesară. 2. a intra / a se amesteca undeva cu obrăznicie. Definiție sursă: Dicționar de argou al limbii române |
| Dicționarul DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat dă următoarea definitie pentru înfige: înfíge (a infige) verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele înfíg, persoana întâi plural: noi înfígem, perfectul simplu persoana întâi singular: eu înfipséi, persoana întâi plural: noi înfípserăm; participiu înfípt Definiție sursă: Dicționar DOOM ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugat |
| Dicționarul ortografic al limbii române dă următoarea definitie pentru înfige: înfíge verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele înfíg, perfectul simplu persoana întâi singular: eu înfipséi, persoana întâi plural: noi înfípserăm; participiu înfípt Definiție sursă: Dicționar ortografic al limbii române |
CUVINTE APROPIATE DE 'A INFIGE INFIG' 23 AUGUSTÀ CONTRECOEUR30 DECEMBRIEà la |
EXEMPLE DE PROPOZIȚII CU CUVÂNTUL înfige Este mai uşor să înţelegi sensul cuvântului înfige dacă analizezi contextul în care apare în diferite propoziţii înfige un acuzativ înfige un par în pământ. • înfige ochii a privi țintă. înfige carnea în frigare. A înfige cuțitul în animal. Glonțul i s-a înfige adînc în corp. înfige în țeapă. A înfige cuțitul în animal. Glonțul i s-a înfige adânc în corp. înfíge a înfige verb, indicativ prezent persoana întâi singular: eu și persoana a treia plural: ei / ele înfíg, persoana întâi plural: noi înfígem, perfectul simplu persoana întâi singular: eu înfipséi, persoana întâi plural: noi înfípserăm; participiu înfípt. |
GRAMATICA cuvântului înfige? Câteva aspecte ce ţin de gramatica cuvântului înfige. Ce parte de vorbire poate ocupă în propoziţie? Genul cuvântului sau alte caracteristici morfologice şi sintactice. Ca şi parte de vorbire într-o propoziţie cuvântul înfige poate fi: adjectiv, verb,
|
CUM DESPART ÎN SILABE înfige? Vezi cuvântul înfige desparţit în silabe. Câte silabe are cuvântul înfige?[ în-fi-ge ] Se pare că cuvântul înfige are trei silabe |
EXPRESII CU CUVÂNTUL înfige Inţelegi mai uşor cuvântul înfige dacă înţelegi sensul expresiei. Uneori cuvintele au sensuri diferite atunci când apar în expresii complexe A înfige mîna sau mîinile în ceva = a apuca ceva cu putere A înfige ochii = a se uita fix, a privi țintă Învechit A înfige tabăra = a se instala undeva cu corturile Popular A înfige parul = a pune piatra fundamentală A înfige mâna sau mâinile în ceva = a apuca ceva cu putere A înfige mâna sau mâinile în ceva = a apuca ceva cu putere |
SINONIME PENTRU CUVÂNTUL înfige |
|
Eşti tare la limba română?
Ce înseamnă expresia: A scoate cuiva peri albi?Apasă click pe răspunsul corect.
Știi care e înțelesul următoarelor expresii?
| ||||||||||||||||||||||||
